TURCIA: Musulmanii neinstruiţi, de la conducerea ţării, şi-au adus aminte că au armată!

Presat de situaţia de criză, premierul turc – nu şi cel român…- şi-a adus brusc aminte de aviatorii militari!

Agenţia Associated Press a transmis că Turcia a dislocat baterii antiaeriene şi alte categorii de tehnică de luptă, la graniţa cu Siria.

Este o demonstraţie publică de forţă, confirmată de imagini televizate, cu camioane ce tractează tunuri antiaeriene, intrând într-un avanpost militar, situat lângă satul de frontieră Guvecci, aşezat faţă în faţă cu o subunitate militară siriană, dislocată la câţiva kilometri, peste graniţă.

Premierul Recep Tayyip Erdogan a avertizat, marţi, că orice unitate militară siriană, care se apropie de frontiera turcă va fi tratată ca o ameninţare directă.

Pentru neştiutori – precum papagalii din presa civilă – trebuie precizat că forţele armate ale unui stat suveran pot să se deplaseze nestingherit, pe teritoriul naţional, doar în Europa fiind instituită reglementarea conform căreia se anunţă anterior efectivele, scopul şi durata unor asemenea manevre, pentru a evita interpretări eronate şi lovituri punitive ale statului ce se simte ameninţat.

Clovnul zilei este chiar… preşedintele Abdullah Gul, care a dorit să se ştie că a prezidat o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, în cursul zilei de joi, 28 iunie…

Una în care Gul a redescoperit adevărul că… fără generalii pe care i-a umilit – prin întemniţarea arbitrară a camarazilor lor -, declaraţiile sale, ca şi acelea ale lui Erdogan – extrem de belicoase – nu fac nici cât o ceapă degerată!

Se evită punerea punctului pe I!

Preşedintele Siriei a autorizat doborârea avionului militar turc, după o convorbire telefonică cu Vladimir Putin. Îmbătrânitul în rele, de la Kremlin, dorea – în megalomania sa – nici mai mult, nici mai puţin, decât testarea capacităţii de reacţie a…Alianţei Nord-Atlantice!

Însă amândoi au uitat două detalii!

Efectivele Forţelor Armate Turce sunt mai mari, cu cel puţin 200.000 de luptători, decât cele ale Federaţiei Ruse.

Iar Turcia are sprijinul ferm al NATO.

Pe când Rusia nu se bucură decât de… zâmbetul duplicitar al Chinei.

Până la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, preşedintele Assad are toate şansele să devină o simplă amintire…

Rezoluţie anti-turcă!

Mai mulţi senatori americani au cerut secretarului de stat american să ia o decizie anti-turcă, a declarat pe pagina sa senatorul Scott Brown, pe website-ul Senatului SUA. Senatorii Brown, Feinstein şi Kirk au cerut, pe 8 martie a.c., secretarului de stat, să consolideze lupta împotriva discriminării religioase în Turcia. Proiectul de rezoluţie prevede revenirea bisericilor şi templelor la “proprietarii de drept” şi încetarea tuturor formelor de discriminare pe motive religioase.

Read more »

Premierul Recep Tayyip Erdogan prins cu mâţa în sac! (video)

A doua jumătate a lunii februarie a adus interesante clarificări privind cazul colonelului sirian Harmush Hussein, care a dezertat din armata ţării sale, în luna iunie 2011 şi s-a refugiat în Turcia. Ulterior a fost…răpit şi predat serviciului secret sirian, în septembrie 2011.

Puteţi citi – apăsând AICI! – detaliile unui mare scandal politic la Ankara, în care este implicat şeful spionajului turc!

Avertismentul Germaniei pentru Erdogan

Mai nou, cititorii îmi sugerează temele ce i-ar interesa să le abordez….

Una dintre acestea fiind relaţia tensionată dintre Turcia şi Israel. Astfel, un lector al acestui areal electronic era de părere că aş simpatiza cu purtătorii de uniforme militare din Tzahal/IDF/Forţele de Apărare ale Israelului. Un detaliu care m-a amuzat.

Datorez Armatei României şansa de a fi vizitat – la ei acasă – atât pe militarii turci, cât şi pe cei israelieni. Şi respectul meu, pentru cei menţionaţi, este egal, fără echivoc, fiind expresia unui spirit de corp multinaţional însuşit, iniţial, peste Ocean.

Iată de ce nu cred că militarii din cele două state au vreo legătură cu fantasmele unor politicieni. Deşi sunt convins că unii dintre ei, uşor de dedus care, vor reda echilibrul necesar prosperităţii ţării lor.

Cultul personalităţii “premierului lumii arabe” – cum îi place să i se spună celui vizat -, actualul şef al executivului de la Ankara, Recep Tayyip Erdoğan, a atins cotele ridicolului.

Recapitulăm? A vizitat Egiptul. Unde a suferit două umiliri.

Prima a fost, probabil, un semn de la Allah. O fi decapitat el – la modul figurat – , conducerea armatei turce, dar la Cairo a fost obligat, de protocol, să se fotografieze lângă mândria armatei egiptene – varianta locală a generalisimului Victor Atanasie Stănculescu, coşmarul lui Ion Iliescu -, mareşalul Mohamed Hussein Tantawi Solman.

A doua a fost refuzul mareşalului Tantawi de a îngădui – termen corect – premierului turc să facă pe eroul lumii arabe… trecând din Egipt în Gaza.

Practic, premierul Turciei a fost aliniat, fotografiat şi avizat negativ, cu surâsul pe buze, de conducerea militară a Egiptului.

Mitingul la care a încercat să transmită mesaje pentru mulţimea adusă cu arcanul, de organizaţia moderată a musulmanilor egipteni, a fost concesia făcută de mareşalul Tantawi, un lider conştient că o asemenea manifestare nu face decât să legitimeze forţa conducerii militare, una instruită peste Ocean, fidelă principiilor Libertăţii percepută ca atare, în Statele Unite, nu viselor de mărire a trecătorului premier turc. Al căror final se apropie.

Turcia ar fi putut avea un rol, chiar şi în mutaţiile previzibile din Siria, dacă premierul Erdogan nu confunda interlocutorii săi, pe plan internaţional, cu generalii pe care i-a trecut la pensie.

Ar mai fi avut o percepţie favorabilă, la Bruxellles, dacă nu ar fi ridicat, neinspirat şi pripit, acum, problema apelor maritime turceşti, care urmează a fi reglementate cu autorităţile nord-cipriote, nerecunoscute pe plan internaţional.

Chiar dacă a fost primit la Casa Albă, de preşedintele Barack Obama, Erdogan este, la ora actuală, efectiv numărat la podea.

O afirmaţie deloc gratuită. Şi iată de ce. Aşa cum recunoaşte chiar “Hürriyet Daily News”, Uniunea Europeană şi oficiali germani şi-au exprimat îngrijorarea faţă de criza diplomatică intervenită în relaţia bilaterală dintre Turcia şi Israel, îndemnând foştii aliaţi să refacă raporturile amicale.

Mai mult, la Berlin, un politician german a etichetat retorica Turciei contra Israelului ca fiind una asemănătoare „dictatorilor arabi” şi a îndemnat, de o manieră ultimativă, la reconciliere. Mai concret, Ruprecht Polenz, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului Germaniei a declarat, pe 19 septembrie:
“această atitudine a Turciei ar putea părea în sprijinul lumii arabe. Cu toate acestea, sentimentele anti-israeliene au fost folosite de către dictatorii arabi pentru o perioadă lungă de timp şi este discutabil efectul lor în afara lumii arabe. Înrăutăţirea relaţiilor dintre Israel şi Turcia sunt un motiv serios de îngrijorare pentru noi.”

Ruprecht Polenz a mai menţionat că autorităţile germane s-au simţit ca şi cum două, dintre statele prietene, se luptă între ele.

Referindu-se la convorbirile vizând aderarea Turciei la Uniunea Europeană, Polenz a presat guvernul turc să îşi revadă poziţia în privinţa Ciprului şi să implementeze Protocolul de la Ankara, care permite navelor cipriote greceşti să utilizeze porturile turceşti.

„De ce nu practică Turcia politica zero probleme cu vecinii în Cipru?” s-a întrebat retoric Ruprecht Polenz, punând astfel, sub semnul întrebării, prezenţa militară turcă, în nordul insulei cipriote. Asta fiind o ironie fină la adresa ministrului de externe turc Ahmet Davutoglu, care se lăuda cu politica sa – „probleme zero cu vecinii.”

Am scris aceste rânduri cu un singur scop. Ori Erdogan a uitat, ori Davutoglu nu i-a reamintit “premierului lumii arabe” că, în conformitate cu tratatul de asistenţă mutuală, încheiat între Germania şi Israel, orice agresor al statului israelian este considerat automat un inamic al landurilor germane. Căruia i se răspunde cu toată forţa pe care o are Bundeswehr-ul.

Deutschland die Ehre ist nicht verhandelbar = Onoarea Germaniei nu este negociabilă.

Tensiune în Turcia: conducerea armatei a demisionat!

În timp ce agenţia de ştiri turcă Anatolia nu scria un rând despre bomba publicistică a zilei de 29 iulie a.c., canalele occidentale de televiziune titrau cu litere de-o şchioapă:
“Şeful armatei turce, generalul Işik Koşaner a demisionat împreună cu liderii celor trei categorii de forţe armate – terestre, navale şi aeriene.”

Gestul de solidaritate al celor patru generali turci confirmă tensiunile acumulate, în ultimii ani, între conducerea militară – deprinsă să apere caracterul laic al statului naţional – şi guvernul actual, cu opţiuni islamiste exprimate la cel mai înalt nivel.

Repetatele întrevederi între calmul general Koşaner şi colericul premier turc Recep Tayyip Erdogan nu au dus la găsirea unui modus vivendi între executivul de la Ankara şi conducerea Forţelor Armate Turce.

Miza ultimei confruntări din spatele uşilor închise? Viitoarele numiri în funcţii cheie, care urmează a fi luate în discuţie, săptămâna următoare, de Consiliul Militar Suprem.

Generalul Işik Koşaner, sprijinit de şefii celor trei categorii de forţe armate, dorea să fie promovaţi ofiţeri merituoşi, fără conexiuni cu arealul islamic.

Premierul Erdogan a respins nominalizările lui Koşaner pe motiv că ofiţerii propozabili la avansarea în grad şi funcţie ar fi fost implicaţi în aşa-zisa tentativă de lovitură de stat din anul 2003.

În acel an, la ordinul premierului, au fost înregistrate dialogurile derulate în cadrul unui amplu exerciţiu teoretic, între generali şi ofiţeri din conducerea centrală a armatei, unde s-a luat în calcul şi ipoteza intervenţiei militare, pentru înlăturarea guvernului, dacă acesta exagerează cu măsurile menite a transforma Turcia într-un stat islamic, condus de o manieră autocratică.

Au urmat arestări, destituiri şi diminuarea drastică a rolului armatei, ca garant al caracterului laic al statului turc. 17 generali şi amirali care urmau să fie promovaţi au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare. Alţi două sute de ofiţeri au fost tot atunci acuzaţi de conspiraţie împotriva puterii de stat.

În declaraţia publică oferită pentru explicarea demisiei sale, generalul Koşaner a precizat că a procedat aşa deoarece a dedus că este necesară:
“A devenit imposibil pentru mine să continui activitatea în acest post, deoarece nu sunt abilitat să îmi îndeplinesc în întregime responsabilitatea mea de a proteja drepturile personalului meu ca şef al statului major general.”

Altfel spus, nu dorea să subscrie la numiri sugerate de premier, pe alte criterii decât cele legate de competenţa profesională şi un parcurs al carierei care să justifice comanda anumitor eşaloane din armată.

Fiind conştient că se află pe muchie de cuţit, premierul Erdogan s-a limitat la precizarea că toţi cei patru generali i-au comunicat decizia de a trece în rezervă.

Şi a avut grijă ca presa turcă să fie informată că generalul Necdet Ozel, şeful jandarmeriei, ar putea fi înlocuitorul lui Koşaner.

Mesajul către alegători? Nu toţi generalii gândesc precum cei patru demisionari în bloc…

Atenţi la coincidenţe, jurnaliştii turci au observat că cele patru demisii au survenit la câteva ore după ce generali şi ofiţeri turci au fost acuzaţi, de un tribunal civil, că au desfăşurat o campanie pe…Internet, prin care au subminat autoritatea morală, politică, legală, a guvernului!

Generalul Koşaner a ajuns liderul armatei în urmă cu un an de zile, după ce premierul turc a respins propunerea iniţială a Consiliului Militar Suprem, prin care generalul Hasan Igsiz devenea şeful apărării Turciei. Igsiz era pe lista celor acuzaţi că ar fi pus la cale complotul amintit.

Atunci, în 2003, guvernul de sorginte islamică a avut grijă să alimenteze presa din Ankara cu zvonuri privind planurile complotiştilor de a arunca în aer unele moschei, de a provoca tensiuni militare cu Grecia, de a institui haosul politic. Un context perfect pentru justificarea loviturii militare de stat.

La vremea respectivă, opinia publică nu a dat crezare avocaţilor apărării care aveau suficiente documente pentru a proba faptul că nu era vorba decât de un antrenament obişnuit, de comandament, conform unei planificări aprobate anterior, menit a vedea modul de acţiune, în cazul ajungerii la situaţia unei revolte politice împotriva guvernului aflat la putere.

Situaţia este tensionată în capitala turcă, unde revin din concedii oamenii politici importanţi.

Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria republicană a Turciei! Este greu de prevăzut reacţia eşalonului secund ,de la nivelul central al forţelor armate.

Generalul Koşaner, liderul armatei turce a recurs la demisie după întrevederea avută cu preşedintele Abdullah Gul şi cu premierul Erdogan.

Concomitent şi-au anunţat public demisia, printr-un comunicat de presă, şeful forţelor terestre, generalul Erdal Ceylanoglu, comandantul forţelor navale, amiralul Esref Ugur Yigit şi liderul forţelor aeriene, generalul Hasan Aksay.

Televiziunea turcă a transmis informaţia că la ora actuală peste 40 de generali şi amirali şi 360 de ofiţeri cu grad superior sunt în închisoare, fiind acuzaţi de tentativă de lovitură de stat.

Agenţia Associated Press a apreciat că nu este clar care va fi următoarea mişcare a militarilor. Totuşi, o primă observaţie a reporterilor occidentali merită a fi reţinută. Nu mai iese nimeni din unităţile militare.

Chiar dacă a fost confirmat faptul că generalul Necdet Ozel a părăsit pe 29 iulie seara, târziu, biroul premierului – el fiind acum militarul activ cu gradul cel mai mare în forţele armate – nimeni nu se hazardează să afirme cine comandă, în aceste ore, armata Turciei.