FORŢELE SPECIALE FRANCEZE VOR ACŢIONA ÎN LIBIA

În fotografie, deputatul francez Axel Poniatowski:

Conştient că preşedintele Barack Obama – ca laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi candidat la al doilea mandat prezidenţial la Casa Albă – se va ţine de cuvânt şi nu va trimite – decât în condiţii excepţionale, inexistente la ora actuală – trupe terestre pe solul libian, preşedintele Franţei, Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, a găsit soluţia pentru acţiuni militare desfăşurabile pe solul Libiei.

În acest scop, pentru a nu şoca, ci doar ca să pregătească opinia publică franceză, europeană şi de peste Ocean, şeful statului francez l-a mandatat pe preşedintele comisiei de relaţii externe, din Adunarea Naţională, Axel Poniatowski să declare – luni 18.04.2011 – că situaţia actuală, din teatrul libian de operaţiuni aliate – momentan aeriene şi navale – “prezintă toate caracteristicile unei împotmoliri în mlaştină.”
Ca Sinan Paşa la Călugăreni…

Pe baza acestei constatări, aparent diplomatice – de inspiraţie prezidenţială – deputatul Poniatowski, bine consiliat, a cerut, nici mai mult, nici mai puţin, decât intervenţia forţelor speciale franceze pe teritoriul suveran al Libiei.

Pentru ca lucrurile să fie lipsite de orice ambiguitate şi transmise clar la jurnalişti, Axel Poniatowski a emis un comunicat în care afirmă limpede:
“Utilizarea exclusivă a forţelor aeriene, impusă de rezoluţia 1973 a O.N.U., demonstrează limitele sale faţă de ţintele mobile şi imperceptibile ale unităţilor forţelor loialiste, intercalate cu acelea ale insurgenţilor.”

Şi acum vine găselniţa militarilor francezi, dornici să asigure scoaterea din dificultate imagologică a propriului preşedinte:
“Fără informaţie terestră, aviaţia coaliţiei acţionează practic oarbă şi se multiplică riscurile erorilor.”

Ce se va întîmpla dacă nu se va interveni şi cu forţe terestre?

Deputatul Poniatowski estimează – pe baza instructajului primit de la structura de informare publică a forţelor armate franceze, dovadă fiind limbajul său, devenit brusc integral militar – “că ne vom îndrepta spre o împotmolire inutilă şi pierderi importante de vieţi umane, fără punerea în practică a unei convergenţe de acţiuni complementare, între loviturile aeriene şi desemnarea obiectivelor din teren, mulţumită acţiunii forţelor speciale.”

Asta ca şi cum imaginile realizate de sateliţii militari nu ar fi la fel de utile, ca rapoartele de la sol, ale comandanţilor plutoanelor ce vor fi infiltrate, de pe mare şi prin paraşutări nocturne, pe solul libian. Explicaţie de care ar râde şi adolescenţii francezi, dar monsieur Poniatowski o susţine comme une parole d’honneur/ ca un cuvânt de onoare. Politică. Deci ambiguă…

Dorinţa prezidenţială a fost devoalată iniţial pe 17 aprilie a.c., când ministrul francez al apărării, Gérard Longuet, a precizat că este cu siguranţă o slăbiciune ducerea unei lupte aeriene “fără informaţie terestră.”

O afirmaţie ce a stârnit, instantaneu, surâsuri ironice la Pentagon.

Tot Axel Poniatowski – paratrăsnetul preşedintelui francez, în caz că propunerea nu are sprijinul scontat – nu a avut pic de jenă să declare că materializarea sugestiei sale (vorba vine!) este conformă cu spiritul rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate!

De ce? Deoarece NATO va trimite forţe speciale, nu trupe combatante! Culmea penibilului!

Mai mare gogomănie ca asta, nu a avut Alianţa Nord-Atlantică de când s-a înfiinţat. Cum adică? Forţele speciale franceze nu sunt unităţi combatante? Dar ce sunt? Trupe de curăţat cartofi libieni?!…

Domnul Poniatowski ne lămureşte, ca să nu rămânem dezorientaţi:“forţele speciale au misiunea unică de a identifica coordonatele obiectivelor”.
Evident terestre. Potenţiale ţinte pentru loviturile aeriene.

Şi ca opinia publică franceză să reacţioneze pozitiv, demagogul, pardon, deputatul Poniatowski îşi exprimă speranţa că, astfel, se va ajunge la un deznodământ rapid al conflictului, prin depăşirea handicapului actual al forţelor coaliţiei şi insurgenţilor.

Din respect pentru adevăr, trebuie reamintit faptul că rezoluţia 1973, a Consiliului de Securitate, al Naţiunilor Unite, adoptată pe 17 martie, permite ţărilor coaliţiei create să instituie o zonă de interdicţie în spaţiul aerian al Libiei, pentru a proteja populaţia civilă de atacurile avioanelor Forţelor Aeriene Libiene şi “luarea tuturor măsurilor necesare” pentru protecţia locuitorilor neînarmaţi.

Acum se confirmă ceea ce declara preşedintele Dmitri Medvedev, pe 14 aprilie a.c., la finalul reuniunii din China, a puterilor emergente, reunite în grupul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud. El a prevenit, pe jurnaliştii invitaţi la conferinţa sa de presă, că urmează o intervenţie militară a unor aliaţi în Libia, care depăşeşte mandatul acordat de Consiliul de Securitate.

În acest moment, al confruntării (indirecte) între intenţia preşedintelui francez şi declaraţia omologului rus, de dezavuare a oricărei intervenţii terestre în Libia, omul politic care jubilează este Barack Obama. Cel ce a avut un puternic sentiment de frustrare pe timpul neaşteptatei întâlniri, din octombrie 2010, dintre Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, Angela Dorothea Merkel şi Dmitri Anatolevici Medvedev.

Adevăratul circ abia începe în Libia.

RUSIA SCOATE COMANDOURILE LA ÎNCĂLZIRE…

Exact în momentul în care cel mai ezitant preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, de dragul păstrării Premiului Nobel pentru Pace, îşi umileşte generalii, punându-i în situaţia de a preda aliaţilor comanda operaţiunii de interzicere a zborurilor Forţelor Aeriene Libiene, asupra propriului teritoriu naţional, premierul Vladimir Putin a ordonat şi Ministerul de Interne a executat scoaterea la încălzire a comandourilor antiteroriste.

Fotoreportajul transmis agenţiilor de presă străine, de către RIA Novosti, reflectă desfăşurarea exerciţiilor trupelor speciale, pe 24 martie a.c., la Centrul nr. 604, pentru antrenamente tactice şi arme speciale, situat în afara Moscovei.

Şi iată acum o frază ingenios redactată, care ne poate duce cu gândul la executarea unei misiuni ulterioare, cu aceleaşi repere generale:“militarii au parcurs un traseu cu obstacole, au înconjurat şi preluat sub stăpânire o clădire aflată sub controlul teroriştilor, au coborât, în rapel, din elicoptere şi au învins inamicul folosind vehicule blindate.”

La exerciţiu au participat 150 de ofiţeri – a se reţine acest detaliu, semnificativ pentru gradul înalt de periculozitate al misiunii pentru care se pregăteau trupele implicate în acest antrenament -, 30 de transportoare blindate şi două elicoptere de transport.

Pretextul oficial este unul pe măsura surâsului misterios al lui Vladimir Putin: “Exerciţiile au avut loc în perioada premergătoare aniversării a 200 de ani, de la înfiinţarea trupelor de interne, care urmează să fie celebrată pe 27 martie.”

După tragicele evenimente, din 1988, când au avut loc confruntări etnice între armeni şi azeri, la Sumgait, Azerbaidjan, trupele de interne au efectuat diverse operaţiuni speciale, împreună cu alte agenţii de securitate, inclusiv operaţiuni antiteroriste.

În total, circa 680.000 de ofiţeri şi soldaţi din trupele de interne au primit statutul de veteran de război, în timp ce îndeplineau misiuni în diverse zone de conflict. Peste 26.000 au primit premii de stat, iar 103 dintre ei au devenit Eroi ai Federaţiei Ruse.

Pe timpul exerciţiului au fost folosite şi trageri speciale, specifice încercuirii, prin surprindere, a trupelor proprii!

Care este legătura cu Obama?

Imaginaţi-vă că, în locul zăpezii, aceşti militari ar înfrunta nisipul deşertului libian…

GORBACIOV ÎL SPRIJINĂ PE MEDVEDEV

Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a publicat, la Moscova, pe 29 decembrie a.c., un articol intitulat „Noua Agendă Democratică”.

În acest mod, el atrage atenţia opiniei publice ruse asupra importanţei evenimentelor posibile în 2011. Considerate mai relevante decât viitoarele alegeri prezidenţiale.

Gorbaciov crede acum, în prag de An Nou, că „evoluţia societăţii ruse ar putea transforma politica ţării, în ciuda adversarilor interni, care refuză schimbarea sau cei care clasifică Rusia, fără a fi calificaţi în domeniu, ca un stat incorigibil autoritar”

Dar, pentru ca o asemenea evoluţie să se întâmple, Mihail Gorbaciov consideră că o nouă agendă pentru Rusia trebuie să fie proiectată în anul 2011.

Fostul preşedinte sovietic reaminteşte cititorilor săi că, numai cu un deceniu în urmă, pe lista de priorităţi a Moscovei se afla apărarea integrităţii teritoriale a Rusiei şi restaurarea autorităţii guvernării centrale.

O afirmaţie cel puţin curioasă. Din moment ce nu menţionează concret care erau inamicii care vizau integritatea statului rus.

Apoi, fostul lider al partidului comunist sovietic a elogiat rolul lui Vladimir Putin, care, „bucurându-se de sprijinul oamenilor, a fost devotat materializării unei agende a stabilizării. Noi am putea dezbate mijloacele prin care acest obiectiv a fost atins şi cu cât succes, dar provocările existenţiale ale Rusiei au fost depăşite în mare parte. ”

Evident că nu într-o manieră democratică.

În acest context, progresul înregistrat în etapa stabilizării a evidenţiat problemele nerezolvate ale Rusiei, pe care doar le-a exacerbat criza financiară globală.

O criză care – scrie Gorbaciov – “nu a dat naştere corupţiei la toate nivelurile guvernului şi nici nu a determinat Rusia să îşi piardă dinamica sa democratică.”

Fostul preşedinte sovietic consideră o eroare concepţia conform căreia Rusia are avantajul unor excepţionale zăcăminte de petrol şi gaze, deoarece se uită realitatea că aceste resurse naturale nu sunt inepuizabile.

Mai mult, chiar şi în condiţii favorabile unor preţuri excepţionale pe piaţa mondială, la livrările de gaze şi petrol, sumele câştigate de Moscova nu au fost utilizate pentru eradicarea sărăciei, care afectează încă zeci de milioane de ruşi.

Apoi, Gorbaciov scrie negru pe alb: „ sunt convins că toate necazurile Rusiei au venit din politică. Avem nevoie de un mediu democratic şi competitiv, de iniţiativă la toate nivelurile, de o societate civilă activă şi un control real public. Numai în astfel de condiţii se vor găsi soluţii la problemele dificile.”

Laureatul Premiului Nobel reaminteşte că, începând din anii 2005-2006, autorităţile ruse au implementat măsuri care au făcut practic imposibile reacţiile la problemele acute din societate.

Deciziile de a anula alegerile directe de guvernatori, de a introduce lista de partid, la votare, de a ridica pragul electoral necesar partidelor pentru a intra în Duma de Stat şi abrogarea cerinţei prezenţei minime la vot – toate însoţite de o manipulare agresivă a alegerilor şi a mass-media – a creat un sistem politic închis la feedback-ul dat de societate.

Consecinţa este şi azi vizibilă. Elita politică a servit doar propriile interese înguste.

Mihail Gorbaciov aminteşte de incendiile violente din vara trecută, de izolarea practică, de atunci, a elitei politice, de activarea bruscă a mişcărilor publice, a jurnaliştilor, ecologiştilor, oamenilor de afaceri şi a cetăţenilor simpli, sătui de imobilismul şi corupţia funcţionarilor publici.

Un eveniment precum cel menţionat a reliefat lupta care devine tot mai dură dintre tendinţele democratice şi cele anti-democratice. Dacă acestea din urmă vor învinge, toate realizările din anii conducerii Rusiei de către Putin, inclusiv stabilitatea „vor fi puse în pericol”, scrie Gorbaciov.

Apoi, în mod surprinzător, laureatul Premiului Nobel a făcut referire la ceea ce scria, despre ameninţarea menţionată, pe blogul său, presedintele rus Dmitri Medvedev, în noiembrie: „Nu este un secret că, începând de la o anumită perioadă, simptomele de stagnare au început să apară în viaţa noastră politică, ca şi ameninţarea unei cotituri în politica internă şi pericolul transformării stabilităţii într-un factor de stagnare.”

Concluzia citată a fost una neaşteptată, pentru Gorbaciov. Care consideră evaluarea lui Medvedev drept dovada înţelegerii de către acesta a faptului că problemele Rusiei sunt înrădăcinate în politica sa, în degradarea partidului de guvernământ, în lipsa unei opoziţii reale şi în lipsa de respect pentru drepturile minorităţilor politice.

Mihail Gorbaciov sugerează că:”Îmbunătăţirea educaţiei trebuie să fie o prioritate de top. Am abordat-o în momentul în care cerinţa constituţională de educaţie universală, liberă, poate deveni o ficţiune. Oamenii se întreabă: Cum se face că, după Al Doilea Război Mondial, guvernul a avut suficienţi bani pentru a asigura o educaţie gratuită, iar astăzi nu?”

Iată de ce, în viziunea fostului lider comunist, agenda anului 2011 va trebui să includă o puternică componentă economică, Rusia având nevoie de un progres bazat pe o modernizare rapidă şi de o economie accelerată de ultimele tehnologii viabile pe mapamond. Deziderate imposibil de atins fără oameni cu o educaţie ştiinţifică adecvată.

Finalul materialului este un sprijin fără echivoc pentru actualul preşedinte rus:”Sunt convins că Medvedev trebuie să devină lider în procesul de elaborare a noii agende publice ruse, şi el trebuie să acţioneze în anul care vine. Societatea îl va sprijini.”

Semnal indirect şi către Putin. Că este bine să rămână premier.

ARTICOL PUBLICAT DE ARENA.MD