Stagnarea patronată de Dmitri Medvedev

Pe viitor va fi interesant de văzut dacă nu cumva istoricii vor considera că tocmai mandatul preşedintelui Medvedev a însemnat stagnarea atât de clamată de criticii fervenţi ai revenirii premierului rus la cârma Federaţiei.

Afirmaţia de mai sus este parte a interviului publicat de un portal electronic, focalizat pe geopolitică, cu un “chirurg” atent la slăbiciunile şi iluziile Moscovei, pe care îl puteţi citi apăsând AICI.

Duritatea “micuţului” Dmitri Medvedev

Devine tot mai clară diferenţa de alură politică între conducătorul de facto al Federaţiei Ruse, premierul Vladimir Putin şi ocupantul oficial al fotoliului de la Kremlin, încă preşedintele Dmitri Medvedev.

Dacă Putin ar fi fost acum şeful statului rus nu ar fi aşteptat summitul Rusia-NATO, derulat la Soci, pentru a emite o declaraţie, deloc amicală, la adresa omologului român.

Aşa, am asistat la comedia penibilă în care personajul principal devine brusc ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin.

Un diplomat cunoscut ca un „cal breaz”, datorită declaraţiilor sale ameninţătoare – pe relaţia Moscovei cu Bruxelles-ul. Afirmaţiile sale, deseori belicoase, se dovedesc a fi ulterior simple „baloane de săpun”, pentru partea naivă a opiniei publice internaţionale.

Aşa cum a fost cazul şi acum, când până şi redacţii cu pretenţii în presa românească au inserat formularea „Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe omologul său român, Traian Băsescu, la summitul Rusia-NATO de la Soci.”

Cine l-a criticat pe preşedintele României?

„Маленький!/Micuţul!”

Cu acest cuvânt l-a alintat, râzând, un bărbat ce a fost martor la momentul în care ditamai şeful statului rus a coborât din maşină – uitând că el era şoferul -, iar autovehiculul, pe care l-a condus până atunci, nefiind frânat cum trebuie, a continuat să meargă – spre disperarea gărzilor de corp – către mulţimea venită să îl întâmpine pe preşedintele federaţiei.

Noroc că serviciile secrete ruse au adevăraţi zdrahoni postaţi în apropierea micuţului de la Kremlin, unul dintre ei reuşind, in extremis, să introducă o mână printre picioarele încurcate ale lui Medvedev şi să apese pedala frânei. Cu succes.

Medvedev fiind cel care are un antecedent celebru, doar el a sfidat şi guvernul nipon, mergând să facă fotografii în insulele Kurile, acum parte a Federaţiei Ruse, anterior teritoriu japonez.

“Declaraţia atât de dură” a lui Dmitri Medvedev, departe de a speria sau îngrijora pe cineva din NATO, cu atât mai puţin pe români, este proba publică că a picat cu succes la testul de rezistenţă a nervilor prezidenţiali.

Conform unor evaluări vizând spaţiul ex-sovietic, această canonadă a declaraţiilor pompieristice – made in Russia – nu numai că este firească pentru perioada premergătoare campaniei electorale, din Rusia, ci şi celei care se va derula, tot în 2012, şi în Statele Unite.

De ce a picat Medvedev testul menţionat?

Pentru că s-a lăsat furat de peisajul fals al evocării ultimei conflagraţii mondiale, uitând – cu premeditare – de odiosul Pact dintre dictatorii Stalin şi Hitler, prin care Basarabia, pământ românesc, a fost ocupată prin violenţă de soldaţii Armatei Roşii, înainte de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Niciun summit, niciun for internaţional, nicio declaraţie ascunsă presei, dar evocată de un ambasador amator de bombe publicistice – el şi stăpânii săi – nu pot şterge din Istoria României raptul teritorial al gliei strămoşeşti cuprinse între Prut şi Nistru.

Isteria Moscovei – prin pripeala infantilă a lui Dmitri Medvedev, amplificată voit, în plan emoţional, de celălalt Dmitri, respectiv Rogozin – are drept pretext afirmaţiile lui Traian Băsescu, însoţit de perdeaua de fum – marca FSB/KGB – că vezi Doamne, Rusia se teme pentru viitorul Republicii Moldova. Nicidecum.

Calculatele propoziţii ale şefului statului român şi reacţia omologului rus vizează o chestiune concretă, din viitorul nu prea îndepărtat – instalarea interceptoarelor americane la Deveselu.

Conform unui expert în arealul rus, preşedintele României s-a făcut ecoul dorinţei partenerului strategic, de peste Ocean, de a vedea, de pe acum, reacţia opiniei publice româneşti, faţă de amplasarea scutului american, care, pe termen scurt – până în luna martie 2012, când au loc alegerile prezidenţiale în Rusia – poate atrage represalii economice ruseşti.

Dincolo de reacţiile unor teleaşti, mai mult sau mai puţin dilematici şi comentariile, nu tocmai inspirate, ale liderilor opoziţiei – căzuţi 100% în capcana acestei operaţiuni psihologice de mare anvergură -, opinia publică din România, cu toată obida acumulată faţă de actualul regim, şi-a păstrat luciditatea, înţelegând miza acestui test geopolitic.

Iar adevăraţii analişti politico-militari au receptat semnalul dat recent de un brainstorming focalizat pe un subiect cel puţin vizionar: Kosovo şi Transnistria. Nemediatizat din motive pe care le presupuneţi.

Comedia declaraţiilor de impresionat copiii din grădiniţele Moscovei va continua până la Summitul NATO din Chicago, în 2012.

Atunci, noul preşedinte de la Kremlin – indiferent cine va fi acesta – va reveni în faţa conaţionalilor cu două reuşite oferite practic tot de administraţia americană. Părăsirea, de către Transnistria, a concubinajului contra naturii cu Republica Moldova şi o formulă de integrare informaţională în fluxul de date specific utilizării rapide, eficace, fără erori, a scutului american, menit a apăra statele NATO de orice atac cu rachete, indiferent de zona din care au fost lansate.

De fapt, în viitor, flancul răsăritean al Alianţei Nord-Atlantice va avea cinci puncte cheie pentru Pentagon:
1. divizia aeriană americană din Polonia,
2. interceptoarele SUA de la Deveselu,
3. avioanele de vânătoare cu bază de decolare în Bulgaria,
4. aeroportul Mihail Kogălniceanu, pentru afluirea trupelor destinate zonei ce poate deveni „neprietenoasă,” dincolo de Marea Neagră, şi
5. componenta navală a Statelor Unite pentru scutul antirachetă.

Duritatea de acum a “micuţului” Dmitri Medvedev va fi atunci o clipă insignifiantă pentru cel care, la Kremlin, va aştepta, răbdător, rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA. Ca să fie primul care îl va felicita pe câştigătorul acestora. Dacă nu cumva, între timp, noul preşedinte al Chinei, al cărui mandat începe tot în 2012, nu va fi mai rapid!
China fiind interesată, în mod special, de tandemul cu Statele Unite, nu şi de un trio cu Rusia.

Putin nu va fi pensionar în 2012

De 19 ani, la 12 iunie, puterea de la răsărit sărbătoreşte Ziua Rusiei. De ce? La 12 iunie 1990, întâiul Congres al Deputaţilor Poporului, din Federaţia Rusă, a adoptat Declaraţia de Stat privind Suveranitatea Republicii Socialiste Federative Ruse.

Instituirea funcţiei de preşedinte, adoptarea noii constituţii, a drapelului şi a imnului naţional, ca şi a stemei de stat nu au fost decât reperele cadrului în care, la 25 decembrie 1991, a fost adoptată noua titulatură – Federaţia Rusă.

Pe 9 iunie a.c., preşedintele Dmitri Medvedev a semnat decretele prin care au fost conferite Premiile Naţionale ale Federaţiei Ruse, pe 2010, pentru literatură şi artă, pentru ştiinţă şi tehnologie şi pentru realizări remarcabile în domeniul umanitar. Acest ultim premiu fiind atribuit regelui Juan Carlos I al Spaniei. Un semnal inteligent, spre polul occidental al Europei.

Tot pe 9 iunie, după participarea la reuniunea dedicată siguranţei mediului înconjurător, Dmitri Medvedev s-a deplasat în Regiunea Nijni Novgorod.

Indicii publice că şeful statului rus îşi menţine promisiunea de a se ocupa de priorităţile sale, până la data când va anunţa public dacă va mai candida pentru un al doilea mandat prezidenţial.

În schimb, premierul Vladimir Putin continuă să surprindă presa străină, cu apariţii publice tipice campaniilor electorale americane.

Aşa se explică prezenţa sa pe plaja de la Soci, alături de un grup de tineri, cu care a cântat, acompaniat la chitară, o melodie clasică pop, din epoca sovietică.

El a preferat să ajungă acolo cu o barcă cu motor, pentru a purta un dialog, evident mediatizat, cu 37 de voluntari pentru construcţiile necesare Jocurilor Olimpice, din iarna anului 2014.

Mesaj limpede către conaţionalii săi: atunci va fi prezent în tribuna oficială. Fie ca preşedinte, la al treilea mandat, fie ca premier, cu Dmitri Medvedev în stânga sa, ca la parada de la 9 mai 2011, din Piaţa Roşie. Orice ofiţer ştiind că în dreapta stă întotdeauna comandantul…

Grupului inedit de pe plajă i s-au alăturat vedeta de muzică pop Vera Brejneva, cântăreţul de melodii folk şi pop Oleg Mitiaiev şi duetul pop Uma2rman.

Ei i-au cântat lui Vladimir Putin melodia „Vova te-am aşteptat atât de mult!”

Pe timpul dialogurilor informale, purtate în apropierea focului aprins pe plajă, premierul rus a declarat că Jocurile Olimpice sunt importante pentru că răspund aşteptărilor populaţiei de a se bucura de festivităţi deosebite.

Ziarul „Komsomolskaia Pravda” a precizat că Putin a evitat întrebările vizând candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2012, dar a surâs tinerilor, după ce li s-a confesat: „este prea devreme, pentru mine, să devin pensionar!”

Într-un asemenea context, Vladimir Putin a primit cu plăcere un compact disc, cu cântece umoristice despre el, afirmând, relaxat, că îi place parodia de bună calitate.

El a cântat o melodie a vedetei pop Alla Pugaciova, alături de tinerii prezenţi pe plajă, cea intitulată „Nu noi am făcut această lume.”

Jurnaliştii ruşi îşi amintesc că premierul a acţionat, de o manieră similară, pentru a mări şansele partidului său Rusia Unită şi la alegerile pentru Duma de Stat.

În luna mai a.c., conştient că alegătorii au dezamăgiri majore şi trebuie altfel mobilizaţi, pentru a vota în favoarea celor ce conduc acum federaţia, Vladimir Putin a creat Frontul Poporului din întreaga Rusie, în care deja a atras, sub diferite forme, circa 400 de organizaţii.

În plus, la întâlnirea de pe plajă, Putin a afirmat, pentru prima oară, că acest bloc electoral este deschis şi cetăţenilor care se înscriu individual.

Pe 9 iunie, premierul rus a invitat, în biroul său, o droaie de jurnalişti, ca să consemneze mesajul lui pentru mediul universitar şi cel de afaceri.

El a cerut miniştrilor prezenţi să coopereze adecvat pentru punerea în aplicare a Programului Federal „Limba Rusă”, astfel încât în anul 2012 să aibă loc deschiderea, în Franţa, a “Sezonului de limbă şi literatură rusă”.

Ziariştii invitaţi la reuniunea guvernului au notat fraza cheie, rostită de Putin: „conservarea şi promovarea limbii ruse este o problemă naţională şi una dintre priorităţile noastre absolute. În acest scop am alocat 2,5 miliarde ruble pentru Programul Federal „Limba Rusă”, prevăzut a se derula până în 2015.” Alt semn de statornicie, în vârful ierarhiei de stat, a oratorului.

Şi cum tradiţia veştilor bune – în ajunul sărbătorii naţionale – este respectată, cu sfinţenie, compania rusă de automobile Sollers şi cea de peste Ocean, Ford America’s Inc au semnat un acord – devenit public tot pe 9 iunie -, privind o cooperare reciproc avantajoasă.

Astfel, până la finele anului în curs, fabrica patronată de cele două companii – numită simbolic Ford Sollers – va deveni unul dintre cei mai puternici producători de maşini din Rusia.

La Moscova, acest proiect este considerat unul de neegalat, deoarece constituie un prim exemplu de parteneriat cu drepturi depline şi echitabile, între o firmă din Rusia şi una străină.

Se are în vedere lansarea a şase noi modele de autoturisme şi o producţie anuală de 350.000 de maşini.

Compania rusă nu va fi responsabilă doar pentru asamblarea autovehiculelor, ci va avea şi un centru de cercetare ştiinţifică, un birou de design şi o producţie integrală a motorului utilizat de autoturisme.

Ce va câştiga firma americană? O reţea de dealeri pusă la punct într-una dintre cele mai mari pieţe de autoturisme din lume.

Iar compania rusă? O şansă unică de dezvoltare, la nivel naţional, cu clienţi tentaţi de noile autoturisme, aproximativ 30% din producţia anuală fiind deja planificată să fie exportată în Comunitatea Statelor Independente.

Pe plan militar, lucrurile sunt însă mai complexe. Chiar dacă această săptămână a fost marcată, începând de luni 6 iunie, până vineri 10.06.2011, de primul exerciţiu în comun al NATO cu Rusia, numit „Vigilant Skies 2011”, la finalul şedinţei Consiliului NATO-Rusia, de la Bruxelles, din 8 iunie, ministrul rus al apărării, Anatoli Serdiukov, a declarat presei că Alianţa ignoră îngrijorările Moscovei privind propusul scut de apărare europeană.

Serdiukov a precizat că diferendul principal este generat de garanţia cerută de Rusia, conform căreia scutul european nu va intercepta rachetele balistice ruse. O formulare cel puţin interesantă! Pentru că acceptă, teoretic, posibilitatea ca acestea să pornească spre arealul european occidental.

În absenţa unui acord cu NATO, în problema sistemului antirachetă, Rusia va dezvolta propriile sale forţe ofensive nucleare – a mai declarat Anatoli Serdiukov.

Atent cu oaspetele său, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a reamintit faptul că Alianţa este responsabilă pentru toate ţările membre şi nu are de gând să împartă, această răspundere, cu statele care nu sunt membre.

Viziunea Cartierului General al NATO este dezvoltarea a două sisteme independente antirachetă, aliat şi rus, dar cu un obiectiv comun şi o conlucrare pe măsură.

Vremea confruntărilor militare a trecut în Europa. Cea a cooperării efective, între Rusia şi NATO, între Rusia şi Statele Unite, este încă în faza încrederii rezervate, salutară, dar insuficientă.