Posts tagged: VITALIE MARINUŢĂ

Cine vinde armament în Republica Moldova?

arme

Dosarul vînzării armamentului este clasat. Conform Procuraturii Generale încălcări ale legislației naționale și internaționale din partea autorităților și persoanelor responsabile de tranzacțiile în cauză nu au fost admise. În aceste condiții, după regulile bunului simț, cei care au blamat neîntemeiat ar trebui să aducă scuzele de rigoare public, așa cum au fost făcute și învinuirile. În acest caz cred că putem să închidem această filă și să mergem înainte. Totuși, întrebarea mea este dacă dosarul dat a fost clasat pentru totdeauna sau doar pînă cînd conjuctura politică nu va decide că au nevoie iarăși de un țap ispășitor?

OPINIA INTEGRALĂ A MINISTRULUI APĂRĂRII DE PESTE PRUT O PUTEŢI CITI APĂSÂND AICI.

Evgheni Şevciuk şi-a pierdut uzul raţiunii

Evgheni Şevciuk – un ucrainean exilat la Tiraspol

evgheni

Liderul tiraspolean ultimativ cere de la Federația Rusă o “abordare mai îndrăzneață a problemelor și perspectivelor din Transnistria”. Aceasta ar însemna recunoașterea regiunii transnistrene ca stat suveran sau ca regiune a Federației Ruse, renunțarea la poziția oficială a Rusiei cu referință la unitatea statului Republica Moldova, implicarea directă în treburile unui stat suveran, încălcarea dreptului internațional. Nu prea multe cere ”un președinte de raion”? Oare cum și de ce tolerează politicienii ruși acest comportament ?

CE TRĂZNĂI A MAI FĂCUT VASALUL LUI PUTIN, DE LA TIRASPOL, AFLAŢI DACĂ DAŢI CLICK AICI!

Ministrul Vitalie Marinuţa nu s-a compromis cu nimic

1313

Divergenţele, care pot apărea între un şef de partid, ajuns la guvernare, şi un ministru, delegat de acest partid în guvern, se rezolvă în interiorul formaţiunii politice, şi nu public.

Continuarea acestui comentariu relevant, pentru o făcătură politică o puteţi citi apăsând aici.

Înfrângerea lui Ghimpu, în confruntarea cu Marinuță

21155

DIN CE CAUZĂ CREDE MIHAI GHIMPU CĂ VITALIE MARINUȚĂ AR ACCEPTA FUNCȚIA DE MINISTRU AL APĂRĂRII DIN PARTEA PARTIDULUI LIBERAL…? Nu văd motivația celui din urmă să fie parte componentă a echipei, atunci când liderul partidului îl face cu ”ou și oțet”. Consider personal și nu numai, ceea ce o demonstrează și acest sondaj, că Vitalie Marinuță, în viziunea oamenilor simpli, este mult mai acceptabil decât Mihai Ghimpu. Decalajul de aproape 9 ori, între ei, este confirmarea celor expuse de mine.

COMENTARIUL INTEGRAL AL LUI VEACESLAV BURLAC POATE FI CITIT APĂSÂND AICI.

Înscenarea vizând pe ministrul armatei de peste Prut

CORNELIU GANDRABUR: Regret că Vitalie Marinuța este supus criticilor dure, fiind într-adevăr un ministru bun, cu pregătire extraordinară. Sper să fie păstrat în noul Guvern, la propunerea PLDM, sau alte forțe politice, pentru că nu avem nevoie la MA de o marionetă politică.

marinuta

Dezvăluirea conaţialului Gandrabur poate fi citită dacă apăsaţi aici.

~