OPERAŢIUNEA “PILONUL APĂRĂRII”: Tzahal – pe două fronturi

Ca parte a Operaţiunii “Pilonul Apărării”, Forţele Navale Israeliane au lovit clădirea Hamas, de lângă reşedinţa lui Ismail Haniyeh, șeful biroului politic al Hamas:

Hamas a făcut o serie de acuzaţii publice extraordinare, în ultimele zile, vizând efectele acţiunilor I.D.F./Forţa de Apărare a Israelului. Structura de operaţiuni psihologice a Tzahal/Armata israeliană, a demontat, una câte una, operaţiunea Hamas de intoxicare, cu neadevăruri, a opiniei publice:

După cum confirmă şi postul american de televiziune CNN, loviturile reciproce cu rachete sunt caracteristice primei faze a noii confruntări dintre Hamas şi Tzahal:

Israelul are ca variantă de acţiune recurgerea la o operaţiune terestră, pentru care mobilizează 75.000 de rezervişti, exact numărul militarilor activi din Forţele Armate ale României:

Ceea ce pare tot mai evident, din punct de vedere militar, în privinţa atacurilor cu rachete iniţiate de Hamas…

…este subestimarea infantilă a capacităţii defensive a statului Israel, aspect ce denotă fie faptul că liderii Hamas sunt mai buni doar la capitolul propagandă politică, fie/şi realitatea că Iranul a exercitat o presiune enormă, pentru a ţine blocate Forţele de Apărare ale Israelului la propriile graniţe, astfel încât conducerea de la Teheran să mai câştige timp în cursa de realizare a propriei arme nucleare, care a ajuns în faza de prototip.

Iată, de pildă, una dintre acţiunile de răspuns, ale I.D.F., concretizată în lichidarea lui Ahmed Jabari, liderul structurii militare a Hamas:

Lecţia de învăţat? O ţară mică poate avea o armată extrem de bine dotată, cu rezervişti antrenaţi să fie rapid gata de luptă. O armată capabilă să lupte pe două fronturi – cele de la graniţele israeliene cu Gaza şi Liban:

Cu cine se antrenează piloţii militari polonezi? (video)

În luna martie, cu omologii din Tzahal/IDF/Forţele de Apărare ale Israelului:

Scenariul derulării atacului împotriva Iranului

Citiţi cu atenţie ceea ce urmează şi reţineţi că trebuie iniţial să apăsaţi AICI pentru a vizualiza harta cu cele
8 cercuri roşii, din partea sa inferioară, care vă vor indica, dacă le apăsaţi succesiv, cum se va acţiona dacă va fi folosită:

1.Acţiunea aviaţiei

8.Verificarea rezultatelor acţiunii.

Read more »

Avertismentul Germaniei pentru Erdogan

Mai nou, cititorii îmi sugerează temele ce i-ar interesa să le abordez….

Una dintre acestea fiind relaţia tensionată dintre Turcia şi Israel. Astfel, un lector al acestui areal electronic era de părere că aş simpatiza cu purtătorii de uniforme militare din Tzahal/IDF/Forţele de Apărare ale Israelului. Un detaliu care m-a amuzat.

Datorez Armatei României şansa de a fi vizitat – la ei acasă – atât pe militarii turci, cât şi pe cei israelieni. Şi respectul meu, pentru cei menţionaţi, este egal, fără echivoc, fiind expresia unui spirit de corp multinaţional însuşit, iniţial, peste Ocean.

Iată de ce nu cred că militarii din cele două state au vreo legătură cu fantasmele unor politicieni. Deşi sunt convins că unii dintre ei, uşor de dedus care, vor reda echilibrul necesar prosperităţii ţării lor.

Cultul personalităţii “premierului lumii arabe” – cum îi place să i se spună celui vizat -, actualul şef al executivului de la Ankara, Recep Tayyip Erdoğan, a atins cotele ridicolului.

Recapitulăm? A vizitat Egiptul. Unde a suferit două umiliri.

Prima a fost, probabil, un semn de la Allah. O fi decapitat el – la modul figurat – , conducerea armatei turce, dar la Cairo a fost obligat, de protocol, să se fotografieze lângă mândria armatei egiptene – varianta locală a generalisimului Victor Atanasie Stănculescu, coşmarul lui Ion Iliescu -, mareşalul Mohamed Hussein Tantawi Solman.

A doua a fost refuzul mareşalului Tantawi de a îngădui – termen corect – premierului turc să facă pe eroul lumii arabe… trecând din Egipt în Gaza.

Practic, premierul Turciei a fost aliniat, fotografiat şi avizat negativ, cu surâsul pe buze, de conducerea militară a Egiptului.

Mitingul la care a încercat să transmită mesaje pentru mulţimea adusă cu arcanul, de organizaţia moderată a musulmanilor egipteni, a fost concesia făcută de mareşalul Tantawi, un lider conştient că o asemenea manifestare nu face decât să legitimeze forţa conducerii militare, una instruită peste Ocean, fidelă principiilor Libertăţii percepută ca atare, în Statele Unite, nu viselor de mărire a trecătorului premier turc. Al căror final se apropie.

Turcia ar fi putut avea un rol, chiar şi în mutaţiile previzibile din Siria, dacă premierul Erdogan nu confunda interlocutorii săi, pe plan internaţional, cu generalii pe care i-a trecut la pensie.

Ar mai fi avut o percepţie favorabilă, la Bruxellles, dacă nu ar fi ridicat, neinspirat şi pripit, acum, problema apelor maritime turceşti, care urmează a fi reglementate cu autorităţile nord-cipriote, nerecunoscute pe plan internaţional.

Chiar dacă a fost primit la Casa Albă, de preşedintele Barack Obama, Erdogan este, la ora actuală, efectiv numărat la podea.

O afirmaţie deloc gratuită. Şi iată de ce. Aşa cum recunoaşte chiar “Hürriyet Daily News”, Uniunea Europeană şi oficiali germani şi-au exprimat îngrijorarea faţă de criza diplomatică intervenită în relaţia bilaterală dintre Turcia şi Israel, îndemnând foştii aliaţi să refacă raporturile amicale.

Mai mult, la Berlin, un politician german a etichetat retorica Turciei contra Israelului ca fiind una asemănătoare „dictatorilor arabi” şi a îndemnat, de o manieră ultimativă, la reconciliere. Mai concret, Ruprecht Polenz, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului Germaniei a declarat, pe 19 septembrie:
“această atitudine a Turciei ar putea părea în sprijinul lumii arabe. Cu toate acestea, sentimentele anti-israeliene au fost folosite de către dictatorii arabi pentru o perioadă lungă de timp şi este discutabil efectul lor în afara lumii arabe. Înrăutăţirea relaţiilor dintre Israel şi Turcia sunt un motiv serios de îngrijorare pentru noi.”

Ruprecht Polenz a mai menţionat că autorităţile germane s-au simţit ca şi cum două, dintre statele prietene, se luptă între ele.

Referindu-se la convorbirile vizând aderarea Turciei la Uniunea Europeană, Polenz a presat guvernul turc să îşi revadă poziţia în privinţa Ciprului şi să implementeze Protocolul de la Ankara, care permite navelor cipriote greceşti să utilizeze porturile turceşti.

„De ce nu practică Turcia politica zero probleme cu vecinii în Cipru?” s-a întrebat retoric Ruprecht Polenz, punând astfel, sub semnul întrebării, prezenţa militară turcă, în nordul insulei cipriote. Asta fiind o ironie fină la adresa ministrului de externe turc Ahmet Davutoglu, care se lăuda cu politica sa – „probleme zero cu vecinii.”

Am scris aceste rânduri cu un singur scop. Ori Erdogan a uitat, ori Davutoglu nu i-a reamintit “premierului lumii arabe” că, în conformitate cu tratatul de asistenţă mutuală, încheiat între Germania şi Israel, orice agresor al statului israelian este considerat automat un inamic al landurilor germane. Căruia i se răspunde cu toată forţa pe care o are Bundeswehr-ul.

Deutschland die Ehre ist nicht verhandelbar = Onoarea Germaniei nu este negociabilă.