Exact în momentul în care cel mai ezitant preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, de dragul păstrării Premiului Nobel pentru Pace, îşi umileşte generalii, punându-i în situaţia de a preda aliaţilor comanda operaţiunii de interzicere a zborurilor Forţelor Aeriene Libiene, asupra propriului teritoriu naţional, premierul Vladimir Putin a ordonat şi Ministerul de Interne a executat scoaterea la încălzire a comandourilor antiteroriste.
Fotoreportajul transmis agenţiilor de presă străine, de către RIA Novosti, reflectă desfăşurarea exerciţiilor trupelor speciale, pe 24 martie a.c., la Centrul nr. 604, pentru antrenamente tactice şi arme speciale, situat în afara Moscovei.
Şi iată acum o frază ingenios redactată, care ne poate duce cu gândul la executarea unei misiuni ulterioare, cu aceleaşi repere generale:“militarii au parcurs un traseu cu obstacole, au înconjurat şi preluat sub stăpânire o clădire aflată sub controlul teroriştilor, au coborât, în rapel, din elicoptere şi au învins inamicul folosind vehicule blindate.”
La exerciţiu au participat 150 de ofiţeri – a se reţine acest detaliu, semnificativ pentru gradul înalt de periculozitate al misiunii pentru care se pregăteau trupele implicate în acest antrenament -, 30 de transportoare blindate şi două elicoptere de transport.
Pretextul oficial este unul pe măsura surâsului misterios al lui Vladimir Putin: “Exerciţiile au avut loc în perioada premergătoare aniversării a 200 de ani, de la înfiinţarea trupelor de interne, care urmează să fie celebrată pe 27 martie.”
După tragicele evenimente, din 1988, când au avut loc confruntări etnice între armeni şi azeri, la Sumgait, Azerbaidjan, trupele de interne au efectuat diverse operaţiuni speciale, împreună cu alte agenţii de securitate, inclusiv operaţiuni antiteroriste.
În total, circa 680.000 de ofiţeri şi soldaţi din trupele de interne au primit statutul de veteran de război, în timp ce îndeplineau misiuni în diverse zone de conflict. Peste 26.000 au primit premii de stat, iar 103 dintre ei au devenit Eroi ai Federaţiei Ruse.
Pe timpul exerciţiului au fost folosite şi trageri speciale, specifice încercuirii, prin surprindere, a trupelor proprii!
Care este legătura cu Obama?
Imaginaţi-vă că, în locul zăpezii, aceşti militari ar înfrunta nisipul deşertului libian…
Aşa ilustrează caricaturistul rus Serghei Elkin, pentru agenţia de presă RIA Novosti, cunoscuta afirmaţie a preşedintelui Barack Obama, în legătură cu soarta actualului şef al statului libian.
Dar, după cum gestionează el însuşi crizele succesive prin care a trecut America, de la venirea sa la Casa Albă, nu este exclus ca tocmai mister Obama să plece, deloc glorios, din fruntea executivului S.U.A., în 2012.
Agenţia de presă RIA Novosti a difuzat informaţia potrivit căreia
peste 4.000 de ofiţeri de poliţie vor asigura legea şi ordinea
în capitala Rusiei, miercuri, 23 februarie a.c.,
când se sărbătoreşte Ziua Apărătorilor Patriei.
Stabilită, iniţial, ca Ziua Armatei Roşii în 1922,
aceasta a fost ulterior numită Ziua Armatei şi Marinei Sovietice,
în perioada 1949-1993. Abia în 1995 a fost redenumită
Ziua Apărătorilor Patriei, care a devenit o sărbătoare publică din anul 2002.
Exact în ziua când preşedintele Dmitri Medvedev era aşteptat să sosească în vizită oficială, la Roma, pe 16 februarie a.c., Garda de Coastă a Rusiei nega, într-un comunicat de presă, relatările jurnaliştilor niponi, conform cărora ar fi deschis focul asupra unui vas japonez de pescuit, aflat în apropierea zonei sudice a mult disputatelor insule Kurile.
Focuri de avertisment?
Conform agenţiei de presă Kyodo, pe 15 februarie 2011, nave ale Gărzii ruse de Coastă au lansat rachete de iluminare în direcţia unei ambarcaţii civile, a unor pescari niponi, lângă insula Habornai.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului Gărzii de Coastă, pentru Estul Îndepărtat al Rusiei, a declarat:”nu au fost trase focuri de armă spre vasele japoneze de pescuit, nici măcar focuri de avertisment.”
Jurnaliştii ruşi au reacţionat imediat, amintind opiniei publice că, pe 29 ianuarie 2010, două vase de pescuit nipone au intrat în apele teritoriale ale Rusiei, în apropierea insulei Kunashir şi au ignorat focurile de avertisment trase de un elicopter al Gărzii de Coastă. Urmarea? S-a deschis focul asupra navelor anterior atenţionate.
Nu a fost rănit niciun civil, dar vasele au fost găurite de rafalele trase. Şi nevoite să se reîntoarcă în portul de unde au venit, la Rausu.
Spre deosebire de alte state învinse, în cel de-Al Doilea Război Mondial, de către fosta URSS, Japonia nu a încetat nicio clipă, în ultimii 66 de ani, să revendice redobândirea insulelor Kurile, de Sud, respectiv Iturup, Kunashir, Shitokan şi Habornai.
Această atitudine constantă, a guvernului nipon, a împiedicat Tokyo şi Moscova să semneze tratatul de pace.
Diplomaţia niponă a semnalat, cu o consecvenţă demnă de admirat, faptul că insulele enumerate mai sus au fost ocupate şi anexate de către U.R.S.S., la încheierea ultimei conflagraţii mondiale.
Agenţia de presă RIA Novosti precizează că în cauză sunt un grup de insule vulcanice, situate în estul Asiei, între peninsula Kamceatka şi Hokkaido, care se succed, una după alta, pe o lungime de 1200 kilometri, despărţind Oceanul Pacific de Marea Ohotsk.
Acum sunt incluse în regiunea rusă Sahalin.
Rachete S-400 pe insulele disputate
Un purtător de cuvânt al Statului Major General al armatei ruse a declarat, pe 15 februarie a.c., că Moscova a decis să disloce armament suplimentar pe insulele Kurile. Este vorba de sisteme de rachete cu rază medie şi lungă de acţiune, inclusiv cel denumit S-400 Triumf.
Acestea sunt destinate să protejeze suveranitatea Rusiei în Orientul Îndepărtat.
Săptămâna trecută, preşedintele Dmitri Medvedev i-a convocat la Kremlin pe ministrul apărării, Anatoli Serdiukov şi pe cel al dezvoltării regionale, Viktor Basagrin. El i-a atenţionat că dotarea cu armament modern a trupelor care apără insulele Kurile este o necesitate pentru securitatea acestor teritorii, aflate sub jurisdicţia Federaţiei Ruse.
Anatoli Serdiukov l-a informat pe preşedintele rus că şeful Statului Major General i-a raportat:”sistemele de rachete defensive S-400 pot fi rapid dislocate, pentru a proteja insulele Kurile de posibile atacuri.”
După cum se ştie, înaintea vizitei surprinzătoare a lui Dmitri Medvedev, din noiembrie 2010, pe insulele Kurile, guvernul de la Tokyo şi-a exprimat îngrijorarea, afirmând că sosirea acolo, a şefului statului rus, ar putea complica relaţiile bilaterale.
Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a replicat prompt. El a respins ceea ce a etichetat drept o tentativă a executivului nipon de a schimba planurile preşedintelui Medvedev. În stilu-i dur, arhicunoscut, ministrul Lavrov a menţionat, maliţios:”preşedintele nostru îşi stabileşte singur traseele.”
Postare pe Twitter
Prin vizita sa în insulele Kurile, Dmitri Medvedev “a împuşcat doi iepuri, dintr-o lovitură”.
A demonstrat că nu este cu nimic mai prejos decât premierul Vladimir Putin, fiind cel puţin la fel de temerar şi hotărât. Mai mult, a fost primul şef de stat rus, din perioada postbelică, care a poposit pe celebrele insule.
În mod intenţionat, la scurtă vreme după ce a aterizat pe insula Kunashir, Medvedev a postat pe contul său, de Twitter, o fotografie – realizată de el – a priveliştii minunate, imortalizate în acel colţ mirific al lumii, cu o explicaţie antologică:”Sunt atâtea locuri pitoreşti în Rusia. Kunashir.”
Operaţiune psihologică 100%!
Vorbind la un miting organizat la Tokyo, pe 8 februarie a.c., prim-ministrul japonez Naoto Kan nu a ezitat să numească vizita lui Medvedev, pe insulele Kurile, din noiembrie 2010, drept o “grosolănie de neiertat”.
A doua zi, însuşi Dmitri Medvedev i-a dat o replică clară:”Rusia va spori prezenţa sa militară, pe insulele disputate.”
După numai o săptămână, ministrul nipon al apărării, Toshimi Kitazawa a declarat, jurnaliştilor acreditaţi la instituţia sa, că Japonia intenţionează să monitorizeze prezenţa militară rusă pe insulele Kurile:”Există tendinţa Rusiei să impulsioneze activitatea sa militară acolo. Trebuie să urmărim îndeaproape acest lucru.”
7.500 de japonezi – gata pentru Kurile!
Într-un interviu acordat postului de radio Ekho Moskvi, ministrul japonez de externe, Seiji Maehara, a afirmat că aproximativ 7500 de conaţionali doresc să se mute pe insulele Kurile, disputate de Japonia şi Rusia. El a punctat calm o realitate de netăgăduit:”vorbind despre cele patru insule, din punct de vedere istoric, ruşii nu au trăit niciodată acolo, acestea fiind locuite numai de japonezi.”
Seiji Maehara, aflat la Moscova pe 11 februarie 2011, a declarat că perioada de după război, în relaţiile bilaterale, se va încheia numai când va fi semnat un tratat de pace.
Extrem de demn, el a comentat decizia preşedintelui rus, de a desfăşura noi arme pe cele patru insule, precizând că poziţia guvernului de la Tokyo „rămâne, în mod absolut, de neclintit.”
Şeful administraţiei prezidenţiale, Serghei Narâşkin, i-a spus ministrului Mehara, pe timpul convorbirilor oficiale, că “preşedintele şi alţi oficiali vor continua să viziteze regiunile Rusiei, inclusiv insulele Kurile.”
Ceea ce se şi întâmplase! Deoarece ministrul rus al apărării, Anatoli Serdiukov tocmai îşi încheiase inspecţia la unităţile militare dislocate pe cele patru insule.
La finalul conferinţei de presă, organizată după încheierea dialogului oficial cu omologul nipon, Serghei Lavrov, conciliant, a anunţat că Moscova ar fi încântată să vadă investiţii chineze, coreene şi japoneze în cele patru insule. Deocamdată ruse.
Fondatorul website-ului „WikiLeaks”, Julian Assange, ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel, conform unei surse din Kremlin, invocată de agenţia RIA Novosti.
O explicaţie pentru care Dmitri Medvedev a lansat, cu eleganţă, un asemenea semnal public, ar putea fi postarea pe site-ul menţionat a planurilor Alianţei Nord-Atlantice de a apăra Estonia, Letonia şi Lituania, de orice atac posibil din partea Rusiei.
La câteva ore distanţă, după mediatizarea intenţiei preşedintelui Medvedev, Dmitri Rogozin, diplomatul Moscovei acreditat la Cartierul general al NATO, a solicitat o confirmare sau o dezminţire a celor publicate de „WikiLeaks”, în legătură cu protecţia „manu militari” a statelor baltice, pornind de la ipoteza că Rusia ar putea fi agresorul tentat să le ocupe, din nou.
Un purtător de cuvânt al NATO a replicat sec, dar ferm. Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic şi Federaţia Rusă nu sunt inamici. Dar Alianţa – nota bene! – este întotdeauna gata să îşi apere membrii săi, inclusiv ţările baltice.
Aceste reacţii s-au succedat în ultimele 72 de ore. Şi au relevanţa lor. Pentru că dau un sens nou şi declaraţiei secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, de la Summitul Alianţei desfăşurat recent în Portugalia.
După cum se ştie, atunci, la Lisabona, Rasmussen a afirmat, în premieră, fără niciun echivoc, că NATO va asigura securitatea fostelor republici sovietice, Moldova şi Georgia.
În traducere liberă, orice acţiune militară străină declanşată din stânga Nistrului, sau din Abhazia şi Osetia va genera o reacţie de anihilare a agresiunii, indiferent cine o va declanşa şi de ce pretexte şi forţe militare se va folosi.
Din acest punct de vedere, cine susţine, la Chişinău, o variantă opusă opţiunii pro-Vest, de integrare în Uniunea Europeană, va fi, în câteva luni, fără niciun viitor politic în cel de-al doilea stat românesc.
Luând în calcul varianta cea mai neagră, pe termen scurt, pentru Republica Moldova, de revenire, la diferite paliere ale puterii în stat, a reprezentanţilor celor care au votat pentru partidul comunist şi pentru formaţiunea politică desprinsă din acesta, reacţia, într-o asemenea situaţie, a comunităţii euro-atlantice, va fi una singură. Cu ecou la Mocova. Susţinerea necesităţii organizării de noi alegeri parlamentare.
Faptul că se invocă acum democraţia, ca motiv de balansare spre stânga, a opţiunilor alegătorilor, prin dorita alăturare a echipei lui Vladimir Voronin, de aceea a lui Marian Lupu, poate fi un succes, de numai câteva luni, a forţelor conservatoare de la Chişinău.
Republica Moldova nu are şi nici nu va avea soarta Kârghistanului. Dar va mai trece printr-o perioadă de frământări social-politice, dezastruoase pentru cetăţeanul de rând, dar şi pentru formaţiunea comunistă, dacă aceasta accede la putere.
Numai cine nu este conectat la realităţile lumii occidentale nu înţelege că Rusia nu mai poate oferi celor patru milioane de cetăţeni ex-sovietici, dintre Prut şi Nistru, perspectiva şi oportunităţile pe care Uniunea Europeană le garantează.
Imaginaţi-vă un guvern condus de Vlad Plahotniuc. Cum ar fi privit acesta la Bruxelles? Ca lideranţa pasageră, desuetă, a…Guberniei Basarabia, varianta 2010. Intolerabilă.
Marian Lupu are dreptate când doreşte reglementări precise ale viitoarei guvernări. La care ar trebui primul să se supună şi să îşi consulte partenerii de drum, dacă vrea ca 2011 să nu fie anul unui eşec personal de proporţii.
Vlad Filat simte bine momentul, fiind conştient că va fi negociată dur fiecare funcţie publică relevantă. Dar nu va mai fi acceptată formula „Statul sunt eu ! – L’État c’est moi!” a lui Ludovic al XVI-lea. Corelarea activităţii guvernului cu Preşedinţia Republicii Moldova şi cu Parlamentul de la Chişinău fiind obligatorie. Şi fără stridenţe publice.
Mihai Ghimpu s-a dovedit a fi, în ultimele zile, cel mai conciliant cu partenerii de dialog şi cel mai sincer în relaţia cu presa. Lipsit de ascunzişuri sesizabile la alţi lideri politici.
Atitudinea aceasta va conta la tot mai evocatele alegeri viitoare parlamentare, când vor fi taxate formaţiunile care se uită spre trecut şi refuză asumarea unui viitor diferit. Şi prosper.
Preşedintele interimar Ghimpu a avut dreptate şi când a afirmat că acum multe depind de opţiunea finală a lui Marian Lupu. Cu o completare. Necesară.
Liderul partidului democrat să nu uite că, din luna ianuarie 2011, la Washington D.C., politica externă a Statelor Unite va fi determinată de republicani. Politicieni care nu umblă cu mănuşi în relaţia Americii cu Răsăritul Europei.
Interesul general | Ion Petrescu | 
March 25, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
