Posts tagged: Michel Martelly

Haiti vrea din nou armată

Agenţia Associated Press a difuzat, pe 18 noiembrie a.c., o corespondenţă din Port-au-Prince, referitoare la declaraţia preşedintelui statului Haiti, conform căruia guvernul său a amânat, momentan, planul de a restaura forţele armate ale ţării, în prezent desfiinţate, până când o comisie abia formată va studia dacă această posibilă opţiune este cea mai bună alternativă, la actuala forţă de menţinere a păcii, dislocată pe sol haitian, sub egida ONU.

Cuba Haiti

Preşedintele Michel Martelly a declarat că a numit pe membrii comisiei, ce urmează, în următoarele 40 de zile, să identifice obiectivele noii armate din Haiti.

Reînfiinţarea forţelor armate naţionale a constituit una din promisiunile electorale ale actualului preşedinte, dar a atras opoziţia unor diplomaţi străini şi a unor oponenţi ai puterii actuale, ce susţin necesitatea consolidării forţelor de poliţie, pentru menţinerea securităţii cetăţenilor acestui stat.

Replica lui Martelly a fost promptă:
„Vom lucra la modernizarea poliţiei, dar avem nevoie de armată, pentru a proteja întreaga naţiune.”

Şeful statului a mai declarat că noua forţă militară ar institui patrule la graniţa cu Republica Dominicană, pentru a proteja pădurile ţării de tăieri ilegale şi va menţine ordinea interioară în perioadele de criză naţională.

haiti-map

Există şi opinii ale unor haitieni care trag semnalul de alarmă faţă de reînfiinţarea armatei, reamintind abuzurile notorii făcute de unii militari, motiv pentru care forţele armate au fost desfiinţate în anul 1994, pe când preşedinte era Jean-Bertrand Aristide.

Totuşi, majoritatea bărbaţilor din Haiti salută intenţia lui Martelly, deoarece consideră că noile structuri ale organismului militar refăcut vor genera numeroase locuri de muncă, în condiţiile când această ţară se confruntă cu o sărăcie profundă.

Armata rămâne şi un reper al mândriei naţionale.

haiti-minustah-security

Ideea reînfiinţării acesteia survine şi pe fondul realităţii că preşedintele Michel Martelly şi alţi politicieni din Haiti au denunţat menţinerea forţei ONU, cerând retragerea acesteia, cu precizarea că plecarea căştilor albastre este practic condiţionată de planul de formare a unei noi armate.

~