Posts tagged: WIKILEAKS

MIZA SIRIANĂ

Evoluţia actuală a situaţiei din Siria confirmă ceea ce se nega peste Ocean şi nu se comenta în capitala statului israelian. C.I.A. şi Mossad sunt „stimulatoarele” liderilor de opinie – ignoraţi sau marginalizaţi de regimuri absolutiste laice – capabili să scoată lumea în stradă, în diferite metropole arabe, pentru a da frâu liber nemulţumirilor reale, acumulate în ultimele decenii, pe plan politic, economic şi social.

O răsturnare, de la putere, a preşedintelui sirian Bashar al-Assad ar lăsa Iranul fără un aliat de nădejde, ar pune sub semnul întrebării vitalitatea organizaţiei Hezbollah, în Liban, şi ar facilita îndepărtarea liderilor Hamas, de la conducerea Fâşiei Gaza.

Toate aceste efecte secundare ar genera un plus de securitate pentru Israel.

Declaraţia ministrului de interne sirian, conform căreia nu va fi tolerată o insurecţie armată – fenomen ce nu a avut loc nici în Tunisia, nici în Egipt, dar se află într-o fază ambiguă, în Libia -, confirmă mai degrabă simptomele tipice unui război civil, precum recenta ambuscadă, în care au fost ucişi ofiţeri şi soldaţi din armata Siriei.

Ce este cert? Rând pe rând, manifestanţii, din diferite oraşe, încearcă să ocupe centrele localităţilor, dar, cunoscând cele petrecute la Cairo, în Piaţa Tahrir, autorităţile nu ezită să intervină în forţă, după somaţii, prin intermediul megafoanelor, şi utilizarea, de către forţele de securitate, a armelor din dotare, precum pe 18 aprilie, în oraşul Homs.

Conform unei surse neoficiale, circa 200 de sirieni au fost ucişi, în perioada manifestaţiilor populare vizând îndepărtarea de la putere a preşedintelui Assad.

Un lucru mai greu de înfăptuit, având în vedere loialitatea armatei şi susţinerea tacită, a şefului statului, de către o parte dintre sirieni.

Bazat pe aceste două piloane ale puterii sale, preşedintele Siriei nu a avut temeri să anunţe încetarea stării de urgenţă, în cursul săptămânii viitoare şi eliberarea deţinuţilor politici. Ambele fiind revendicări ale manifestanţilor ostili actualului regim politic sirian.

Cu toate astea, nu există vreun indiciu că manifestaţiile populare vor înceta.

Autorităţile guvernamentale au avertizat că nu vor tolera activităţile teroriste. Oficialii de la Damasc aveau în vedere faptul că, în oraşul Banyias, grupurile de salafişti – adepţi ai salafismului, o formă a islamismului sunnit, comparaţi în multe state arabe cu militanţii al-Qaida – nu au ezitat să evoce posibilitatea declanşării unei insurecţii armate.

Postul TV BBC a interpretat acest avertisment ca o încercare a autorităţilor de a reprima revolta manifestanţilor, sub pretextul combaterii teroriştilor.

În replică, televiziunea de stat siriană a informat telespectatorii că ministrul de interne a cerut cetăţenilor să se reţină de la participarea la marşuri sau demonstraţii de protest.

Agenţia de presă Sana a transmis că, pe 17 aprilie 2011, un general, cu cei doi fii ai săi şi un nepot, au fost ucişi, cu sânge rece, de „bande înarmate criminale”, apoi trupurile acestora au fost groaznic mutilate.

Postul TV FOX NEWS a acordat atenţie dezvăluirilor WikiLeaks, conform cărora S.U.A. a finanţat opoziţia siriană. Astfel, Departamentul de Stat a avut în atenţie o serie de proiecte concrete, precum o televiziune difuzată prin satelit.

Walid Phares, expert în problemele Orientului Mijlociu şi autor al cărţii “Revoluţia care vine”, a fost mai precis, indicând faptul că administraţia precedentă, a ex-preşedintelui Bush, a sprijinit postul de televiziune al-Barada, care emite şi acum din Londra. Iar administraţia Obama continuă finanţarea acestuia.

Este însă un aspect considerat relativ minor, în raport cu eforturile altor organizaţii nonguvernamentale, de pe mapamond, care acţionează pentru consolidarea societăţii civile din Siria.

Phares nu a ezitat să afirme că finanţarea canalului TV menţionat – cu o dezvoltare a arealului de receptare, prin intermediul satelitului -, în condiţiile când bugetul federal este drastic redus la multe capitole, se justifică deoarece “regimul sirian blochează procesul de pace cu Israelul, dar finanţează, la rândul său, organizaţia Hezbollah în Liban şi mulţi insurgenţi antiamericani în Irak. Sprijinirea financiară a opoziţiei siriene, care vrea reformarea regimului, este o politică bună.”

Noile proteste, din această săptămână, coincid cu dezvăluirea în presă a faptului că, începând din anul 2005, S.U.A. au început să finanţeze, în mod secret, grupuri de opoziţie din Siria, cu scopul de a genera prăbuşirea regimului preşedintelui Assad.

Diplomaţii americani – care au menţionat, în telegramele lor, din Damasc, despre finanţarea postului Barada TV, ce emite prin satelit -, erau îngrijoraţi de faptul că serviciul de contraspionaj sirian suspecta, din 2009, sprijinirea cu sume substanţiale, de către S.U.A., a opoziţiei.

Aflat de 11 ani la putere, ca succesor al tatălui său, Hafez al-Assad, actualul preşedinte, cu toată siguranţa lui de sine, afişată în faţa camerelor de televiziune, este conştient că are de făcut faţă celei mai mari ameninţări politico-militare.

Una de care nu îl poate scăpa nici ajutorul iranian, moral, financiar, politic şi prin agenţi de influenţă.

Siria rămâne zona cea mai tensionată din Orientul Mijlociu, îndepărtarea sau menţinerea actualului regim politic de la Damasc fiind una dintre mizele noului Război Rece, cel dintre Arabia Saudită şi Iran.

LECŢIA UNCHIULUI SAM

C.I.A

Numai atât? Aceasta este întrebarea ce exprimă deziluzia celor care se aşteptau la dezvăluiri uluitoare, prin publicarea conţinutului unora dintre telegramele succesivilor ambasadori ai Americii, la Bucureşti.

Dar, vă mai aduceţi aminte de lung metrajul artistic „Noapte americană”, în care, în plină zi, se făceau filmări speciale pentru acţiuni ce apăreau ulterior, pe marele ecran, ca fiind derulate în timpul nopţii?

Cam aşa stau lucrurile cu cei ce se perindă acum pe la televiziuni şi minimalizează sau neagă, cu o uimire prost mimată, pe chipurile lor, cele relatate în telegrame. Despre ei.

Asta ţine de cochetăria femininelor dornice să aibă numai oglinzi care să le păstreze prospeţimea adolescenţei, într-un moment al vieţii când ridurile de la gât sunt ascunse sub un şirag de mărgele, ce provoacă uitătura miloasă a unui ocazional partener, de dialog, mai mult, sau mai puţin profesional.

Place sau nu, a venit şi rândul politicienilor români să aibă parte de „duşul rece” atribuit oficial unui portal specializat în publicarea de documente clasificate, practic fiind doar o operaţiune a intelligence-ului american, menită a readuce, cu picioarele pe pământ, lideri care-şi supralicitează calităţile personale şi popularitatea publică, jurnalişti ce cred că fără ei era lipsită ambasada superputerii lumii de analize realiste ale societăţii româneşti, liliputani care nu au exerciţiul unei conduite demne, într-un mediu diplomatic.

Textele furnizate presei scot, pe scena judecăţii publice, obiceiuri din culisele politichiei autohtone. Nu faptele surprind. Multe fiind previzibile. Ci detaliile. Unele indicând altitudinea deloc superioară la care evoluează beneficiarii a milioane de voturi, în ultima campanie prezidenţială.

O primă certitudine? Ceea ce nu prea convine multora. Tocmai pentru că includ fraze despre micimi umane uşor recognoscibile, telegramele respective dau jos măştile de pe multe feţe publice. Nu mint. Şi nu dezinformează.

Ţine de normalitatea activităţii oricărei ambasade să aibă o percepţie clară asupra aspectelor ce nu pot fi fotografiate dintr-un satelit: caracterele umane, relaţiile dintre diferiţi actori politici, preferinţe culinare – şi nu numai -, pasiuni, mărturisite sau nu.

Patima delaţiunii – iată cancerul protagoniştilor depeşelor diplomatice americane. Publicarea lor nefiind altceva decât un deget arătat, pe obraz, de Unchiul Sam, spre nepoţii săi, cam neciopliţi, din Bucureşti.

GUBERNIA LUI PLAHOTNIUC

Fondatorul website-ului „WikiLeaks”, Julian Assange, ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel, conform unei surse din Kremlin, invocată de agenţia RIA Novosti.

O explicaţie pentru care Dmitri Medvedev a lansat, cu eleganţă, un asemenea semnal public, ar putea fi postarea pe site-ul menţionat a planurilor Alianţei Nord-Atlantice de a apăra Estonia, Letonia şi Lituania, de orice atac posibil din partea Rusiei.

La câteva ore distanţă, după mediatizarea intenţiei preşedintelui Medvedev, Dmitri Rogozin, diplomatul Moscovei acreditat la Cartierul general al NATO, a solicitat o confirmare sau o dezminţire a celor publicate de „WikiLeaks”, în legătură cu protecţia „manu militari” a statelor baltice, pornind de la ipoteza că Rusia ar putea fi agresorul tentat să le ocupe, din nou.

Un purtător de cuvânt al NATO a replicat sec, dar ferm. Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic şi Federaţia Rusă nu sunt inamici. Dar Alianţa – nota bene! – este întotdeauna gata să îşi apere membrii săi, inclusiv ţările baltice.

Aceste reacţii s-au succedat în ultimele 72 de ore. Şi au relevanţa lor. Pentru că dau un sens nou şi declaraţiei secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, de la Summitul Alianţei desfăşurat recent în Portugalia.

După cum se ştie, atunci, la Lisabona, Rasmussen a afirmat, în premieră, fără niciun echivoc, că NATO va asigura securitatea fostelor republici sovietice, Moldova şi Georgia.

În traducere liberă, orice acţiune militară străină declanşată din stânga Nistrului, sau din Abhazia şi Osetia va genera o reacţie de anihilare a agresiunii, indiferent cine o va declanşa şi de ce pretexte şi forţe militare se va folosi.

Din acest punct de vedere, cine susţine, la Chişinău, o variantă opusă opţiunii pro-Vest, de integrare în Uniunea Europeană, va fi, în câteva luni, fără niciun viitor politic în cel de-al doilea stat românesc.

Luând în calcul varianta cea mai neagră, pe termen scurt, pentru Republica Moldova, de revenire, la diferite paliere ale puterii în stat, a reprezentanţilor celor care au votat pentru partidul comunist şi pentru formaţiunea politică desprinsă din acesta, reacţia, într-o asemenea situaţie, a comunităţii euro-atlantice, va fi una singură. Cu ecou la Mocova. Susţinerea necesităţii organizării de noi alegeri parlamentare.

Faptul că se invocă acum democraţia, ca motiv de balansare spre stânga, a opţiunilor alegătorilor, prin dorita alăturare a echipei lui Vladimir Voronin, de aceea a lui Marian Lupu, poate fi un succes, de numai câteva luni, a forţelor conservatoare de la Chişinău.

Republica Moldova nu are şi nici nu va avea soarta Kârghistanului. Dar va mai trece printr-o perioadă de frământări social-politice, dezastruoase pentru cetăţeanul de rând, dar şi pentru formaţiunea comunistă, dacă aceasta accede la putere.

Numai cine nu este conectat la realităţile lumii occidentale nu înţelege că Rusia nu mai poate oferi celor patru milioane de cetăţeni ex-sovietici, dintre Prut şi Nistru, perspectiva şi oportunităţile pe care Uniunea Europeană le garantează.

Imaginaţi-vă un guvern condus de Vlad Plahotniuc. Cum ar fi privit acesta la Bruxelles? Ca lideranţa pasageră, desuetă, a…Guberniei Basarabia, varianta 2010. Intolerabilă.

Marian Lupu are dreptate când doreşte reglementări precise ale viitoarei guvernări. La care ar trebui primul să se supună şi să îşi consulte partenerii de drum, dacă vrea ca 2011 să nu fie anul unui eşec personal de proporţii.

Vlad Filat simte bine momentul, fiind conştient că va fi negociată dur fiecare funcţie publică relevantă. Dar nu va mai fi acceptată formula „Statul sunt eu ! – L’État c’est moi!” a lui Ludovic al XVI-lea. Corelarea activităţii guvernului cu Preşedinţia Republicii Moldova şi cu Parlamentul de la Chişinău fiind obligatorie. Şi fără stridenţe publice.

Mihai Ghimpu s-a dovedit a fi, în ultimele zile, cel mai conciliant cu partenerii de dialog şi cel mai sincer în relaţia cu presa. Lipsit de ascunzişuri sesizabile la alţi lideri politici.

Atitudinea aceasta va conta la tot mai evocatele alegeri viitoare parlamentare, când vor fi taxate formaţiunile care se uită spre trecut şi refuză asumarea unui viitor diferit. Şi prosper.

Preşedintele interimar Ghimpu a avut dreptate şi când a afirmat că acum multe depind de opţiunea finală a lui Marian Lupu. Cu o completare. Necesară.

Liderul partidului democrat să nu uite că, din luna ianuarie 2011, la Washington D.C., politica externă a Statelor Unite va fi determinată de republicani. Politicieni care nu umblă cu mănuşi în relaţia Americii cu Răsăritul Europei.

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

~