Conform unui sondaj dat publicităţii chiar pe 13 septembrie a.c. şi difuzat de către agenţia Reuters, votanţii indecişi, care ar putea înclina balanţa, în favoarea lui Obama, la alegerile prezidenţiale din 2012, sunt momentan mai atraşi de opţiunile republicanilor, de reducere a deficitelor bugetare şi chiar de anumite enunţuri ideologice ale lor.

Sondajul s-a concentrat asupra cetăţenilor care l-au sprijinit pe Obama, în alegerile prezidenţiale din 2008, dar au votat cu candidaţii republicani, la alegerile pentru Congresul SUA, din 2010. Ei reprezintă cam 20% din electorat, în unele state, şi probabil că vor avea cuvântul decisiv în stabilirea viitorului ocupant, al fotoliului prezidenţial, de la Casa Albă.

Ei bine, 59% dintre aceşti votanţi nu au decis încă dacă vor vota cu Barack Obama sau cu oponentul său republican – conform sondajului menţionat.

Dar ar putea vota cu actualul preşedinte dacă se va accentua creşterea economică. Asta implică o mai mare apropiere a democraţilor de doleanţele acestei categorii de alegători.

După cum se ştie, administraţia Obama se străduieşte să aloce 450 miliarde de dolari, pentru crearea de noi locuri de muncă, printr-un proiect de lege menit a stimula economia americană şi a scădea rata şomajului, cotată acum la nivelul de 9,1%.

În mod paradoxal, susţine Reuters, mulţi economişti afirmă că dacă vor fi sporite cheltuielile guvernamentale, acestea ar stimula creşterea economică, timp în care membrii Congresului desemnaţi să lucreze la un plan pe termen lung, de ameliorare a datoriei naţionale, caută soluţii pentru a fi fundamentat, pe baze realiste, bugetul pe anul 2012.

Cuiul lui Pepelea? Alegătorii indecişi par a nu fi de acord cu această opţiune. Astfel, jumătate dintre repondenţii la acest sondaj cred că reducerea deficitului bugetar ar fi cel mai eficient mod de creare a noi locuri de muncă. Asta în timp ce doar 16% dintre cei chestionaţi susţin că mărirea cheltuielilor pentru dezvoltare şi inovare ar fi cea mai bună abordare a momentului economic actual.

Opinia celor 50% dintre repondenţi este în conformitate cu aceea susţinută public, de către republicani, în Congresul Statelor Unite. Totuşi, alegătorii au fost sensibili la apelul lui Barack Obama, de a fi mărite impozitele celor bogaţi, pentru ca astfel să fie mărită reducerea deficitelor acumulate.

La acest sondaj au luat parte 400 de alegători indecişi, din 12 state americane. Acţiunea de investigaţie a avut loc pe 16 august a.c. şi are o marjă de eroare de plus sau minus 6,4 procente. Repondenţii nu au fost întrebaţi, în mod specific, dacă l-ar sprijini pe Obama, contra unuia dintre actualii candidaţi republicani, pentru alegerile prezidenţiale.

Dintr-o asemenea perspectivă, The Low Visibility/ Minima vizibilitate, a ceea ce a fost numită o vizită de lucru a şefului statului român peste Ocean, are un alt înţeles.

Ce a câştigat România, acum, în Statele Unite?

Judecând lucrurile la rece, fără patima celor orbiţi de disperarea de a câştiga campania pentru alegerile, nu doar parlamentare, din 2012, câteva repere importante pot fi semnalate.

Primul – la nivel prezidenţial. Preşedintele ţării nu ar fi plecat la Washington D.C., dacă nu avea siguranţa întrevederii cu omologul american. Întâlnirea cu vicepreşedintele Joe Biden nu a făcut decât să confirme, printr-un schimb amical de opinii, ceea ce deja se stabilise pe căi diplomatice – unitatea de vederi privind consolidarea parteneriatului strategic şi amplasarea interceptoarelor americane la Deveselu.

Băsescu – oricât nu ar plăcea asta adversarilor săi – nu s-a dus la Casa Albă „ca să facă frumos”, în faţa partenerului său de dialog. Ce a discutat şeful statului român cu omologul american? Condiţia actuală a României. Cea de jucător-cheie, la flancul răsăritean al NATO. O sintagmă enunţată de secretarul american de stat Hillary Clinton, în declaraţia pe care a făcut-o după semnarea Acordului dintre România şi Statele Unite privind scutul antirachetă.

Acordul menţionat nu este doar rodul unei loialităţi de aliat, probată – pe plan militar – în teatrele de operaţiuni militare din spaţiul ex-iugoslav, irakian şi afgan. Unde au căzut la datorie, pentru America – nu este nicio greşeală de tipar -, nu puţini militari români. Nu unguri. Nu din stânga Prutului. Nu din alte arealuri statale nu prea amicale cu naţiunea română de azi.

Documentul semnat de ministrul român de externe şi doamna Clinton este şi expresia unei temerităţi, de a privi spre Răsăritul Europei ca la o federaţie ce trebuie să înţeleagă că ameninţările emise la Kremlin, pot impresiona doar pe votanţii ruşi, nerăbdători să vadă confirmată bănuiala că Dmitri Medvedev va candida la al doilea mandat prezidenţial, secondat, vorba vine, de Vladimir Putin – eternul premier.

Oficial, după ratificarea acordului, SUA va instala dispozitivele defensive pe parcursul a patru ani. Asta în condiţii de pace. Într-o nedorită situaţie de criză, timpul se va reduce în raport de gravitatea ameninţării, nemaifiind decât o chestiune de zile.

Întâlnirea preşedintelui Băsescu cu directorul CIA, David Petraeus – în prezenţa şefilor principalelor servicii secrete româneşti -, ca şi aceea cu liderul Departamentului Apărării, Leon Panetta – cu participarea ministrului român al apărării şi a şefului Statului Major General al Armatei României – constituie racordări pragmatice salutare, ale noilor decidenţi americani, de la Langley, în McLean, Virginia, sediul Central Intelligence Agency, şi de la Pentagon, cu responsabilii români pe domenii similare, pe sprijinul cărora se vor baza în (im)previzibile situaţii de criză.

O deplasare de o asemenea anvergură, finalizată cu contacte multiple, focalizate pe confirmarea continuităţii, la un etaj superior, al parteneriatului strategic bilateral, este o victorie pentru România. Una majoră. De care s-a luat act la Moscova, Chişinău şi Budapesta. Cu inconvenientele aferente.