LIBIA NU-I PRINCIPALUL SHOW!

OPERAŢIUNEA “ODYSSEY DAWN”

Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.

Ce indică satelitul

Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.

Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.

Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.

Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.

La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.

Tensiuni în Orientul Mijlociu

Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.

Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.

Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.

Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.

În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.

În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.

“O societate tribală”

Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?

Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.

Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”

Unde este adevărata criză

Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”:
”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”

Ce va urma

Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.

Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.

Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.

Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.

Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A., „ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”

Astenie de primăvară?

ULTIMII 10.000 DE LOIALIŞTI AI LUI GADDAFI

Amiralul Édouard Guillaud,
este şeful Statului Major al Forţelor Armate Franceze/CEMA,
din data de 25 februarie 2010.
În virtutea dispoziţiilor decretului nr.2009-869,
din 15 iulie 2009, amiralul Guillaud se află
sub autoritatea preşedintelui Republicii Franţa
şi a guvernului de la Paris,
fiind direct răspunzător de utilizarea forţelor armate naţionale
şi de conducerea operaţiunilor militare,
cu excepţia celor ce reflectă ordine speciale,
precum acelea vizând descurajarea nucleară.

Concomitent, el este consilier militar al guvernului şi are în subordine
atât pe şefii de stat major ai armatei terestre, marinei şi forţelor aeriene,
cât şi pe directorii şi şefii organismelor interarme. Comandă CEMA.

În această complexă calitate,
el a ordonat să i se prezinte o evaluare amănunţită
a situaţiei actuale a Forţelor Armate Libiene.

După ce a raportat-o preşedintelui Franţei,
amiralul a dispus ca o sinteză edificatoare
să fie pusă la dispoziţia jurnaliştilor francezi.
Spre luare aminte.

Conform estimărilor serviciului militar francez de informaţii,
Forţele Armate Libiene/F.A.L.
au un efectiv de 100.000 militari,
dotaţi cu baterii mobile de artilerie terestră şi antiaeriană,
tancuri şi transportoare amfibii blindate,
avioane de vânătoare-bombardament
şi o flotă compusă din nave de război.

Ofiţerii francezi de intelligence au estimat că
unităţile de elită ale armatei libiene
au rămas fidele colonelului Muammar Gaddafi.

Mai mult, generalii libieni contează, teoretic,
pe forţa combativă a 76.000 de militari activi
şi pe sprijinul suplimentar, în caz de nevoie,
a încă 40.000 de rezervişti. În traducere liberă,
şapte divizii şi jumătate pot acţiona în faza iniţială, dură,
a intervenţiei militare aeriene,
a Coaliţiei Voinţei, care, în mod evident,
pentru orice militar de carieră,
va fi urmată de invazia terestră,
căreia i s-ar mai opune şi patru divizii de libieni,
aparent încă fideli lui Gaddafi,
dar nu la fel de bine instruiţi, ca şi cei din F.A.L..

Ne aduce aminte de evenimentele din decembrie 1989,
din România:
colonelul Muammar Gaddafi trebuie
cât mai repede…decuplat,
de comanda armatei.

Et puis fini!/Şi apoi sfârşitul…

HILLARY CLINTON LAUDĂ “AL JAZEERA”!

Anticipând cât de mult va conta războiul imagologic, pe micul ecran, în perioada următoare, datorită evoluţiilor sângeroase din lumea arabă, secretarul de stat Hillary Clinton a afirmat, pe 2 martie a.c., că postul TV “Al Jazeera”, devine tot mai vizibil în Statele Unite, deoarece oferă “ştiri reale”. Ceva ce presa americană pare că nu prea mai face.

Cu ce ocazie s-a erijat doamna Clinton în autoritate publică în materie de presă modernă? Cu prilejul alocuţiunii sale în faţa Comitetului pentru Relaţii Externe, al Senatului.

Acolo, ea a declarat că SUA pierde războiul informaţional în lume.

De ce? Alte state şi mijloace moderne de informare în masă sunt mai active în zonele unde se întâmplă ceva, de pildă în Orientul Mijlociu. În acest mod, canale de televiziune precum “Al Jazeera” contribuie activ la schimbarea mentalităţii şi atitudinii oamenilor. Şi ca să pună bomboana pe ceea ce crede ea că ar fi, pe moment, coliva presei americane, secretarul de stat a precizat că “fie că place sau nu”, “Al Jazeera” este un post TV foarte eficient, iar cele americane nu reuşesc să ţină pasul cu acesta:

“Numărul telespectatorilor care urmăresc jurnalele de actualităţi, la “Al Jazeera”, creşte în Statele Unite, deoarece difuzează ştiri reale. Poate nu sunteţi de acord cu asta, dar acceptaţi realitatea că numărul de ştiri pe oră este mai mare la postul arab menţionat, decât la cele americane, pline de un milion de reclame. Ştiţi că între argumentele diferitelor talk-shaw-uri şi alte chestii pe care le facem în buletinele noastre de ştiri, ce nu sunt deosebit de informative la noi, şi modul cum redau noutăţile străinii este o diferenţă.”

Pe timpul vârfului de criză politică, afirmă jurnalistul Ryan Grim, de la “The Huffington Post”, relatările de la faţa locului, ale versiunii în limba engleză, ale postului TV “Al Jazeera”, au fost rar utilizate de televiziunile americane.

Expertul în media Jeff Jarvis a comparat, şi el, “Al Jazeera” cu canalele TV, de ştiri din S.U.A.:“Ştirile vitale despre schimbările majore în lume sunt generate de evenimentele din Orientul Mijlociu şi nicio celebritate xenofobă sau obsedată să dea un… os de ronţăit presei americane, cu confesiuni din viaţa sa, nu poate să aducă perspectiva asupra lumii reale, aşa cum o face postul TV, în limba engleză, “Al Jazeera”.”

În traducere liberă, s-ar putea ca primele acţiuni, ale forţelor aliate, pe teritoriul libian, să le vedem LIVE/în direct, mai întâi la “Al Jazeera”, cu consimţământul tacit, dar bine calculat – sub aspectul forţei de impact asupra comunităţii arabe – al Pentagonului, la sugestia posibilă a Departamentului de Stat.

VA ACŢIONA INFANTERIA MARINĂ AMERICANĂ ÎN LIBIA?

Una dintre metodele de răspuns ale unei administraţii americane, la criticile presei şi ale opoziţiei, este recursul la o alocuţiune rostită într-un areal academic.

De data asta, Robert Gates, şeful Pentagonului, a poposit vineri, 25 februarie a.c., la celebra Academie West Point, unde, în faţa viitorilor ofiţeri ai Forţelor Armate Americane, a declarat că nu ar fi deloc înţelept, pentru Statele Unite, de a se mai angaja vreodată, în vreun război, precum cel din Irak sau din Afganistan, deoarece şansele de a schimba un guvern, în acest mod, sunt tot mai reduse.

„În opinia mea, orice viitor secretar al apărării, care ar recomanda preşedintelui să trimită, din nou, forţe terestre numeroase în Asia, sau în Orientul Mijlociu, sau în Africa, ar trebui să fie examinat la…cap” a afirmat mister Gates, în faţa cadeţilor, ce ştiau de criticile vizând şovăielile preşedintelui Obama, faţă de dinamica revoltelor din Orientul Mijlociu şi de sugestia de a se interveni, cu infanteria marină, în Libia, ca replică necesară la reprimarea dură, de către Gaddafi, a manifestaţiilor din diferite oraşe libiene.

Din dorinţa de a păstra aparenţa unui discurs mai degrabă axat pe viitorul forţelor armate, decât pe provocările actuale, la care acestea trebuie să le facă faţă, Robert Gates consideră că realităţile lumii de azi ar obliga Pentagonul să remodeleze bugetul său, deoarece conflictele potenţiale, din Asia şi Golful Persic, necesită o implicare sporită a forţelor aeriene şi maritime, decât a celor terestre.

Statele Unite au patru categorii de forţe armate, cele trei enumerate, plus infanteria marină – recent evocată de „The Washington Times”, ca soluţia ideală pentru o intervenţie americană eficientă la Tripoli.

Şi, pentru a se menţine la înălţimea unui discurs academic, secretarul apărării – tentat, ca orice demnitar civil, aflat temporar la conducerea organismului militar naţional, de a arăta capacitatea sa de a fi „vizionar”, într-un domeniu unde “a aterizat” doar ca expresie a votului democratic, eventual şi a unei diplomaţii personale, utilă dialogului, deloc facil, cu liderii militari – a atenţionat cadeţii că par a fi tot mai puţin probabile perspectivele ca să mai aibă loc, în viitor, confruntări desfăşurate cu utilizarea, pe scară largă, a unităţilor terestre mecanizate. Motiv pentru care mister Gates susţine că:”va fi tot mai greu armatei să justifice numărul militarilor, mărimea şi costurile unităţilor blindate.”

Urmează mesajul cheie pentru criticii preşedintelui Obama:”şansele de a repeta un alt Afganistan sau Irak – invadând, pacificând şi administrând o ţară mare (precum arată Libia pe harta Africii – nota autorului) din lumea a treia pot fi reduse”.
Dar nu excluse…

Urmează sugestia unui posibil compromis, în sensul că guvernul de la Washington D.C., inclusiv Departamentul Apărării, ar trebui să se concentreze pe capacităţile ce pot preveni transformarea unor probleme „purulente” în crize cu o evoluţie rapidă, care ar necesita, ulterior, o intervenţie militară americană pe scară largă.
Evident, controversată.

Cum infanteria marină are capacitatea de a acţiona rapid în zona “purulentă” a capitalei libiene, Tripoli, administraţia Obama sugerează, astfel, că dacă i se va cere o soluţie „manu militari”, pentru a preveni escaladarea confruntării, dintre opozanţii şi loialiştii lui Gaddafi, o intervenţie – la scară mică, dar extrem de eficientă, ca rapiditate şi finalitate – poate fi acceptată.

Pentru a nu fi acuzat că foloseşte tribuna de la West Point pentru o modera o dificultate vizibilă a administraţiei Obama, într-un moment când şi lumea arabă aşteaptă să vadă dacă va interveni Pentagonul, pentru a stopa vărsarea de sânge din Libia, Robert Gates a dat de înţeles, prin secretarul său, desemnat a furniza date suplimentare presei, că alocuţiunea lui poate fi considerată una de “rămas bun”, în condiţiile în care el va părăsi conducerea Departamentului Apărării, în acest an.

Mister Gates a reamintit cadeţilor că profesioniştii armatei americane au parcurs un deceniu de conflicte militare dificile şi succesive, ceea ce a generat un corp de tineri ofiţeri cu aptitudini excepţionale, dobândite în teatrele de operaţiuni irakian şi afgan. Cu toate acestea, în viitor, s-ar putea ca nu toţi aceşti militari de elită să mai aibă un loc de muncă, dacă nu se vor aloca fondurile necesare pentru a finanţa marile unităţi de luptă.

Secretarul apărării a declarat că este îngrozit de faptul că bărbaţi şi femei, aflaţi în momentele cele mai bune ale carierei lor profesionale, care au răspuns de soarta a sute de militari şi de milioane de dolari acordaţi ca asistenţă, pentru proiecte civile realizate în Irak şi Afganistan, sau au contribuit la reconcilierea unor triburi aflate în conflict, se vor găsi în situaţia de a opta pentru una sau alta dintre meseriile existente în viaţa civilă.

Şeful Pentagonului a surprins plăcut, pe tinerii din sală, când a afirmat că pe teritoriile irakian şi afgan s-au derulat „războaie ale căpitanilor”, deoarece ofiţeri cu grade mici au fost puşi în situaţia de a lua decizii cu consecinţe de o complexitate extrem de mare.

Robert Gates a formulat şi o posibilă soluţie pentru viitorul acestor ofiţeri tineri, ce au avut parte de experienţe dure în teatrele de operaţiuni militare. Pentagonul ar trebui să acţioneze astfel încât asemenea cetăţeni americani, energici, devotaţi patriei lor, conştiincioşi şi capabili, să poată avea parte, după turul efectuat într-un teatru de operaţii, de unul în societatea civilă americană, prin finalizarea şi a altor studii universitare, prin predarea anumitor materii, în diferite instituţii de învăţământ, prin încadrarea, temporară sau definitivă, după caz, în institute de cercetare sau în diferite posturi ale structurii administrative ale Congresului.

Principala îngrijorare a domnului Gates?
Rigiditatea birocratică, ce împiedică o revizuire constructivă, a procesului de promovare în funcţii şi de trimitere în misiuni, peste hotare, a celor mai buni ofiţeri, apţi să conducă, în viitor, diferite eşaloane ale armatei, inclusiv cele patru categorii de forţe armate.

Faptul că discursul lui Robert Gates a coincis cu oferta NATO, de a se implica în gestionarea situaţiei tensionate create de măsurile represive ale preşedintelui libian contra opozanţilor săi, indică o modalitate a administraţiei Obama de a semnala public că înţelege presiunea republicanilor şi a unora dintre aliaţii europeni.

Cât de mică va fi scara soluţiei alese pentru oprirea violenţelor din Libia?

Poate că răspunsul este deja schiţat pe harta generalului James F. Amos, comandantul infanteriei marine americane. Doar deviza comandamentului său este „ Infanteriştii marini. Puţini şi mândri.”

OPERAŢIUNEA “PATRU STELE”

Aflată sub presiunea durilor de la Washington D.C. – politicieni sătui de discursurile de domnişoară de onoare, ale preşedintelui actual al Statelor Unite, care şi în ultima sa alocuţiune, pe tema situaţiei din Libia, pleda pentru condiţia de „fată mare”, a superputerii lumii, în legătură cu valul de revolte succesive, deloc întâmplătoare, din Orientul Mijlociu – administraţia Obama a recurs la o lovitură sub centură, la adresa înstelaţilor din Pentagon, folosind, ca şi în cazul generalului Stanley A. McChrystal, celebra revistă „RollingStone”.

De data asta, cel aflat pe „făraşul puterii” este generalul-locotenent William Caldwell, care se ocupă de instruirea trupelor armatei naţionale afgane. El a ordonat unei echipe de experţi militari, în operaţiuni psihologice, de la Camp Eggers, din Kabul, ca să manipuleze pe senatorii americani şi alte personalităţi, ce vin în vizită la militarii S.U.A. dislocaţi în Afganistan, pentru a sprijini solicitarea de a trimite mai multe trupe acolo şi de a aloca fonduri suplimentare pentru acest război cu insurgenţii talibani. Când un ofiţer a încercat să stopeze această operaţiune, el a devenit ţinta unei represiuni subtile.

“Misiunea mea în psy-ops este de a mă juca cu minţile oamenilor, pentru a determina inamicul să se comporte în modul pe care îl dorim noi” a precizat locotenent-colonelul Michael Holmes, comandantul unităţii IO/Information Operations, care a primit o mustrare oficială, după ce a refuzat să execute ordinele generalului Caldwell. „Îmi este interzis să fac asta propriilor noştri oameni. Când îmi ceri să încerc să utilizez aceste deprinderi profesionale cu senatori, atunci ai trecut o linie”.

Lista de vizitatori vizaţi pentru un asemenea demers al militarilor specializaţi în operaţiuni psihologice era lungă. Printre cei nominalizaţi expres în această dezirabilă campanie se aflau senatorii John McCain, Joe Lieberman, Jack Reed, Al Franken şi Carl Levin; apoi Steve Israel, de la Comitetul Camerei reprezentanţilor pentru Credite, ambasadorul ceh în Afganistan; ministrul de interne german şi o serie de analişti influenţi.

Culmea îndrăznelii generalului Caldwell? Era vizat şi amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon!

Acest scandal mediatic aduce brusc, în atenţia opiniei publice, eforturile comenzii trupelor americane, din teatrul afgan de operaţiuni militare, pentru a convinge lideri politici influenţi să suplimenteze măsurile necesare câştigării unei campanii ce pare a fi tot mai nepopulară.

Conform definiţiei din regulamentul aprobat de Pentagon, psy-ops/operaţiuni psihologice înseamnă utilizarea unor tactici de propagandă şi psihologice pentru a influenţa emoţiile şi comportamentele grupurilor ostile străine. Legea federală interzice militarilor să desfăşoare psy-ops care să vizeze cetăţeni americani.

Când ofiţerul Holmes şi echipa sa, compusă din patru experţi militari, a ajuns în Afganistan, în noiembrie 2009, misiunea lor a fost de a evalua efectele propagandei americane asupra talibanilor şi populaţiei locale.

Dar, în luna următoare, Holmes a început să primească ordine direct de la echipa generalului Caldwell, pentru a utiliza expertiza sa pe o nouă ţintă: vizitatorii oficiali americani. La început, ordinele au fost transmise verbal.

Potrivit mărturiei lui Holmes, generalul delegase militari, din structura de relaţii publice, pentru a studia profilurile personalităţilor ce urmau să vină în vizită, inclusiv modul cum au votat în chestiuni legate de securitatea naţională, ce le place sau nu, precum şi…problemele lor sensibile.

Siguranţa de sine a echipei lui Caldwell era atât de mare, încât printr-un e-mail – evident păstrat în memoria computerului – i-a cerut colonelului Holmes sugestii privind modul de ajustare a prezentărilor făcute de general distinşilor săi vizitatori, inclusiv cum este mai bine să fie redefinit… mesajul dorit.

Vizitele congresmenilor americani, în teatrele de operaţii sunt o constantă în viaţa parlamentarilor de peste Ocean. Şi includ momente aparte, pentru jurnaliştii aduşi din Statele Unite, care îi fotografiază şi îi filmează cu căştile metalice pe cap şi scurtele de protecţie antiglonţ.

Generalii care primesc asemenea delegaţii sunt interesaţi să ofere informaţii, să răspundă la întrebările aleşilor propriei naţiuni şi să-i convingă de eficienţa misiunii lor.

Dar generalul Caldwell a dorit mai mult, respectiv identificarea acelor elemente ce favorizează posibile presiuni individuale, care să determine o delegaţie să revină, la Washington D.C., extrem de motivată, pentru a promova iniţiative legislative finalizate cu trimiterea de noi trupe în Afganistan şi alocarea de noi fonduri financiare campaniei dificile de susţinere a regimului preşedintelui Hamid Karzai – unul dorit a fi democratic.

Caldwell nu a ezitat să îl întrebe pe Holmes:”ce am de făcut pentru a inocula aceste idei în minţile lor?”

Asta ca şi cum preşedintele american ar cere CIA să îi pună la dispoziţie slăbiciunile umane, consemnate în dosarele personale ale oponenţilor politici din Congresul SUA. Holmes a fost invitat să participe la întâlnirile lui Caldwell cu senatorii şi să ia notiţe, fără a divulga meseria sa.

De la aceste chestiuni reale, până la declanşarea tirului mediatic, împotriva generalului încriminat, nu a fost decât o chestiune ce ţine de… decizia prezidenţială.

Un prim cap de acuzare?

Deturnarea atenţiei echipei lui Holmes, de la combaterea, cu tot angajamentul profesional posibil, a inamicului – misiune aparte, ce costă contribuabilii americani aproximativ 6.000.000 de dolari, pe un an de zile – la manipularea senatorilor SUA.

Altă acuzaţie publică?

Caldwell părea mai interesat de ascensiunea sa profesională, decât de învingerea talibanilor.

Cu o ironie muşcătoare, colonelul Holmes a declarat revistei menţionate:”Această operaţiune am numit-o Patru Stele. Caldwell era mult mai axat pe americani şi pe fluxul de finanţare a campaniei, decât pe afgani. Ne aflam acolo pentru a instrui pe militarii afgani. Dar patru luni de zile ne-am concentrat pe…SUA. Ulterior el a dorit să fie vizate, de operaţiunile noastre, şi populaţiile statelor membre NATO. “

În acest sens, conform mărturiei lui Holmes, Caldwell dorea utilizarea echipei sale la antrenarea fiecărui general aliat, şi a structurii subordonate acestuia, în chestiuni tipice operaţiunilor psihologice.

Nu a fost prima dată când Caldwell a încercat să dărâme zidul ce separă relaţiile publice de operaţiunile psihologice.

Aici, Holmes omite să spună adevărul până la capăt. Generalul Caldwell nu este singurul înstelat, din NATO, fascinat de ideea de a subordona relaţiile publice structurii de operaţiuni psihologice.

O asemenea tentativă a fost şi la cel mai mare exerciţiu postbelic al Alianţei Nord-Atlantice, “Strong Resolve 2002”, când un general danez a dorit un lucru similar şi numai opoziţia unui colonel român, sprijinit de comandantul contingentului naţional şi înţeles de şeful de stat major al comandamentului multinaţional, un general german, a stopat subordonarea celor de la P.R./Public Relations, camarazilor de la… operaţiuni psihologice.

Interesant este că Holmes devine eroul unei publicaţii ce nu ar fi obţinut niciuna dintre aceste date relevante, fără sprijinul intelligence-ului militar, o altă zonă extrem de interesată în controlul total al relaţiilor publice în armată.
Un lucru valabil azi şi pe tărâm autohton…

Şi acum vine bomboana pe colivă!

Ce iniţiative, dezvăluite de colonelul Holmes, a mai avut generalul Caldwell?

Când acesta din urmă era comandant la Fort Leavenworth, a pledat pentru exploatarea adecvată a noilor tehnologii comunicaţionale, precum…Wikipedia şi blogurile!

O modalitate estimată de Caldwell ca fiind una capabilă să eficientizeze abilitatea armatei de a influenţa opinia publică internă şi internaţională.
Ceea ce a devenit, între noi fie vorba, o practică curentă a intelligence-ului ce sprijină toate organismele militare din statele membre ale NATO. Fără excepţie.

Generalul Caldwell a mai avut ambiţia să rescrie doctrina oficială a operaţiunilor de informare. Atentă însă la tipul de discurs al preşedintelui Obama, conducerea Pentagonului a preferat translaţia de la eticheta PSY-OPS la una mai neutră MISO – Operaţiuni de Sprijin a Informării Armatei.

Sub presiunea disciplinei militare, Holmes a furnizat generalului Caldwell evaluările vizând pe senatorii veniţi în vizită, şi a ajutat echipa de P.R./Public Relations să pregătească adecvat întâlnirile la nivel înalt.

Dar, Holmes a reamintit apropiaţilor generalului că ordinele acestuia au încălcat Legea Smith-Mundt din 1948, aprobată de Congres pentru a preveni folosirea, de către Departamentul de Stat, a unor tehnici de propagandă, în stil sovietic, pe… cetăţeni ai SUA.

Când colonelul Holmes a raportat îngrijorarea sa, colonelului Gregory Breazile, purtătorul de cuvânt al generalului Caldwell, discuţia s-a încheiat cu ţipetele acestuia:
”Nu este ilegal, dacă spun eu asta!”

A urmat un război surd, între cei doi colonei.

După trei săptămâni, Holmes a aflat că a devenit subiectul unei anchete comandate de colonelul Joe Buche, şeful structurii de personal a generalului Caldwell.

Anchetatorul îl acuză pe colonelul Holmes că merge prin baza militară în haine civile, fără permisiunea superiorului, că utilizează, în mod neadecvat, poziţia sa pentru a începe o afacere privată.

În plus consumă alcool – ceea ce în teatrele de operaţiuni militare este permis numai celor din forţele speciale -, interacţionează pe Facebook, comentând acolo şi…nevoile sale sexuale, deşi are statut de om căsătorit.

Iar ca tacâmul acuzaţiilor să fie complet, aprigul anchetator descoperă şi o relaţie aparte, între acuzat şi una dintre subordonatele sale, doamna maior Laural Levine.

Toate aceste metehne raportate ar fi fost altfel trecute cu vederea, dacă ordinele generalului Caldwell erau executate, fără murmur, de colonelul Holmes.
Sfânta ipocrizie!

Ofiţerii Holmes şi Levine au susţinut că nu era nimic nepotrivit în relaţia lor, şi că numai după ce vor termina misiunea, în Afganistan, vor demara o afacere comună.

Ei, şi alţi membri ai echipei pentru operaţiuni psihologice, au afirmat că au avut permisiunea de a merge prin campusul militar în haine civile. În ceea ce priveşte utilizarea Facebook, generalul Caldwell şi-a încurajat ofiţerii să utilizeze acest website ca parte a iniţiativelor de integrare în reţele sociale, iar colonelul Holmes este doar unul dintre cei 15 mari utilizatori ai Facebook, din subordinea generalului.

Holmes nu a fost singurul care a scris lucruri stupide online. Pagina colonelului Breazile, de pe Facebook, are tipuri similare de prostii, inclusiv referinţe multiple la consumul de alcool, şi o fotografie batjocoritoare la adresa afganilor.

Urmarea anchetei? Holmes şi Levine au fost oficial mustraţi.

Holmes, crezând că a fost victima opunerii sale la campania vizând pe vizitatorii oficiali americani, a adresat un raport inspectorului general de la Pentagon. Trei luni mai târziu, era informat că nu avea dreptul la protecţie, deoarece consilierul militar juridic din bază, pe care l-a informat despre ordinele generalului, nu era cel “desemnat să primească astfel de comunicări”!

Levine, ce are un dosar profesional imaculat şi 19 medalii primite, după 16 ani în armată, inclusiv misiuni de lungă durată în Kuweit şi Irak, se teme că a devenit o…victimă colaterală, în strădania unor superiori de a se răzbuna pe Holmes.

Ea a declarat:“Va fi probabil finalul carierei mele militare. Tatăl meu a fost ofiţer şi eu am crezut că ofiţerii nu vor acţiona niciodată astfel. Am fost răvăşită. Mi-am pierdut încrederea în armată. Şi nu mai pot avea conştiinţa împăcată, ca să recomand cuiva să se înroleze acum în forţele armate.”

După ce a fost mustrat, Holmes şi subordonaţii lui au fost ignoraţi, în perioada care a urmat.

Dar, la 15 iunie, întreaga misiune de instruire din Afganistan a primit o notă de la colonelul Buche, şeful personalului, cu aplicare imediată:
“Angajarea în operaţiuni de informaţii a personalului desemnat pentru Misiunea NATO de Instruire, din Afganistan şi Comandamentul Întrunit pentru Securitatea de Tranziţie în Afganistan este strict interzisă.”

De acum înainte, se preciza în acest ordin expres, echipa lui Holmes nu se va mai numi pentru operaţiuni de informare, ci pentru angajamentul necesar informării. Drept urmare, se va ocupa “de activităţi cu scopul unic de informare şi educare a audienţelor americane, afgane şi internaţionale…”

Brusc, cei destinaţi pentru psy-ops şi alte forme de propagandă, deveneau astfel, în mod oficial, experţi în relaţii publice vizând un public ţintă la nivel mondial!

În ceea ce priveşte operaţiunea de influenţare a unor senatori americani, nu există nicio modalitate de a avea confirmarea rezultatelor practice ale acesteia, asupra politicii SUA.

Însă, în ianuarie 2011, comandamentul aflat în subordinea generalului Caldwell a solicitat administraţiei Obama alocarea sumei suplimentare de 2 miliarde dolari, pentru a instrui încă 70.000 de militari afgani.

Printre cei ce pledează ca să fie aprobată noua solicitare a generalului Caldwell se află şi unul dintre cei înscrişi pe lista cu personalităţile vizate de acesta, ca să fie motivaţi adecvat, respectiv senatorul Carl Levin.

Unul dintre politicienii de care colonelul Holmes s-a ocupat personal, din ordinul generalului Caldwell.

Rămâne de văzut dacă va fi măcar o singură voce, în presa americană, care să ceară explicaţii publice Casei Albe, în legătură cu alegerea revistei RollingStone pentru loviturile de presă împotriva generalilor ce cer preşedintelui un angajament decisiv, nu amânarea unor hotârâri cruciale, în privinţa dinamicii campaniei SUA, devenită a NATO, din Afganistan.

Ce serviciu de intelligence a facilitat această conexiune?

Şi mai ales care agenţie americană de informaţii a văzut în tentativa generalului Caldwell o substituire a atribuţiilor altor experţi, din “războiul derulat în umbra” politicienilor americani.

Faptul că generalul Caldwell nu a fost încă destituit, respectiv nu şi-a dat demisia şi nici nu a fost mutat pe altă funcţie, arată că nu acţiona de capul lui şi avea sprijinul unor demnitari militari ce nu pot fi schimbaţi după pofta inimii lui Barack Obama.

Vom asista la evoluţii interesante.

Iar tăcerea, pe acest subiect, a generalului David Petraeus, comandantul forţelor americane şi aliate din Afganistan sugerează un sprijin tacit pentru generalul Caldwell.

Moment dificil pentru preşedintele Obama.

Care a descoperit, ca urmare a Operaţiunii “Patru Stele”, că nu sunt deloc puţini înstelaţii de la Pentagon ce vor un lider hotărât, în fruntea naţiunii americane.