În prezent, datorită interdicţiei menţionate, Japonia nu poate lua parte la dezvoltarea în comun a echipamentelor pentru producţia unui avion de vânătoare-bombardament de ultimă generaţie. Mai mult, absenţa exportului de armament menţine industria niponă de apărare al Japoniei la un nivel de creştere slabă.
Pe 14 octombrie, prim-ministrul Naoto Kan a declarat în faţa membrilor Comitetului pentru buget al Camerei superioare, că el nu are intenţia de modificare a interdicţiei. Însă, cu doar două zile mai devreme, şeful său de cabinet, Yoshito Sengoku a abordat posibilitatea unei revizuiri. El a spus că ar exista discuţii dacă să se revizuiască politica actuală, pentru a o adapta la exigenţele secolului 21.

Aceste observaţii demonstrează că administraţia Kan nu a ajuns la un consens cu privire la interzicerea exporturilor de arme. Un principiu formulat şi aplicat de către Cabinetul Sato în 1967, şi apoi consolidat, în 1976, de către Cabinetul Miki, care a interzis necondiţionat exporturile de arme.

În prezent, există excepţii de la interdicţia iniţială, pentru a permite: furnizarea de tehnologie modernă către Statele Unite; dezvoltarea unei tehnologii de producţie în comun; producerea rachetelor utile apărării antirachetă; exportul de nave de patrulare anti-piraterie. Dar interdicţia fundamentală, privind exporturile de arme este încă în vigoare.

Editorialul nefiind semnat angajează redacţia publicaţiei menţionate, in integrum, cu un semnal serios, care merită reprodus:
” Guvernul ar trebui să înţeleagă că această interdicţie, conformă cu politica militară şi de apărare, şi cu cele trei puncte ale politicii non-nucleare, constituie un principiu călăuzitor important pentru Japonia. Japonia a evitat în mod deliberat să devină o putere militară, şi principiile sale pacifiste au ajutat-o să câştige încrederea altor ţări.”

Interzicerea exportului de armamente demonstrează, în opinia jurnaliştilor niponi, că “guvernul nu va permite firmelor japoneze să devină negustori de moarte”. Prin urmare, opinia publică nu ar dori ca Japonia să devină o ţară care îşi clădeşte prosperitatea pe baza dezvoltării industriei de apărare.

„Oficialii guvernamentali care susţin o astfel de schimbare – se menţionează în acelaşi editorial, intitulat sugestiv “Menţineţi interdicţia exporturilor de arme” – ar trebui să înţeleagă că interzicerea acestui gen de export, serveşte ca un avantaj diplomatic important pentru eforturile de consolidare a păcii în ţările devastate de conflicte”.

Fraza de mai sus o fi pentru analfabeţii din Papua Noua Guinee, dar nu pentru cititorii niponi. La fel ca şi îndemnul final, conform căruia Japonia ar trebui să se concentreze pe tehnologia cu aplicaţii non-militare.
Ei bine, când am ajuns la acest ultim mesaj m-am uitat din nou la titlul publicaţiei, ca să fiu sigur că este într-adevăr japoneză, nu americană…

Diferenţa dintre un ministru european al apărării şi unul nipon, la un dialog bilateral cu liderul Pentagonului este simplă.
Primul ascultă, ia notiţe, îşi spune punctul de vedere şi pleacă acasă cu lecţia învăţată de la interlocutorul american.
Al doilea ascultă, surâde, tace, expune laconic noutatea dorită în relaţia bilaterală, iar Robert Gates, cum aterizează în ţară, cum se duce direct la Casa Albă – pentru o informare, cu nuanţările de rigoare.