CASA ALBĂ: Când Muzeul de Istorie şi Cultură Afro-Americană se va deschide în 2015, va fi “nu doar o înregistrare de tragedie, ci o celebrare a vieţii”, aşa cum a declarat preşedintele Obama. Muzeul, al 19-lea in Institutul Smithsonian, va cuprinde obiecte colectate din întreaga ţară, ce indică istorii individuale care alcătuiesc experienţa afro-americană, inclusiv obiecte personale, care au aparţinut lui Harriet Tubman şi unul dintre planurile de zbor ale celebrilor aviatori militari Tuskegee. Bunch Lonny, directorul fondator al muzeului, ne oferă o privire la câteva dintre comorile care vor fi puse în muzeu. Urmăriţi-l acum:
Preşedintele Barack Obama şi Prima Doamnă Michelle Obama a invitat un grup de eroi americani la Casa Albă, pentru a viziona, seara, un film special. Oaspeţii au fost dintre rândurile celebrilor aviatori Tuskegee, acum veterani de război, afro-americani care au învins segregarea rasială, pentru a deveni unul dintre grupurile de luptă cele mai respectate din Al Doilea Război Mondial, militari ale căror victorii în luptă au pregătit calea pentru integrarea lor deplină în armata SUA.
Filmul pe care l-au vizionat s-a numit “Red Tails”, o premieră în acest an, care reconstituie povestea temerarilor Tuskegee.“Cozile Roşii” a fost produs de George Lucas, regizat de Anthony Hemingway, având în distribuţie pe Cuba Gooding Jr., care s-a alăturat preşedintelui, Primei Doamne şi aviatorilor, pentru vizionarea de la Casa Albă.