În cele două imagini realizate de fotoreporterul Fan Minda, de la agenţia de ştiri Xinhua, protagonişti sunt recruţii care vor urma trei luni de antrenament, la baza pompierilor militari, din oraşul Taiyuan, capitala provinciei Shanxi.
Ambele fotografii probează exigenţa celor care instruiesc pe junii de ieri, recruţii de azi, combatanţii cu focul incendiilor, de mâine.
Chiar dacă metodele utilizate par civililor exagerate, acestea sunt primele repere ale disciplinei militare, cea care constituie cheia eficienţei oricărei formaţiuni militare antrenate, pe timp de pace, pentru a fi scutul necesar în situaţii extreme.
_____________________________
Peste Ocean, recruţii care urmează a deveni pompieri urmează 10 săptămâni de antrenament, într-o concepţie total diferită, precum puteţi să vă convingeţi în imaginile de mai jos:
_____________________________
Pentru cei ce nu sunt pompieri, dar se joacă cu focul… acumulării unor kilograme în plus, de Crăciun, le recomand un antrenament adecvat:
Agenţia de presă Xinhua a anunţat, pe 29 septembrie a.c., că guvernul chinez a decis să mărească pensiile militarilor cu handicap, familiilor soldaţilor ucişi în acţiune şi foştilor militari ai Armatei Roşii, cu 15, până la 20%.
Noul sistem de pensii militare intră în vigoare la 1 octombrie a.c., se afirmă într-o circulară comună a Ministerului Afacerilor Civile şi Ministerului de Finanţe.
Soldaţii cu handicap (inclusiv ofiţeri de poliţie şi membrii miliţiei), vor primi acum o pensie anuală de peste 30.000 de yuani=4.845 dolari, o creştere vizibilă faţă de cea anterioară, cu 4.000 de yuani, stabilită în anul 2010.
Pensia anuală, pentru membrii de familie – ai soldaţilor căzuţi la datorie -, care locuiesc în zonele urbane va fi ridicată la 10.480 de yuani, iar aceea pentru cei din zonele rurale va ajunge la 6.030 de yuani.
Veteranii Armatei Roşii, care au făcut parte din forţele armate conduse de Partidul Comunist din China, în anii 1927-1937, vor primi o alocare anuală de 22.000 de yuani.
Este a 18-a ajustare de acest fel, pentru militarii cu handicap, după 1978. Asta înseamnă că guvernul central va aloca în plus 870 milioane de yuani.
Guvernul chinez a alocat acum 23 miliarde yuani pentru soldaţii cu handicap, familiile îndoliate, şi ex-soldaţi ai Armatei Roşii, în 2011, de aceste măsuri beneficiind 6 milioane de chinezi.
Michael Richardson, cercetător principal la Institutul de Studii din Asia de Sud-Est, cu sediul în Singapore, a publicat unele considerente privind stadiul actual şi perspectivele relaţiilor chino-filipineze.
Oficial, poziţia autorităţilor chineze este aceea de susţinere a îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţara cu economia nr.2, în lume – după aceea a Statelor Unite – şi statul vecin, evident mai mic teritorial şi cu o economie mai slabă.
Conform agenţiei de presă Xinhua, la consolidarea relaţiei bilaterale ar trebui să contribuie nu doar determinarea de a avea legături comerciale puternice, ci şi un angajament, fără echivoc, pentru o soluţionare corectă a litigiilor privind traseul liniei de demarcaţie, în Marea Chinei de Sud, unde au pretenţii nerezolvate Filipine, Vietnam, Malaezia, Brunei şi evident China.
Ei bine, Beijingul afirmă că suveranitatea sa, asupra insulelor aflate în dispută, în arealul menţionat, se bazează pe fapte istorice de netăgăduit.
De altfel, la 29 august, în timp ce premierul desemnat al Japoniei, Yoshihiko Noda aştepta confirmarea sa, de către parlamentul nipon, agenţia Xinhua a publicat condiţiile Chinei pentru relaţii mai bune cu Tokyo.
Printre acestea se numără şi aceea ca Japonia să respecte interesele de bază ale guvernului chinez, în Marea Chinei de Est, unde Beijingul pretinde a fi proprietarul de drept al insulelor Senkaku, momentan administrate de către Japonia, care le-a denumit Diaoyu.
Apoi urmează o mostră de diplomaţie chineză. China ar fi gata să rezolve divergenţele şi să exploateze, în comun, cu partea niponă, petrolul, gazele naturale, alte resurse existente în apele maritime din jurul insulelor, “cu condiţia ca Tokyo să recunoască suveranitatea completă asupra arhipelagului.”
Cercetătorul Michael Richardson observă, cu ironie:”Desigur, proclamarea drepturilor teritoriale şi aplicarea acestora sunt două lucruri diferite.”
De pildă, noul premier nipon, Yoshihiko Noda este decis să consolideze alianţa ţării sale cu Statele Unite, ca o contrapondere la ascensiunea Chinei.
Într-un articol pe care l-a scris Noda, într-o revistă niponă, în luna august a.c., el a apreciat că noua politică externă a Chinei, bazată pe capacităţile sale militare, demonstrate recent şi în Marea Chinei de Sud, şi în alte arealuri, generează temeri că această ţară va perturba ordinea existentă acum în regiune.
O opţiune similară are şi administraţia preşedintelui filipinez Aquino. Cu particularitatea că acesta a revenit recent de la Beijing, cu promisiunea unui sprijin economic chinez, concretizat în investiţii menite a crea noi locuri de muncă în Filipine, unde cota şomajului a atins un nivel critic.
Rămâne de văzut dacă guvernul chinez nu va reacţiona dur atunci când executivul de la Manila va invita companii locale şi străine – specializate în energie electrică – să facă explorări ale Insulelor Spratly, din Marea Chinei de Sud, revendicate constant de Beijing.
Ce vrea China? Întărirea controlului său în Asia de Sud-Est. Soluţia? Recursul la presiuni diplomatice şi de altă natură, asupra republicilor Filipine şi Vietnam, deoarece acestea îi limitează aspiraţiile sale maritime în sudul zonei deja menţionate. În acest scop, Bejingul foloseşte „diplomaţia carnetului de cecuri”, vizând interesul clar pentru comerţ, investiţii şi turism – în cele două state amintite.
Atuuri? În privinţa relaţiei cu Filipine, Beijing mizează pe originea etnică chineză a preşedintelui Aquino şi pe influenţa comercială a cetăţenilor filipinezi, de naţionalitate chineză.
Cât priveşte Vietnamul, Beijingul evocă afinităţile politice şi ideologice cu regimul comunist de la Hanoi, deşi acesta din urmă nu uită agresiunea militară chineză din 1979 – considerată, atunci, de Beijing, drept “o lecţie”, una finalizată cu grele pierderi în rândurile Armatei Roşii Chineze.
Consilierul de stat chinez, pe probleme de politică externă, Dai Bingguo, vizitează Vietnamul în această săptămână. Împreună cu vicepremierul vietnamez Nguyen Thien Nhan va aborda priorităţile cooperării bilaterale.
În lunile mai-iunie 2011, nave chineze s-au interferat cu cele vietnameze, în tentativa de a stopa exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, din arealul revendicat de Beijing, în Marea Chinei de Sud. Vietnamul a răspuns pe măsura provocărilor, declarând că vasele sale se aflau în Zona Exclusivă Economică proprie.
În urma unor discuţii succesive, la nivel înalt, China şi Vietnamul au ajuns la înţelegerea de a rezolva litigiile din Marea Chinei de Sud, prin consultări amiabile.
Un succes al acestor negocieri ar reprezenta o rază de speranţă şi pentru Filipine, Malaezia, Brunei şi Indonezia – care deţine acum preşedinţia ASEAN. China dorind să îşi extindă zona sa de exclusivitate economică şi la nord de insula indoneziană Natuna.
Această presiune a Beijingului asupra statelor vecine menţionate pare a fi o reîntoarcere în deceniul cinci al veacului trecut, când regimul comunist vroia să rezolve, dintr-odată, divergenţele cu ţările din zona sa de interes strategic.
Probabil că la nivelul cel mai înalt, din conducerea de stat a Chinei, s-a uitat proverbul popular autohton: “Dacă trei oameni sunt o inimă, pământul galben se preface în aur, dacă trei oameni sunt trei idei, chiar aurul se transformă în praf.”
Fotografie realizată de Li Gang, de la agenţia Xinhua
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Geng Yansheng, a susţinut o conferinţă de presă, pe 27 iulie a.c., la Beijing. În acest context – conform agenţiei de ştiri Xinhua – el a declarat că ţara lui utilizează un portavion importat, pentru retehnologizare, în ideea de a fi util activităţii de cercetare ştiinţifică, experiment şi formare profesională.
Purtătorul de cuvânt a declarat reporterilor, că este voba de nava “Varyag”, adusă din Ucraina, în 1998.
Geng a refuzat să dezvăluie un timp specific pentru o călătorie de studiu a vasului ce va fi primul portavion chinez, afirmând că un calendar concret depinde de progresul întregului proiect.
Punerea la punct a unui portavion nu este un semnal – a precizat Geng Yansheng – că ţara sa va schimba politica de apărare: “Cercetarea Chinei privind dezvoltarea unui portavion este în scopul promovării capacităţilor proprii pentru menţinerea păcii şi apărarea securităţii naţionale”.
Purtătorul de cuvânt a respins speculaţiile că informaţiile vizând primul portavion chinez au fost difuzate acum în strânsă legătură cu litigiile teritoriale din Marea Chinei de Sud.
Construirea unui portavion, constituie, declara Gen: “un proiect complex, care necesită un timp îndelungat”.
Inclusiv informarea adecvată a populaţiei proprii, dar şi – deducţie logică – atenţionarea statelor interesate de puterea militară a Chinei.
Conferinţa de presă nu a fost una excepţională, ci derulată în cadrul programului periodic de întâlnire cu jurnaliştii acreditaţi la ministerul armatei chineze. Dar este pentru prima oară când un oficial de la Beijing confirmă programul Chinei de dotare cu portavioane.
Un program de instruire a viitorilor piloţi, ce vor acţiona decolând de pe viitoarele portavioane, este în curs de derulare, a mai precizat colonelul superior – grad specific armatei chineze – Geng.
El a mai indicat jurnaliştilor că Ucraina a livrat Chinei nava menţionată, după ce a scos armamentul de la bord şi motoarele vasului.
Construcţia navei a început în Uniunea Sovietică, a cărei dezintegrare a împiedicat finisarea vasului de transport.
Chiar dacă purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, colonelul superior Geng Yansheng, este primul oficial care confirmă public programul de dezvoltare a unor portavioane chinezeşti, întâiul militar străin care a vorbit despre acelaşi program, recent, chiar în capitala chineză, a fost actualul şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din SUA, amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen.
El a salutat dorinţa Chinei de a îşi apăra interesele maritime printr-o viitoare flotă de portavioane, opţiune pe care a avut-o, cu decenii în umă, şi Statele Unite.
Ei bine, exact cu cinci zile înainte de conferinţa de presă susţinută de Geng, la Washington D.C. a fost livrată redacţiilor centrale o informaţie deloc banală!
China este în curs de dezvoltare a armei bazate pe impulsuri electromagnetice/EMP, pe care intenţionează să o folosească împotriva… portavioanelor americane, în orice conflict viitor vizând preluarea controlului asupra Taiwanului.
Noua armă ar putea da Chinei, inferioară Statelor Unite, pe plan tehnologic, o şansă de a învinge forţele militare americane.
Cine a trimis jurnaliştilor de peste Ocean o asemenea ştire evident senzaţională?
Nimeni altcineva decât Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol. Acesta a oferit detalii privind efectele letale ale EMP şi puterea foarte mare a armelor cu microunde/HPM.
Impulsurile electromagnetice ale noii arme pot fi comparate cu cele ale razelor gama produse de o explozie nucleară.
Ce înseamnă asta? Simplu. Scoate din funcţiune toate utilităţile electronice, inclusiv computerele şi automobilele, pe o rază mare de acţiune.
Un asemenea efect a fost observat prima oară în 1962, după un test nuclear la sol, în arealul Pacific, care a făcut zob toate facilităţile electronice din insulele Hawaii.
Potrivit documentului intenţionat declasificat acum, aici fiind vorba de un raport al Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol, din anul 2005: “Pentru a folosi noua armă împotriva Taiwanului, China ar putea alege să o detoneze la o altitudine mult mai mică – 30 până la 40 km – pentru a limita efectele EMP la Taiwan şi imediata apropiere a acestuia şi pentru a minimiza deteriorarea aparatelor electronice pe continent.”
Armele electronice ale Chinei sunt considerate de americani un as strategic, comparabil cu forţa unui buzdugan fermecat, din …poveştile de altădată.
Noua tehnologie a fost testată, în secret, pe şoareci, şobolani, iepuri, câini şi maimuţe, cauzând leziuni ireversibile la ochi, creier, măduva osoasă şi alte organe.
În ce situaţii ar putea China recurge la utilizarea EMP?
1. Ca o măsură surprinzătoare – după lovitura iniţială a Chinei contra Taiwanului -, împotriva portavioanelor SUA venite în ajutorul aliatului lor.
2. Ca o acţiune disuasivă menită să determine renunţarea de către Statele Unite la trimiterea unui grup de portavioane, pentru menţinerea independenţei Taiwanului de China comunistă.
Culmea raportului american din 2005, desecretizat acum?
Se pare că autorii săi au ţinut cont de proverbul chinez: “Este mai de folos să cunoşti calităţile duşmanului, decât defectele lui.”
În această fotografie, difuzată de Agenţia de Ştiri a Chinei –Xinhua-, liderul statului comunist nord-coreean, Kim Jong Il – pe website-ul căruia a fost postată, pe 26.07.2011 – priveşte cadourile oferite lui de vicepremierul chinez Zhang Dejiang.
Acesta, aflat în centrul grupului, a fost şeful delegaţiei chineze la aniversarea, pe 12 iulie a.c., la Phenian, a cinci decenii de la încheierea Tratatului de Prietenie, Cooperare şi Asistenţă Mutuală între China şi Republica Populară Democrată Coreană.
Kim Jong Un, fiul dictatorului comunist, se află în spatele tatălui său. Tânăr şi ferice…
La Seul, capitala statului sud-coreean, s-a bucurat de succes un comentariu acid al acestui instantaneu.
Kim Jong Il: – Ce destinaţie au cele două urne?
Zhang Dejiang: – Cea mare este pentru cenuşa dvs., cea roşie pentru aceea a Constituţiei Republicii Populare Democrate Coreene, inutilă, după unificarea, nu prea îndepărtată, a naţiunii coreene.
Interesul general | Ion Petrescu | 
December 24, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
