Când scriu aceste rânduri, conform ultimelor informaţii oficiale, trimisul imperial de la Răsărit, generalul F.S.B. Serghei Narâşkin, teoretic şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, face naveta între cei patru lideri ai partidelor votate de europenii dintre Prut şi Nistru, ca să fie reprezentate în Parlamentul Republicii Moldova.
Stat european declarat de secretarul general al NATO – la recentul summit de la Lisabona, în Portugalia – ca fiind, de acum înainte, sub protecţia Alianţei.
Deci nu a Comunităţii Statelor Independente. Şi nicidecum a Federaţiei Ruse. Read more »
Din 29 noiembrie a.c., entitatea republicană, dintre Prut şi Nistru, unde limba oficială este una a Uniunii Europene, respectiv româna, va lua direcţia vest, cu acordul tacit al Kremlinului.
O asemenea frază poate părea aberantă. Doar este cunoscută reacţia conaţionalilor, din cel de-al doilea stat românesc, la referendumul menit a tranşa chestiunea alegerii viitorului preşedinte al Republicii Moldova.
Tinerii au taxat atunci, prin absenţa de la vot, guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană, pentru întârzierea aplicării unor măsuri radicale, iniţial asumate, la preluarea puterii de la comunişti.
S-a schimbat ceva între timp?
Vaporul fără căpitan
Jurnalista Victoria Ungureanu, din Chişinău, ne-a declarat: „Republica Moldova este vaporul fără căpitan, iar ziua de 28 noiembrie poate fi aceea în care se vor decerna învingătorilor medaliile democraţiei. Altfel, viitorul republicii va fi marcat de izbânda asasinilor acesteia. După alegeri, Republica Moldova trebuie să fie condusă de oameni dornici să schimbe în bine viaţa cetăţenilor. Şi care să aducă mamele şi taţii acasă. Plecaţi fiind acum, din cauza unei guvernări anterioare iresponsabile. Republica Moldova merită să nu mai fie o ţară săracă, cu oameni care nu se pot realiza ca personalităţi aici, acasă. Guvernanţii trebuie să-şi iubească poporul. Şi să insufle optimism cetăţenilor, prin asigurarea unei stabilităţi politice, prin oferirea unor posturi de muncă, a unui salariu suficient, pentru asigurarea unui trai fără griji, ca să nu mai persiste întrebarea: cum va fi mâine? Republica Moldova trebuie să găsească, încetul cu încetul, un antidot crizelor cu care se confruntă. Republica noastră, la cei 19 ani ai săi, este ca un tânăr rebel, ce mai are nevoie de sfatul şi încurajările celor din jur. Hai Moldova! Fruntea sus!”
Nimeni nu va obţine majoritatea voturilor
Scriitoarea basarabeană Maria Augustina Hâncu este mai rezervată în afirmaţii:”Cetăţenii şi-au pierdut încrederea în clasa politică. A demonstrat-o eşecul referendumului din 5 septembrie 2010. După alegerile repetate din 29 iulie 2009, Alianţa pentru Integrare Europeană a guvernat statul mai bine de un an. De ce A.I.E. nu a întreprins nimic pentru a curăţa vechiul sistem comunist de funcţionari corupţi şi incompetenţi, când mii de tineri recent absolvenţi ai universităţilor din ţară şi de peste hotare sunt în şomaj sau pe cale de a emigra? De ce nu au fost elucidate crimele din 7 aprilie 2009 şi nu sunt traşi la răspundere autorii represiunii din acea zi, cum s-a promis? De ce nu s-a ieşit din componenţa Comunităţii Statelor Independente, ca urmare a dorinţei de integrare în Uniunea Europeană? Asemenea neîmpliniri au diminuat încrederea tinerilor în schimbarea promisă! La 28 noiembrie a.c. niciun partid nu va obţine majoritatea voturilor. Sper ca Partidul Comuniştilor să rămână în opoziţie. Republica Moldova nu va fi mai orientată spre Europa atâta timp cât discipolul Kremlinului, Marian Lupu, dar şi admiratori ai lui Putin, precum Vlad Filat, Valeriu Pasat, Diacov influenţează acţiunile A.I.E. Adevărata schimbare va fi peste patru ani, la următorul scrutin electoral. Timp în care este necesară o apropiere de România, Polonia, Ţările Baltice, fraţii noştri de suferinţă, victime şi acestea ale opresiunii comuniste. Aceste conexiuni vor contribui la integrarea europeană a statului nostru.”
Omnipotenţa Vladimirilor…
Damian Hâncu este unul dintre tinerii bătuţi sălbatic pe 7 aprilie 2009. Cu pumnii şi picioarele. De „naziştii” lui Voronin. El crede că:”Adevărata testare a convingerilor politice a A.I.E. s-a văzut la 28 iunie 2010, când preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, pentru a comemora 70 de ani de la nefasta zi de 28 iunie 1940, a semnat decretul prin care o declara Ziua Ocupaţiei Sovietice, după exemplul statelor baltice. Ceilalţi lideri ai A.I.E. şi-au manifestat cu agresivitate dezacordul faţă de actul semnat. În ce priveşte alegerile parlamentare din 28.11.2010, există riscul revenirii comuniştilor la putere, pentru că membrii A.I.E., timp de un an de zile nu au scos comunismul în afara legii. O decizie ce putea fi până acum luată şi deveni reală, din moment ce A.I.E. avea 51 de mandate. Imobilismul Alianţei este perceput ca o slăbiciune de către comunişti. Faptul că, Marian Lupu stopează orice iniţiativă de apropiere faţă de Occident – ultimul exemplu fiind delimitarea de scrisoarea recentă a preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, adresată prin secretarul general al NATO către liderii Alianţei, reuniţi săptămâna trecută la Lisabona -, compromite A.I.E. în ochii alegătorilor din Republica Moldova. Din păcate, fosta republică sovietică dintre Prut şi Nistru este acum condusă de trei clanuri politice şi de afaceri. Este vorba de Troika Vladimirilor – Vladimir Voronin, Vladimir Plahotniuc şi Vladimir Filat, toţi cu legături strânse la Moscova. Asta fără să luăm în calcul şi influenţa „părintelui spiritual”, ex-KGB-istul de la Moscova, actualul mitropolit al Moldovei, Vladimir. Aceşti politicieni sunt reticenţi şi agresivi la iniţiativele de aderare la NATO şi UE. Ei dirijează viaţa politică şi economică a statului românesc dintre Prut şi Nistru. Dar se autodefinesc europeni, oneşti, patrioţi! Biata Basarabie, pentru care s-au sacrificat atâţia români…”
Ce nu mai poate face Kremlinul
O şansă a lui Barack Obama de a fi reales pentru un al doilea mandat este menţinerea Federaţiei Ruse în postura de partener predictibil, cu deschidere pentru soluţionarea prin dialog a problemelor bilaterale. O formulare în acest sens fiind stipulată şi în documentul convenit de liderii statelor membre ale NATO, la Summitul de la Lisabona.
O posibilitate a lui Dmitri Medvedev de a obţine şi următorul mandat la Kremlin este condiţionată de consolidarea relaţiilor de colaborare cu Statele Unite, liderul Alianţei Nord-Atlantice. Şi pentru asta trebuie să dovedească, comparativ cu predecesorul său, că este predictibil.
Deci este nevoit să respecte decizia NATO de a asigura securitatea Republicii Moldova. În consecinţă, ameninţarea cu o intervenţie militară, sau organizarea de manifestaţii pro-comuniste ies din logica raporturilor actuale între Casa Albă şi Kremlin.
Cine va fi ales preşedinte al celui de-al doilea stat românesc, dacă va suna mai întâi pe omologul de la Kremlin, va fi întrebat candid:”Casa Albă ce spune?”
Noapte de noiembrie, la Chișinău. Igor Dodon este chemat la Vladimir Voronin:
– Dragul meu Igor, calvarul s-a terminat. Am învins! Iată de ce nu avem timp de pierdut. Motiv pentru care am decis. Tu vei fi noul premier!
– Mă uluiți!
– E pe merit. E pe merit. Pe meritul tău. Om tânăr. Familist. Cu frica lui Dumnezeu. Lumea de la noi te știe. De la televizor. De când ai fost lângă mine. Și cu mine. Cumpătat. Vertical. Deschis spre lumea nouă. Opțiunea mea va fi bine primită la Moscova.
– Vă mulțumesc pentru încredere. Dar nu avem majoritatea!
– O să o avem. Da. O vom avea.
– Cu cine?
– Cu acela care va veni mai repede la mine și va accepta o ofertă pe care nu o poate refuza.
– Președintele Parlamentului?!
– Igor, ești un om isteț. Ești isteț. Dar asta o iau ca pe o glumă. Tătucu’ Parlamentului voi fi eu. Că doar aşa voi superviza toate legile noi, propuse de tine, ca să ne aliniem mai repede la exigenţele Comunităţii Statelor Independente. Acolo suntem şi vom rămâne. Sper că asta ţi-e clar…
– Şi preşedintele republicii?
– Va rămâne o funcţie reprezentativă. Medalii, poze, vizite, nimic concret. Tu vei fi vioara întâi. Ca şef al Executivului nostru. Dacă Marian Lupu face frumos, adică ia notiţe ca pe vremuri şi îmi ascultă sugestiile, atunci al lui este postul. Dacă Vlad Filat, cu binecuvântarea omologului rus va veni la mine, majoritatea noastră va fi mai solidă, iar el încântat că va fi astfel ales preşedintele statului moldovenesc. Chiar aşa. Să nu uiţi sintagma asta! Noi nu suntem al doilea stat românesc. Clar?
– Nu mi-e clară componenţa guvernului…
– Noi vom prelua funcţiile cheie. Şefia guvernului. Armata. Internele. Serviciile secrete. Cine ni se alătură, în funcţie de cum se comportă, mai vedem ce le oferim.
– Şi atunci unde-i contribuţia mea?
– Care contribuţie? Ce contribuţie? De unde şi până unde?
– Păi nu aţi decis să fiu premier?
– Da. Eu ascult. Eu ascult. Eu ascult. Şi ce-i cu asta?
– Am şi eu o variantă de organigramă guvernamentală. Şi mă gândesc la nişte oameni, experţi potriviţi pentru ministere cu greutate.
– Poţi să o ai. Să o ai, de ce nu? Dar, deocamdată faci cum zic eu. A cui este victoria?
– A noastră.
– Vorba vine. Vine vorba. A mea! Crezi că mi-a fost uşor să văd cum ista…interimarul arăta moldovenilor simpli ce penumbre a găsit el prin prăvălia mea?
– Bun. Dar… acum va fi în opoziţie…
– O să mai vedem. Mai vedem. Că nu am câştigat alegerile, ca să consolidăm democraţia!
– Dar, ce, Doamne iartă-mă?
– Autocraţia!
– Autocraţia cui?
– Poftim întrebare! Ista…
– A mea? Nici nu mă gândesc la aşa ceva…
– A mea! Şi mă gândesc din 2009 la aceasta!
– Vladimir Nicolaievici, nu ar fi mai bine să ne bucurăm acum, decât să ne supărăm pe ce a fost?
– Igor Dodon, când erai prim-viceprim-ministru şi ministru al economiei şi comerţului în guvernul condus de Zinaida Greceanîi parcă erai mai supus. Mai supus, nu?
– Şi cu Uniunea Europeană ce facem?
– Ce fac şi americanii!
-…!?
– Le vorbim frumos, îi gâdilăm şi ne vedem de ale noastre…
– Şi cu opoziţia?
– Urechean se va pensiona. Pe Ghimpu îl trimitem la Bruxelles, la reciprocitate, că aşa a făcut şi el cu mine.
– Şi tinerii?
– Occidentul este primitor cu ei.
– Şi România?
– Îi faci o vizită omologului de la Bucureşti, vezi cum ascultă el de tătucul lor şi faci la fel, la întoarcere.
– Şi…
– Gata, cu politica! În cinstea Victoriei să ciocnim o votcă!
– Vladimir Nicolaievici, aş prefera o şampanie, doar o să vină şi presa.
– Şampania rămâne după instalarea ta ca premier. Ca premier, da?…
…m-am trezit brusc. Totul a fost un vis. Un vis? Sau un coşmar?
– Da. Da… Eu ascult atent. Eu ascult atent. Eu ascult atent. Eu, tot ce… tot ce vorbeşte acest…invitatul dumneavoastră sunt minciuni. Toate de la început, până la sfârşit. În primul rând, eu am fost cel care am ridicat plata, pentru pădurile care sunt date în arendă. Spre…spre cunoştinţa dumneavoastră a tuturor, în arendă sunt date peste 2.200 de sectoare de pădure şi pe Ghimpu îl freacă sectorul ista de la Ţiganca. Mai mult (?!)… nu îl interesează nimic.”
Transcrierea cuvintelor rostite – pe timpul unei intervenţii telefonice, la o emisiune de televiziune – a fostului preşedinte al Republicii Moldova, conducătorul iubit al comuniştilor rusofili din landul românesc dintre Prut şi Nistru demonstrează, pentru cine ascultă vocea fostului tătuc al unor naivi ex-sovietici şi urmăreşte concomitent textul, că Vladimir Voronin se afla într-un moment cel puţin dificil al prestaţiei sale publice.
De regulă, repetiţiile de genul celor consemnate, indică o mare tulburare, o enervare maximă, uneori generată şi de îngurgitarea altor lichide decât laptele disponibil pentru consumul public.
O asemenea dificultate a mai avut-o, tot la un post de televiziune, un alt preşedinte, Richard Nixon. Care măcar a venit în faţa camerei TV, vorbind, în stilul propriu, despre deficitul de integritate.
Exact ce i se reproşează, cu alte argumente, şi ex-preşedintelui Vladimir Voronin.
Şi Nixon, ca şi Voronin, afirmă că s-a opus acţiunilor ilegale.
Şi Nixon, ca şi Voronin, a pledat pentru nevinovăţia administraţiei sale.
O primă diferenţă?
Nixon a avut bărbăţia să recunoască posibilitatea ca o parte dintre acuzaţiile ce i s-au adus să fie adevărate. Voronin – nu!
Nixon şi-a declarat deschis opţiunea pentru a se merge cu descoperirea adevărului până la capăt, indiferent cine ar fi implicat, implicit el.
Voronin a declarat opac şi vehement că tot ce a afirmat succesorul său la conducerea celui de-al doilea stat românesc, omul de bun simţ, Mihai Ghimpu, este o minciună!
Nixon a afirmat, în faţa americanilor că a decis să evite orice acţiune precipitată.
Voronin a răspuns la telefon, a făcut repetiţii greu explicabile şi a acţionat 100% precipitat!
Nixon priveşte pe telespectatori în ochi şi declară că vrea să fie corect.
Voronin – uitat total de consilierii săi de imagine – răspunde aiuritor la telefon!
Nixon recunoaşte necesitatea încrederii publice în instituţia prezidenţială.
Voronin uită că nu mai este conducătorul ex-republicii pro-ruse şi vorbeşte despre actualul şef al statului într-un mod care-i devoalează resentimentele.
Nixon a fost singurul preşedinte american care şi-a dat demisia în faţa micului ecran.
Voronin este primul conducător comunist de la Chişinău care s-a făcut singur de râs la televizor.
Sugerez, pe cale mediatică, de o manieră obiectivă, domnului Igor Dodon, ca acum, dacă este într-adevăr bărbatul politic care se pretinde a fi,
sau după alegerile parlamentare, dacă preferă diplomaţia tacită, să ceară demisia lui Vladimir Voronin din fruntea formaţiunii comuniştilor dintre Prut şi Nistru.
Asta dacă are, cum glumesc românii, “sânge în instalaţii.”
Cred că, în aceste zile, un singur om politic jubilează, îşi freacă mâinile de bucurie şi rosteşte încântat – culmea, în limba română – cuvintele: ”Întărâtă-i drace!” Este cel care ştie că nu va fi nici preşedintele Parlamentului, nici premierul guvernului. Cu atât mai puţin, nu va reveni pe scaunul prezidenţial. Este vorba de Vladimir Voronin.
Ceea ce n-au reuşit locţiitorii săi, tensionaţi şi roşii în obraji, – cu răspunsurile lor defensive, eliptice, deloc credibile, la diferite acuzaţii lansate pe micul ecran, la adresa formaţiunii comuniste -, respectiv zdruncinarea unităţii Alianţei pentru Integrarea Europeană, par să izbândească unii dintre actualii lideri ai acestei coaliţii pro-europene.
Voronin, a cărui inteligenţă politică nu o subestimează nimeni, este conştient că alegerile parlamentare, dacă lumea iese la vot, îi vor oferi o singură satisfacţie. Partidul comunist va avea cele mai multe mandate de parlamentar. Dar nu va deţine majoritatea.
Lor, comuniştilor, nu le rămâne decât să spere în ruperea A.I.E.. Şi primul motivat să o facă va fi Marian Lupu. Cel care mai are iluzia, din păcate pentru el, dar şi pentru simpatizanţii partidului său, că se va repeta înţelegerea iniţială, din cadrul A.I.E., cu Ghimpu, în fruntea Parlamentului, Filat la cârma Executivului de la Chişinău şi el, liderul Partidului Democrat din Moldova, proţăpit pe fotoliul părintelui său spiritual – Vladimir Voronin. O asemenea minune nu se va întâmpla, din mai multe motive.
Cel puţin la ora actuală, Vlad Filat – care aspira la preşedinţie – a înţeles că, până la urmă, două variante pragmatice pot genera concesii din partea celorlalţi lideri ai A.I.E.. Nu candidatura sa, pentru că nu o va accepta preşedintele P.D.M. După cum nici el nu o va agrea pe a lui Marian Lupu.
De aceea a şi fost lansată, în presă, ideea unui om de consens, precum ministrul de externe, Iurie Leancă. Care tocmai “a dat cu bâta în balta N.A.T.O.”, afirmând că trebuia ca preşedintele Mihai Ghimpu să se consulte cu el, pe marginea scrisorii trimise la Bruxelles!
O afirmaţie sustenabilă doar dacă ar fi avut expertiză pe zona Alianţei Nord-Atlantice. Dar nu o are! Dovadă iluzia că documentul trimis de preşedinte nu trebuia prezentat opiniei publice fără acordul destinatarului. Probabil că ministrul confundă N.A.T.O. cu C.S.I.! Nu era vorba de un document discutat cu lideranţa Alianţei, ci de o iniţiativă prezidenţială, care trebuia mediatizată din două motive clare.
Atenţionarea, şi pe această cale, a liderilor statelor membre ale N.A.T.O., care se întâlnesc la finele acestei săptămâni în Lisabona. Acolo urmând a fi organizată şi o reuniune a Consiliului N.A.T.O.-Rusia, ce prevede şi “discutarea altor chestiuni de securitate, de interes bilateral.” Avantaj – Mihai Ghimpu.
Sensibilizarea opiniei publice, din Republica Moldova, asupra recurgerii, de către şeful statului, la o modalitate neutilizată, până acum, la Chişinău, de înaintare a unei propuneri, ce-i drept temerară, la nivelul conducerii N.A.T.O., privind o situaţie ce nu mai poate continua în Transnistria. Avantaj – Mihai Ghimpu.
Candidatura lui Marian Lupu, fiind privită cu temeinice rezerve şi la Washington D.C., nu doar la Bruxelles, cea a lui Iurie Leancă fiind compromisă de declaraţia propagandistică menţionată, rămâne opţiunea consensului spre „răul cel mai mic”.
După tratative îndelungate, cu funcţii dur negociate, între componentele A.I.E., cel cunoscut pentru poziţia nu doar pro-U.E., dar acum, în mod explicit, datorită scrisorii sale către secretarul general al Alianţei, şi pro-N.A.T.O., preşedintele interimar Mihai Ghimpu poate avea şansa continuităţii.
Ar fi totuşi de pus o serie de întrebări legitime celor patru lideri ai Alianţei pentru Integrarea Europeană. Dar nu de către comunişti, care nu au decât opţiunea revanşei politice. Deloc agreată la Kremlin. Ci de alegătorii cu bun simţ. Toate fiind interogaţii retorice.
De ce a fost necesară schimonosirea titlului unui acord tehnic, privind regimul de frontieră, prin redenumirea sa, evident exagerată, ca Tratat? Pentru ce motiv nu s-a făcut mai devreme desecretizarea arhivelor cu dosarele persecutaţilor de către regimul comunist? Cum de a fost tolerat până acum un ministru de interne care joacă la două capete, între premier şi preşedinte? Şi mă opresc aici.
În plan uman, cei cinci lideri politici care contează acum la Chişinău, pot fi, luat fiecare în parte, de înţeles în aspiraţiile lor.
Lui Vladimir Voronin nu i-a mai rămas decât speranţa vendetei. La Serafim Urechean este de admirat optimismul cu care mai crede în intrarea partidului său în parlament. Lui Marian Lupu, un singur vis nu i s-a îndeplinit în toată cariera sa politică, iniţial comunistă, actualmente democrată – acela de a fi preşedintele bantustanului filorus dintre Prut şi Nistru.
Vlad Filat, care „i-a ciuruit”, la ultimul sondaj, pe concurenţii săi, se amuză, în sinea lui, cu ipoteza că el va fi preşedinte şi Lupu –premier…
Iar Mihai Ghimpu, de acum înainte, după demonstraţia de forţă prezidenţială, de la Ministerul de Interne, nu mai are nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Cu o condiţie.
Să nu uite că asta îşi doresc conaţionalii săi. Nu doar un preşedinte patriot. Curajos în relaţia cu fosta metropolă.
Ci şi unul care scoate din amorţire structurile statului. Inclusiv prin demiterea publică, a celor care încă nu au înţeles cine a decedat anul trecut.
Interesul general | Ion Petrescu | 
December 5, 2010 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
