Frontiera geopolitică rămâne pe Nistru

Evenimentul acestei săptămâni nu este rezultatul alegerilor locale din cel de-al doilea stat românesc.

Ci primul exerciţiu comun al forţelor aeriene ale NATO şi ale Federaţiei Ruse, “Vigilant Skies 2011”, programat a se derula între 6 şi 10 iunie, iniţial pe teritoriul polonez şi ulterior în spaţiul aerian turc.

Încremenirea în proiect a autorităţilor de la Chişinău, ca şi a opoziţiei parlamentare comuniste este validată nu doar de rezultatul – previzibil – al numărării voturilor celor ce nu înţeleg beneficiile schimbărilor trâmbiţate de coaliţia guvernamentală pro-europeană, ci şi de justificările tardive ale unui management defectuos al campaniei electorale (dezunite!) a candidaţilor PL, PLDM şi PDM, contra… tuturor, întâmplător – vorba vine – şi împotriva celor propuşi de comunişti.

În timp ce, pe 6 iunie, la Chişinău se mai aşteptau minuni de la numărarea voturilor favorabile lui Dorin Chirtoacă, respectiv lui Igor Dodon, la Bruxelles se ofereau primele detalii privind participarea unor avioane de vânătoare ale NATO şi Rusiei la exerciţiul amintit. Unul conceput ca o demonstraţie de voinţă şi forţă a Consiliului Alianţei Nord-Atlantice şi Rusiei, pentru Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială/NRC CAI.

Sintagma „voinţă şi forţă” fiind una atipică pentru peisajul politic de la Chişinău, lipsind aproape cu desăvârşire la Alianţa pentru Integrare Europeană/AIE – unde interesele celor trei formaţiuni politice componente sunt divergente, constituind şi cauza menţinerii acestui land românesc în conul de umbră al democraţiilor europene.

NRC CAI a fost proiectat şi dezvoltat pentru a preveni atacurile teroriste ce se bazează pe preluarea controlului unor curse aeriene civile, aşa cum s-a întâmplat cu avioanele utilizate drept bombe incendiare, la atacurile sinucigaşe executate pe 11 septembrie 2011, la World Trade Center. Formula preferată de aliaţi şi agreată de ruşi fiind schimbul de informaţii vizând toate zborurile desfăşurate în spaţiul aerian al NATO şi în cel rus. Ţinta comună? Interceptarea aeronavelor care au fost deturnate de potenţiali terorişti.

AIE a fost concepută şi consolidată pentru a stopa revenirea forţelor reprezentând puterea ex-sovietică, la timona celui de-al doilea stat românesc. Strategia ideală pentru PL, PLDM şi PDM, încurajată de Occident, a fost sprijinirea reciprocă în toate situaţiile ce sunt generate de transferul puterii politice, la diferite paliere, de la comunişti la pro-europeni. Obiectivul comun? Zădărnicirea tentativelor de revenire, pe cale democratică, a candidaţilor lui Vladimir Voronin, în poziţii deloc neglijabile, ale piramidei statalităţii existente între Prut şi Nistru.

Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială/CAI va îmbunătăţi siguranţa zborurilor a mii de pasageri, care utilizează cursele internaţionale ce trec zilnic sprin spaţiile aeriene ale NATO şi Rusiei, implicit a milioane de locuitori ce vor fi feriţi, la sol, de imprevizibile atacuri teroriste declanşate prin deturnarea unor aeronave civile.

AIE promisese celor patru milioane de locuitori, ai celui de-al doilea stat românesc, că vor avea un parcurs sigur, de integrare nu doar de facto, ci şi de jure, iniţial în comunitatea europeană, ulterior în aceea euroatlantică.

CAI oferă o imagine comună, pe radarele de la Bruxelles şi Moscova, a traficului aerian şi permite alarmarea timpurie, la sesizarea zborurilor suspecte, prin proceduri stabilite de comun acord. Atunci când un avion nu mai respectă standardele de zbor, coordonarea traficului aerian oferă informaţii similare celor doi parteneri, astfel încât să se asigure reacţii de răspuns rapide, comune, eficiente, la potenţialele atacuri teroriste.

AIE nu a oferit alegătorilor o imagine comună, ci atitudini divergente, în chestiuni vitale pentru cei ce au decis să meargă la vot sau să stea, ca o formă tacită de protest, acasă. Absenţa unor înţelegeri pragmatice anterioare, iluzia demagogică conform căreia fiecare partid din alianţa guvernamentală, va demonstra celorlalte două, cât de mulţi adepţi are, nu au făcut decât să confirme absenţa unor standarde electorale comune. Orgoliile liderilor AIE explică victoriile locale înregistrate de reprezentanţii unui trecut deloc democratic.

Conform scenariului exerciţiului multinaţional “Vigilant Skies 2011”, CAI va utiliza două centre de coordonare, în Varşovia şi Moscova, precum şi centre locale temporare la Kaliningrad, Rostov pe Don, Murmansk (toate în Rusia), Bodo (Norvegia) şi Ankara (Turcia). CAI fiind şi în continuare o prioritate a programului de lucru adoptat de Consiliul NATO-Rusia.

Scenariul postelectoral democratic, dezirabil pentru AIE? Recunoaşterea concurenţei neloiale, menţinută între cele trei partide componente. Şi înţelegerea perspectivei că Republica Moldova poate rămâne în zona pro-europeană şi cu o altă coaliţie guvernamentală, pentru a menţine direcţia Vest a celui de-al doilea stat românesc, ca o prioritate a cooperării, în această zonă, între NATO şi Rusia.

Noul primar al Chişinăului – indiferent cine va fi – va asista la metamorfoza Tiraspolului. Acolo unde Igor Smirnov este deja uluit de afirmaţia lui Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei care a recunoscut, indirect, că Statele Unite au spus un NU clar independenţei Transnistriei, nedorind un al doilea Kaliningrad, la flancul de sud al NATO. Kremlinului i s-a sugerat, de către Casa Albă, să încerce o mediere, între guvernul de la Chişinău şi stipendiaţii Rusiei, de la Tiraspol, pentru a găsi o formulă de compromis, care să nu lezeze demnitatea fostei puteri tutelare.

Ştirea bună, pentru comuniştii lui Voronin, este că şi-au păstrat portofoliile puterii locale, într-o proporţie directă cu amăgirile livrate alegătorilor conservatori, în campania lor electorală. Vestea proastă, tot pentru ei, este că de la 1 iulie a.c., noul şef al Departamentului Apărării al Statelor Unite, în locul lui Robert Gates, va fi Leon Panetta, actualul director al CIA, autorul operaţiunii de succes, din Pakistan, soldată cu lichidarea lui bin Laden. Iar în fruntea Agenţiei Centrale de Investigaţii vine celebrul general David Petraeus. Acesta fiind tandemul cu care Barack Obama mizează să consolideze ofensiva politicii externe americane. Una ce exclude orice concesie majoră faţă de Rusia.

Celor ce se îndoiesc de politica americană coerentă, în arealul românesc, le reamintesc ziua când ambasadorul S.U.A., de la Chişinău, superviza, într-o unitate militară, donaţia de maşini, ale U.S. Army, pentru armata Republicii Moldova. Tot atunci, la Bucureşti, omologul său organiza o conferinţă de presă cu un mesaj clar pentru Moscova – Statele Unite nu sunt un aliat conjunctural al României, ci unul pentru totdeauna. Coincidenţa celor două evenimente fiind ordonată de peste Ocean. Iată de ce, Serghei Lavrov nu dezinforma când afirma că „pe cât putem influenţa procesul în cauză, ne vom strădui să facem acest lucru la întâlnirea de la Moscova”. El vizând raporturile administrative dintre autorităţile de la Chişinău şi autocefalii de la Tiraspol. Influenţa Rusiei fiind minimă.

Drama comuniştilor din Republica Moldova – cea incluzând Transnistria? Vor deveni părtaşi legali – pe diferite etaje ale puterii administrative – la stabilizarea graniţei NATO pe Nistru. CAI asigurând şi atunci siguranţa zborurilor între Vest şi Est, conform unor priorităţi care nu vor fi blocate de încăpăţânări ale unor lideri ce se cred neînlocuibili.

RUSIA VERSUS JAPONIA

*Bătălia pentru Insulele Kurile

Exact în ziua când preşedintele Dmitri Medvedev era aşteptat să sosească în vizită oficială, la Roma, pe 16 februarie a.c., Garda de Coastă a Rusiei nega, într-un comunicat de presă, relatările jurnaliştilor niponi, conform cărora ar fi deschis focul asupra unui vas japonez de pescuit, aflat în apropierea zonei sudice a mult disputatelor insule Kurile.

Focuri de avertisment?

Conform agenţiei de presă Kyodo, pe 15 februarie 2011, nave ale Gărzii ruse de Coastă au lansat rachete de iluminare în direcţia unei ambarcaţii civile, a unor pescari niponi, lângă insula Habornai.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului Gărzii de Coastă, pentru Estul Îndepărtat al Rusiei, a declarat:”nu au fost trase focuri de armă spre vasele japoneze de pescuit, nici măcar focuri de avertisment.”
Jurnaliştii ruşi au reacţionat imediat, amintind opiniei publice că, pe 29 ianuarie 2010, două vase de pescuit nipone au intrat în apele teritoriale ale Rusiei, în apropierea insulei Kunashir şi au ignorat focurile de avertisment trase de un elicopter al Gărzii de Coastă. Urmarea? S-a deschis focul asupra navelor anterior atenţionate.
Nu a fost rănit niciun civil, dar vasele au fost găurite de rafalele trase. Şi nevoite să se reîntoarcă în portul de unde au venit, la Rausu.
Spre deosebire de alte state învinse, în cel de-Al Doilea Război Mondial, de către fosta URSS, Japonia nu a încetat nicio clipă, în ultimii 66 de ani, să revendice redobândirea insulelor Kurile, de Sud, respectiv Iturup, Kunashir, Shitokan şi Habornai.
Această atitudine constantă, a guvernului nipon, a împiedicat Tokyo şi Moscova să semneze tratatul de pace.
Diplomaţia niponă a semnalat, cu o consecvenţă demnă de admirat, faptul că insulele enumerate mai sus au fost ocupate şi anexate de către U.R.S.S., la încheierea ultimei conflagraţii mondiale.

Agenţia de presă RIA Novosti precizează că în cauză sunt un grup de insule vulcanice, situate în estul Asiei, între peninsula Kamceatka şi Hokkaido, care se succed, una după alta, pe o lungime de 1200 kilometri, despărţind Oceanul Pacific de Marea Ohotsk.
Acum sunt incluse în regiunea rusă Sahalin.

Rachete S-400 pe insulele disputate

Un purtător de cuvânt al Statului Major General al armatei ruse a declarat, pe 15 februarie a.c., că Moscova a decis să disloce armament suplimentar pe insulele Kurile. Este vorba de sisteme de rachete cu rază medie şi lungă de acţiune, inclusiv cel denumit S-400 Triumf.
Acestea sunt destinate să protejeze suveranitatea Rusiei în Orientul Îndepărtat.

Săptămâna trecută, preşedintele Dmitri Medvedev i-a convocat la Kremlin pe ministrul apărării, Anatoli Serdiukov şi pe cel al dezvoltării regionale, Viktor Basagrin. El i-a atenţionat că dotarea cu armament modern a trupelor care apără insulele Kurile este o necesitate pentru securitatea acestor teritorii, aflate sub jurisdicţia Federaţiei Ruse.
Anatoli Serdiukov l-a informat pe preşedintele rus că şeful Statului Major General i-a raportat:”sistemele de rachete defensive S-400 pot fi rapid dislocate, pentru a proteja insulele Kurile de posibile atacuri.”
După cum se ştie, înaintea vizitei surprinzătoare a lui Dmitri Medvedev, din noiembrie 2010, pe insulele Kurile, guvernul de la Tokyo şi-a exprimat îngrijorarea, afirmând că sosirea acolo, a şefului statului rus, ar putea complica relaţiile bilaterale.
Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a replicat prompt. El a respins ceea ce a etichetat drept o tentativă a executivului nipon de a schimba planurile preşedintelui Medvedev. În stilu-i dur, arhicunoscut, ministrul Lavrov a menţionat, maliţios:”preşedintele nostru îşi stabileşte singur traseele.”

Postare pe Twitter

Prin vizita sa în insulele Kurile, Dmitri Medvedev “a împuşcat doi iepuri, dintr-o lovitură”.

A demonstrat că nu este cu nimic mai prejos decât premierul Vladimir Putin, fiind cel puţin la fel de temerar şi hotărât. Mai mult, a fost primul şef de stat rus, din perioada postbelică, care a poposit pe celebrele insule.
În mod intenţionat, la scurtă vreme după ce a aterizat pe insula Kunashir, Medvedev a postat pe contul său, de Twitter, o fotografie – realizată de el – a priveliştii minunate, imortalizate în acel colţ mirific al lumii, cu o explicaţie antologică:”Sunt atâtea locuri pitoreşti în Rusia. Kunashir.”
Operaţiune psihologică 100%!
Vorbind la un miting organizat la Tokyo, pe 8 februarie a.c., prim-ministrul japonez Naoto Kan nu a ezitat să numească vizita lui Medvedev, pe insulele Kurile, din noiembrie 2010, drept o “grosolănie de neiertat”.
A doua zi, însuşi Dmitri Medvedev i-a dat o replică clară:”Rusia va spori prezenţa sa militară, pe insulele disputate.”
După numai o săptămână, ministrul nipon al apărării, Toshimi Kitazawa a declarat, jurnaliştilor acreditaţi la instituţia sa, că Japonia intenţionează să monitorizeze prezenţa militară rusă pe insulele Kurile:”Există tendinţa Rusiei să impulsioneze activitatea sa militară acolo. Trebuie să urmărim îndeaproape acest lucru.”

7.500 de japonezi – gata pentru Kurile!

Într-un interviu acordat postului de radio Ekho Moskvi, ministrul japonez de externe, Seiji Maehara, a afirmat că aproximativ 7500 de conaţionali doresc să se mute pe insulele Kurile, disputate de Japonia şi Rusia. El a punctat calm o realitate de netăgăduit:”vorbind despre cele patru insule, din punct de vedere istoric, ruşii nu au trăit niciodată acolo, acestea fiind locuite numai de japonezi.”
Seiji Maehara, aflat la Moscova pe 11 februarie 2011, a declarat că perioada de după război, în relaţiile bilaterale, se va încheia numai când va fi semnat un tratat de pace.
Extrem de demn, el a comentat decizia preşedintelui rus, de a desfăşura noi arme pe cele patru insule, precizând că poziţia guvernului de la Tokyo „rămâne, în mod absolut, de neclintit.”
Şeful administraţiei prezidenţiale, Serghei Narâşkin, i-a spus ministrului Mehara, pe timpul convorbirilor oficiale, că “preşedintele şi alţi oficiali vor continua să viziteze regiunile Rusiei, inclusiv insulele Kurile.”
Ceea ce se şi întâmplase! Deoarece ministrul rus al apărării, Anatoli Serdiukov tocmai îşi încheiase inspecţia la unităţile militare dislocate pe cele patru insule.

La finalul conferinţei de presă, organizată după încheierea dialogului oficial cu omologul nipon, Serghei Lavrov, conciliant, a anunţat că Moscova ar fi încântată să vadă investiţii chineze, coreene şi japoneze în cele patru insule.
Deocamdată ruse.

UN STATUT IMUABIL

Postul de radio “Vocea Rusiei” a difuzat confirmarea, de către Kremlin, a vizitei pe care urmează să o facă, la Moscova, la debutul apropiatei primăveri, vicepreşedintele american Joe Biden.

Scopul principal al prezenţei înaltului demnitar de peste Ocean, conform precizării unei surse din Ministerul rus de Externe, este pregătirea vizitei oficiale a preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, în Federaţia Rusă.

După cum se ştie, preşedintele Dmitri Medvedev a vizitat S.U.A. în luna iunie, 2010. El a poposit iniţial în celebra zonă californiană Silicon Valley, apoi la Casa Albă, în Washington D.C., unde a avut un program comun cu Barack Obama, derulat într-o atmosferă extrem de amicală.

Ce va găsi Joe Biden la Moscova?

O conducere bicefală. Un tandem ce părea indestructibil. Cu doi „copiloţi” care încep, treptat, să nu îşi mai sincronizeze mişcările, dând senzaţia că apasă, concomitent, unul pe acceleraţia, altul pe frâna modulului, de conducere autoritară a statului rus.

Un singur exemplu este suficient.

Acceleraţia aparţine preşedintelui Medvedev.

Cel care, la Summitul NATO, de la Lisabona, din 2010, a înţeles, perfect, ce vrea Obama de la el. Complementaritatea măsurilor prezidenţiale, de întărire a securităţii Statelor Unite şi a aliaţilor săi, cooptând Rusia, cu eficientele sale radare, în sistemul de apărare împotriva rachetelor lansate din Orientul Mijlociu.

Într-un asemenea context se înscrie declaraţia generalului-locotenent Serghei Lobov, comandantul Forţelor Spaţiale ale Rusiei, difuzată pe 15 februarie a.c., care a precizat că sistemul rus, de avertizare timpurie, bazat pe radarele cu bătaie lungă, poate detecta şi urmări lansările şi traiectoriile, spre Europa, ale unor rachete balistice iraniene.

Dar… Iranul nu are acum astfel de arme. Generalul Lobov a mai afirmat că sistemul de avertizare rusesc poate detecta şi rachetele balistice lansate din SUA, China şi alte ţări.

Aici s-ar impune o precizare. Conform unei informaţii difuzată de serviciul german de spionaj, confirmată de C.I.A. şi de Mossad, din luna februarie 2011, Iranul este în măsură să aibă prima armă nucleară.

Iată motivul real pentru care acum au început demonstraţiile organizate de forţele de opoziţie la Teheran.

Acestea sunt încurajate să preia puterea, în decurs de o lună de zile, pentru a determina, astfel, stoparea programului nuclear, în scopuri militare, încurajat de actuala conducere a Iranului.

Frâna este pusă de premierul Vladimir Putin.

El l-a mandatat pe ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, să îi precizeze omologului britanic, William Hague, la finalul convorbirilor bilaterale de la Londra, decizia Moscovei de a nu accepta noi sancţiuni împotriva Iranului.

Lavrov a declarat că “sancţiuni mai aspre vor afecta serios economia iraniană”. Mai mult, el crede că noi sancţiuni, impuse în mod unilateral de către SUA şi Europa împotriva Iranului, vor submina serios cooperarea existentă acum, la nivelul Consiliului de Securitate al ONU.

Cu un surâs interpretabil, ministrul rus a punctat ferm: „Dacă programul nuclear al Iranului urmăreşte numai scopuri civile, toate îndoielile ar trebui să fie eliminate”.

Contrar imaginii lor publice de până acum, atât preşedintele, cât şi premierul Rusiei se află sub tirul presei de la Moscova.

Lui Dmitri Medvedev i se reproşează că doar încearcă, fără a reuşi încă, să facă din Rusia, ceea ce ar trebui să fie, un stat super-puternic, sau cel puţin puternic. Deocamdată, acesta este substituit de corporaţii puternice. Care nu urmăresc decât să îşi maximizeze eforturile. Şi influenţa lor. Fără ca să îşi asume responsabilităţile logice pentru acţiunile proprii sau starea actuală a ţării.

Jurnalistul Nikolai Petrov nu ezită să pună întrebări incomode pentru şeful statului rus: „Cine sau ce stabileşte priorităţile lui Medvedev: insurgenţii sau teroriştii, fanii fotbalului sau apropiatele alegeri? În mesajele şi declaraţiile sale, de ce face preşedintele propuneri noi atât de multe, fără să evalueze rezultatele deciziilor anterioare şi ale programelor deja lansate? Autorităţile sunt în primul rând reactive şi lipsite de un program coerent sau de o strategie adecvată momentului actual. Prescripţiile lor diverse, pentru rezolvarea problemelor individuale, prin alocarea de bani aici, sau eliminarea, de acolo, a unui funcţionar sunt întâmplătoare, necoordonate şi fără niciun efect”.

Nici Putin nu stă mai bine cu imaginea personală.

Ziaristul Alexander Braterski nu a avut nicio temere să scrie despre ceea ce pare a fi un palat construit special, pe litoralul Mării Negre, la Gelendzhik /Геленджи́к, pentru premierul Putin!

Vladimir Kozhin, şeful Oficiului pentru Afaceri al Preşedinţiei Rusiei, a declarat, săptămâna trecută, că agenţia sa nu este implicată în construirea unui asemenea …conac, în regiunea Krasnodar, care ar pune sub semnul întrebării integritatea morală a lui Putin.

Dar adjunctul lui Kozhin a autorizat construcţia şi chiar a semnat personal documente relevante, copiile acestora fiind făcute publice de către „Novaia Gazeta”.

Primele estimări ale costurilor aferente amenajării Palatului lui Putin, au fost efectuate în decembrie 2010, acestea ajungând la un miliard dolari!

Atunci, Serghei Kolesnikov, om de afaceri din Sankt Petersburg, s-a plâns de acest proiect, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Dmitri Medvedev.

Purtătorul de cuvânt al premierului rus, Dmitri Peskov, a negat orice legătură a lui Vladimir Putin, cu construcţia edificiului menţionat de Kolesnikov.

Pe fondul acestui scandal în presa moscovită, Mihail Gorbaciov a declarat că el nu mai vede viabilă o nouă candidatură a lui Putin, la preşedinţia Rusiei.

Semnal bun pentru Obama, care, în eventualitatea câştigării unui al doilea mandat la Casa Albă, preferă un partener de dialog flexibil, realist, cu o viziune modernă, precum Medvedev.

Unul alături de care să dezamorseze “conflictele îngheţate”, precum cele din Republica Moldova şi Georgia.

Dintr-o asemenea perspectivă, speculaţiile de la Chişinău, privind aranjamente secrete, ale liderilor unor partide parlamentare, menite a propulsa pe scaunul prezidenţial persoane ce ar putea genera confruntări de orgolii, soldate cu dizolvarea Alianţei pentru Integrare Europeană, nu pot provoca decât surâsuri la Departamentul de Stat al S.U.A..

Acolo unde se ştie că invocarea Parteneriatului strategic, al landului dintre Prut şi Nistru cu Federaţia Rusă, poate păcăli conaţionali mai puţin informaţi, dar nu pe preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev, care au avut şi un dialog, între patru ochi, la Summitul NATO, din Portugalia.

Reuniune unde s-a declarat public protecţia Alianţei Nord-Atlantice pentru cel de-al doilea stat românesc, dintre Prut şi Nistru. Un statut clar. Imuabil.

O declaraţie ce va fi implementată pas cu pas. Indiferent de baletul melodramatic al unui anumit ambasador răsăritean, la Chişinău.

Oricât de multe orgolii s-au strâns în capitala Uniunii Europene, la Bruxelles, este bine să reamintim faptul că, în comunitatea euroatlantică, cuvântul decisiv aparţine durilor/”vulturilor” de la Washington D.C..

Fără voinţa cărora nu s-ar fi declanşat nicio manifestaţie de protest în lumea arabă.
Iar Mubarak ar fi condus şi azi Egiptul…

___________________________________________________________________________________________

Palatul construit pentru premierul Putin.

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

MOŞ CRĂCIUN ÎN SENATUL S.U.A.

*Pactul Obama-Medvedev

Evenimentul central al penultimei săptămâni din acest an, pe mapamond, a fost, fără îndoială, agitaţia din Washington D.C., cu ecouri vizibile la Moscova, pe tema noului tratat START, vizând armele nucleare.
O prioritate pe agenda publică americană, care nu l-a încântat deloc pe senatorul republican Jim DeMint. Acesta nu este deloc fericit că a trebuit să lucreze pe timpul sesiunii „de raţă şchioapă” a Congresului, deoarece dezbaterea din Senat a fost un disconfort pentru el şi alţi politicieni dornici să obstrucţioneze ratificarea înţelegerii stabilite între preşedinţii american şi rus.

Test decisiv

Încă din luna aprilie a.c., preşedintele S.U.A. a susţinut necesitatea ratificării tratatului de reducere a armelor nucleare convenit cu omologul său rus. Ulterior, Senatul american a fost reticent faţă de intenţia lui Barack Obama.
Ultima şansă rămânea dezbaterea sa înainte de Crăciun, când raportul de forţe este relativ favorabil democraţilor, faţă de cel din luna ianuarie. Atunci republicanii vor deţine o majoritate confortabilă în rândurile senatorilor.
Casa Albă nu a precupeţit nimic din arsenalul politic pe care îl avea la dispoziţie. De la apelurile telefonice personale, ale preşedintelui Obama, către o serie de politicieni republicani influenţi, până la mobilizarea tuturor acelora care au fost secretari de stat şi mai sunt în viaţă, precum faimosul Henry Kissinger şi Condoleezza Rice.
Ca urmare a acestei teribile presiuni, pe 21 decembrie seara, 11 republicani au alăturat voturile lor celor exprimate de democraţi, în favoarea stopării dezbaterilor pe tema noului tratat START şi trecerii la votul decisiv.
Asta nu i-a împiedicat pe cei care nu agreează ratificarea acordului convenit de Barack Obama cu Dmitri Medvedev să îşi menţină preocuparea, reiterată public, că tratatul amintit ar putea afecta programul Statelor Unite vizând amplasarea unui scut antirachetă. Adevărul fiind că i-a deranjat efortul administraţiei americane de a tranşa totul în formula actuală a Congresului, nu în componenţa nouă, din 2011, rezultată în urma recentelor alegeri parţiale.
Insistenţa preşedintelui Obama are un sens logic. Neratificarea noului tratat convenit cu Federaţia Rusă i-ar fi subminat grav nu numai autoritatea de şef al statului, ci şi şansele de a candida, cu succes, pentru obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial.

Recursul la republicanii moderaţi

Noul tratat START prevede ca Statele Unite şi Federaţia Rusă să îşi reducă astfel armele nucleare, încât, în termen de şapte ani, de la ratificare, fiecare parte să nu dispună mai mult de 1550 de focoase strategice şi 700 de lansatoare nucleare. Vor fi reluate şi inspecţiile la faţa locului, a căror reglementare a expirat in decembrie 2009, când s-a încheiat perioada de valabilitate a tratatul anterior START.
Partea surprinzătoare a acestui nou demers prezidenţial, în legislativul american? După ce săptămâna trecută, preşedintele Obama a obţinut o înţelegere cu republicanii, pe tema tăierii unor taxe, acum pare să fi consolidat tentativa sa de a crea o coaliţie de facto cu republicanii moderaţi din Congresul american.

Pentru a-i convinge de bunele sale intenţii, Barack Obama nu a ezitat să adreseze o scrisoare mai multor senatori republicani. Una în care a reiterat angajamentul său, conform căruia vor fi alocaţi 85 miliarde de dolari programului de modernizare a complexului naţional de arme nucleare. Sumă suficientă pentru asigurarea întreţinerii şi eficienţei arsenalului nuclear.

În misiva sa, preşedintele Obama scria negru pe alb:”Recunosc că modernizarea nucleară impune investiţii pe termen lung, în plus faţă de creşterea actuală a bugetului anual. Acesta este angajamentul meu în faţa Congresului, că administraţia mea va urmări concretizarea acestor programe şi capabilităţi, atâta timp cât eu sunt preşedinte.”
Un mesaj care nu a rămas fără efect. Dovadă fiind declaraţia senatorului republican Alexander, care a precizat că, după anunţul public al preşedintelui Obama, de a susţine modernizarea arsenalului nuclear, el nu mai are reţineri de a vota în favoarea Tratatului START.
Şi cunoscutul senator democrat, din statul Massachusetts, John Kerry, a adresat scrisori şi a făcut declaraţii de presă menite să risipească îngrijorările vizând impactul prevederilor tratatului START asupra apărării antirachetă, a modernizării nucleare şi a verificărilor periodice.
Până şi vicepreşedintele Joe Biden şi secretarul de stat Hillary Rodham Clinton au recurs la o vizită neaşteptată la Senatul american, pentru a sta de vorbă cu senatorii reticenţi la aprobarea acordului convenit cu partea rusă.

Sensibilitatea Moscovei

Ca de obicei, când există o situaţie delicată pentru politica externă rusă, este scos la înaintare ministrul de resort, Serghei Lavrov, expert în avertismente dure. Şi acum, prin intermediul agenţiei de ştiri Interfax, şeful diplomaţiei Rusiei a atras atenţia – vizându-i indirect pe senatorii republicani ostili ratificării noului tratat – că textul deja convenit „nu poate fi subiect de noi negocieri. Înţelegerea stabilită prin START, care a fost scrisă pe baza unei parităţi stricte, respectă integral interesele Rusiei şi Statelor Unite.”
Lavrov, în stilul său, amintind de epoca lui Brejnev, nu a ezitat să afirme că orice schimbare a textului noului tratat privind dezarmarea nucleară, nu va face decât să anuleze înţelegerea iniţială dintre Barack Obama şi Dmitri Medvedev.
Cum generalii ruşi sunt mai atenţi la ceea ce afirmă Pentagonul, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, a adresat o scrisoare liderilor democraţi şi republicani din Congresul S.U.A. solicitând ratificarea:”Acest tratat îmbunătăţeşte capacitatea noastră de a face ceea ce armata a fost desemnată să îndeplinească: protejarea şi apărarea cetăţenilor Statelor Unite. Sunt încrezător în succesul său, precum şi în garanţiile sale. Cu cât mai repede este ratificat, cu atât mai bine.”
Presa rusă, de miercuri, 22 decembrie a.c., consemna, înaintea votului final, din Senatul S.U.A., că 70% dintre americanii participanţi la un recent sondaj, pe tema aprobării sau respingerii noului Tratat START, doresc ratificarea sa.
Una care restartează şansele pentru un al doilea mandat prezidenţial, atât ale lui Barack Obama, cât şi acelea ale lui Dmitri Medvedev, parteneri în efortul comun de a promova moderaţia în politica externă.

MATERIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO