Posts tagged: tehnică de luptă

Interesele României în Afganistan

* Misiunea NATO din Afganistan

Emisiune difuzată vineri, 24 iunie 2011, de postul public de radio

radio_romania_actualitati

5561424341_d1c5f84767

Realizator Radu Dobriţoiu,
producător Nicu Popescu,
transcriere RADOR

030904-A-2140D-006

O TEMĂ FIERBINTE

Realizator:
Radu Dobriţoiu

– “Bun găsit!” – vă spune Radu Dobriţoiu, la o ediţie specială a emisiunii “Euroatlantica”, dedicată în această seară Afganistanului, acolo unde se desfăşoară cea mai importantă misiune a NATO din acest moment, dar şi a Armatei României. O temă de actualitate, după discursul de ieri al preşedintelui SUA, când – se poate spune – s-a dat semnalul începerii retragerii treptate, graduale a forţelor coaliţiei multinaţionale din Afganistan.
Invitaţi speciali, în această seară, pentru tema importantă reprezentată de Afganistan: în studioul 31, alături de mine, se află colonelul în rezervă Ion Petrescu, analist militar, editorialist la “Ziua veche”, fost şef al trustului de presă al Armatei.
Bună seara, domnule colonel!

Ion Petrescu:
Bună seara!
Şi sper să aveţi o emisiune incandescentă, la fel ca şi subiectul care arde acum în deşertul afgan.

Realizator:
Mulţumiri, pentru că aţi acceptat să fiţi alături de mine în această seară, să dezbatem o temă atât de fierbinte cum este Afganistanul. Prin telefon, urmează să intrăm în legătură cu Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de interne, ex-ministru al apărării, cu generalul în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost locţiitor al ministrului apărării naţionale, şi cu generalul de armată, în rezervă, Mihail Popescu, fost şef al Statului Major General.
Reamintesc, domnii Corneliu Dobriţoiu şi Mihail Popescu au făcut parte din conducerea MApN, atunci când am trimis primii militari la Kabul şi apoi la Kandahar, acolo unde l-am întâlnit de cel puţin două ori pe şeful Statului Major General de atunci, este vorba de domnul general Mihail Popescu; acolo unde, la fel ca în Irak, l-am întâlnit şi pe domnul colonel Ion Petrescu.
Colegele din regia de emisie, Mariana Bojenaru şi Mirela Drăgan, îmi confirmă că avem legătura cu Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de interne, fost ministru al apărării. Bună seara, domnule ministru!

Constantin Dudu Ionescu:
Bună seara!

Realizator:
Mulţumiri pentru că ne onoraţi, din nou, cu prezenţa în emisiunea “Euroatlantica”.

Constantin Dudu Ionescu:
Mulţumesc şi eu pentru invitaţie.

Realizator:
Avem legătura şi cu domnul general Corneliu Dobriţoiu, fost secretar de stat în MApN, fost şef al Direcţiei de Integrare Euroatlantică. Bună seara, domnule general!

Corneliu Dobriţoiu:
Bună seara, dumneavoastră, invitaţilor şi ascultătorilor emisiunii dumneavoastă!

Realizator:
Mulţumiri, pentru că aţi acceptat invitaţia noastră.

Corneliu Dobriţoiu:
Cu mare plăcere!

Realizator:
Avem legătura, bineînţeles, cu toţi invitaţii preconizaţi pentru această emisiune.
Le reamintesc domnilor invitaţi că tema pe care o dezbatem în această seară este Afganistanul şi, bineînţeles, totul după discursul susţinut ieri de preşedintele SUA, discurs care, putem spune, nu a surprins pe nimeni; aşteptam acest mesaj din partea şefului statului american.

Realizator:
Domnule general Popescu, sunteţi şi dumneavoastă?

Mihail Popescu:
Sunt prezent şi vă spun “bună seara!”.

Realizator:
Avem legătura şi cu domnul general Mihail Popescu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cel care a deţinut cea mai importantă funcţie militară, în timpul eforturilor depuse de Armata României pentru integrarea în NATO.
Bună seara, domnule general!
Atâţia invitaţi! Nu am reuşit să-i cuprind pe toţi, dintr-o dată, în îmbrăţişarea emisiunii “Euroatlantica”.
Vă mulţumesc tuturor că sunteţi alături de această emisiune cu o temă fierbinte, cu o temă importantă.
Domnilor invitaţi, reamintesc, deci, tema emisiunii – Afganistanul -, subiect pe care îl dezbatem după anunţul făcut de preşedintele SUA, Barack Obama, privind retragerea treptată a trupelor americane din Afganistan şi – o să vedem în emisiunea de astăzi – încă două ţări au făcut astăzi un anunţ similar- şi ieri, şi azi – după semnalul dat de liderul de la Casa Albă.
Sunt în total aproximativ patru ţări care imediat după SUA au anunţat retrageri parţiale, succesive, treptate, graduale.
Domnule general Mihail Popescu, dumneavoastră aţi avut o contribuţie importantă prin consilierea acordată la acea dată, la trimiterea primului batalion de infanterie în Afganistan, în iunie 2002. Dar, înainte de iunie, ne aducem aminte Kabulul, dar în iunie 2002 Batalionul 26 Infanterie, comandat pe atunci de maiorul Nicolae Ciucă, deschidea misiunea. Era un anumit context atunci. Vă rog să-l reamintiţi pentru spectatorii emisiunii “Euroatlantica”.

Mihail Popescu:
Da. Prezenţa trupelor noastre în Afganistan a fost propusă Parlamentului şi aprobată ca atare din raţiuni politico-militare.
Una – alăturarea practică şi faptică a României la coaliţia antiteroristă internaţională.
A doua – demonstrarea credibilă a faptului că Armata României este în măsură să execute misiuni de impunere sau de menţinere a păcii, alături de cele mai bune armate ale lumii, ceea ce ne-a facilitat calea spre accederea la NATO.
A treia – de ce nu? – instruirea practică a militarilor profesionişti români, pentru a face faţă situaţiilor impuse de diferite teatre de operaţii, la distanţe destul de mari de teritoriul naţional şi de starea tehnicii pentru aceste misiuni, ceea ce specialiştii militari numesc “proiectarea forţei”.
Read more »

~