Hans Blix, fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică/AIEA a acordat un interviu postului de televiziune RT.
În acest context, el a recunoscut că agenţia menţionată a cooperat ani buni cu agenţii de spionaj din lume – inclusiv aceea din Iran! – pentru a completa informaţiile căpătate prin intermediul delegaţiilor oficiale, cu datele confidenţiale, obţinute de structuri de intelligence.
Într-un articol publicat de Shlomo Ben-Ami, ex-ministru de externe al Israelului, se insistă pe ideea că, probabil, cea mai bună formulă de progres către o zonă liberă de arma nucleară, în Orientul Mijlociu, ar fi un cuprinzător acord de pace israeliano-arab, care să ţină cont de Iniţiativa Arabă pentru Pace şi să stabilească un areal lipsit de arme de distrugere în masă, în această regiune.
Prin urmare, arabii ar trebui să ofere Israelului beneficiile cheie ale păcii, înainte ca aceasta să fi fost formal încheiată!
Israelul, la rândul său, trebuie să se angajeze, din nou, la doctrina ex-premierului Yitzhak Rabin, care susţinea că numai un acord de pace regional poate preveni alunecarea Orientului Mijlociu în haosul nuclear.
Intenţii bune. Dar cum Israelul nu are dorinţa de a recunoaşte statul palestinian, chiar dacă Adunarea Generală a O.N.U. va fi de acord cu solicitarea liderilor Palestinei, zăngănitul armelor menţine adversităţi ce refuză porumbelul păcii.
Pe 7 iunie 2011, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a ţinut o conferinţă de presă la Teheran, la care au participat 350 de jurnalişti din presa naţională şi cea străină. În acest context, el a declarat că Statele Unite vor să saboteze facilităţile nucleare ale Pakistanului, cu scopul de a slăbi puterea guvernului şi poporului acestei ţări.
Ahmadinejad a mai afirmat că americanii au folosit pretextul atentatelor teroriste, din 11 septembrie 2001, pentru a declanşa cea mai mare invazie a SUA în regiunea Orientului Mijlociu, cu scopul de a „salva de la distrugere economia lor suferindă şi a regimului sionist (din Israel), ca bază principală a colonialismului ultramodern.”
Când nu ai soluţii pentru prosperitatea internă, identifici inamici externi, evident diabolici, şi amplifici propaganda oficială, pentru a menţine atenţia opiniei publice naţionale pe pericolele militare străine.
O asemenea campanie este continuă la Teheran, care presimte că oricât de mult amână Statele Unite o reacţie militară, aceasta se va produce, într-un final, dovadă fiind şi întărirea, de către Federaţia Rusă, a dispozitivului sudic al propriei apărări antirachetă.
Anterior conferinţei menţionate a ieşit în faţa presei Ali Ardashir Larijani, preşedintele parlamentului iranian/Majlis. El a declarat, în acest weekend, că ţara sa va contracara orice act de agresiune cu puterea rachetelor proprii, remarcând, în acelaşi timp: „Iranul a apărut ca o ţară independentă, influentă şi inspiratoare în regiune…Ostilitatea inamicilor nu este din cauza unor probleme precum programul nuclear.”
În viziunea lui, adversitatea duşmanilor este generată de rolul şi influenţa Iranului în regiunea strategică a musulmanilor.
Agenţia iraniană de ştiri Fars reproduce şi un alt citat, semnificativ, din luarea de poziţie a liderului Majlis-ului: ”Duşmanii, cu agenţii lor infiltraţi, au încercat să îşi atingă obiectivele lor, cum ar fi crearea de disensiuni…Dar şi-au dat seama că nu pot învinge revoluţia prin lovituri de stat sau alte măsuri similare. Inamicii revoluţiei…au eşuat (să preia puterea în stat) din cauza conducerii exercitate de suprema jurisprudenţă.” Ultima sintagmă fiind o trimitere străvezie spre omnipotentul lider spiritual – ayatolahul Seyyed Ali Khamenei.
Ali Ardashir Larijani a precizat că oficiali israelieni, în colaborare cu unele puteri occidentale, au profitat de fiecare nouă ocazie pentru a susţine teza că Iranul este o ameninţare pentru regiunea limitrofă şi pentru întreaga lume.
De pildă, ministrul israelian pentru afaceri strategice, Moshe Ya’alon, a declarat, pe 6 iunie a.c., că întreaga lume trebuie să ia măsuri comune pentru a opri activităţile nucleare iraniene, inclusiv prin recurgerea la un atac aerian preventiv, dacă va fi necesar.
Ironia sorţii face ca de fiecare dată, când apare o nouă acuzaţie occidentală, vizând tentativa iraniană de a fabrica bombe atomice, sub acoperirea programului nuclear civil, guvernul de la Teheran neagă o astfel de intenţie.
Mai mult, Iranul reaminteşte că fiind parte semnatară a tratatului de neproliferare a armelor nucleare şi membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, are dreptul de a deţine şi utiliza o tehnologie nucleară paşnică.
Teheranul mai observă că deşi Israelul este singurul posesor de arme nucleare, la ora actuală, din Orientul Mijlociu, având în depozite subterane secrete nu mai puţin de 200 rachete atomice, nu este deloc transparent în privinţa intenţiilor sale reale în acest domeniu.
Tot luni, 6 iunie a.c., comandantul Forţelor Terestre Iraniene, generalul de brigadă Ahmad Reza Pourdastan, a declarat agenţiei IRNA că armata Iranului este pregătită să extindă prezenţa sa în „spaţiul cibernetic, pentru a contracara atacurile cibernetice.”
Instrumentele necesare acţiunii eficiente în spaţiul cibernetic sunt pregătite de industria naţională de apărare, a mai precizat generalul Pourdastan.
El a constatat că:”problemele legate de domeniul cibernetic domină discursul internaţional şi preocupă armatele de pe toate continentele, care utilizează instrumente şi echipamente moderne.”
După cum se cunoaşte, în luna octombrie 2010, Iranul a anunţat că a detectat şi a dejucat un atac cibernetic cu viermele electronic Stuxnet, despre care se presupune că a fost special creat pentru a infecta industria şi centralele nucleare iraniene.
Declaraţia generalului de brigadă Ahmad Reza Pourdastan a fost provocată de publicarea parţială recentă, de către Pentagon, a documentului prin care se propune Casei Albe ca orice atac cibernetic, care afectează principalele căi de comunicaţie, la nivel înalt, din Statele Unite, să fie considerat aidoma unei declaraţii de război şi să i se răspundă printr-o reacţie militară, aeriană, navală şi terestră – după caz.
O reacţie navală a existat, dar nu din partea americană, ci din aceea iraniană.
Exact în ziua când preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a ţinut conferinţa de presă la Teheran, agenţia de presă Associated Press a difuzat fotografii şi detalii privind trimiterea de către Iran a unor submarine în Marea Roşie.
Este pentru prima oară când aceste submersibile execută o deplasare la distanţă mare de Iran.
Din punctul de vedere al Pentagonului, o asemenea demonstraţie de forţă confirmă eforturile Iranului de a prezenta lumii – prin intermediul presei internaţionale – puterea sa navală.
Teheranul a devenit deja celebru pentru frecvenţa cu care anunţă modernizări diferite ale sistemelor de apărare antiaeriană şi ale marinei militare.
Aceste două atuuri ar fi suficiente pentru consolidarea imaginii de cea mai temută putere militară regională. În acelaşi timp indică şi convingerea regimului de la Teheran că orice atac inamic va surveni, cel mai probabil, fie din aer, fie de pe mare.
O concluzie receptată cu surâsuri ironice, la Statul Major al Forţelor Terestre Americane…
Agenţia iraniană de ştiri Fars a precizat că submarinele au misiunea de a identifica navele de război – amice şi inamice – din apele internaţionale şi de a culege date relevante pentru Forţele Navale Iraniene.
Aceeaşi sursă afirmă că, anterior, submarinele au însoţit nave de război iraniene, pe ruta afectată de acţiunile de piraterie din Golful Aden.
Iranul are în dotare trei submarine fabricate în Rusia şi
patru construite în porturile iraniene, de dimensiuni mai mici.
Ultimele patru sunt din clasa Ghadir, utilizează atât rachete, cât şi torpile, fiind extrem de utile pentru acţiuni subacvatice în Golful Persic.
Cert este că misiunea submarinelor iraniene a declanşat alarmarea navelor americane şi israeliene aflate în zonele limitrofe Mării Roşii.
De ce agită Iranul acum apele din lumea islamică?…
În capitala americană a fost dat publicităţii un sondaj iniţiat de Universitatea din Maryland, care a vizat sprijinirea utilizării puterii militare, pentru protejarea civililor din Libia. Conform agenţiei Associated Press “americanii şi-au pierdut răbdarea cu acţiunea militară internaţională în Libia, chiar dacă o majoritate priveşte pozitiv primăvara democraţiei în lumea arabă.”
Dar, sprijinul opiniei publice de peste Ocean, pentru operaţiunea aliată în Libia, a scăzut cu 14 procente, ajungând la 54 %, comparativ cu sondajul organizat, în luna martie, de postul de televiziune CBS, care estimase, cu câteva săptămâni în urmă, că 68 % dintre cetăţenii Statelor Unite aprobă recursul la folosirea intervenţiei militare.
Studiul – care a dorit să evalueze opinia publică americană pe tema poziţiilor existente faţă de revoltele arabe – a fost lansat chiar în ziua deschiderii, la Washington D.C., a Forumului Lumea Islamică şi Statele Unite.
Este vorba de o reuniune anuală a liderilor din peste 30 de ţări, cu majoritate musulmană, şi din Statele Unite.
Institutul Brookings a fondat această adunare inedită, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, pentru a ajuta la construirea de punţi diplomatice, de legătură, între liderii SUA şi cei musulmani.
Sondajul vine într-un moment crucial în relaţiile americane cu lumea musulmană. Din Tunisia, până în Yemen, se doreşte schimbarea liderilor actuali şi lichidarea absolutismului promovat de aceştia.
La întrebarea“în cazul în care campania aeriană nu reuşeşte să protejeze civilii de atacurile forţelor – trimise de guvernul de la Tripoli -, aţi sprijini sau nu intenţia SUA şi a altor ţări, de a furniza arme către rebelii libieni?”, numai 36 % au răspuns afimativ, în timp ce 59 la sută nu au fost de acord.
Doar 15 %, dintre americanii care au răspuns la întrebări, consideră că revoltele populare, din lumea arabă, sunt generate de grupările islamiste, care doresc puterea politică. În schimb, 45 la sută au declarat că revoltaţii sunt oameni obişnuiţi, care vor să trăiască în libertate şi într-o societate democratică.
37 % au optat pentru ambele variante de răspunsuri.
Două treimi dintre americani spun că guvernul lor ar trebui să ia o poziţie neutră faţă de revoltele arabe. Dintre cei ce doresc ca Statele Unite să nu rămână pasive, o majoritate covârşitoare vrea ca S.U.A. să sprijine manifestanţii antiguvernamentali.
Ce a mai indicat acest sondaj?
1. Încrederea că democraţia şi islamul sunt compatibile.
Dar, 41 la sută dintre intervievaţi nu cred aşa ceva.
2. O majoritate clară a declarat că este posibilă coexistenţa între musulmani şi occidentali.
Totuşi, 41 % afirmă că un conflict violent va fi inevitabil.
3. Un număr crescând de americani cred că sunt mult mai mulţi extremişti de credinţă islamică, decât teroriştii cu alte convingeri religioase.
Astfel, 62 la sută dintre participanţii la acest sondaj susţin acest lucru.
La sondajul postului TV ABC News, din februarie 2002, doar 46 % credeau la fel.
4. Primăvara revoltelor arabe a avut un efect redus asupra poziţiei oficiale americane privind conflictul israeliano-palestinian.
Două treimi dintre repondenţi continuă să aibă un punct de vedere favorabil Israelului,
deşi nu puţini afirmă că Statele Unite ar trebui să nu ţină
nici cu Israelul, nici cu palestinienii,
la tratativele vizând soluţionarea conflictului dintre cele două naţiuni.
La sondaj au răspuns 802 americani.
Investigarea a fost realizată între 1 şi 5 aprilie 2011.
Marja de eroare este de 3,5 la sută.
Interesul general | Ion Petrescu | 
February 29, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
