Reacţiile jurnaliştilor de la Moscova sunt fie de susţinere a actualului tandem, în formula nouă, a rotirii celor doi lideri importanţi, pe funcţiile amintite, fie de exprimare, prudentă, a unei surprinderi mai mult sau mai puţin adevărate, fie de ironie fină la un spectacol comparabil, în linii mari, al aparenţelor televizate, cu o operetă aplaudată la scenă deschisă.

Din tabăra gazetarilor sarcastici răzbate convingerea că apariţiile şi declaraţiile succesive ale preşedintelui şi premierului Federaţiei Rusiei, la congresul formaţiunii politice unde Vladimir Putin era până azi dirijorul, iar Medvedev baritonul preferat, schimbă – cel puţin aparent – regula jocului.

Cum? Alegerile normale, într-o ţară într-adevăr democratică, presupun ca iniţial să aibă loc derularea campaniei electorale, apoi, după anunţarea rezultatelor, să fie sărbătorirea învingătorilor.

Ei bine, congresul partidului Rusia Unită a semănat foarte mult cu o acţiune post-electorală, în care aplauzele sălii salutau alegerea – dezirabilă, de către majoritatea votanţilor ruşi – a lui Putin ca preşedinte şi numirea lui Medvedev ca premier.
Ce a scăpat posturilor străine de televiziune, care au preluat informaţia propunerii, de către actualul şef al statului rus, ca premierul să fie candidatul la preşedinţia Rusiei?

Congresul formaţiunii Rusia Unită – condusă acum, conform precizării lui Vladimir Putin, de Dmitri Medvedev – trebuia să decidă, formal, asupra listei candidaţilor proprii pentru alegerile parlamentare de la finele anului în curs.

Acest proces însă a fost tacit translatat către…Frontul Oamenilor din Întreaga Rusie, condus direct de către Putin, care va avea, logic, ultimul cuvânt, înainte de a fi înaintată lista pentru înscrierea în cursa electorală.

Iată unul dintre motivele pentru care Dmitri Medvedev privea livid, fără umbră de bucurie pe faţă, lungul discurs al lui Putin, înţelegând cât de dificil va fi mandatul său, de viitor premier, cu puteri diminuate faţă de cele actuale, ale maestrului scamatoriilor politice de la Moscova.

Frontul menţionat are o singură menire. Să furnizeze surplusul de voturi necesare, obţinute prin convingere politică şi promisiuni vizând suplimentarea bugetelor locale, pentru o nouă majoritate constituţională. De două treimi. În ceea ce numim şi azi, generic, parlamentul rus.

Dacă formaţiunea putinistă Rusia Unită va obţine, în luna decembrie a.c., numărul prognozat de voturi, atunci, victoria lui Vladimir Putin, la alegerile prezidenţiale din luna martie a.c., va fi aidoma unui foc de artificii, la un festival sovietic al tineretului.

În pofida acestor aparenţe, de regim autoritar, cu un politician recunoscut drept mână forte, gospodin Putin, alegătorii ruşi, cei creduli, sunt mai puţin avizaţi asupra faptului că deciziile de ordin financiar vor fi luate doar în final la Moscova, după consultarea „termometrelor bancare” de la New York, Frankfurt, Beijing şi chiar…Riad. Acolo unde sunt dirijorii reali ai lumii financiare.

Cum economia globală se îndreaptă spre o nouă recesiune, care are şansele să fie, conform unor prognoze occidentale, mai severă decât cea precedentă, guvernul rus, care a urmat, în linii mari, consensul internaţional, de sorginte liberală, va promova austeritatea economică, cu efecte previzibile asupra nivelului de trai al ruşilor.

Iată de ce, pentru cetăţeanul simplu al Federaţiei Ruse, mai puţin contează faptul că Putin va fi în locul lui Medvedev la Kremlin.

Ce a mai scăpat presei occidentale? Oficialii ruşi – două treimi dintre ei având conexiuni trecute dovedite cu faimosul KGB – sunt pregătiţi pentru varianta unei recesiuni.

După cum se ştie, cu 24 de ore înainte de congresul marilor anunţuri electorale, premierul Putin a anunţat dublarea salariilor militarilor şi poliţiştilor. La Moscova se consideră că aceasta este practic o formă de asigurare împotriva posibilelor manifestaţii de stradă, din perioada crizei economice ce urmează.

Va urma modelul Frontului lui Putin, Mişcarea Populară iniţiată, de facto, de actualul şef al statului român?

Va deveni, în viitor, conaţionalul Traian Băsescu, noul premier al României, iar cetăţeanul Boc Emil – preşedintele tuturor românilor?

Oricât de hazardate ar putea părea întrebările menţionate, adevărul este că Primăvara Arabă, care a generat schimbarea a trei preşedinţi de stat, cu decenii bune în fotoliile prezidenţiale, nu a impresionat cercurile puterii din statele est-europene, conştiente că trebuie găsit doar pretextul, aparent democratic, pentru a menţine, în continuare, pârghiile de facto ale puterii.

Contrar mediatizării agresive – anunţând, cu surle şi trâmbiţe, victoria opoziţiei, la alegerile din anul următor -, opinia care începe să câştige teren, la cei nepripiţi a prelua, fără o judecată logică, enormităţile lansate pe micul ecran, este că mişcarea iniţiată de la Palatul Cotroceni îi va asigura preşedintelui Băsescu, ceea ce îi va oferi Frontul Oamenilor din Întreaga Rusie lui Putin.

Majoritate parlamentară. Şi perpetuarea la putere.