Posts tagged: SACEUR

ROMÂNIA NU ESTE ÎN RĂZBOI CU LIBIA

221_02

Jurnalista Ileana Vărzaru, de la cotidianul ADEVĂRUL, mi-a solicitat un punct de vedere privind participarea României la instituirea embargoului de arme vizând Libia. Reproduc textul publicat:


Decizia de aseară, a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ca România să participe la conflictul din Libia, prin menţinerea unei blocade, ridică semne de întrebare asupra naturii misiunii militare.

Intră România în război sau nu? Având în vedere condiţiile tehnico-tactice prin care ţara noastră se implică în această misiune NATO, rezultă că nu suntem în război cu Libia. De altfel, fregata “Regele Ferdinand”, cea care va fi trimisă în Marea Mediterană, nu are dotările necesare pentru o misiune de luptă.

“Natura clară a misiunii arată că, acum, nu suntem în război cu statul libian. Aşa cum a precizat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, Alianţa a decis să lanseze o operaţiune menită să instituie embargoul asupra armelor livrate Libiei. Practic, toţi aliaţii s-au angajat să îndeplinească responsabilităţile conforme cu rezoluţia ONU, pentru a opri violenţa declanşată împotriva civililor libieni”, spune analistul militar, colonel în rezervă, Ion Petrescu.

„În consecinţă, amiralul James G. Stavridis, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, a decis activarea navelor şi aeronavelor NATO, în zona centrală a Mării Mediterane. Acestea – inclusiv fregata „Regele Ferdinand” – vor monitoriza desfăşurarea traficului naval în arealul menţionat, vor raporta eventualele nereguli şi, dacă va fi necesar, vor interzice deplasarea, spre ţărmul libian, a vaselor comerciale suspectate că transportă arme ilegale şi/sau mercenari. Acest lucru va fi realizat în strânsă coordonare cu companiile comerciale navale şi cu organizaţiile regionale”, a mai precizat analistul militar.

ORIGINAL

~