Premiul lui Putin, rateul lui Medvedev şi vizita lui Lupu

Liderul de facto al Federaţiei Ruse, omnipotentul Vladimir Putin, a fost declarat laureat al premiului „Quadriga”, un prestigios premiu german. Aceasta este fraza care a constituit ştirea zilei de duminică, 10 iulie a.c., în Moscova.

La Kremlin, Dmitri Medvedev a cerut detalii suplimentare. Premiul a fost conferit, începând cu anul 2003, unor personalităţi marcante ale politicii, economiei şi culturii, care au avut acţiuni de pionierat spre binele public. Numele premiului a fost preluat de la sculptura care încoronează celebra Poartă Brandenburg, din Berlin.

Ceremonia are loc pe 3 octombrie, data unificării Germaniei, la Berlin, laureaţii premiului primind o copie a sculpturii menţionate. Plus partea care le revine, din valoarea premiului – de 100.000 euro.

Printre cei ce au fost onoraţi, până acum, cu acest premiu se numără unificatorul celor două state germane, ex-cancelarul german Helmuth Kohl, Gerhard Fritz Kurt Schröder – fost şef al guvernului german şi cunoscut promotor al unei relaţii pragmatice cu Moscova, ex-preşedintele Mihail Gorbaciov, aplaudat în Occident, pentru îngroparea URSS şi Vaclav Havel, al 10-lea preşedinte al Cehoslovaciei şi primul al Republicii Cehia, un reformator cunoscut pentru rezistenţa sa anterioară faţă de regimul comunist.

Pentru apropiaţii lui Dmitri Medvedev există două răspunsuri posibile la întrebarea firească: ce semnificaţie reală are acordarea acestui premiu, acum? Varianta liniştitoare este că doar înscrie, în galeria laureaţilor, pe cel care şi-a propus recâştigarea de către Rusia, a forţei politice, militare şi economice pe care a avut-o Uniunea Sovietică, fiind deci o recunoaştere a acţiunilor sale de până acum. Varianta subtilă fiind un semnal de încurajare, dat de Berlin, pentru ca Vladimir Putin să îşi continue drumul politic şi să îşi anunţe candidatura pentru un nou mandat de preşedinte.

De ce ar presa Germania o limpezire a apelor la Moscova? Un posibil răspuns este şi evoluţia lui Dmitri Medvedev, cu sincope publice neaşteptate şi o surprinzătoare încremenire într-un proiect rupt parcă de realitatea imediată.
Read more »

AUTORITARISM LA KIEV

Uneori, ca să înţelegi mai bine starea de fapt din propria casă, o privire atentă, peste gardul megieşului, este utilă. Doar o zicală ucraineană ne învaţă: „Cel mai aproape neam e vecinul.”

Păşind din zona folclorului, în aceea politică, a statului deturnat, la alegerile din 2010, din drumul său spre Occident, pentru a fi înţelenit în Comunitatea Statelor aparent Independente, observăm că la Londra, ca şi la Washington D.C., ochii editorialiştilor s-au îndreptat acum spre Ucraina, deoarece pe 7 februarie a.c. se va împlini un an, de la alegerea lui Viktor Ianukovici, ca preşedinte a unei naţiuni extrem de mândre.

“Prinţesa Portocalie”

La momentul respectiv, victoria lui Ianukovici era considerată o concesie făcută Kremlinului, de către preşedintele Barack Obama.

Acum, Viktor Ianukovici a dat, în mesajul său de Anul Nou, două veşti compatrioţilor lui.
Cea bună fiind că perioada cea mai dificilă s-a încheiat. Iar cea rea constituind-o aceea că mai mai este mult de muncit pentru a atinge eficienţa şi echilibrul dorit.

Presa opoziţiei ucrainiene a remarcat, cu maliţiozitate, că şeful statului nu a specificat ce anume funcţionează bine. Şi a făcut imediat o trimitere la munca procurorilor însărcinaţi să întocmească o listă de activităţi ilegale desfăşurate de către executivul anterior, care a fost condus, cu tenacitate, de ex-premierul Iulia Timoşenko.

Un indiciu este faptul că o serie de ex-oficiali au fost deja arestaţi, inclusiv fostul ministru de interne – liderul partidului Auto-Apărării.

Altul este gluma care circulă acum prin Kiev:
– Ce face azi, Prinţesa Portocalie?
– Madam Timoşenko? La ora asta este din nou, la interogatoriu… Ca şi ieri. Ca şi mâine!

Simpatizanţii doamnei Iulia Timoşenko sunt convinşi că preşedintele Ianukovici a mizat pe prinderea pe picior greşit a echipei frumoasei ucrainience. Dar, fidelii şefului statului susţin că asemenea acţiuni sunt legale, nu o răzbunare calculată împotriva opoziţiei, fapt ce nu ar rămâne fără reacţii adecvate la Bruxelles şi Washington D.C..

Miza reală?
Este distrugerea reputaţiei politice a Iuliei Timoşenko. De ce? Pentru ca ea să nu mai aibă susţinerea atâtor ucrainieni, astfel încât, la proximele alegeri prezidenţiale, să nu anihileze şansa lui Ianukovici de a dobândi şi al doilea mandat prezidenţial.

Iată de ce se acţionează, în mod necinstit, pe inocularea ideii că o revenire la putere a “Prinţesei Portocalii” ar pune în pericol unitatea teritorială a Ucrainei, deoarece partea răsăriteană a ţării, condusă de coechipierii lui Ianukovici şi dominată de credincioşii ortodocşi, supuşi Patriarhiei Ruse, nu ar mai accepta un lider susţinut de catolicii din zona apuseană a statului.

Jurnaliştii din capitala americană reamintesc faptul că o firmă de contabilitate, din Statele Unite, a fost angajată pentru a cerceta amănunţit măsurile financiare ale guvernului condus de Iulia Timoşenko.
Culmea este faptul că, după câteva luni de investigaţii serioase, experţii firmei au părăsit Kievul fără a face nicio declaraţie publică.

Asta înseamnă nu doar că nu au găsit nimic, ci şi faptul că rezultatele acestor analize constituie un atu puternic, al onestităţii doamnei Timoşenko, în viitoarea confruntare electorală.

O „democraţie controlată”

Există şi un revers al medaliei. Iulia Timoşenko nu a ezitat să declare că, dacă ea va deveni următorul preşedinte, miniştrii actuali vor fi arestaţi şi trimişi la închisoare.

O declaraţie care a creat emoţii în tabăra preşedintelui ucrainean. Asta cu atât mai mult cu cât, evoluţia de până acum, a unor membri ai guvernului în activitate, ar putea fi considerată, la o investigaţie serioasă, un abuz în serviciu.

De un asemenea abuz fiind, în prezent, acuzată chiar “Prinţesa Portocalie.”

Presa favorabilă lui Ianukovici susţine că, în Ucraina, funcţionează normal, deci corect, sistemul juridic, acesta fiind singurul îndreptăţit să stabilească vinovaţii, la finalul investigaţiilor actuale.

Opoziţia este însă de o cu totul altă părere. Aceasta susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că niciun judecător „nu mişcă în front”. Adică execută întocmai – şi la timp – ordinele verbale ale lui Viktor Fedorovici Ianukovici.

Serviciul de intelligence ucrainean l-a informat pe şeful statului că, în Occident, este cunoscută bine situaţia reală din ţară şi sunt receptate, cu mari rezerve, declaraţiile oficiale, privind calea ucraineană spre Uniunea Europeană. Inclusiv asigurările actualului preşedinte că democraţia în general şi libertatea de exprimare, în mod special, se vor dezvolta în continuare, pe tărâm ucrainean.

La Bruxelles este însă evident faptul că Ianukovici şi cei ce îl susţin şi-ar dori mai degrabă o modalitate de guvernare copiată după cea promovată de tandemul Medvedev-Putin, în Rusia.

Adică – ca să nu fie vreun dubiu, sau o neînţelegere a opţiunii prezidenţiale -, o „democraţie controlată”!

B.B.C. remarcă totuşi că, în timp ce la Moscova, la ultimul marş organizat împotriva autoritarismului guvernului condus de Putin, s-au adunat mai puţin de 200 de persoane, care au fost imediat arestate, în capitala Ucrainei, zeci de mii de oameni au demonstrat împotriva impunerii unui nou impozit.

Nici cu Estul, nici cu Vestul!

Ianukovici şi-a început promiţător mandatul, întâlnindu-se cu omologul rus şi premierul Putin, dar, având în vedere şi menţinerea unui dialog constant cu Bruxelles-ul.

Naţionaliştilor, care l-au acuzat de semnarea unei noi înţelegeri cu Moscova, vizând permiterea accesului flotei ruse, şi în următorul sfert de secol, în portul Sevastopol, el le-a replicat susţinând că, în schimb, va fi redus preţul pe care Rusia l-a stabilit iniţial pentru gazul cumpărat de Ucraina.

“O minune care nu s-a produs!” remarcă, cu evidentă satisfacţie, opoziţia.

Apoi, în ciuda promisiunii făcute lui Putin, Ucraina nu a recunoscut independenţa Abhaziei, preşedintele Ianukovici fiind, pentru asta, satirizat dur de televiziunea publică rusă.

Până la urmă, Ianukovici nu face decât să urmeze, tacit, modelul colegului său bielorus, fiind interesat de rămânerea la putere, printr-o egală distanţare de Moscova şi Bruxelles.

Ianukovici pierde sprijinul electoratului propriu şi ca urmare a costului de trai ridicat, accentuat şi de o altă tranşă de finanţare din partea FMI.

Ce zice Occidentul? Nu exclude ipoteza ca, până la urmă, Ucraina să fie de zgâlţâită de ample demonstraţii de stradă. Cu un final greu previzibil.