“VERBUM VINCET!”

Într-un bilanţ oficial, la nivel NATO, structurile româneşti PSYOPS au fost clasate pe locul al cincilea din punct de vedere al profesionalismului. Alte detalii privind acţiunile unor asemenea militari români de elită puteţi citi apăsând AICI!

Forţele Aeriene Americane – focalizate pe Teheran (video)

De mai bine de 12 ore, pe Internet este semnalabil un flux de imagini aparte, ce nu pot fi ignorate de opinia publică:

De cine se teme Rusia? (video)

Ronald Reagan către Mihail Gorbaciov: Când eu voi fi o amintire şi Uniunea Sovietică va fi la fel!

Războiul stelelor a fost câștigat de președintele Ronald Reagan, care a adus, într-un final, peste ani, întreaga Europă de Est în NATO.

Scutul antirachetă realizat de către NATO, în Europa de Est, devine o chestiune de exprimare a art. 5, din Tratatul de la Washington, în contextul unor amenințări venite dinspre Iran sau Coreea de Nord.

Read more

Medvedev mai vrea să fie preşedinte

Un adevărat show de public-relations/relaţii publice a fost prima conferinţă de presă, de mare amploare, a preşedintelui Dmitri Medvedev, din momentul când a fost ales să conducă Rusia – acum trei ani de zile – până în prezent.

Am ales acest subiect, pentru rândurile care urmează, deoarece pe malurile Dâmboviţei, cum strănută cineva la Kremlin, cum se şi exagerează importanţa răcelii public exprimate, de către scribi ce sacrifică adevărul, de dragul unui senzaţional evident infantil.

Conferinţa lui Medvedev a avut loc la Şcoala de Management din Skolkovo, unde preşedintele rus a avut bucuria de a evolua în faţa a 800 de jurnalişti, destinşi, deloc îngrijoraţi de declaraţiile sale.

Ce idei a susţinut şeful puterii din Europa de Est?

Mai întâi a abordat problema siriană. De o manieră previzibilă. Rusia nu va sprijini o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate, în formula celei adoptate pentru Libia, dacă ţinta acesteia va fi Siria, chiar dacă – atenţie la nuanţă – i se va cere să o facă de prieteni apropiaţi. A se citi preşedintele Barack Obama.

Apropo de Libia, Dmitri Medvedev a afirmat că rezoluţia privind situaţia din această ţară era necesară, pentru a semnala îngrijorările existente pe plan mondial, dar coaliţia anti-Gaddafi – a evitat cuvântul NATO, semn al culpabilizării indirecte a iniţiativei punitive franceze – a depăşit mandatul fixat de O.N.U. Ceea ce poate compromite rolul internaţional al acestei organizaţii.

Rolul de vector al centrului de la Skolkovo, în direcţia dezvoltării inovaţiilor menite a îmbunătăţi viaţa conaţionalilor săi, a fost evidenţiat de Medvedev prin dezvoltarea reţelei de centre similare, în anii următori, în alte regiuni ale Rusiei.

Preşedintele rus nu a evitat aspectele legate de criza economică, afirmând că, acum, federaţia pe care o conduce se mişcă în sens pozitiv, Rusia – spre deosebire de Spania, Grecia şi Portugalia –neavând în prezent probleme financiare majore.

Apoi, Medvedev a surâs:”am reuşit să imprimăm un curs al politicii externe care a dus la o dezgheţare a relaţiilor dintre Rusia şi o serie de ţări.” Indiciu că nu ar dori ca acest proces să devină reversibil. Cel puţin nu pe mandatul său actual.

Prudent, el a mai punctat o chestiune sensibilă: “am fost şi suntem capabili să ne apărăm”. Trimiterea fiind la ceea ce Medvedev a numit evenimentele din 2008.

Atunci însă, cei ce se apărau erau georgienii, care iniţial au încercat să rezolve manu militari problema teritoriilor secesioniste, apoi trupele ruse au fost tentate să îl schimbe pe preşedintele Georgiei şi numai în urma intervenţiei, nu doar telefonice, a Statelor Unite, cele două tabere au revenit pe poziţiile iniţiale.

Reamintirea, la modul general, a acelui conflict local, probează mai degrabă bunul simţ al şefului statului rus, care este conştient că nimeni nu înghite povestea cu piticul georgian care atacă uriaşul rus.

Adept al unui stil şerpuitor, în propriul discurs, Medvedev a trecut din nou la politica internă, lamentându-se în privinţa realităţii că se face prea puţin pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale conaţionalilor săi şi crearea unor condiţii care să stimuleze reîntoarcerea acasă a ruşilor plecaţi peste hotare.

Preşedintele Federaţiei Ruse a admis faptul că nu s-a reuşit o creştere economică, datorită condiţionării acesteia de asigurarea unui flux continuu de materii prime şi climatului nefavorabil, existent în domeniul investiţiilor.

Exact după o asemenea abordare, deci când cei 800 de jurnalişti se aşteptau mai puţin, Dmitri Medvedev a surprins asistenţa afirmând că unii dintre ei s-au grăbit să interpreteze cuvintele sale, prin care afirma dorinţa de a împărtăşi, în viitor, experienţa sa prezidenţială, ca o pregătire a părăsirii fotoliului de la Kremlin.

“Nu am nicio îndoială că, mai devreme sau mai tarziu, nu voi mai fi preşedinte. Şi în acest caz, nu m-a incomodat niciodată ideea de a împărtăşi experienţa mea de lucru ca preşedinte şi de muncă cu guvernul. Cred că acest lucru este util, dar voi spune acum că este incorect ca să se gândească cineva că astfel eu mi-am luat rămas bun de la fiecare…”

Acest mesaj nu este doar pentru susţinătorii săi, nu prea fericiţi de modul repetat în care Putin nu respinge ideea unui al treilea mandat prezidenţial, ci şi pentru Barack Obama, a cărui vizită programată la Moscova este una ce vizează, tacit, dar clar, susţinerea lui Dmitri Medvedev, în cursa pentru realegerea sa ca preşedinte.

Abordând raporturile cu China, liderul de la Kremlin a declarat:”cred că relaţiile noastre sunt perfecte, deoarece şi partenerii noştri susţin că niciodată, ca acum, nu au fost asemenea legături de prietenie cu Rusia. Stimularea colaborării politice şi economice ruso-chineze rămâne prioritatea noastră în anii care vin.”

La ora actuală, cifra de afaceri comerciale bilaterale se ridică la 60 miliarde de dolari, prefigurându-se a atinge curând nivelul de 100 miliarde, conform unui acord semnat recent.

Din nou ofensiv, Medvedev a atenţionat asistenţa – indirect Kievul -, că Ucraina trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Comunitatea Statelor Independente, între stabilirea unei zone de liber schimb economic, tipic integrării în U.E., şi întărirea cooperării cu ţările membre ale C.S.I., prin intermediul uniunii vamale şi economice.

Preşedintele rus a spus: „Dacă Ucraina alege vectorul european, cu siguranţă îi va fi mai greu să găsească oportunităţi în spaţiul unic, economic şi vamal, creat de Rusia, Kazahstan şi Belarus, deoarece aceasta este o asociaţie separată. Nu poţi fi peste tot, în acelaşi timp şi acest lucru este ceva care trebuie să fie înţeles de toată lumea, inclusiv de colegii mei ucrainieni. Ucraina nu poate sta pe două scaune, trebuie să aleagă unul dintre acestea.”

Nu doar Ucraina este în situaţia asta – observ ca simplu jurnalist -, ci şi cel de-al doilea stat românesc, a cărei conducere actuală, după cum vedem cu ochiul liber, se declară public pro-europeană, apoi fuge repede la Moscova, ca să dea asigurări, repetate, dar clasificate, de rămânere în C.S.I..

Apoi, Medvedev a savurat întrebarea privind relaţia sa cu Vladimir Putin.

O aştepta! A răspuns nuanţat, complex şi prudent. A precizat că pe toate problemele strategice de dezvoltare a Federaţiei Ruse se consultă, între patru ochi, cu premierul.

El a detaliat:“Relaţia mea cu colegul şi partenerul meu politic Vladimir Putin merge dincolo de ceea ce a fost numit drept un tandem. Este o relaţie care a durat mai bine de 20 de ani. Ne cunoaştem foarte bine şi ajungem cu uşurinţă la o înţelegere. Suntem într-adevăr oameni lucizi şi împărtăşim viziuni similare, în problemele cheie ale dezvoltării ţării. Asta nu înseamnă că suntem de acord în toate privinţele. Nici nu ar trebui să se întâmple aşa ceva. Acest lucru ar fi teribil de plictisitor şi pur şi simplu greşit. Orice persoană are dreptul să aibă propriile sale gânduri şi abordări, dar suntem apropiaţi în chestiuni de strategie, altfel nu am fi capabili să conlucrăm. Eu cred că la deciderea a ceea ce se va întâmpla, la finalul mandatului prezidenţial, va fi necesar să se ţină cont de aceste lucruri. Este o competiţie utilă şi care duce la un termen final. Sper că, în cursa luării deciziilor – privind cine ar trebuie să candideze şi pentru ce post şi ce va face în viitor – să fim ghidaţi de acest tip de abordare responsabilă, de a răspunde în faţa ţării şi a poporului ei, în primul rând”.

Urmează pasajul care a inflamat ziarişti neatenţi la context şi la nuanţe. Unul deloc nou, în retorica liderilor de la Moscova.
Ce a spus concret, Dmitri Medvedev?

Rusia va mări numărul armelor sale nucleare, dacă nu va ajunge la un acord, cu Occidentul, în privinţa rachetelor anti-balistice/ABM.

Urmează fraze ce par a fi rodul unui dialog cu Putin:”Sper ca întrebările pe care le-am pus anterior, prietenului meu, preşedintele S.U.A., Barack Obama, să primească răspunsuri, pentru ca să putem construi un model pentru cooperarea ABM. Dacă nu vom acţiona în această privinţă, atunci va trebui să răspundem cu măsuri adecvate, pe care nu ne-ar place să le luăm. În acest caz, vom putea vorbi de întărirea potenţialului nostru de arme nucleare, ceea ce ar fi un scenariu deplorabil, care ne-ar întoarce la era Războiului Rece.”

Pentru opinia publică rusă pare un semnal de bărbăţie. Lui Putin i-o fi smuls un zâmbet rece. Dar lucrurile sunt mult mai simple.
O asemenea opţiune rusă, fie l-ar determina pe preşedintele Barack Obama să ia măsuri de retaliere fără precedent, cele mai eficiente fiind de ordin economic, fie ar facilita ajungerea unui republican la Casa Albă.

Unul care poate ar cere revitalizarea unui concept mai vechi, enunţat de emisari ai Pentagonului, la debutul ultimului deceniu, din veacul trecut, cu prilejul unor peripluri prin academiile militare, ale fostelor state satelite ale Uniunii Sovietice, inclusiv România.

Cu acel prilej, enunţul cheie, ce a uimit asistenţa, a fost limpede:”După prăbuşirea U.R.S.S., următorul obiectiv este demantelarea structurii succesoare.”

Iar Medvedev însuşi a recunoscut, în urmă cu câteva luni, că scenarii similare cu cele puse în practică în nordul Africii erau pregătite şi pentru federaţia ce o mai conduce.

Esenţa mesajului transmis de preşedintele rus, la această conferinţa de presă?

Schimbări calitative sunt necesare pentru modernizarea Rusiei.

Medvedev poate fi garantul acestora. Dar va candida?

Preşedintele Federaţiei Ruse a răspuns zâmbind:
”Alegerile prezidenţiale au propriile legi şi eu le voi respecta. Dacă voi decide să fac acest anunţ, îl voi face. Aşa cum am declarat recent colegilor chinezi, aşteptarea nu este lungă acum. Un anunţ ar putea fi făcut în scurt timp.”

Adică înainte de vizita lui Barack Obama la Moscova. Calcul perfect.

UN JURNALIST CĂZUT LA DATORIE

A căzut la datorie, un confrate, Tim Hetherington, un as al imaginilor filmate şi fotografiate.
Clipa nefastă a survenit pe timpul confruntărilor dure desfăşurate în oraşul libian Misrata, între rebelii libieni şi trupele regimului de la Tripoli.

Conform postului de televiziune ABC NEWS, Tim a fost ucis de schijele unei grenade. Acelaşi canal TV ne informează că pe contul său de Twitter, luni, 18 aprilie a.c., Tim Hetherington a scris:”mă aflu în oraşul libian asediat – a se citi Misrata – bombardat fără încetare de forţele lui Gaddafi. Nicio urmă de NATO.”

ABC NEWS depune mărturie că, în misiunile comune, ale teleaştilor săi cu fotoreporterul Hetherington, acesta nu a arătat, niciun moment, că este speriat. Astfel, într-o asemenea misiune, compania însoţită de echipa ABC a primit informaţia că talibanii îi urmăresc pe traseul lor de întoarcere în baza militară.

Atunci Tim Hetherington a afirmat:”A fost un presentiment că noi vom fi acum vânaţi. Cred că eram şi suntem urmăriţi şi acesta nu este un sentiment minunat.”

A fost haos, la începutul acelei zile de filmare şi adrenalina curgea din plin, remarcă ABC NEWS.

Dar Hetherington continua să imortalizeze soldaţii, ca de obicei.


Aflat el însuşi sub focul inamic, nu a pregetat să alerge până la creasta unde se aflau cercetaşii, al doilea pluton fiind cel cu pierderi umane.

“Acolo am văzut – a spus Tim Hetherington – că sergentul Larry Rougle a fost împuşcat. Era într-adevăr o privelişte îngrozitoare. Greu de digerat. Am fost într-o stare de şoc. ”

În ciuda sentimentelor de durere, fiecare şi-a făcut treaba, în continuare. Hetherington nu a ezitat să îşi facă meseria de jurnalist, în timp ce locotenentul, comandant de subunitate, şi-a trimis oamenii înapoi, în luptă.

Tim a recunoscut că a fost foarte uimit de maturitatea tânărului ofiţer şi de vitalitatea sa. El a preferat să stea cu această companie de luptă, pe timpul când revenea la baza sa iniţială, noaptea.

Când şi-a luxat glezna, pe un munte abrupt, a fost nevoit să meargă în continuare.

Imaginile realizate de Hetherington şi Junger pentru documentarul “Nightline”/ “Linia de noapte” au fost deosebit de apreciate. Dovadă fiind premiul Overseas Press Club şi cel al Universităţii Columbia.

Tim Hetherington – susţine ABC NEWS – era aproape jenat să primească un premiu ce viza informarea opiniei publice despre eroismul altora. Şi a respins alegaţiile celor care îl denumeau şi pe el erou.

Imaginile au fost totuşi ulterior editate într-un documentar de lung metraj, cu succes la public, numit „Restrepo”, care a fost nominalizat pentru un premiu academic, în acest an.

Pentru Tim Hetherington – subliniază acelaşi post de televiziune -, premiile au însemnat prea puţin în raport cu pasiunea pentru munca sa.

A urmat misiunea din Libia. Unde a fost ucis la vârsta de 41 de ani.

Într-o declaraţie remisă presei, de familia sa, se menţiona că Tim va rămâne memorabil prin „imaginile sale uimitoare” şi jurnalismul său obiectiv:
”Tim a fost în Libia pentru a continua proiectul său multimedia, de evidenţiere a problemelor umanitare în timp de război şi conflict. Acesta va fi ratat, pentru totdeauna.”

Nu! Tim rămâne un simbol.

Şi tinerii săi confraţi, de azi şi de mâine, îi vor menţine vie imaginea de jurnalist modest, temerar, fascinant şi atent la durerile semenilor săi, indiferent de crezul lor religios, naţionalitate, uniformă purtată, sex şi vârstă.

Lui Tim i se potriveşte proverbul american:
„Nu suntem ceea ce vrem să fim; nu suntem ceea ce vom fi, ci suntem ceea ce am fost.”