Cuvintele de mai sus mi-au adus aminte o întâmplare petrecută în holul unde aşteaptă invitaţii ce urmează a intra sub lumina reflectoarelor, la televiziunea ce îşi revendică, periodic, cea mai mare audienţă, în raport cu critica constantă a puterii actuale.

O teleastă cunoscută se consulta cu echipa ce susţinea realizarea emisiunii sale. Nu uit afirmaţia uneia dintre blondele ce participau la discuţie, care constata că, atunci când sunt invitaţi rezervişti, pe platoul de filmare, cu ei nu s-ar putea discuta decât despre…armată.

M-am întrebat atunci dacă tocmai cea care eticheta pripit pe foştii militari – câţiva dintre ei fiind invitaţi în studioul TV numai pentru a se convinge, amuza sau enerva mulţimea telespectatorilor, în legătură cu ce au fost şi cum mai sunt ofiţerii de ieri – realiza că ea însăşi este prizoniera unor stereotipuri tot mai plictisitoare, de la o emisiune la alta. Parte a unui program automat, de isterizare a celor săraci cu duhul.

La aproape 22 de ani de la înlocuirea regimului comunist cu sistemul prezidenţial autoritar, banchizele lucidităţii, în oceanul îngheţat al… educaţiei patriotice (oripilantă sintagmă, nu-i aşa?), găzduiesc şi structurile locale ale unei asociaţii ce refuză să dispară, asumându-şi o titulatură de care cei nevolnici fug – Cultul Eroilor.

Câţi români ştiu că Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” este urmaşa Societăţii Îngrijirii Mormintelor, creată, după Primul Război Mondial, de către Regina Maria?

Vă fuge deja privirea! Nu mai aveţi ce citi. Într-o vreme când criza economică marchează buzunarul fiecărui concetăţean, cui îi mai arde de eroi, memorii de război, monumente istorice, zile searbăde de conţinut, dar pline cu oficialităţi dornice să li se vadă chipul impunător pe micul ecran?

Trăim într-o perioadă a disoluţiei moralului naţional?

De vreme ce majoritatea acelora care susţin, public, un răspuns afirmativ au o condiţie materială proprie peste media celorlalţi români, opinia lor merită tratată cu înţelegerea realităţii că ei adoră cultul drobului de sare.

Dar în restul ţării, precum în arealul prahovean, mai există şi conaţionali care nu-şi reneagă trecutul, ştiu să îşi păstreze în prezent cumpătul şi mai cred în rosturile micilor cărămizi spirituale, puse acum la edificiul unei viitorimi ce merită o şansă, mai bună, în această ţară, nu pe alte meleaguri.

Un exemplu? Constantin Chiper conduce Asociaţia „Cultul Eroilor” din judeţul Prahova. În numele căreia a trecut Prutul, fiind, pe 26 august a.c., în oraşul Cimişlia, din Basarabia, la o evocare istorică onorată de prezenţa academicianului Nicolae Dabija. Acolo le-a reamintit conaţionalilor săi de încă actualul Pact Ribbentrop-Molotov, ce mai ţine, în mrejele hidrei imperiale răsăritene, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Dar nu pentru multă vreme.

2012 fiind anul multor surprize, pentru imperialii pravoslavnici bântuiţi de stafiile Kremlinului.

O altă pildă? Marian Dulă, care păstoreşte filiala din Câmpina a asociaţiei menţionate. Semen ce a poposit recent în Germania, unde a văzut cum cultivă rezerviştii nemţi memoria predecesorilor lor. Un conaţional care doreşte să demareze o campanie de subscripţie publică – cu sprijinul autorităţilor şi a preoţilor ortodocşi – pentru un monument local, cu adevărat reprezentativ, al Soldatului Necunoscut.

Aşa arată acum Monumentul Soldatului Necunoscut, din Câmpina – ca şi cum am trăi în Ţara Piticilor…

Gavriil Preda, Constantin Chiper, Marian Dulă – doar trei români ce nu cultivă defetismul naţional. Dovada de ultimă oră fiind lansarea revistei „Prahova eroică”. O publicaţie a celor care cred în viitorul şi valorile fundamentale ale acestei naţiuni. Editată şi difuzată de conaţionali care au purtat uniforma Armatei Naţionale.

Deloc oripilaţi de sintagma – educaţie patriotică.

La ceremonia funerară au ţinut să asiste, din proprie iniţiativă, în afară de rude, şi câteva sute de americani.

Neanunţaţi, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden au sosit la capela cimitirului, dorind să îşi aducă omagiile lor celui trecut dincolo de Styx…

Onorabilul Frank Buckles a murit pe 27 februarie a.c., la venerabila vârstă de 110 ani! Curând după aceea, Obama a ordonat ca steagurile de la Casa Albă şi de la clădirile instituţiilor federale să fie coborâte la jumătatea catargului, în onoarea veteranului din prima conflagraţie modială.

Dar o cerere a fiicei veteranului, Susannah Buckles Flanagan – precizează Associated Press -, ca sicriul tatălui său să fie depus în Rotonda Capitoliului, pentru a onora, nu numai memoria sa, ci şi pe toţi veteranii de război americani, a fost refuzată de liderii Congresului!

Vizita la cimitir, a lui Obama şi Biden, care nu au participat la serviciul funerar, a avut loc după două săptămâni de dezbateri publice aprinse, asupra modului cum ar trebui onorat ultimul infanterist, din Primul Război Mondial.
Gestul preşedintelui şi al vicepreşedintelui ţării a fost apreciat de senatorii care au susţinut ideea de a fi depus sicriul la Capitoliu.

Secretarul pentru problemele veteranilor, Eric Shinseki, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, Peter Chiarelli, şi sergentul major Raymond Chandler, subofiţerul cu funcţia cea mai înaltă în ierarhia infanteriei americane, au participat la înhumare.

Garda de onoare se afla la mică distanţă de locul unde este îngropat generalul John Pershing, care a fost, în Primul Război Mondial, comandantul lui Frank Buckles.

Un nou locaş de veci era proaspăt săpat, aproape de piatra de mormânt a lui Pershing – pentru cel mai longeviv dintre foştii săi subordonaţi.

În onoarea veteranului au fost bătute tobele, ca atunci când erau înmormântaţi camarazii săi, căzuţi în luptă. Iar sicriul, acoperit cu drapelul naţional, a fost adus pe un cheson tras de şapte cai maro.

Focurile de armă, ale gărzii de onoare, au fost salutul final pentru conaţionalul care a reamintit americanilor modestia militarilor ce au luptat acolo unde i-a trimis patria.

La ei armata fiind respectată şi de Preşedinte.