Posts tagged: PRO TV CHIŞINĂU

OPERAŢIUNE MILITARĂ PSIHOLOGICĂ LA PRO TV CHIŞINĂU

KGB

Vă propun să urmăriţi imaginile de mai jos, din ceea ce la Chişinău a fost numit, cu o sintagmă tipică serviciilor secrete, nu unor jurnalişti talentaţi, nici mai mult, nici mai puţin decât…„Noi provocări ale Moscovei”. I-auzi brâul!…

Vocea distorsionată a comentatorului – pentru a nu fi recunoscută -, introducerea, în economia videoclipului, a momentului întâlnirii dintre premierul dintre Prut şi Nistru şi cancelarul german – sub un pretext ridicol – indică o comandă politică clară, semn că Vlad(imir) Filat pare să fi înţeles că balanţa geopolitică a anului 2013 nu va mai fi una favorabilă protectorului său de la Kremlin, tot Vladimir, dar Putin. Carevasăzică…

De altfel şi filmările vizând momente de altercaţie publică, între rusofoni şi cei ce încercau să îi calmeze, nu sunt ale unui cameraman tipic unei televiziuni civile. Ci a persoanelor acoperite, menite să filmeze tot, pentru viitoare identificări. Omul, locul, chipul, cercul de apropiaţi. De aia are meletarul chipiu – ca să vadă până la nivelul cozorocului său…

Că li s-a dat acum o interpretare anti-Kremlin şi pro-Vest este o chestiune ce nu ţine de decizia realizatorilor filmului, obscuri insignifianţi, ci ai decidentului politic care a simţit că… îi fuge scaunul de sub ştiţi ce şi a vrut să îşi legitimeze saltul în barca occidentală. Definitiv. Şi irevocabil. Dar într-o manieră execrabilă…

Foarte interesantă acuzaţia adusă Ministerului Apărării de la Chişinău – condus, inteligent, de un ministru deloc afiliat lui Filat, premierul de pripas al landului românesc de peste Prut – conform căreia doi ofiţeri moldoveni l-ar fi invitat să deguste licori locale pe ex-ataşatul militar român în republica premierului filat… evident de mai multe servicii secrete. Sugestia fiind – cum altfel? – că s-ar justifica o curăţenie acolo, adică altă conducere, pro-Filat. Genialul premier, cu stejărelul mirosind a ţigări de contrabandă…

Întrebarea de bun simţ este: de unde ştiau reporterii lui Peşte Prăjit cu… Propagandă Rusofonă că ataşatul militar român a fost filmat tot timpul? Aici, doar un singur serviciu secret are răspunsul! Şi nu îl numesc doar pentru că mă amuză lipsa de profesionalism a papagalilor însărcinaţi cu realizarea acestei făcături TV, în faţa căruia au căzut pe spate naivi din comunitatea românilor lucizi de la Chişinău. Cum altfel? Important era ca premierul să fie de partea Forţei Viitorului…

Totuşi, cine, când, unde şi de ce a livrat la PRO TV CHIŞINĂU o asemenea peliculă tipică operaţiunilor militare psihologice? Şi cine a dat ordinul să fie filmate evenimentele pentru a putea juca dublu, iniţial, apoi de partea învingătorilor – a se citi pro-occidentali?…

Devine tot mai clar, pentru liderii pro-Kremlin de ieri, tacit şi de azi, din Chişinău, că au înţeles – cel mai probabil doar parţial, fiind robii auto-iubirii de sine – că roata sorţii arealurilor teritoriale aflate la est de Prut şi la est de Nistru va fi altfel conturată, în anul 2013, peste Ocean.

Clepsidra nisipului măsurând răbdarea yankeilor este cam pe terminate…

~