Dincolo de posibila suspendare a preşedintelui ales al României, de asumarea probabilă a interimatului, la conducerea ţării, de către liderul Senatului, rămâne comparaţia cu stilul prezidenţial, de conducere a Statelor Unite.
Ca model deloc autoritar, ci de constantă legătură cu oamenii simpli, de respect, nemimat, faţă de militari şi familiile acestora, aşa cum o demonstrează şi imaginile de mai jos:
În fiecare dintre ultimii trei ani, preşedintele Obama a marcat Ziua Independenţei, cu o celebrare la Casa Albă, printr-un concert, menit a onora pe membrii armatei americane şi pe familiile lor.
Şi tradiţia va continua şi în acest an, cu un spectacol de muzică country, susţinut de cunoscutul interpret Brad Paisley.
În acelaşi timp, puteţi viziona şi imagini de la sărbătorirea Zilei Independenţei în trecut:
WASHINGTON, DC: În mesajul său din această săptămână, preşedintele Obama a spus poporului american că impasul existent, la nivelul legislativului, din Washington, trage economia înapoi, în acest moment dificil, pentru clasa de mijloc.
Proiectul de lege al preşedintelui ar putea crea mai mult de 1.000.000 de locuri de muncă suplimentare, dacă Congresul ar renunţa la opoziţia sa faţă de acordarea, la întreprinderile mici, a unor reduceri fiscale, pentru angajarea mai multor lucrători, ajutând astfel statele care păstrează mii de profesori, pompieri şi ofiţeri de poliţie la locul de muncă, şi reîntorcând mii de muncitori, în construcţii, înapoi la muncă.
DE CE NU ARE O INIŢIATIVĂ SIMILARĂ, PRIVIND CREAREA UNOR LOCURI DE MUNCĂ, NOUL EXECUTIV DE LA BUCUREŞTI?
Niciun motiv lucid nu există, pentru a nu proceda astfel…
Preşedintele Barack Obama salutând conaţionali, în timp ce se plimba pe gazonul de sud al Casei Albe.
Fotografie de Chuck Kennedy
CASA ALBĂ:Preşedintele Obama discută, în mesajul său săptămânal, despre reformele necesare pe Wall Street, pe care le-a pus în aplicare pentru a proteja consumatorii şi invită parlamentarii să termine punerea în aplicare a acestor reforme, astfel încât să fie prevenită asumarea de riscuri excesive, pentru a ajuta la crearea unei economii ce este construită pentru a dura.
Preşedintele Barack Obama, discutând cu José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şi prim-ministrul Mario Monti din Italia, în timpul unei recepţii la Summit-ul G8, la Camp David, Maryland, pe 18 mai 2012. Premierul Dmitri Medvedev şi preşedintele François Hollande au un dialog în stânga fotografiei.
Altfel spus, preşedintele Statelor Unite ia pulsul Europei, iar premierul rus pe cel al Franţei…
Fotografie de Pete Souza
CASA ALBĂ: Bine aţi venit la Săptămâna din Aripa Vestică/West Wing Week, ghidul a tot ceea ce se întâmplă pe strada Pennsylvania, la nr.1600. În această săptămână, preşedintele discutat planul său de a ajuta proprietarii de case în Reno, a adresat un mesaj la Barnard College, a acordat Medalia de onoare post-mortem pentru eroismul în războiul din Vietnam, şi a continuat să solicite Congresului să acţioneze pentru a se crea locuri de muncă şi a ajuta clasa de mijloc, a-i restabili securitatea, subliniind necesitatea de a se investi în întreprinderile mici şi de a se restarta noi angajări. Motto-ul acestei săptămâni fiind “Ţinteşte sus şi speră profund!”