Amiralul Robert Willard a predat comanda Comandamentului Forţelor Armate ale Statelor Unite, din Oceanul Pacific/PACOM, amiralului Samuel Locklear, pe timpul ceremoniei organizate la Baza Militară H.M. Smith, din Hawai.
Un asemenea ceremonial nu există în Armata României, supusă abuzurilor clasei politice, obişnuită să destructureze performanţa profesională a militarilor de carieră cu apeductele… pardon, cu vivandierele UDMR, PNL şi PDL.
– Ai auzit? Un lider PDL a declarat că “în martie, Mişcarea Populară va deveni realitate ca alianţă electorală”. Mişcarea Populară pe care PDL intenţionează să o creeze ar putea cuprinde partide precum PNŢCD şi ecologiştii, iar sigla şi culoarea acestei mişcări ar putea fi inima şi, respectiv, verde!
Kermit (în dreapta ilustraţiei):
– Verde? Exclus! Iar inima o să le bată tare în piept pedeliştilor, din fostul guvern, când mărţişorul primit de puterea de la Bucureşti va fi o ditamai mişcare populară în stradă, spontană, paşnică, dornică să planteze… ghiocei – la Cotroceni. După modelul minerilor chemaţi de Iliescu…
– What is wrong with Romanian Prime Minister?/Ce este în neregulă cu premierul român?
Kermit the Frog:
– Pentru el, Înalta Poartă este doar la Cotroceni, de unde a şi luat firmanul. Dialogul politic – pe care personal l-a anunţat – fiind pentru fraierii din Piaţa Universităţii, cea evident inutilă pentru dosarele de cadre ale actualilor guvernanţi. Interesul naţional însemnând, doar pentru ei, rămânerea la putere a lui Boc şi a companiei de pupat mânuţele Udrei, favorita sultanului. Nu are de gând să demisioneze! A jurat supunere şi pentru mandatul următor! După alegerile concomitente. Se bazează pe …politica de intoxicare a presei aservite. Şi acolo unde nu are controlul acţionează “cititori revoltaţi”, “ascultători uluiţi” şi… invitaţi în unele studiouri TV, cei cu două feţe – cea pentru fraieri şi cea pentru puterea de la care au primit favoruri substanţiale, precum contracte celebre cu STS-ul…România este o ţară de aserviţi – bine serviţi (sic!) – cu minciuni made in PDL. He! He! He! Boc ăsta, asta e! So what? Bravo!
Pe 21 decembrie 1989, şeful de atunci al statului român era şocat de transformarea adunării bucureştenilor, din faţa sediului partidului de guvernământ, în prima manifestare televizată a unei nemulţumiri populare ce nu mai putea fi tăgăduită.
Pe 21 decembrie 2010, preşedintele de azi al ţării a fost neplăcut surprins de atitudinea comună a şefilor diplomaţiilor franceză şi germană, care au sancţionat, într-o formulă neaşteptată, modalitatea în care este acum guvernată România.
În urmă cu 11 ani exista arealul demnitarilor oficiali, de partid şi de stat, care aveau privilegii ascunse, dar reale.
Azi, fidelii puterii nu se sfiesc să îşi arate averile acumulate te miri cum, în cruntă contradicţie cu nivelul de trai al majorităţii covârşitoare a românilor de rând.
Atunci, în 1989, premierul Constantin Dăscălescu a jucat la două capete, iniţial de partea preşedintelui, ulterior, pentru câteva ore, de partea conaţionalilor uluiţi că au putut pătrunde nestingheriţi în sediul Comitetului Central.
În 2010, premierul Emil Boc, loial conducătorului statului, nu se mai bucură decât de stima unui român din zece alegători, conform ultimului sondaj de opinie.
La ultimul miting de sorginte comunistă, liderul partidului de guvernământ, din 1989, anunţa o sporire minimală a salariilor conaţionalilor săi.
În declaraţiile sale, reiterate pe parcursul anului 2010, şeful, în scripte, al formaţiunii politice care exercită azi puterea executivă, anunţa diminuarea semnificativă a salariilor, promiţând ulterior, în 2011, o revenire, parţială, la nivelele iniţiale.
La finele anului 1989, armata era supusă unui foc încrucişat, al celor care doreau adevărul despre modul cum au fost împuşcaţi peste o mie de români, şi al celor care refuzau să accepte subordonarea faţă de un ministru desuet.
Acum, armata a privit în tăcere mascarada imagologică, de arestare a doi înstelaţi, organizată pentru impresionarea U.E., aşteptând resemnată înlocuirea actualului lider militar cu unul care să corespundă criteriilor prezidenţiale. Aparent profesionale.
Iată simple repere ale convingerii publice că lucrurile merg din rău, în mai rău. O mentalitate mioritică care ne ţine cu capul plecat. Dar nu pentru multă vreme.
În istoria naţională, învingătorii au apărut când nu mai credea nimeni că poate veni clipa independenţei, aceea a unirii, ulterior a reîntregirii României. Iar anul 2011 poate fi eliberarea de tristeţea naţională.
Interesul general | Ion Petrescu | 
March 10, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
