Linia frontului (video)

Mai bine un film emoţionant despre război, decât un război transmis live/în direct.

Premiera filmului artistic intitulat Linia frontului, regizat de Hun Jang aduce în atenţia pământenilor de azi ultima bătălie din Războiul Coreean.
Read more »

Quo vadis Asia?

Oricât de mare ar fi orgoliul marilor metropole europene, de a mai genera evenimente de interes mondial, treptat, în mod obiectiv, ochii telespectatorilor, de pe bătrânul continent se îndreaptă, din ce în ce mai des, spre evoluţiile politice, cu consecinţe pe plan economic, din Asia.

Un areal pentru care multe cancelarii politice, dar şi redacţiile unor canale media cu pretenţii, nu au la ora actuală decât clişee, bune în veacul trecut, dar ridicole în secolul XXI.

Ce noutăţi aduce asiaticilor anul 2012?

Read more

Phenianul ameninţă Seulul cu “acţiuni fizice”

La 30 mai, la Seul, s-a anunţat că regimul comunist, din nordul peninsulei coreene, a ameninţat că va tăia canalul de comunicare militară cu Coreea de Sud.

După cum se ştie – reaminteşte agenţia de presă Associated Press -, Coreea de Sud a acuzat pe liderii comunişti din Nord pentru două atacuri armate săvârşite anul trecut, în cursul cărora au murit 50 de sud-coreeni.

Autorităţile de la Seul au răspuns cu calm. În relaţia dintre cele două state coreene, conducătorii de la Phenian obişnuiesc să facă, în mod repetat, asemenea ameninţări, pentru a crea ulterior condiţiile unei detensionări, menită a genera noi concesii din partea interlocutorilor sud-coreeni, dar şi ai altor parteneri interesaţi să ajute populaţia flămândă din republica comunistă.

Coreea de Nord a făcut un apel, pentru furnizarea de ajutoare umanitare, la debutul acestui an, ulterior chiar liderul comunist Kim Jong Il propunând, în luna aprilie a.c., convorbiri cu preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak.

Pe 30 mai 2011, Phenianul a declarat că nu va mai negocia cu autorităţile de la Seul, deoarece acestea ar fi organizat şedinţe de tragere, cu armamentul din dotarea Forţelor Armate ale Republicii Coreea, în apropierea frontierei marcate de Zona Demilitarizată.

În plus – susţin oficialii comunişti – continuă propaganda capitalistă a Coreii de Sud, împotriva „împotriva cuceririlor revoluţionare ale oamenilor muncii”, din Nord.

Comisia pentru Apărare Naţională/C.A.N., din Republica Populară Democrată Coreeană/R.P.D.C. – adevăratul for conducător din acest stat comunist – a considerat că “mişcările grupului de trădători ai lui Lee Myung-bak, de a escalada confruntarea, au ajuns la o fază extremă.”

Tot C.A.N. avertizează că R.P.D.C. va recurge la “acţiuni fizice”, nespecificate, împotriva campaniei de propagandă a Seulului, în care sunt folosite şi emisiuni de radio.

La Seul a fost minimalizată importanţa avertismentului: “Coreea de Nord a declarat de multe ori că doreşte convorbiri bilaterale în timp ce ne presa verbal. Considerăm ultima ameninţare ca parte a unei asemenea ofensive.” Aceste precizări au fost făcute de Ministerul Unificării, prin intermediul purtătoarei de cuvânt, Lee Jong-Joo.

Cele două state coreene sunt încă, din punct de vedere tehnic, în stare de război, deoarece confruntarea militară din anii 1950-1953 – cu implicarea Chinei, prin susţinerea cu trupe a regimului comunist, dar şi a Statelor Unite, care au ajutat republica din sudul peninsulei – nu s-a încheiat cu un tratat de pace, ci doar cu un armistiţiu. Destul de fragil.

Noutatea declaraţiei ostile de luni, 30 mai a.c., este afirmaţia oficială conform căreia Republica Populară Democrată Coreeană nu va începe nicio negociere cu Coreea de Sud, atâta timp cât la conducerea acesteia va fi actualul preşedinte Lee Myung-bak.

Lee Myung-bak a răspuns cu eleganţă dorinţei exprimate, în luna aprilie a.c., de către Kim Jong Il, de a începe un dialog pentru reglementarea situaţiei din Peninsula Coreeană.

Surpriza nedorită a venit la începutul lunii mai, când Phenianul a refuzat oferta lui Lee Myung-bak, de a invita pe omologul său nord-coreean la un summit nuclear internaţional.

Şi ca demagogia să fie totală, Comitetul pentru Reunificare Paşnică, de la Phenian a etichetat invitaţia lui Myung-bak drept…ridicolă.

O afirmaţie ce va fi ulterior rapid uitată, atunci când va fi nevoie urgentă, de un nou sprijin alimentar, pentru cei 23.000.000 de nord-coreeni înfometaţi.

PREŢUL REUNIFICĂRII COREII

La finele primei decade, din luna aprilie a.c., a fost publicat, la Seul, studiul realizat de dr. Robert E. Kelly, profesor la Departamentul de Ştiinţe Politice şi Diplomaţie, al Universităţii Naţionale Pusan, din capitala Republicii Coreea.

Analiza sa vizează implicaţiile unirii naţiunii coreene, într-un singur stat, Republica Populară Democrată Coreeană fiind comparată cu Republica Democrată Germană.

Unificarea celor două state coreene va fi mai scumpă, mai destabilizatoare şi mai generatoare a unei intervenţii străine decât aceea a Republicii Federale Germania, cu Republica Democrată Germană. Ultimele două previziuni sugerând contribuţia, la acest studiu, şi a unei anumite structuri de intelligence, de peste Ocean.

O primă asemănare, între Coreea de Nord şi Germania de Est? Existenţa unei „burghezii roşii”, corupte, al cărui stil luxos de viaţă este justificat, de o manieră ipocrită, de ideologia regimului comunist.

Un al doilea element comun? Puterea discreţionară a serviciilor secrete, menite să prevină apariţia revoltelor şi a liderilor ce nu pot fi şantajaţi şi înduplecaţi să renunţe la conducerea luptei compatrioţilor dornici să pună capăt unui regim corupt şi antinaţional.

Al treilea reper similar? Incapacitatea statului de a produce, sub aspect calitativ, dar şi cantitativ, bunurile necesare unei vieţi decente ale cetăţenilor din republică.

R.D.G., în comparaţie cu R.F.G., şi Coreea de Nord, cu Coreea de Sud, reprezintă zona mai săracă. Asta creează o presiune asupra guvernului comunist, care ştie că o schimbare nu este doar necesară, ci şi inevitabilă.

În R.D.G. şi Coreea de Nord, frontierele au fost, respectiv sunt comparabile cu cele ale unui lagăr împrejmuit cu sârmă ghimpată. Pentru a preveni exodul disperaţilor, spre conaţionalii care trăiesc în landul mai bogat al patriei lor.

În R.F.G. şi Coreea de Sud a funcţionat o societate democrată. Creşterea lor economică se bazează pe implementarea tehnologiilor de ultimă oră, pe funcţionarea economiei de piaţă şi a instituţiilor specifice statului de drept.

Statul sud-coreean şi cel vest-german au considerat S.U.A. drept partener strategic şi prim aliat, fapt care le-a conferit legitimitatea morală ce nu avut-o nici Coreea de Nord, nici R.D.G..

R.F.G. şi Republica Coreea au fost în stare să dispună de forţe armate credibile, moderne, puternice, depăşind astfel, cu cel puţin 50%, pe plan strategic şi economic, statele-surori, de sorginte comunistă.

O frază în care dr. Robert E. Kelly, escamotează adevărul este următoarea:”Ca şi Franţa şi Marea Britanie, în cazul Germaniei, Japonia şi Rusia sunt, din punct de vedere geopolitic, indiferente la unificarea Coreeii.”

O formulare mai realistă poate ar fi fost:”Pentru Franţa şi Marea Britanie, o Germanie unificată reprezenta un stat-tampon mai puternic, în relaţionarea cu statul sovietic, la vremea respectivă, după cum, azi, pentru Japonia şi Rusia, o Coree unificată, evident capitalistă, ar fi un ghimpe dureros în coasta Chinei comuniste.”

Diferenţe notabile între R.D.G. şi Coreea de Nord? Germania de Est era mai bogată decât este acum Coreea comunistă. Astfel, Produsul Intern Brut/P.I.B., pe cap de locuitor, al statului nord-coreean, este de 1.700$, în timp ce în statul german comunist, în 1989, P.I.B.-ul, la acelaşi element de referinţă, era de 10.000$.

Coreea de Nord este surclasată de Germania de Est la toate capitolele, precum managementul de mediu, infrastructura, productivitatea muncii, sănătate, educaţie, tehnologie.

Iată de ce unificarea celor două state coreene va fi mai costisitoare:”În timp ce, după unire, mai mult de 20 de ani, Germania de Vest a transferat 1200 miliarde de euro, la 16.000.000 de persoane, care trăiau în Germania de Est, în 1989, o populaţie mai mare şi mai săracă, cea din Coreea de Nord, de aproape 24,5 milioane de oameni, necesită un sprijin mult mai mare.”

Dar ce au găsit oficialităţile din R.F.G., după unificare, în Germania de Est? Fabrici cu echipamente demodate sau inutilizabile, un sistem de telecomunicaţii necompetitiv, maşini învechite, muncă ineficientă, infrastructură din vremea celui de Al Doilea Război Mondial, nereparată!

Iar situaţia din Coreea comunistă este mult mai rea.

Va fi Coreea de Sud mai puţin capabilă, decât Germania de Vest, ca să realizeze unificarea patriei?
Instituţiile politice sud-coreene sunt apreciate mai slabe decât cele ce funcţionau în R.F.G. O concluzie forţată, deoarece la Seul au fost debarcaţi, rând pe rând, oamenii politici dovediţi corupţi, sau cu intenţii contrare prevederilor constituţionale.

O altă prejudecată? ”Coreii de Sud îi lipseşte capacitatea de acţiune statală, pe care Germania Occidentală a avut-o, în 1989, şi se confruntă cu un regim comunist mult mai puternic.”

O frază infirmată de recenta determinare a autorităţilor de la Seul, de a nu mai permite Coreii de Nord să comită provocări militare soldate cu pierderea unor vieţi omeneşti.

De ce a fost realizat acest studiu? Pentru ca Seulul să înţeleagă că:”astăzi, situaţia internaţională este mai puţin favorabilă unificării. Puterea americană a atins punctul culminant în 1989, când U.R.S.S. era în declin, iar China era departe. Azi, slăbiciunea S.U.A. şi puterea crescândă a Chinei, fac tot mai dificilă sprijinirea Coreii de Sud, în orice confruntare cu China şi Coreea de Nord, pe tema unificării. Coreea de Sud trebuie să facă totul singură, permiţând Chinei să dicteze termenii unificării: cum ar fi condiţia ca forţele militare americane să nu treacă la nord de actuala zonă demilitarizată,

sau chiar să nu mai fie deloc prezente în peninsulă, ceea ce ar însemna finlandizarea Coreii.”

În 1989, intenţia lui Gorbaciov era restrângerea subvenţionării statelor socialiste satelite, pentru a concentra forţele interne pe restartarea economiei sovietice.

Acum, China este abia la începutul expansiunii sale internaţionale, datorită creşterii puterii economice. Evenimentele sângeroase, din Piaţa Tiananmen, au dovedit fermitatea liderilor de la Beijing, în menţinerea rolului partidului comunist, ca unic conducător al statului chinez.

Beijingul pare mai interesat, în sprijinirea regimului comunist nord-coreean, decât era Moscova în salvarea R.D.G..
Germania de Răsărit era relativ departe de statul sovietic. Coreea de Nord se află la intersectarea intereselor sud-coreene, chineze şi americane.

Coreea de Sud nu poate cumpăra unitatea naţională, printr-un acord cu China, aşa cum a făcut-o R.F.G. cu U.R.S.S., pentru ca Gorbaciov să abandoneze statul socialist est-german.

Băncile sud-coreene par să nu aibă aceeaşi disponibilitate financiară, ca acelea vest-germane. Chiar dacă este membră a G-20, Coreea de Sud este încă la o distanţă notabilă de prosperitatea societăţii germane.

Iar chinezii nu duc lipsă de lichidităţi financiare. Deci vor negocia mai dur decât sovieticii.

Ce uită profesorul Kelly? Că la Seul funcţionează Ministerul Unificării Naţionale, cu o finanţare substanţială şi o tenacitate recunoscută şi la Beijing.

Reunificarea unei naţiuni, divizată de dictatul unei puteri străine, are preţul său. Inclusiv temeritatea unor bărbaţi de stat, de a servi exemplar interesele naţionale, chiar şi atunci când conaţionalii lor, ce i-au ales în fruntea ţării, par a avea soarta Cenuşăresei.

Aşa cum Germania a renăscut, precum Pasărea Phoenix, şi Coreea – ca şi alte state divizate doar prin recursul la manu militari – va trăi clipa unificării naturale. Poate mai devreme decât prevede un think tank.