Posts tagged: TRIPOLI

UN JURNALIST CĂZUT LA DATORIE

r-TIM-HETHERINGTON-DEAD-huge

A căzut la datorie, un confrate, Tim Hetherington, un as al imaginilor filmate şi fotografiate.
Clipa nefastă a survenit pe timpul confruntărilor dure desfăşurate în oraşul libian Misrata, între rebelii libieni şi trupele regimului de la Tripoli.

Conform postului de televiziune ABC NEWS, Tim a fost ucis de schijele unei grenade. Acelaşi canal TV ne informează că pe contul său de Twitter, luni, 18 aprilie a.c., Tim Hetherington a scris:”mă aflu în oraşul libian asediat – a se citi Misrata – bombardat fără încetare de forţele lui Gaddafi. Nicio urmă de NATO.”

ABC NEWS depune mărturie că, în misiunile comune, ale teleaştilor săi cu fotoreporterul Hetherington, acesta nu a arătat, niciun moment, că este speriat. Astfel, într-o asemenea misiune, compania însoţită de echipa ABC a primit informaţia că talibanii îi urmăresc pe traseul lor de întoarcere în baza militară.

Atunci Tim Hetherington a afirmat:A fost un presentiment că noi vom fi acum vânaţi. Cred că eram şi suntem urmăriţi şi acesta nu este un sentiment minunat.”

A fost haos, la începutul acelei zile de filmare şi adrenalina curgea din plin, remarcă ABC NEWS.

Dar Hetherington continua să imortalizeze soldaţii, ca de obicei.


Aflat el însuşi sub focul inamic, nu a pregetat să alerge până la creasta unde se aflau cercetaşii, al doilea pluton fiind cel cu pierderi umane.

“Acolo am văzut – a spus Tim Hetherington – că sergentul Larry Rougle a fost împuşcat. Era într-adevăr o privelişte îngrozitoare. Greu de digerat. Am fost într-o stare de şoc. ”

În ciuda sentimentelor de durere, fiecare şi-a făcut treaba, în continuare. Hetherington nu a ezitat să îşi facă meseria de jurnalist, în timp ce locotenentul, comandant de subunitate, şi-a trimis oamenii înapoi, în luptă.

Tim a recunoscut că a fost foarte uimit de maturitatea tânărului ofiţer şi de vitalitatea sa. El a preferat să stea cu această companie de luptă, pe timpul când revenea la baza sa iniţială, noaptea.

Când şi-a luxat glezna, pe un munte abrupt, a fost nevoit să meargă în continuare.

Imaginile realizate de Hetherington şi Junger pentru documentarul “Nightline”/ “Linia de noapte” au fost deosebit de apreciate. Dovadă fiind premiul Overseas Press Club şi cel al Universităţii Columbia.

Tim Hetherington – susţine ABC NEWS – era aproape jenat să primească un premiu ce viza informarea opiniei publice despre eroismul altora. Şi a respins alegaţiile celor care îl denumeau şi pe el erou.

Imaginile au fost totuşi ulterior editate într-un documentar de lung metraj, cu succes la public, numit „Restrepo”, care a fost nominalizat pentru un premiu academic, în acest an.

Pentru Tim Hetherington – subliniază acelaşi post de televiziune -, premiile au însemnat prea puţin în raport cu pasiunea pentru munca sa.

A urmat misiunea din Libia. Unde a fost ucis la vârsta de 41 de ani.

Într-o declaraţie remisă presei, de familia sa, se menţiona că Tim va rămâne memorabil prin „imaginile sale uimitoare” şi jurnalismul său obiectiv:
”Tim a fost în Libia pentru a continua proiectul său multimedia, de evidenţiere a problemelor umanitare în timp de război şi conflict. Acesta va fi ratat, pentru totdeauna.”

Nu! Tim rămâne un simbol.

Şi tinerii săi confraţi, de azi şi de mâine, îi vor menţine vie imaginea de jurnalist modest, temerar, fascinant şi atent la durerile semenilor săi, indiferent de crezul lor religios, naţionalitate, uniformă purtată, sex şi vârstă.

Lui Tim i se potriveşte proverbul american:
„Nu suntem ceea ce vrem să fim; nu suntem ceea ce vom fi, ci suntem ceea ce am fost.”

AMERICANII ŞI-AU PIERDUT RĂBDAREA PRIVIND OPERAŢIUNEA DIN LIBIA

US-Islamic_Header_V3

În capitala americană a fost dat publicităţii un sondaj iniţiat de Universitatea din Maryland, care a vizat sprijinirea utilizării puterii militare, pentru protejarea civililor din Libia. Conform agenţiei Associated Press “americanii şi-au pierdut răbdarea cu acţiunea militară internaţională în Libia, chiar dacă o majoritate priveşte pozitiv primăvara democraţiei în lumea arabă.”

Dar, sprijinul opiniei publice de peste Ocean, pentru operaţiunea aliată în Libia, a scăzut cu 14 procente, ajungând la 54 %, comparativ cu sondajul organizat, în luna martie, de postul de televiziune CBS, care estimase, cu câteva săptămâni în urmă, că 68 % dintre cetăţenii Statelor Unite aprobă recursul la folosirea intervenţiei militare.

Studiul – care a dorit să evalueze opinia publică americană pe tema poziţiilor existente faţă de revoltele arabe – a fost lansat chiar în ziua deschiderii, la Washington D.C., a Forumului Lumea Islamică şi Statele Unite.

Este vorba de o reuniune anuală a liderilor din peste 30 de ţări, cu majoritate musulmană, şi din Statele Unite.

Institutul Brookings a fondat această adunare inedită, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, pentru a ajuta la construirea de punţi diplomatice, de legătură, între liderii SUA şi cei musulmani.

Sondajul vine într-un moment crucial în relaţiile americane cu lumea musulmană. Din Tunisia, până în Yemen, se doreşte schimbarea liderilor actuali şi lichidarea absolutismului promovat de aceştia.

La întrebarea “în cazul în care campania aeriană nu reuşeşte să protejeze civilii de atacurile forţelor – trimise de guvernul de la Tripoli -, aţi sprijini sau nu intenţia SUA şi a altor ţări, de a furniza arme către rebelii libieni?”, numai 36 % au răspuns afimativ, în timp ce 59 la sută nu au fost de acord.

Doar 15 %, dintre americanii care au răspuns la întrebări, consideră că revoltele populare, din lumea arabă, sunt generate de grupările islamiste, care doresc puterea politică. În schimb, 45 la sută au declarat că revoltaţii sunt oameni obişnuiţi, care vor să trăiască în libertate şi într-o societate democratică.
37 % au optat pentru ambele variante de răspunsuri.

Două treimi dintre americani spun că guvernul lor ar trebui să ia o poziţie neutră faţă de revoltele arabe. Dintre cei ce doresc ca Statele Unite să nu rămână pasive, o majoritate covârşitoare vrea ca S.U.A. să sprijine manifestanţii antiguvernamentali.

Ce a mai indicat acest sondaj?

1. Încrederea că democraţia şi islamul sunt compatibile.
Dar, 41 la sută dintre intervievaţi nu cred aşa ceva.

2. O majoritate clară a declarat că este posibilă coexistenţa între musulmani şi occidentali.
Totuşi, 41 % afirmă că un conflict violent va fi inevitabil.

3. Un număr crescând de americani cred că sunt mult mai mulţi extremişti de credinţă islamică, decât teroriştii cu alte convingeri religioase.
Astfel, 62 la sută dintre participanţii la acest sondaj susţin acest lucru.
La sondajul postului TV ABC News, din februarie 2002, doar 46 % credeau la fel.

4. Primăvara revoltelor arabe a avut un efect redus asupra poziţiei oficiale americane privind conflictul israeliano-palestinian.
Două treimi dintre repondenţi continuă să aibă un punct de vedere favorabil Israelului,
deşi nu puţini afirmă că Statele Unite ar trebui să nu ţină
nici cu Israelul, nici cu palestinienii,
la tratativele vizând soluţionarea conflictului dintre cele două naţiuni.

La sondaj au răspuns 802 americani.
Investigarea a fost realizată între 1 şi 5 aprilie 2011.
Marja de eroare este de 3,5 la sută.

160.000.000 $ CONFISCAŢI

Ministerul britanic al apărării a comunicat că a fost interceptată
o navă ce transporta un număr neobişnuit de mare de dinari
– dinarul fiind moneda naţională libiană -,
în bacnote valorând 160 milioane dolari.

Libyan Dinar Note001

Vasul respectiv a fost reţinut, după întoarcerea dintr-o călătorie
planificată pentru Libia, conform datelor oficiale transmise presei pe 4 martie a.c.

Atât naţionalitatea, cât şi proprietatea asupra navei nu au fost dezvăluite.

Vasul a fost escortat înapoi, în Marea Britanie,
după ce echipajul a decis să nu ancoreze în portul Tripoli,
din cauza manifestaţiilor din acest oraş.

Nu a fost clar de unde provenea această sumă uriaşă de bani,
deşi Anglia este locul unde activează tipografia
“De La Rue PLC”,
care realizează şi multiplică peste 150 de monede naţionale.

În conformitate cu sancţiunile stabilite de ONU,
Marea Britanie a interzis exportul, fără licenţă, al monedei libiene.
______________________________________________________________________________

AERONAVELE NATO – ŢINTE INAMICE!

Conform cotidianului olandez De Telegraaf ,
trei militari din Forţele Aeriene Olandeze sunt arestaţi de autorităţile libiene,
fapt confirmat de ministerul apărării.

Militarii se aflau la bordul unui elicopter Lynx,
care a decolat de pe fregata Hr. Ms. Tromp
aflată în largul coastelor libiene. Misiunea lor era de a recupera doi europeni,
dintre care unul olandez, aflaţi la Syrte, la circa 450 km depărtare de Tripoli.

Când elicopterul a aterizat, au fost înconjuraţi de o mulţime ostilă şi nu au mai putut decola.

Cei trei militari şi cei doi civili care-i aşteptau au fost arestaţi, iar elicopterul confiscat.

Interesant este faptul că, în timp ce persoanele civile au fost conduse la ambasada olandeză din Tripoli
şi au avut posibilitatea să părăsească Libia pe 2 martie,
cei trei militari – aşa cum se vede şi în imaginile preluate de CNN,
de la televiziunea libiană – sunt menţinuţi ca …ostateci.

Pentru cei ce nu ştiu, este bine să reamintim episodul similar, petrecut pe timpul conflictului militar din spaţiul ex-iugoslav, când armata sârbă a capturat piloţi americani catapultaţi din avioanele lovite de artileria antiaerienă. Şi atunci, aviatorii militari ai NATO, respectiv americanii, au fost prezentaţi la televiziunea din Belgrad. O gafă de proporţii, deoarece întreaga Americă s-a revoltat la vederea chipurilor propriilor piloţi, învineţite de loviturile primite de la militarii sârbi. Ce a urmat se ştie…

De facto, Forţele Armate Libiene consideră acum orice aparat aerian al NATO drept un potenţial agresor. Astfel, în afara incidentului cu elicopterul olandez, o aeronava Hercules C-130, din Forţele Aeriene Regale, ale Marii Britanii, a fost ţinta unui tir antiaerian libian, pe timpul unei operaţiuni de recuperare a conaţionalilor refugiaţi într-o zonă din deşert. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Fregata Hr. Ms. Tromp s-a remarcat în operaţiunile împotriva piraţilor ce atacă navele comerciale în Oceanul Indian.
1132496635

La declanşarea evenimentelor din Libia a primit ordin să revină, prin Canalul de Suez, în largul apelor maritime libiene.
Semn clar de concentrare a navelor Alianţei Nord-Atlantice, în vederea unei veritabile demonstraţii de forţă/SHOW OF FORCE.
Care urmează.

~