– Dragul meu Igor, calvarul s-a terminat. Am învins! Iată de ce nu avem timp de pierdut. Motiv pentru care am decis. Tu vei fi noul premier!

– Mă uluiți!

– E pe merit. E pe merit. Pe meritul tău. Om tânăr. Familist. Cu frica lui Dumnezeu. Lumea de la noi te știe. De la televizor. De când ai fost lângă mine. Și cu mine. Cumpătat. Vertical. Deschis spre lumea nouă. Opțiunea mea va fi bine primită la Moscova.

– Vă mulțumesc pentru încredere. Dar nu avem majoritatea!

– O să o avem. Da. O vom avea.

– Cu cine?

– Cu acela care va veni mai repede la mine și va accepta o ofertă pe care nu o poate refuza.

– Președintele Parlamentului?!

– Igor, ești un om isteț. Ești isteț. Dar asta o iau ca pe o glumă. Tătucu’ Parlamentului voi fi eu. Că doar aşa voi superviza toate legile noi, propuse de tine, ca să ne aliniem mai repede la exigenţele Comunităţii Statelor Independente. Acolo suntem şi vom rămâne. Sper că asta ţi-e clar…

– Şi preşedintele republicii?

– Va rămâne o funcţie reprezentativă. Medalii, poze, vizite, nimic concret. Tu vei fi vioara întâi. Ca şef al Executivului nostru. Dacă Marian Lupu face frumos, adică ia notiţe ca pe vremuri şi îmi ascultă sugestiile, atunci al lui este postul. Dacă Vlad Filat, cu binecuvântarea omologului rus va veni la mine, majoritatea noastră va fi mai solidă, iar el încântat că va fi astfel ales preşedintele statului moldovenesc. Chiar aşa. Să nu uiţi sintagma asta! Noi nu suntem al doilea stat românesc. Clar?

– Nu mi-e clară componenţa guvernului…

– Noi vom prelua funcţiile cheie. Şefia guvernului. Armata. Internele. Serviciile secrete. Cine ni se alătură, în funcţie de cum se comportă, mai vedem ce le oferim.

– Şi atunci unde-i contribuţia mea?

– Care contribuţie? Ce contribuţie? De unde şi până unde?

– Păi nu aţi decis să fiu premier?

– Da. Eu ascult. Eu ascult. Eu ascult. Şi ce-i cu asta?

– Am şi eu o variantă de organigramă guvernamentală. Şi mă gândesc la nişte oameni, experţi potriviţi pentru ministere cu greutate.

– Poţi să o ai. Să o ai, de ce nu? Dar, deocamdată faci cum zic eu. A cui este victoria?

– A noastră.

– Vorba vine. Vine vorba. A mea! Crezi că mi-a fost uşor să văd cum ista…interimarul arăta moldovenilor simpli ce penumbre a găsit el prin prăvălia mea?

– Bun. Dar… acum va fi în opoziţie…

– O să mai vedem. Mai vedem. Că nu am câştigat alegerile, ca să consolidăm democraţia!

– Dar, ce, Doamne iartă-mă?

– Autocraţia!

– Autocraţia cui?

– Poftim întrebare! Ista…

– A mea? Nici nu mă gândesc la aşa ceva…

– A mea! Şi mă gândesc din 2009 la aceasta!

– Vladimir Nicolaievici, nu ar fi mai bine să ne bucurăm acum, decât să ne supărăm pe ce a fost?

– Igor Dodon, când erai prim-viceprim-ministru şi ministru al economiei şi comerţului în guvernul condus de Zinaida Greceanîi parcă erai mai supus. Mai supus, nu?

– Şi cu Uniunea Europeană ce facem?

– Ce fac şi americanii!

-…!?

– Le vorbim frumos, îi gâdilăm şi ne vedem de ale noastre…

– Şi cu opoziţia?

– Urechean se va pensiona. Pe Ghimpu îl trimitem la Bruxelles, la reciprocitate, că aşa a făcut şi el cu mine.

– Şi tinerii?

– Occidentul este primitor cu ei.

– Şi România?

– Îi faci o vizită omologului de la Bucureşti, vezi cum ascultă el de tătucul lor şi faci la fel, la întoarcere.

– Şi…

– Gata, cu politica! În cinstea Victoriei să ciocnim o votcă!

– Vladimir Nicolaievici, aş prefera o şampanie, doar o să vină şi presa.

– Şampania rămâne după instalarea ta ca premier. Ca premier, da?…