Război al românilor contra românilor
Al patrulea areal electronic – în ordine alfabetică – pe lista celor care vor fi înfăţişaţi aşa cum sunt ei este iniţiatorul tribunei publicistice a cărui primă pagină am inserat-o în facsimilul de mai sus.
Petre Crăciun este un jurnalist tenace, cu o evoluţie anterioară într-un mediu orientat spre dezirabila ordine şi dreptate socială, unul dintre puţinii condeieri ai acestui timp care nu îşi sacrifică ideile, proiectele, cărţile, de dragul unui senzaţional facil şi promovează editoriale pentru un public ţintă lucid. El nu se lasă păcălit de tembelismul televizat, incultura majorităţii teleaştilor şi subţirimea viziunii unor producători mai mult sau mai puţin talentaţi, dar emiţători ai cancerului general numit simplu – mediocritate.
Fraza antologică? “Ceea ce sper de la aceste rezultate, este ca ele să ducă la sfârşitul aroganţei prezidenţiale, a celui care a patronat tot acest război al românilor contra românilor. “
Conexiunea cu postarea ce conţine formularea de mai sus se poate face apăsând aici.