Posts tagged: rasism

Expert ONU cere combaterea antisemitismului în Ungaria!

Githu-Muigai-20100429081810

Pe 31 mai 2011, la prânz, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, din New York, au fost difuzate afirmaţiile îngrijorătoare ale unui expert O.N.U., care susţine că Ungaria se confruntă, la ora actuală, cu provocări cruciale în domeniul intoleranţei şi rasismului.

Acelaşi specialist, în problemele drepturilor omului, a îndemnat pe oficialii maghiari să implementeze angajamentele şi obligaţiile internaţionale, pe care şi le-au asumat, pentru combaterea rasismului, xenofobiei şi intoleranţei.

Autorul acestor grave afirmaţii este Githu Muigai, raportor special al Naţiunilor Unite, în ceea ce priveşte formele contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi intoleranţa asociată lor.

Europa_Centrala

El a avertizat că ţările Europei Centrale trebuie să se aştepte la provocări decisive, generate de formele menţionate, în pofida recentelor iniţiative lansate la forurile internaţionale şi a tratatelor în vigoare.

Într-o declaraţie de presă, făcută la finalul unei vizite de cinci zile în Ungaria, raportorul Muigai nu a ezitat să îşi ascundă îngrijorarea privind înrăutăţirea situaţiei cu care se confruntă minoritatea romilor în statul maghiar.

El a afirmat că:
”ei (adică romii) au fost cei mai afectaţi de dificila perioadă de tranziţie, de la socialism la economia de piaţă, şi continuă să se confrunte cu rasismul, discriminarea rasială şi intoleranţa în domeniile ocupării unui loc de muncă, în educaţie, la obţinerea unei locuinţe şi în sănătate.”

Acelaşi expert nu şi-a ascuns îngrijorarea cu privire la soarta refugiaţilor, a solicitanţilor unui loc la azil, a migranţilor, precum şi în legătură cu intoleranţa şi discriminarea la care sunt supuşi zilnic cei aflaţi în detenţie, la închisori.

Githu Muigai a mai declarat că „este necesară o acţiune imediată de combatere a antisemitismului în Ungaria”.

El a cerut guvernului de la Budapesta, cu acelaşi prilej, să dea dovadă de vigilenţă şi să instituie mecanismele legale necesare pentru a soluţiona aceste probleme grave.

vrah-madarsko

Specialistul O.N.U. a avertizat împotriva creşterii influenţei partidelor politice ungare extremiste şi a atras atenţia executivului maghiar asupra discursurilor pline de ură, ale adepţilor acestor formaţiuni politice belicoase.

Calm, lucid şi ferm, Githu Muigai a mai precizat: „Este important ca un astfel de comportament să fie prevenit şi să fie luate măsurile necesare pentru ca aceia care se fac vinovaţi de acte rasiste să fie traşi la răspundere, iar victimelor acestor conduite să li se furnizeze căile de atac legale.”

Solicitând opinia lui Cătălin Marius Târnăcop, ex-diplomat român la O.N.U., cu privire la mandatul lui Muigai, acesta a afirmat că este vorba de un expert independent, neplătit, care raportează cele constatate, în ţările unde este trimis, precum Ungaria, doar Consiliului Naţiunilor Unite, pentru Drepturile Omului, de la Geneva.

~