Secunda doi a Ţinutului Secuiesc

Am primit de la un cetăţean român, de naţionalitate maghiară, de peste munţi, care urmăreşte pe twitter ceea ce scriu în acest areal electronic, o întrebare simplă:

Ce viitor credeţi că va avea Ţinutul Secuiesc?

Coincidenţa face ca interogaţia să fi fost formulată când presa de la Bucureşti semnala un protest organizat de câţiva paşnici trecători pe malurile Tamisei. Una dintre pancartele utilizate de aceşti inocenţi pământeni mi-a atras atenţia prin întrebarea şugubaţă – vizibilă în fotografia de mai jos:

ONLY THE ARMED SOLUTION IS ACCEPTABLE???/ NUMAI SOLUŢIA MILITARĂ ESTE ACCEPTABILĂ?

Ca unul care i-am cunoscut bine pe unii ofiţeri unguri, atât pe timpul unui curs de câteva luni, în Canada, cât şi ulterior, la ei acasă, în Ministerul Apărării Patriei, din Budapesta, dar şi la o bază aeriană maghiară, de dincolo de lacul Balaton, pot afirma că şi aceşti camarazi inteligenţi, devotaţi ţării lor, ar surâde.
Unii cu înţelegere. Alţii cu amărăciune.

În contextul în care diplomaţia oficialilor români nu include şi declaraţii ferme, a căror lipsă este observată de opinia publică – şi va fi taxată, în mod democratic, la următoarele alegeri – anumite repere tipice lumii reale în care trăim probabil că merită a fi aici menţionate.

Ungaria, ca şi Grecia, România, ca şi Turcia, sunt state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Şi diferendele ştiute între Grecia şi Turcia au dus la tensionări ale relaţiilor bilaterale, al căror apogeu a fost duelul aerian al piloţilor militari greci şi turci. Nu o singură dată.

Dar Turcia – care are forţe armate incomparabil mai puternice decât cele elene – nu a recurs la o demonstraţie militară, precum o invazie parţială a teritoriului grec.

În plus, Statele Unite ale Americii au ştiut să acţioneze, cu răbdare, pentru detensionarea treptată a raporturilor politice încordate, dintre Atena şi Ankara.

Ungaria – ca şi Grecia, în comparaţie cu Turcia – are o forţă militară surclasată, la toate capitolele, de Armata României.

Băieţii care s-au jucat cu naivitatea jurnaliştilor englezi şi au scris cu aroganţă ONLY THE ARMED SOLUTION IS ACCEPTABLE??? ar trebui să ştie că un principiu respectat, cu sfinţenie, la Cartierul General al NATO, este acela că se va descuraja şi stopa orice escaladare a confruntării politice, dintre două state membre, cu efecte negative pe plan militar.

Şi rândurile de mai sus sunt scrise de un cunoscător, la faţa locului, a raporturilor de conlucrare internă între militarii aliaţi.

Acceptând, pur teoretic, faptul că nu ştiu ce înstelat ungur ar alerta purtătorii de uniformă, din armata maghiară, pe considerente ce ţin de susţinerea agitaţiilor unor conaţionali, ce doresc un alt statut pentru teritoriul din inima României, locuit, în mod real, de o majoritate a cetăţenilor vorbitori de limbă maghiară, probabil că în secunda doi, de la aflarea acestei informaţii, amiralul James Stavridis, comandantul trupelor americane dislocate în Europa şi comandantul suprem al forţelor aliate – inclusiv al celor din Ungaria – l-ar chema la el pe reprezentantul militar maghiar la Bruxelles.

Şi nu doar i-ar cere explicaţii.

Ci l-ar pune să aleagă.

Se revocă ordinele incitante la o nefirească confruntare militară, între doi aliaţi, sau sună la Casa Albă?

Care a liniştit – printr-o simplă convorbire telefonică, în 2006 – o intenţie similară a guvernului de la Budapesta.

Iar premierul maghiar, de atunci, a încheiat dialogul cu două cuvinte:

– Am înţeles!

Luând în calcul şi ipoteza că România ar recurge la o măsură militară de retaliere, în urma unor acţiuni provocatoare generate dinspre Tisa, ar fi bine să se ştie, de cine este interesat, că numai prin convergenţa eforturilor forţei expediţionare româneşti, completată cu unităţile speciale şi cele de paraşutişti, al căror efectiv total depăşesc substanţial numărul combatanţilor din trupele maghiare, în cel mult 24 de ore, Tricolorul României va flutura din nou pe Parlamentul de la Budapesta.

Nu va fi cazul. Dar camarazii maghiari au un deficit major de experienţă, comparativ cu cel al militarilor români, rulaţi în teatrele de operaţiuni militare ex-iugoslav, irakian şi afgan, ultimele două determinându-i să se confrunte cu inamici a căror viclenie este recunoscută.

Şi ar mai fi ceva. Pentru cine are ochi de citit şi minte de înţeles…

Să nu creadă cineva că la nivelul lucidităţii celor ce constituie marea mută nu există şi o variantă pragmatică, extrem de rapidă, pentru înlocuirea, fără ezitare, a oficialilor de la Bucureşti care ar ceda psihic, fie şi printr-o neinspirată declaraţie verbală, la presiunile comice ale iredentiştilor maghiari.

În acest caz, nu va mai fi nevoie de 24 de ore.