În viitor? Un probabil scriitor al unor memorii vandabile în tiraje confidenţiale. Asta ca să nu scriu minore. Sau invitat, o vreme, la reuniunile internaţionale ale unor „foşti” – preşedinţi şi premieri, de pe bătrânul continent şi de peste Ocean – pe post de…”pată de culoare.” Nu ca aspect fizic. Nu ca profil psihic. Ci ca un pământean care poartă cu sine un compact disc interior, cu acelaşi tip de discurs repetitiv. Unul marcat de sintagme precum „dubla cetăţenie”, „dreptul la vot al maghiarilor din afara statului ungar”, înfiinţarea de formaţiuni politice subordonate Budei. Şi Pestei. Cele două părţi ale capitalei unei ţări ce pare, că mai trăieşte, din păcate, la nivelul mentalului colectiv, în feudalism.

Eram în Slovacia. Şi întrebam un oficial de la Bratislava – oraş care a fost desemnat capitala Ungariei, în 1536, datorită înaintării turcilor pe pământul maghiar – pe ce se bazează demnitatea cu care liderii slovaci resping tentativele guvernului de la Budapesta de a controla – sub pretextul acordării dublei cetăţenii şi a dreptului la vot -, pe etnicii maghiari din zona limitrofă frontierei slovaco-ungare?

Demnitarul respectiv nu a invocat forţa persuasivă a NATO şi nici pe aceea a UE. Niciun cuvânt despre raportul de forţe între armatele slovacă şi maghiară.

În schimb, m-a invitat la un drum, cu maşina sa, până la un canal cu pereţi de pământ şi dale interioare de beton, ridicat cu câţiva metri buni faţă de nivelul iniţial al solului. Comparabil, ca lărgime cu Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Apoi mi-a spus liniştit:”Aceasta este arma noastră naturală. O singură explozie, în malul sudic, crează un val comparabil cu acela al unui tsunami. Şi calculele noastre arată că „rade” tot, până la Budapesta, inclusiv anumite zone din capitala maghiară. Nu va fi cazul. Dar am avut grijă ca vecinii noştri să ştie că avem cu ce ne apăra integritatea teritorială şi unitatea naţională. În orice moment. Împotriva oricărei forme de agresiune.” Nici vorbă de a acepta forme de autonomie ale slovacilor care se declară că sunt de etnie maghiară.

Mi-am adus aminte de confesiunea de credinţă a slovacului în timp ce conduceam autoturismul personal spre Munţii Carpaţi. La radiojurnal, protagonist era acelaşi Viktor Orban, care tocmai răspunsese unei întrebări, ce i s-a adresat la Tuşnad. Ca un veritabil pontif intracarpatin, oaspetele – pe pământ românesc – maghiar a dat un răspuns care m-a convins că habar nu are cum va fi România viitoare.

Excelenţa sa, Orban I, a replicat, ferm, fără niciun dubiu, ca şi cum era pe moşia proprie, că a recomandat partidelor politice ungare – nota bene, din România – să ajungă la un consens privind ce vor în privinţa proiectului de regionalizare, apoi să prezinte propunerile lor guvernului de la Bucureşti şi ulterior…va vedea dacă este cazul să intervină executivul maghiar!

Singurul lucru care va mai conta în viitor, din toată afirmaţia sa, absolut infantilă, este:”dacă.” Dacă avea în sânge diplomaţia franceză evita un asemenea enunţ, pentru simplul motiv că ştie extrem de bine motivul real al absenţei lui Traian Băsescu, de la demonstrativul oratoric antiromânesc de la Tuşnad. Nu îl cunoaşte? Îl putem ajuta.

La Cotroceni a devenit foarte clar, pentru actualul şef al statului român, că oficialii unguri au atins deja pragul critic al raporturilor legale cu România. Unul care se va schimba rapid în defavoarea Budapestei. Cu sau fără voia lui Traian Băsescu. Probabil şi cu voinţa preşedintelui român, deoarece are un simţ aparte al pericolului şi capacitatea de a se adapta unor situaţii pe care anterior le respingea.

Primul lider politic român care va accepta autonomia arealului numit impropriu secuiesc va fi ejectat din scaunul prezidenţial – a se reţine această afirmaţie – în mai puţin de o oră. Un termen elegant. Nu de alta, dar ca să aibă timp să îşi semneze demisia sau să i se comunice demiterea. Pentru că sunt lucruri peste care conaţionalii lucizii nu le mai pot accepta. Cei care tac. Nu cei care fac pe corifeii naţiunii, la emisiunile isterico-lacrimogene, transmise doar pentru menţinerea complexului „drobului de sare”, la un popor care a înghiţit destule, de-a lungul istoriei. Nu şi îngenunchierea în faţa vicisitudinilor unor vremuri vitrege, dar trecătoare.

Pretextul prezenţei premierului maghiar la Universitatea de vară de la Tuşnad? Demn de filmele cu megalomani. Orban I a venit să tragă un semnal de alarmă cu privire la viitorul naţiunii maghiare de pretutindeni, în contextul crizei economice actuale.

Măi să fie! Dar cum de nu a poposit delicatul, patriotul, vizionarul Victor Orban la comunitatea maghiară din Canada? Obligată să cunoască limbile oficiale ale acestui stat: engleza şi franceza. Nicio vorbuliţă de autonomie teritorială acolo! Ce nedreptate…

De ce nu s-a adresat conaţionalilor săi pe stadionul din Toronto, cu iluzia sa că viitorul tinerilor este distrus? Şi că s-a ajuns – în opinia lui – la capătul…societăţilor de bunăstare?

Cu siguranţă că ar fi fost evacuat de poliţia călare canadiană dacă el, ditamai premierul Ungariei mici, ar fi îndemnat pe conaţionalii trăitori în Canada să acţioneze cu mână fermă! Fermă pe ce?!…

Va veni momentul, domnule Orban, când o voce nouă vă va suna la telefon, din Bucureşti, şi va spune lucrurilor pe nume:
”Da. Aţi avut dreptate când aţi afirmat că naţiunea maghiară trebuie să fie conştientă, coerentă şi unită. Cu precizarea că este vorba de cea trăitoare în hotarele actuale ale statului ungar. Dubla cetăţenie? Nicio problemă, pentru vorbitorii de limbă maghiară, atâta timp cât respectă, in integrum, Constituţia României. Economia maghiarilor trăitori în statul român? Aidoma celei a ţării unde locuiesc acum. Viaţa culturală a aceloraşi cetăţeni români, de care vă simţiţi legat sufleteşte? Cu libertăţile de până acum – care sunt la nivelul maxim existent în Europa. Este dreptul Ungariei să schimbe strategiile de viaţă ale cetăţenilor săi. Dar pe viitor, când treceţi graniţa în România, lăsaţi-vă portofoliul de sfaturi exotice acasă, în biroul de premier, pentru a nu deveni brusc persona non grata.”

Ar mai fi ceva. Un gând pentru acest mastodont iredentist Laszlo Tokes, care afirma că maghiarii în Transilvania sunt atacaţi, deşi sunt în patria lor.

„O fekete kukio! ” Dar noi, românii, cum să ne simţim după luările de poziţie ale oficialilor unguri, în frunte cu Orban I? Relaxaţi? Sau întinaţi?

Ungaria viitoare nu este a lui Victor Orban, după cum România viitoare va avea lideri care vor opri la graniţă, în doi timpi şi trei mişcări, voiajurile demagogice ale feudalilor de la Buda. Şi Pesta. Până vor învăţa să se comporte aidoma celor ce intră, pentru prima oară, într-o casă ţărănească, din Oaş. Una unde uşa este mică, tocmai pentru ca străinul să se descopere, să se aplece în faţa gazdei şi să îi mulţumească pentru ospeţie.