Şahul dat de generalul Petraeus

Într-un moment în care America este cu ochii pe modul în care Casa Albă va rezolva problema deficitului bugetar, generalul David Petraeus a dat un semnal important privind evoluţia trupelor americane în Afganistan. La debutul acestei săptămâni, sub pretextul ultimului său discurs, în uniformă militară,

de Ziua Naţională a SUA, el a făcut o declaraţie extrem de semnificativă.

De ce? Petraeus a afirmat că Statele Unite îşi vor concentra eforturile pe un areal nou din Afganistan, mutându-şi atenţia, în următoarele luni, de la rezistenţele talibane, încă puternice, din sudul teritoriului afgan, la graniţa cu Pakistanul, unde combatanţii al-Qaida şi grupurile afiliate, de militanţi islamici, şi-au consolidat bazele de plecare la atac.

El a şi explicat această veritabilă mutare de şah, pe tabla securităţii interne a Afganistanului:
”Este o translaţie a structurilor de informaţii. A elicopterelor de transport şi de luptă şi probabil o mutare a unor forţe terestre relativ mici ale coaliţiei şi a unor substanţiale forţe afgane.”

Generalul Petraeus a precizat că strategia adoptată acum a evoluat faţă de cea precedentă, când a preluat comanda trupelor americane şi aliate din Afganistan.

Practic, translaţia menţionată a început pe 15 februarie 2011, atunci când forţele aliate au început o retragere iniţială în valea Pech, din provincia Kunar, în estul Afganistanului, la frontiera cu Pakistanul.

După cum menţionează diplomatul indian M.K. Bhadrakumar – care a activat, succesiv, la ambasadele Indiei din URSS, Coreea de Sud, Sri Lanka, Germania, Afganistan, Uzbekistan, Kuweit şi Turcia -, încă din acel moment Departamentul de Stat al SUA a menţionat că retragerea amintită era parte a unui plan de dislocare a unităţilor americane şi aliate în zonele mai populate.

Concomitent, mai multe unităţi afgane au fost redislocate în acelaşi timp. Pe acest fond, unele grupuri de insurgenţi s-au mutat în arealul de teren unde s-a creat un vid temporar de securitate.

Conform Agenţiei Centrale de Investigaţii/CIA, grupurile menţionate includ talibani afgani şi pakistanezi, precum şi structuri mobile din cunoscutele organizaţii al-Qaida, Lashkar-e-Taiba, Hizb-i- Islami.

Printr-o coincidenţă deloc întâmplătoare, la câteva săptămâni de la eliberarea, la finele lunii martie a.c., a agentului CIA numit Davis – arestat de autorităţile pakistaneze cu circa douăzeci de zile înainte – , un război considerat „de intensitate scăzută” a început dincolo de Linia Durand, care separă Afganistanul de Pakistan.

Motivul? Grupările de insurgenţi, care folosesc provincia Kunar ca refugiu, au început să atace trupele de securitate pakistaneze, postate dincolo de graniţa cu statul afgan.

Oficialii de la Islamabad s-au plâns că, în urma acestor încălcări repetate ale frontierei de stat, finalizate cu puternice schimburi de focuri cu militarii pakistanezi, 56 de soldaţi au fost ucişi şi 8 au fost răniţi.

În replică, autorităţile de la Kabul au comunicat presei că aproximativ 800 de rachete au fost trase de la începutul lunii iunie a.c. fiind ucişi 30 de bărbaţi, 12 femei şi fete, alţi 55 de afgani fiind răniţi, iar 120 de case distruse.

Populaţia paştună, din provincia Kunar, a reacţionat imediat, o demonstraţie a celor aparţinând acestei etnii fiind derulată în capitala acestei zone, oraşul Asadabad.

Fraidoon Momand, un parlamentar afgan, din provincia Nangarhar, locuită de o populaţie majoritară paştună, i-a cerut preşedintelui Afganistanului, Hamid Karzai, să întrerupă legăturile cu Pakistanul din cauza bombardamentelor non-stop, care ucid civili nevinovaţi.

Presa indiană a semnalat că furia paştunilor afgani va avea ecou şi în rândurile paştunilor care trăiesc în Pakistan. Nefiind exclusă extinderea ostilităţilor.

Pe 3 iulie a.c., 300 de insurgenţi islamici au trecut frontiera pe teritoriul pakistanez şi au atacat un punct de control de la graniţă, acesta fiind al şaselea atac armat, în ultima lună.

Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, generalul-maior Attar Abbas a declarat că, de câtva timp, există adăposturi sigure, pentru grupurile teroriste, de-a lungul graniţei cu Afganistanul şi “ceva trebuie făcut cu acestea.”

Postul de radio “Vocea Americii” a comentat această stare explozivă chiar pe 4 iulie a.c.:”Tensiunea este alimentată de faptul că această graniţă – aşa numita Linia Durand – a fost disputată încă de la crearea sa, în secolul 19, de autorităţile britanice. Triburile de etnie paştună îşi menţin visul de a unifica naţiunea lor şi refuză să recunoască ceea ei numesc linie arbitrară.”

Starea de spirit în acest areal paştun este favorabilă unei revolte armate împotriva trupelor pakistaneze, dacă bombardamentele artileriei Pakistanului vor continua.

Situaţia din teren?
Cum nu se poate mai clară.
Trupele americane şi afgane s-au retras în valea Pech.
Asta a permis grupurilor de insurgenţi afgani să atace forţele pakistaneze de-a lungul Liniei Durand.

Iar la statul major al armatei Pakistanului există o evidentă nemulţumire, generată de faptul că SUA şi Afganistanul şi-au repoziţionat calculat forţele, iar acum doar asistă la incursiunile armate peste graniţa afgano-pakistaneză.

Abil, preşedintele Hamid Karzai a dat ordin trupelor afgane să nu răspundă bombardamentelor forţelor pakistaneze. Astfel, el nu oferă Pakistanului niciun pretext pentru ca forţele acestui stat să treacă la urmărirea insurgenţilor pe teritoriul afgan.

În acelaşi timp, adevărul este că doar trupele americane pot controla decisiv provincia Kunar, forţele afgane având o influenţă insignifiantă în zonă.

Drept urmare, conducerea armatei pakistaneze a decis desfăşurări de noi trupe, la finele săptămânii trecute,

în zona căii de refugiu a militanţilor islamici, din Waziristanul de Nord în munţii Tora Bora. Trupele terestre vor beneficia de sprijin de artilerie şi lovituri aeriene, în cadrul unei operaţiuni de mare amploare.

La o asemenea situaţie tensionată nu s-ar fi ajuns dacă autorităţile de la Kabul şi Islamabad ar fi controlat anterior arealul marcat central de Linia Durand.

Aşa cum scria influentul ziar pakistanez „Daily Times”, politica duală a guvernului de la Islamabad – de a împărţi talibanii în „buni” şi “răi” – a expus teritoriul şi poporul Pakistanului la riscuri grave, ale căror efecte negative sunt tot mai evidente acum.

Le place, sau nu, generalilor pakistanezi, realitatea din teren demonstrează necesitatea recurgerii la ajutorul forţelor americane staţionate pe teritoriul afgan.

Dar generalul David Petraeus a declarat, pe 4 iulie a.c., că redislocarea trupelor va dura câteva luni. În traducere liberă, trupele pakistaneze “vor fierbe în suc propriu”, în confruntarea cu insurgenţii, câteva luni bune, de acum înainte.

Rămâne de văzut dacă sub presiunea crescândă a insurgenţilor ce trec Linia Durand, Islamabadul va face, în sfârşit, ceea ce solicită Washingtonul de multă vreme – să înceapă operaţiunea de curăţire a provinciei Waziristanul de Nord de terorişti. Timp în care – nota bene – americanii s-ar lămuri privind şansele reale, sau nu, de finalizare pozitivă a convorbirilor lor directe cu unii lideri talibani afgani.

De altfel, şeful armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Kayani

ştie prea bine şi
alte două exigenţe ale generalului Petraeus:
capturarea liderului suprem al talibanilor afgani, Mullah Omar, ascuns şi el în Pakistan şi
decimarea – termen sugestiv – structurii paramilitare Haqqani.

Din noua sa postură, de director al CIA, David Petraeus nu numai că va monitoriza acţiunile militarilor pakistanezi, ci şi va superviza finalul războiului din Afganistan. Doar strategia antiteroristă a SUA, prezentată de consilierul Casei Albe, John Brennan indică focalizarea pe eliminarea teroriştilor prin recursul la tehnologia militară sofisticată, fără a mai angaja substanţiale forţe terestre în luptă – cum este situaţia acum, în provinciile afgane Helmand şi Kandahar, din sudul Afganistanului.

Pe 18 iulie a.c. va avea loc ceremonia preluării comenzii trupelor americane şi a celor aliate, din Afganistan, de către generalul-locotenent, din infanteria marină, John Allen.

Un lider care va beneficia de sprijinul constant al generalului Petraeus, ce are ambiţia ca după reuşita sa din Irak să aibă una similară şi în Afganistan, fie aceasta şi dintr-o altă postură. CIA fiind o trambulină utilă şi altor înaintaşi, ajunşi ulterior titulari la Casa Albă.