În timp ce simpatizanţii lui Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin le cereau insistent acestora să nu întârzie anunţul public al păstrării coabitării lor politice, voci marcante şi credibile ale opoziţiei le sugerau să candideze concomitent, unul contra celuilalt, la alegerile prezidenţiale din 2012. Astfel garantând caracterul democratic al confruntării electorale.

Înainte ca şeful statului rus, precum şi cel al executivului, să facă vreun anunţ, presa din Moscova emitea două semnale – deloc liniştitoare pentru Occident. Vladimir Putin ar fi decis să revină, pentru un al treilea mandat prezidenţial, la Kremlin. Sau va fi lansată o altă candidatură, susţinută de actualul premier rus, astfel şansele obţinerii, de către Medvedev, a unui nou mandat prezidenţial devenind nule.

A apărut apoi primul semn de slăbiciune, în cadrul tandemului. Cel previzibil. Dmitri Medvedev a declarat şi apoi a reiterat, de câteva ori, că deşi nu a luat vreo decizie, el nu va candida împotriva „prietenului” său, eminenţa cenuşie de la Moscova, fostul agent KGB, Vladimir Putin.

Mai abili decât occidentalii, liderii de la Beijing – care din 2012 vor avea un nou preşedinte, desemnat deja, la nivelul conducerii partidului comunist chinez – au trimis o delegaţie la şeful statului rus, care i-a pus direct întrebarea:”ce intenţii aveţi?”

Răspunsul oferit a fost reluat de Medvedev într-un interviu televizat:”urmează să mă pronunţ curând.” Ca în filmele americane. Cu deosebirea că, peste Ocean, producătorii respectă termenele de lansare pe piaţă a lung-metrajelor artistice. Iar la Moscova, singurul producător – de data asta al evenimentelor politice – a luat o altă decizie, respectiv Vladimir Putin crede că este prematură anunţarea vreunei candidaturi.

O perdea de fum, pe care Casa Albă a perceput-o ca atare, la debutul lunii mai a.c., când premierul rus a anunţat crearea Frontului Popular din Întreaga Rusie. O trambulină, fără echivoc, a relansării şefului guvernului de la Moscova, în cursa electorală pentru revenirea, în triumf, la Kremlin.

Şi ca să se înţeleagă bine, în America, cine ţine frâiele puterii pe tărâmul Maicii Rusia, Putin a ieşit în presă cu o declaraţie virulentă la adresa tentaţiei SUA de a ieşi din criza economică prin tipărirea masivă de dolari.

Obama a parat inteligent lovitura, sunând la telefon, a doua zi, pe preşedintele Dmitri Medvedev, sub pretextul prezentării de condoleanţe privind victimele scufundării unui vas de pasageri, încărcat cu un număr dublu de călători faţă de capacitatea sa reală de transport. Mai mult, recent, Barack Obama a confirmat o întîlnire cu omologul rus, în a doua parte a lunii octombrie 2011, când s-ar putea să vizualizeze public, de o anumită manieră, tipică mentalităţii de învingător, preferinţa sa pentru menţinerea interlocutorului lui, la Kremlin, şi după martie 2012, când vor fi alegerile în Rusia.

Criticii lui Medvedev, de la Moscova, susţin că acesta a greşit când s-a lăsat consiliat, de apropiaţii săi, ca să prezinte programul lui de modernizare în opoziţie faţă de cel al lui Putin, a cărui obsesie pentru menţinerea stabilităţii politice a federaţiei a fost etichetată drept stagnare.

Un alt reper nefavorabil actualului preşedinte rus este perceperea apropierii sale, de liderii Statelor Unite, Germaniei şi Franţei, ca o dovadă a subordonării politicii externe ruse la cea occidentală. O exagerare evidentă, dar cu priză la unii dintre alegătorii ruşi. Votanţi nu prea încântaţi de intenţiile lui Dmitri Medvedev pentru dezirabilul mandat secund la Kremlin: simplificarea procedurilor de înregistrare a partidelor politice, revenirea la alegerea de către cetăţeni a guvernatorilor locali, implicarea Rusiei în medierea unor conflicte interne, precum cel din Libia, găsirea unei soluţii privind Transnistria, în urma dialogului constant cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

La niciunul dintre aceste obiective, pentru viitor, nu a survenit ulterior sprijinul public al premierului Vladimir Putin. Din acest motiv, lui Medvedev i s-a cerut să iasă din expectativă şi să anunţe, în luna septembrie, la Forumul Politicii Globale, programat a se desfăşura la Iaroslav, candidatura sa la preşedinţia Federaţiei Ruse.

Altfel spus, un şah la regele neîncoronat al autoritarismului rus – premierul Putin. De ce? Şeful guvernului de la Moscova ar fi obligat să aleagă, în acel moment, fie susţinerea, fie dezavuarea lui Dmitri Medvedev, ultima variantă având nevoie de argumente credibile, greu de oferit, din moment ce a declarat până acum că au stabilit, de comun acord, măsurile de reformare a Rusiei.

A treia variantă, anunţarea, în replică, de către Putin, a propriei candidaturi, este estimată ca fiind puţin probabilă, deoarece ar poziţiona elita rusă de partea preşedintelui în funcţie.

Cea mai temerară ipoteză – incredibilă, dar teoretic posibilă – este demiterea premierului Putin, care ar avea un efect de tsunami asupra societăţii ruse. Una luată în calcul de consilierii lui Putin, care, prin intermediul presei bine controlată de FSB (fostul KGB) au început să îi sugereze lui Medvedev să îşi concretizeze agenda politică dintr-o altă… postură publică, urmând a reveni ulterior la Kremlin. Dacă va mai avea şansa de acum.

Şi-a pierdut Dmitri Medvedev şansa de a fi reales preşedinte, în 2012? Şi-a creat Vladimir Putin culoar sigur de revenire la Kremlin? S-a resemnat clasa de mijloc a Rusiei – ale cărei deziderate nu sunt reflectate în niciunul din programele politice ale actualelor partide parlamentare ruse – la ideea menţinerii capului plecat în faţa Tătucului puterii centrale?

Sunt întrebări la care se caută răspunsuri şi la Casa Albă. Care, prin întâlnirea programată între Obama şi Medvedev, în luna octombrie a.c., s-ar putea să încline talgerul puterii spre cel ce pare partenerul mai fragil, din tandemul de la Moscova.

Practic, europenii trăitori între Prut şi Nistru, indiferent de convingerile lor personale şi opţiunile politice asumate public, sau tăinuite dintr-o temere formată în anii anteriori, vor fi cu toţii influenţaţi, într-o măsură mai mare, sau mai mică, de un eveniment ce se va desfăşura exact cu o săptămână înainte, în extremitatea vestică a continentului, la Lisabona. Acolo, între 19 şi 21 noiembrie se va desfăşura Summitul NATO. Şi la acesta va participa, ca invitat, Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei, aşa cum predecesorul său a acceptat să vină la Bucureşti, la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, din 2008.

Răspunsul pozitiv al liderului rus, la invitaţia reiterată de omologul francez şi cancelarul german, a fost o surpriză doar pentru cei obişnuiţi cu paradigma confruntării dintre comunitatea europeană şi Rusia. Acum, conducerea bicefală de la Moscova chiar vrea o cooperare mai strânsă, reciproc avantajoasă cu Uniunea Europeană.

Faptul că solicitarea repetată a Kremlinului, de a fi abolite vizele pentru cetăţenii ruşi, nu a fost soluţionată la actuala întâlnire trilaterală nu constituie deloc un eşec pentru Rusia. De ce? Preşedintele Medvedev a avut posibilitatea să prezinte celor doi interlocutori proiectul unor etape de urmat pentru liberalizarea accesului cetăţenilor ruşi în statele membre U.E. Acestea urmând a fi discutate la Summitul Uniunea Europeană – Rusia, din decembrie a.c.

Preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei au ascultat cu atenţie şi noile argumente ale şefului statului rus privind mult doritul – de Moscova – Tratat al Securităţii Europene. Pe care nu l-au respins, dar şi-au rezervat un spaţiu de timp pentru consultări ulterioare, bi şi multilaterale cu aliaţii din N.A.T.O.

Ofensiv, Dmitri Medvedev a propus, iar Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au acceptat, ca asemenea întâlniri trilaterale să aibă loc periodic. Conducătorii Rusiei, Franţei şi Germaniei au decis în 1998 să aibă loc asemenea reuniuni, care s-au derulat în 2003, 2004 şi 2005. A urmat o sincopă de cinci ani. Abia în vara acestui an, pe timpul reuniunii G 20, Medvedev, Merkel şi Sarkozy au decis să reactiveze Trilaterala.

Dmitri Olegovici Rogozin, reprezentantul Federaţiei Ruse la NATO a afirmat, într-un interviu acordat canalului de ştiri TV Rusia 24, că la întâlnirea preşedintelui Medvedev cu interlocutorii săi, la Lisabona, vor fi discutate ideile, propunerile şi viziunea Moscovei privind viitorul Europei. În iunie 2008, liderul de la Kremlin a propus un nou pact european de securitate. În decembrie 2009, Rusia a trimis copiile proiectului acestui tratat la şefii de state din Europa, dar şi la NATO. Puterile occidentale au răspuns cu răceală.

Cunoscut pentru declaraţiile sale anterioare dure la adresa Alianţei Nord-Atlantice, de data asta Rogozin a emis un mesaj conciliant, comentând astfel reuniunea de la Lisabona:”aceasta este o şansă pentru noi şi Vest, ca să identificăm interesele comune la nivelul politic şi să ne străduim nu doar să purtăm convorbiri, dar în acelaşi timp să facem ceva împreună pentru a descuraja ameninţările.”

Acelaşi energic diplomat rus şi-a exprimat speranţa că la Consiliul NATO-Rusia, derulat la Lisabona, vor fi clarificate, pentru Moscova, preparativele pentru materializarea planului de amplasare a rachetelor defensive.

Precizarea survine după anunţul preşedintelui rus de a lua în considerare propunerile de cooperare la edificarea scutului american anti-rachetă, în Europa. Dar NATO trebuie să specifice cum va fi Rusia implicată în realizarea acestuia. Medvedev a mai declarat că „numai după examinarea atentă a propunerii vom fi în măsură să dăm un răspuns asupra modului în care vom conlucra în privinţa sistemului european de apărare anti-rachetă.”

După cum se ştie, actuala administraţie americană a declarat, în mod repetat, că scutul respectiv este desemnat să ferească aliaţii de rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune, acţionate de state cu conduite imprevizibile, precum Iranul.

Cancelarul Angela Merkel a salutat public decizia preşedintelui rus de a participa la Summitul NATO de la Lisabona:”Este un bun mesaj, deoarece este necesar să punem relaţiile dintre Rusia şi NATO pe noi baze. Toate ameninţările cu care ne confruntăm în lume sunt, în cea mai mare parte, pentru noi toţi.”

O decizie politică privind proiectul scutului european anti-rachetă se va lua la reuniunea de la Lisabona. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy a specificat că a discutat această chestiune cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, având acum convingerea – după discuţiile cu Medvedev şi Merkel -, că “vom conveni asupra unui tratat care îi va mulţumi pe toţi participanţii la summitul de la Lisabona.”