Teama lui Traian Băsescu

Am ajuns şi ziua în care lui Traian Băsescu îi este efectiv frică.

Nu de Parlament!
Pe care nu dă doi bani.

Nu de opoziţie!
Pe care o etichetează incalificabil şi o subestimează programat,
pentru a menţine bruma de fideli ai PDL,
în ograda votanţilor orbi,
disciplinaţi şi trepanaţi de minima luciditate civică.

Nici de “popor”!
Pe care-l prosteşte când şi cum vrea.

Ci de cei care tac.
Doar ei mai pot ucide DEFETISMUL NAŢIONAL
şi genera schimbarea rapidă.

De ce?
Simplu.

Cei ce nu bat câmpii pe micul ecran
ştiu că nu se pot baza pe babuinii cu pretenţii, din Capitală:

– parlamentarii laşi, transfugi de la un partid la altul;
– politicienii şi teleaştii împrumutaţi cu sute de mii de euro, de moguli cunoscuţi;
– sindicaliştii şantajaţi şi manipulaţi programat;
– nemulţumiţii care critică guvernarea, doar pentru simplul fapt că nu li s-a oferit un post visat irealist.

Traian Băsescu,
ca fost ofiţer de marină cunoaşte regula
Aut Caesar aut nihil:
orice act de trădare naţională are un singur final.

Inevitabil.

Din momentul în care cetăţeanul de la Cotroceni
a făcut propunerea cu păstrarea judeţelor Harghita şi Covasna,
un lucru este clar.

Ştie că este cu spatele la zid.

Cum nu a fost niciodată,
de la (re)alegerea sa ca preşedinte.

Un zid care are în faţă un pluton
ce nu poate fi aneantizat printr-un decret prezidenţial,
fiind Judecata Naţiunii,
de care nu a scăpat nici Regele Mihai I,
pentru trădarea mareşalului Ion Antonescu.

Clepsidra prezidenţială a rămas fără nisip…