Victoria Ungureanu este o basarabeancă ce poate avea adumbriri trecătoare, la ceas de seară, dar al cărei spirit renaşte în fiecare dimineaţă, cu o nouă speranţă.
În pofida juneţei sale, ea se dovedeşte a fi capabilă să scrie zilnic, pe un portal electronic de ştiri, în Chişinău, să participe, cu o robusteţe psihică notabilă, la emisiuni de radio pentru tineri, să aibă un blog personal marcat de decizia de a ucide tristeţea şi să realizeze, mai nou, interviuri filmate în care – să o priviţi cu atenţie! – ştie să îşi găsească interlocutori interesanţi, pe care-i stârneşte cu interogaţii bine ţintite şi îi ascultă cu o încredere ce îi determină să deschidă, fără temeri, porţile anterior ferecate ale turnului de fildeş.
Merită să vizionaţi acum interviul Victoriei Ungureanu cu poeta Crina Popescu.
Ion Prodan este un fotoreporter extrem de talentat
care trăieşte
în stânga Prutului şi “În prezent caută domnişoare
pentru realizarea pozelor artistice, pentru că îşi doreşte
să afişeze viziunea sa faţă de femei
şi cum le vede el prin fotografie.
Şi-ar dori să arate feminitatea şi gingăşia din femei,
chiar dacă spune Ion că „femeile de azi nu sunt cele pe care aş vrea să le văd
pentru că nu-mi place femeia agresivă,
care stă la un colţ de stradă şi
îşi fumează ţigara,
imaginându-şi că fără ea pământul nu s-ar roti”.
Confesiunea face parte dintr-un necesar interviu realizat de
mereu căutătoarea unor subiecte de nota 10,
când vesela, când meditativa jurnalistă şi poetă
Victoria Ungureanu,
al cărei material îl puteţi citi integral
accesând itiaudchemarea.blogspot.com
Victoria Ungureanu este o jurnalistă cu aplomb, care şi-a surprins prietenii, prin apariţia pe un post de televiziune într-o ipostază aparte, de comunicator dispus să treacă prin furcile caudine, ale formatului unei emisiuni pentru tineri, pentru a se exprima, de o manieră inedită, în faţa telespectatorilor dornici să vadă cum gândesc şi ce motivaţii au cei ce vor marca viitorul presei în Republica Moldova. Cu acest gând am adresat unele întrebări domniţei Ungureanu, care nu a ezitat să îmi răspundă aşa cum şi acţionează, pe baza unor convingeri ferme.
– Care este motivul real pentru care, dintre toate profesiile lumii ai ales jurnalismul – un domeniu în care prima regulă este apărarea adevărului?– N-am visat vreodată că voi dori să devin jurnalist. Ochiul critic al unei prietene m-a ajutat să înţeleg că, de fapt, jurnalismul este profesia compatibilă cu aspiraţiile, personalitatea şi calităţile mele. Când am decis să păşesc pe tărâmul celor care reflectă realităţile lumii de azi, nu ştiam prea multe despre această meserie. Ulterior, am descoperit care este riscul şi responsabilitatea unui jurnalist care preţuieşte adevărul, mai presus de orice.
– Dintre locurile de muncă posibile – la un portal electronic, într-o redacţie a unei publicaţii scrise, la o agenţie de ştiri, la un post de radio, sau de televiziune, pentru care ai opta în viitor şi de ce? – Oricare ar fi canalul media, contează cât de liber este. Am în vedere influenţa politică, politica editorială, „prieteniile” economice sau de orice alt tip. Comparând mai multe canale media, din Republica Moldova, aş activa la un post de televiziune, deoarece acesta este visul meu şi spre asta tind, chiar dacă, până acum, am făcut paşi mici. Aş alege dintre două canale TV, pe care nu le menţionez, ca să nu le fac publicitate gratuită. Pentru ca să înţelegi cu adevărat ce se întâmplă, trebuie să faci parte, măcar o perioadă, dintr-o familie TV. Eu am descoperit un astfel de post de televiziune, care se bazează pe o echipă tânără, cu membrii foarte ambiţioşi. Sper că voi găsi un „ungheraş”, în această echipă jună de teleaşti, unde comunicarea este amicală, de la egal la egal.
– Ce înseamnă, până la urmă, scrisul pentru tine? Oglinda unui sentiment – precum în poemele tale? Exprimarea unei stări de spirit, cum deseori o faci pe blogul personal? Sau ceva mai mult?– A scrie poeme e una. Iar a relata un eveniment este altceva. Ca orice visător, am momente când îmi exprim trăirile prin poezie. În acele clipe, de puternică interiorizare sufletească, las versurile să vină la mine, aşa cum şi viaţa ne oferă clipe mai mult sau mai puţin luminoase. Prioritară rămâne pasiunea de a deveni un jurnalist profesionist. De aceea, îmi place să fiu la curent cu ultimele evenimente din ţară. Şi să le comentez pe măsura importanţei lor, pentru contribuabilii Republicii Moldova, conaţionali care merită să li se spună adevărul, de către cei care îi reprezintă, pe baza voturilor lor, în forumul legislativ al ţării. Când acest lucru este evitat, nu ezit să sancţionez, în plan moral, prin comentariile mele, diferenţa dintre promisiunile iniţiale şi neîmplinirile evidente. Read more »
Anul ce se încheie mi-a oferit şi şansa să cunosc tineri care îşi iubesc pământul pe care s-au născut, aşa cum a rămas acesta, după vitregiile istoriei, între Prut şi Nistru. Pe trei dintre ei i-am invitat să îşi exprime public, un gând de Crăciun.
A urmat un foc de artificii cerebrale, care merită citite in integrum.
JURNALISTA VICTORIA UNGUREANU, din Chişinău – Crăciunica din fotografie! – şi-a exprimat speranţele de final de an într-o scrisoare deschisă adresată celui mai iubit personaj al momentului:
Dragă Moş Crăciun,
A trecut mult timp de când nu ţi-am scris. Să nu mă crezi un om meschin pentru că am să-ţi cer atât de multe şi importante pentru noi şi atât de puţine şi lipsite de sens pentru alţii.
N-am să-ţi cer să ne dai un preşedinte acum în prag de sărbători, chiar dacă ar fi necesar. N-am să-ţi cer o alianţă democrată, chiar dacă ne-am dori-o, pentru că ştiu că ai o atitudine sceptică faţă de politică.
N-am să-ţi cer alegeri anticipate, chiar dacă ne-am dori alte rezultate. N-am să-ţi cer să-i izgoneşti pe cei străini din ţara noastră. N-am să-ţi cer să-i pedepseşti acum de sărbători pe toţi duşmanii noştri.
N-am să-ţi cer să reduci salariile de milioane ale unora şi bunătăţurile de care majoritatea dintre noi, nu că nu le avem, dar nici nu mai visăm să ne alintăm cu ele. N-am să-ţi cer niciun cadou valoros.
Am doar nişte dorinţe, care ne-ar bucura mai mult decât orice bijuterie din aur la care egoiştii visează. Am să-ţi cer mai mult adevăr, într-o ţărişoară cu păgâni bănoşi, care se vor la guvernare. Am să-ţi cer sinceritate, pentru că minciuna şi promisunile unora deja ne obosesc.
Am să-ţi cer zâmbete şi bună dispoziţie pentru copiii izolaţi de societate. Am să-ţi cer mii de mame şi de taţi, care se pot reîntoarce acasă, pentru a sărbători Revelionul şi Crăciunul alături de cei dragi.
Am să-ţi cer suflete fericite, pentru cei care încă nu iubesc. Am să-ţi cer optimism, pentru cei care sunt învăluiţi de tristeţe. Am să-ţi cer strictul necesar, pentru familiile care nici pe acesta nu-l au. Am să-ţi cer mai multă dragoste reciprocă.
Dragă Moş Crăciun, am să-ţi cer o viaţă mai fericită pentru noi, cei care am rămas cu bunei nepreţuiţi, părinţi plecaţi şi copii orfani, cu valori spirituale spulberate de vântul timpului, dar guvernanţi milionari.
Te cuprind cu gândul meu curat şi îţi mulţumesc că ai citit acest răvaş.
Chiar dacă peste noapte dorinţele noastre nu vor deveni realitate. Noi ştim să aşteptăm un Crăciun după inima basarabenilor!
***
SCRIITOAREA MARIA A. HÂNCU, aflată acum în Franţa şi-a scuturat, de pe cosiţe, trei fulgi de nea: povestea unui vis trăit cu ochii deschişi, un poem de sezon şi un gând de final de an:
La răscruce de ani
Ningea, cu fulgi pufoşi şi mascaţi. Ca atunci când nu ar exista altă cale de mijloc şi nu ai avea dreptul la eroare, deşi ai simţi că-ţi trăieşti ultimele clipe ale vieţii şi iubeşti pentru ultima oară…
Ningea irevocabil, integru, definitiv.
Suflul aerului, ascuţit de rece, abundent de profund, necruţător de alb, picta în zare, din fulgii groşi, o nalucă, devenită imagine, apoi chip de fată. Cerul zâmbea la văzul creaturii şi arunca mulţumit un curcubeu, peste univers. Milioane de zâmbete se aşternuseră peste tot atâtea feţe umane colorate, cu diferite stări sufleteşti, asemenea unor cioburi de raze, împrăştiate de mânuirea unui evantai multicolor.
Fata în alb se apropia tot mai mult de lume. Părul lung, despletit în bucle negre, îi acoperea talia fină şi zveltă. In ochii ei, de migdală, umbriţi de gene dese, încăpeau dealuri, munţi şi câmpii, umplute de zăpada sclipitoare. Nările năsucului ei dirijau, fremătând, ritmul gerului.
Buzele ei roze şi umede tipăreau, la fiecare nouă respiraţie, cercuri tremurătoare în aer, din care se naşteau formele haotice ale viitorilor fulgi.
Rochia albă, transparentă, fluturată de mâinile viscolului îi dezvelea uşor gleznele subţiri. Braţele ei, larg desfăcute, erau două aripi, care îi ghidau zborul, iar chipul senin al feţei îi lumina drumul prin aerul dens.
Era Fulga. Gingăşie şi asprime. Linişte şi tumult. Puritate şi intransigenţă. Fragilitate şi rezistenţă…. La văzul pânzei albe din jur, Fulga privi neputincioasă. Numai in faţa operei naturii înveţi umilinţa, când înţelegi că fiinţa ta nu e decât un fir de nisip în univers, o picătură într-un ocean, o sclipire din lumina lumii.
Fulga zâmbi. Şi atunci, o mişcare a aerului i-a devoalat, pentru o clipă, sufletul luminos, brusc şi neaşteptat, ca o strălucire fulgerătoare a unui ochi de geam spart, peste care s-a aşezat, pentru o clipă, soarele.
A fost îndeajuns: clipa şi-a înscris urma de neşters… Zarea fu înfăşurată de un ecou venit din adâncurile universului. Un zgomot ascuţit îşi înfipse urmele în zare. Aerul arunca rebel stropii ecoului, ca o salvă peste lume.
Cerul îşi încreţi niţel fruntea a nedumerire, dar zâmbetul generos al soarelui şterse orice îndoială că zgomotul ar fi produs careva tulburare în univers.
Liniştea curgea stăruitor, ca o ploaie invizibilă. Iar Fulga îşi continua zborul dansând, cu mulţumirea unei misiuni împlinite. Calmă. Tenace. Albă.
În tăcerea tulburătoare a pământenilor, plutea un zgomot imperceptibil. Acelaşi, efemer şi etern.
A mai căzut un an, din Timp!
_____________________________________________________
Poveste de iarnă
Ne mângâie fulgii pe creştet
Ori poate, tiptil, zarea fuge.
Şi curge pe noi cerul veşted
Sau poate iarna, că plânge.
In fulgi ne-ascunde-o privire :
Văzduhu-i lăsăm să ne cadă.
Şi-i albul din jur rătăcire,
Iar noi înotam prin zăpadă.
Şi-n iarnă ne ţine strâns zarea,
Infipţi într-un vis, într-o zi.
Şi cum mai respira ninsoarea
În noi, cu verbul « a fi ».
Aştept de la anul 2011 ceea ce ţara mea = România şi Moldova de Est, n-a reuşit să realizeze în 2010.
Doresc ca, în anul care vine, România şi Moldova de Est să-şi întărească în Europa, şi în lume, poziţia politică şi culturală. Încercările de ordin politic, prin care trec, la sfârşitul anului 2010, cele două state româneşti, ne confirmă, încă o dată, că lupta continuă, că patriotismul şi mintea lucidă a românilor constituie salvarea acestui neam mult pătimit.
In ceea ce mă priveşte, în linii generale, sunt mulţumită de anul 2010, care mi-a adus câteva evenimente îmbucurătoare. Sper ca şi anul care vine să-mi fie de bun augur.
Crăciun fericit!
***
DAMIAN HÂNCU, unul dintre tinerii bătuţi sălbatic de miliţienii lui Voronin, în primăvara revoltei tinerilor din Basarabia, din 2009, împotriva perpetuării regimului comunist a răspuns franc:
Anul 2010 a fost un an cu multe încercări pentru neamul românesc. Personal, sunt şi acum în asteptarea unor schimbări în Republica Moldova, demarate în aprilie 2009. Port speranţa că, în 2011, se va continua reformarea europeană a Moldovei.
Procesul de integrare europeană, in linii generale, este literă moartă la Chişinău, atâta timp cât niciun partid, din actuala coaliţie democratică, nu afirmă decis şi tranşant ieşirea Republicii Moldova din componenţa Comunităţii Statelor Independente şi dorinţa de aderare la NATO, ca primă etapă pentru integrarea in UE. Cum ar fi exemplul Croaţiei si al statelor din Europa Centrală.
Se face deseori o paralelă, între Modova de Est şi Ţările Baltice, în ceea ce priveşte trecutul lor istoric, relativ comun, dar de ce nu sunt invitaţi experţi ai ţărilor respective în domeniile cheie ale Republicii Moldova, pentru a beneficia de experienţa, valorile şi convingerile lor, cele care au stat la baza democratizării Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, după disoluţia Uniunii Sovietice.
Problema majoră a Republicii Moldova este incertitudinea şi criza indentitară a acestui stat. Daca nu ştim de unde venim, nu vom cunoaşte încotro mergem! Sper ca, în 2011 ,să progresăm şi la acest capitol.
Pe plan personal, m-am bucurat de câteva realizări în 2010. Doresc ca, în Noul An, să pot continua, cu aceeaşi energie şi perseverenţă, realizarea proiectelor începute, cu încredere, în acest an.
Crăciun liniştit!
* POETA VICTORIA UNGUREANU mi-a trimis spre publicare un poem scris cu sufletul ei curat, de româncă ce ţine fruntea sus, dincolo de Prut.
Din rădăcini, copaci, păduri şi flori
Te naşti şi te vei naşte
Popor român vioi.
Te lupţi şi se luptară
Cu tine mulţi barbari,
Dar dragostea de ţară
E unicul tău dar.
Ţi-au scuturat duşmanii
Şi frunzele, şi roadele,
Tu-ai înverzit, ai dat naştere
Românului, ce te cântă astăzi.
Te-ai chinuit cu geruri,
Ţi-a fost şi frig, şi foame,
Dar dragostea de Patrie
E unica ta alinare.
Ţi-au furat veşminte,
Ţi-au furat pământ,
Dar dragostea de mamă,
E unicul tău lucru sfânt.
Te-au vândut, te-au cumpărat,
Ai luptat pentru libertate…
Ce pot să-ţi dăruiesc acum?
Acum când e sărbătoare?
Doar dacă dulci cuvinte
Din graiul meu matern: La mulţi ani, Românie!
La mulţi ani, române!
Interesul general | Ion Petrescu | 
October 15, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
