Posts tagged: RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI

TATIANA POLOSKOVA – nazista de la Moscova

După publicarea, iniţial la Bucureşti, apoi, în aceeaşi zi, la Moscova, a interviului pe care mi l-a acordat noul ambasador al Federaţiei Ruse, la Bucureşti, jurnalistul Nicu Popescu, unul dintre cerebralii postului Radio România Actualităţi m-a onorat cu următoarea misivă electronică:
________________________________________________________________________

Salutam,

L-am vazut de azi la pranz (“Întâlnirile ZV: Ambasadorul Rusiei, Oleg Malginov, despre lumea în care trăim – Scris de: Ion Petrescu” – http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/intalnirile-zv/intalnirile-zv-ambasadorul-rusiei-oleg-malginov-despre-lumea-in-care-traim-115358.html) si am putut acum, pe seara, sa-l citesc netulburat.
Ce sa zic… FELICITARI!
Nu pot sa inchei decat cu citate:
“- Dar trebuie să recunoaşteţi că sunteţi un ambasador atipic! Deschis la un schimb de idei necenzurat, cu răspunsuri limpezi, deloc defensiv la întrebările dificile.

– Domnule ambasador, vă mulţumesc pentru acest dialog, marcat de un spirit cu adevărat european.”

Si adaug: la fel si autorul (ca sa citez din nou: “doar sunteţi colonel” si cred ca si dvs vi se poate aplica citatul “Iubesc această ţară”).
Cu deosebita consideratiune,
Nicu Popescu
_______________________________________________________________________

Ulterior, distinsul om de radio, mi-a sugerat să intru în direct, telefonic, la o emisiune unde se abordau realităţile Rusiei de azi, ceea ce s-a şi întâmplat vineri, 24 august, pe la ora 22.35. Urma să conturez portretul ambasadorului Federaţiei Ruse, în urma impresiilor culese pe timpul dialogului ocazionat de realizarea interviului.

Fiind ora târzie l-am sunat pe ataşatul militar rus, pentru a asculta ceea ce voi spune. În esenţă am afirmat că noul trimis al Moscovei, la Bucureşti, este practic un european, de tip occidental, cu dorinţa de a face lucruri frumoase şi trainice, în relaţia ţării sale cu România.

Un rus luminat, care, trecând peste o istorie ce a preferat să nu o comenteze, a admis un schimb liber de idei, în care a avut o înţelegere salutară a faptului că Republica Moldova o percep ca pe Al Doilea Stat Românesc.

Ambasadorul – da.

Nu şi ataşatul militar, care, râzând, mi-a spus, după emisiune, că nu are obiecţii la cele afirmate de mine. Mai puţin la… sintagma Al Doilea stat românesc – care nu i-a plăcut.

Dar timpul o va certifica, până la momentul reunificării naţionale.

Aflu acum de pe blogul istoricului şi jurnalistului George Damian, un profesionist extrem de atent la nuanţe, că la Moscova, Tatiana Poloskova l-a acuzat aproape instantaneu pe ambasadorul Oleg Malginov că are păreri împotriva Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse.

Ce scrie tanti Ana?

________________________________________________________________________

Moscow_Kremlin_from_Kamenny_bridge

Tatiana Poloskova
“Voltairianism”
Ambasadorul Federației Ruse în România – o încălcare flagrantă a legii cu privire la serviciul public

23/08/2012, 23:33
După cum a informat, pe 23 august, (portalul de ştiri) REGNUM, ambasadorul Rusiei în România, Oleg Malginov, într-un interviu publicat de “Ziua Veche”, în fapt, a dezavuat poziția Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru a rezolva problema transnistreană.

În mod special, un jurnalist român i-a pus ambasadorului rus în România, întrebarea:
“Recent, presedintele Vladimir Putin a declarat că oamenii din Transnistria trebuie să decidă propriul destin …”.
Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, Oleg Malginov, a replicat:
“Rusia este un garant și mediator, în procesul de găsire a unei soluții politice, în ultimii 20 de ani, au existat mai multe propuneri, planuri de a aborda această problemă. Din păcate, acestea nu au fost puse în aplicare…Părerea mea?. Fiecare detaliu trebuie să fie analizat, în mod direct, de către cei care negociază. Păcat că unele dintre probleme sunt abordate prin mijloace artificiale, în alte capitale. În acest context, președintele rus a declarat că, desigur, oamenii din Transnistria trebuie să participe la găsirea de soluții, la fel și persoanele din Republica Moldova.. totul depinde de ei. “

Fost ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Populară Bangladesh, iar acum – Ambasadorul rus în România, diplomat de carieră, Oleg Malginov a fost în perioada 1999-2003, director adjunct al Departamentului pentru Cooperare Umanitară și Drepturile Omului, din Ministerul Afacerilor Externe, a cărui funcție include şi atributul privind protecția drepturilor compatrioților ruși din străinătate. Înainte de a pleca în România, Oleg Malginov a fost director al Departamentului menţionat.

(urmează un pasaj nesemnificativ despre modul cum a funcţionat departamentul, evident deficitar, în viziunea acestei tanti Ana)

Anume, după cum rezultă din cele de mai sus, în interviul acordat jurnalului român “Ziua Veche”, un om care a servit ca director, în structura menţionată, precum Oleg Malginov, crede că Rusia nu este responsabilă pentru ceea ce se întâmplă în spațiul ex-sovietic, inclusiv (speculează tanti Ana!) în încălcarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă:

“Poziția noastră, confirmată de numeroase documente și declarații de politică este că, după decembrie 1991, când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, un număr de state, care au făcut parte din Uniunea Sovietică, au devenit independente. Și noi recunoaștem integritatea teritorială a statelor. Înțelegem că multe dintre republicile, care au devenit independente, au o mulțime de probleme, dar acum Federația Rusă nu este singurul responsabil pentru găsirea de soluții. “.

Interesant, ce înseamnă “responsabilitatea parțială” și cât de răspândit este acest gând diplomatic sau perlă diplomatică?

Noi nu avem “non-cetățeni” în Letonia sau veterani ruși în Uzbekistan? Judecând după rezultatele Ministerului de Externe…

În opinia noastră, atunci când diplomatul rus de rang înalt are un aviz și nu ezită să-l apere pe coridoarele guvernului rus – asta e bine, pentru el, ca om. Deși nu s-au auzit discursuri de protest recente, la Smolenka. Dar a demonstra “Voltairianism” pe probleme-cheie ale politicii externe a Rusiei, în calitate de reprezentant al președintelui rus în străinătate – este o încălcare flagrantă a legii cu privire la serviciul public, și etica fundamentală a omului.

Cu toate acestea, pe coridoarele lungi ale zonei Smolensk, astfel de lucruri sunt în afara oricărei discuţii. Profesionalismul, protejarea intereselor naționale, sunt prioritare în situația imposibilă de clientelism extravagant și responsabilitate reciprocă. Abordarea absolvirii unor colegi, de la o vină, pe principiul: “Este un om de nimic, dar el e nenorocitul nostru”, a înlocuit mult timp realul și onestul “corporatism al ministerului de externe”, care nu cu mult timp în urmă a fost renumit în această instituţie.

Sau, cel puțin, așa diplomați de carieră, precum Eduard Șevardnadze, neiubitori de Rusia, au primit dreptul de a veni la zona Smolensk, deşi ar fi trebuit ca ministerul să fie curăţat de asemenea personal?

Tatiana Poloskova – Doctor în Științe Politice, secretar executiv al “International Rusia.”

________________________________________________________________________

Mai lipsea ca dama roşie, de evidentă furie, să ceară public, locatarului numărul 1, de la Kremlin, să treacă la Anschluss/Anexarea fostelor republici ex-sovietice, la colosul de azi, tot cu picioare de lut, numit Federaţia Rusă! Sieg Heil!

Tanti Ana ar trebui să treacă pe la Ministerul rus al Apărării şi să vadă consecinţele, pe plan geostrategic, cu implicaţii militare, ale unui raport demografic de forţe:

FEDERAŢIA RUSĂ: 145.537.200 locuitori.

REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ: 1.339.724.852 locuitori

Câteva milioane de chinezi ocupând deja paşnic, cu familiile, sudul Rusiei, unde vin să muncească.

T.
Tatiana Poloskova

Despre asta nu ştie, nu scrie sau îi este teamă să se pronunţe – această penibilă garderobieră a diplomaţiei ruse?

~