CRIN, FRUNDA ŞI ARDELENII

Mă uit, mai rar, la postul de televiziune Antena 3.
Este o reacţie obiectivă, profesionistă. Şi ţine cont
de un principiu pe care l-am învăţat în America, la NBC,
în New York.

O emisiune de televiziune trebuie să răspundă interesului
real al telespectatorilor, nu unei translaţii, prin tunelul timpului,
a arenei destinată gladiatorilor, din vremea Imperiului Roman,
în studioul decorat cu spectatori uimiţi la ce asistă,
neînţelegând pentru ce motiv s-au transformat prezentatorii
în profesori, care scot la tablă lideri de partid, sindicalişti,
luându-i la întrebări chiar şi pe proprii colegi, deveniţi, peste noapte,
elevi aninaţi de un microfon, răspunzând conştiincios,
în picioare, sau din bancă, pardon, de pe scaun,
la interogaţiile unei femei energice precum
doamna Gabriela Vrânceanu Firea. Altfel talentată.
Şi uneori simpatică.

Admirabil gestul colegial, al celor de la Antena 3, de a prelua
teleaşti plecaţi de la Realitatea TV, dar una este să le dea
mână liberă şi emisiuni proprii, alta este să îi repartizeze
drept dubluri, la realizatorii cunoscuţi pentru evoluţia lor
independentă. Ca şi cum trebuie reciclaţi la grădiniţă…

Pentru mine unul, emisiunile de seară ale postului TV
cu cea mai mare audienţă, la ultimul sondaj de opinie,
sunt deja captive unor formule déjà vu. Asta ca să
nu scriu încremenite în proiect.

Pe acest fond – de redistribuire a unor formatori cunoscuţi
de opinie, în decoruri ce te trimit, înapoi, în timp, la teatrul de revistă,
şi într-o hărmălaie ce nu are nimic comun cu televiziunea,
fiind rodul orgoliilor pasagere, ale unor teleaşti prea îndrăgostiţi de propria imagine -,
doi concetăţeni m-au determinat să le urmăresc luările de poziţie.

Pentru prima oară mi-a plăcut Crin Antonescu, cu un discurs
a la Caragiale, de la tribuna parlamentului, prin care a electrizat
sala, consternată că vedea doar doi premieri autentici,
Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.
Echilibraţi, argumentaţi, dar fermi în limpezirea raporturilor
fireşti cu premierul actual al Ungariei, pateticul Viktor Orbán.
Crin Antonescu a fost cel mai bun orator în problema
atenţionării ferme a oficialităţilor maghiare,
care au avut alocuţiuni evident…ruginite,
prilejuite de aniversarea idelor (budapestane) ale lui martie.

De partea cealaltă a arenei parlamentare, a impus respect
György Frunda. Lucid. Pertinent. Rostind răspicat ceea ce
doreau românii să audă. Condamnarea gestului iresponsabil
al conaţionalului său, care a întinat imaginea lui Avram Iancu.
Respectarea integrităţii teritoriale a României,
cu precizarea că minoritarii maghiari vor să trăiască aici,
nu în altă parte. Invitarea colegilor parlamentari la o lectură
atentă a discursurilor oficialilor de la Budapesta şi
aplicarea procedurilor legale de întocmire a unui proiect
de rezoluţie, bazat pe consens, obţinut fără excese emoţionale.

Iată de ce, cineva ar trebui să îi mulţumească
premierului ungar Victor Orbán. Datorită alocuţiunii domniei sale,
indiferent de intenţiile lui ascunse şi cuvintele rostite,
lideri vizibili ai U.D.M.R au dezavuat, în câteva ore,
pe micul ecran şi de la tribuna parlamentului,
interferenţa oficialilor budapestani în chestiuni care nu-i privesc
în România. Ceea ce este, trebuie să recunoaştem,
o premieră. Dar şi o victorie explicită a opoziţiei.

Şi pentru că aprigul Radu Tudor a ridicat problema celor 800.000
de cetăţeni români, de naţionalitate maghiară, care vor primi şi
cetăţenia ungară, întrebându-se retoric ce vor face aceştia la
mobilizare – fie aceasta ordonată de la Bucureşti, fie de la Budapesta –
am să închei aceste rânduri, cu ceea ce am scris şi în alt context.

Într-un teatru de operaţiuni militare, dintr-un deşert şi azi mitraliat,
un ofiţer american a întrebat pe unul român, în câte ore ar ajunge
cu batalionul său, într-o capitală vecină, dacă situaţia o va impune?

Râzând, românul a răspuns în glumă:

– La cea aflată dincolo de graniţa apuseană? Cu o brigadă compusă
din trei batalioane cu o experienţă similară,
în trei teatre de operaţiuni militare diferite,
în câteva ore…Şi asta fără a putea cineva să ne oprească.
Dar nu va fi cazul să fim, pentru a treia oară, acolo.
Ne ştiu forţa reală.
Şi nu o ignoră.