Ţânţarul Grigore Cartianu şi incultura geopolitică

Pe cetăţeanul român Cartianu Grigore l-am văzut o singură dată, în slip – el şi fiinţa însoţitoare – la mare. Venise ca tot omul în concediu. Simplu. Modest. Tăcut.

Americanii sunt sătui de fraierii lor.

CINE CONDUCE REPUBLICA MOLDOVA?

Iată o întrebare firească, din moment ce vizita vicepreşedintelui Joe Biden nu a făcut decât să confirme zâzania persistentă la nivelul celor trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană/A.I.E şi, din păcate, conduita – îmi pare rău, dar asta este situaţia – absolut infantilă, a lui Voronin, dornic să ştie tot Chişinăul că şi-a luat orgoliul în braţe, neparticipând nici el, nici alt emisar al lui, la întâlnirea decidentului numărul 2, în Statele Unite, cu reprezentanţii partidelor parlamentare.

Din moment ce vizita înaltului demnitar american era considerată, la Casa Albă, un semnal clar că Washington-ul sprijină programul de reforme al A.I.E şi aspiraţiile occidentale ale actualei guvernări, fiecare moment de referinţă al programului lui Joe Biden ar fi trebuit să ţină cont de această simbolistică.

Primul moment fiind la aeroportul din Chişinău.

Aici trebuie demontată o iluzie, abil speculată, de comunişti. Sigur că, anul trecut, atunci când a trecut Oceanul, premierul actual al Republicii Moldova a adresat invitaţii oficialilor americani, care au rămas în atenţia acestora, pentru momente alese în funcţie de oportunităţile viitorului.

Numai că turneul actual, prin Europa, al lui Joe Biden, a avut un obiectiv precis. Dialogul la cel mai înalt nivel, la Moscova, pentru a obţine sprijinul tandemului Dmitri Medvedev-Vladimir Putin, în detensionarea situaţiei din Libia. Şi asta i-a reuşit, din moment ce Rusia a stopat exportul de armament către statul libian. Urmând ca, în perioada următoare, să vedem şi alte opţiuni americane sprijinite, explicit sau tacit, de Federaţia Rusă.

Finlanda – care, in integrum, nu a fost niciodată „provincie a URSS”, cum cred unii paraleli cu istoria Europei, de la Chişinău -, precum şi Republica Moldova, au fost trecute în turneu şi pentru a nu alarma opinia publică internaţională, în privinţa unei posibile intervenţii militare a Statelor Unite, despre care să fie detaliat informată doar conducerea Federaţiei Ruse.

Revenind la momentul primirii lui Joe Biden, pe aeroport, normal ar fi fost să fie acolo cei trei lideri ai A.I.E., Marian Lupu, Vlad Filat şi Mihai Ghimpu, ca semn al unităţii lor de acţiune, aşa cum se aşteaptă America să îi vadă în viitor.

Numai că, primul care a dat mâna cu vicepreşedintele american, contrar procedurilor internaţionale de protocol, a fost…ambasadorul S.U.A., mister Chaudhry. O fi el simpatic premierului Vlad Filat, dar locul său era în rândul oficialilor aliniaţi în stânga scării avionului.

Cu tot respectul pentru ex-preşedintele Mihai Ghimpu, care s-a pripit – ne scapă intenţionat motivele – şi a declarat că Joe Biden nu a venit pentru el, Marian Lupu şi Vlad Filat, aş reformula afirmaţia sa: a venit „şi pentru ei”. Asta ca să nu scriu „în mod special pentru aceştia”, deoarece dau semnale clare că Republica Moldova, ca vehicul geopolitic, are… trei viteze pentru mersul înainte şi una pentru sensul opus. Cea din urmă aparţinând lui Voronin.

Şi la discursul, în aer liber, al vicepreşedintelui S.U.A. era de dorit să asiste şi Marian Lupu şi Mihai Ghimpu.

Pentru că, dacă ar fi să stăm strâmb şi să judecăm drept, conform unei logici birocratice, deloc aberante: funcţia executivă a lui Joe Biden, în guvernul american, de adjunct al celui ce este şi liderul miniştrilor S.U.A., respectiv preşedintele S.U.A., ar fi impus ca doar un… vicepremier de la Chişinău să fi fost tot timpul cu vicepreşedintele Americii. Ceea ce, bineînţeles, nu era cazul.

Acum este de domeniul evidenţei că au venit la miting simpatizanţii şi activiştii PLDM. Asta nu este rău. Ci foarte bine. Dar de ce nu au fost prezenţi şi aceia ai celorlalte două partide componente ale A.I.E.?

Era Vlad Filat în campanie electorală, nu ştim noi, şi Joe Biden a venit să îi susţină candidatura?!…

Dincolo de mesajul cald, amical, al vicepreşedintelui superputerii lumii – care nu este deloc un reprezentant de mâna a doua, Joe Biden putând fi, în orice moment, omul care apasă pe butoanele ce trimit spre ţinte clare distrugătoarele rachete nucleare americane -, de „baia de mulţime”, de întâlnirile succesive, separate, organizate cu orgolioşii lideri ai A.I.E., de tămâierile ulterioare ale unor analişti partinici, nu politici, vizând pe actualii guvernanţi de la Chişinău, câteva chestiuni, evitate public, trebuie scrise negru – că aşa şi sunt problemele ţintite de înaltul oaspete – pe alb.

Republica Moldova este pentru America un pas al creării spaţiului integral necesar NATO, pentru a consolida securitatea statelor aliate.

La Departamentul de Stat există o percepţie, mai puţin cunoscută, a celor trei componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană. Aceasta ar fi compusă, conform unor experţi în spaţiul ex-sovietic, din:”naţionalişti moldoveni, vorbitori de limbă română” (liberalii lui Mihai Ghimpu), “pragmatişti orientaţi spre afaceri” (simpatizanţii lui Vlad Filat) şi “aripa reformatoare a vechii gărzi a vorbitorilor de limbă rusă” (adepţii lui Marian Lupu).

La Washington D.C. se consideră că – dincolo de inabilitatea de a depăşi blocajul parlamentar, pentru a alege un preşedinte -, liderii A.I.E. au reuşit totuşi să articuleze o viziune a ţării, privind viitorul, care evită, abil, o alegere clară între Moscova şi Bruxelles.

A.I.E. a prezentat perspectivele republicii, la U.E., prin punerea în aplicare a unora dintre reformele necesare alinierii la normele Uniunii Europene, inclusiv asumarea câtorva sacrificii dureroase, pentru a primi sprijinul Fondului Monetar Internaţional, pe timpul crizei economice.

Alianţa pentru Integrare Europeană a luat şi măsuri pragmatice de consolidare a încrederii, pentru a reduce tensiunile cu regiunea separatistă Transnistria, recunoscând că acest conflict prelungit este un obstacol, în continuare, la aspiraţiile europene ale Moldovei.

Provocările la care Republica Moldova va trebui să găsească soluţii, din punctul de vedere al Statelor Unite, nu sunt deloc puţine:

1. identitatea sa – complexă, multietnică;
2. aşezarea acesteia – la o încrucişare istorică a drumurilor utile atât conexiunilor economice, cât şi intenţiilor geopolitice;
3. confruntarea specifică cu problema plecării la muncă, în străinătate, a peste un milion de cetăţeni şi
4. tranzitarea teritoriului naţional de către imigranţi asiatici, doritori să muncească în Europa.

Ţelul sprijinului oferit de S.U.A., celui de-al doilea stat românesc, nu este deloc unul demagogic, ci corespunzător idealurilor promovate constant, de peste Ocean: depăşirea provocărilor enumerate ar putea consolida democraţia din landul dintre Prut şi Nistru, favorizând apariţia unei economii de piaţă prospere.

Aşa ceva nu se obţine cu repetarea unor lozinci, pe holurile parlamentului din Chişinău şi pe micile ecrane. Ci, din punctul de vedere al oficialilor americani, prin combaterea corupţiei endemice, îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor guvernamentale, combaterea fermă a traficului de „carne vie” şi a reţelelor locale de crimă organizată.

Este timpul ca toţi liderii A.I.E. să înţeleagă, măcar acum, după vizita lui Joe Biden, că primul partener al Republicii Moldova, de acum înainte, ar trebui să fie S.U.A., singurul stat în măsură să ajute, decisiv, guvernarea de la Chişinău, pentru depăşirea blocajului politic, a dificultăţilor economice şi a monologurilor cunoscute pe tema Transnistriei.

Statele Unite ale Americii, în conlucrare cu partenerii europeni, pot oferi stimulente specifice, dar numai cetăţenii Republicii Moldova, depăşind inteligent divizări generate de pasagere orgolii politice, pot fructifica şansa de a fi devenit, din 11 martie 2011, landul cel mai recent integrat, de facto, din punctul de vedere al Washingtonului, în comunitatea euroatlantică.

O partitură pe care cei trei dirijori ai A.I.E., trebuie să o interpreteze in integrum.
Fără dizarmonii penibile.

ACUM, VORONIN ARE DREPTATE…

Nimic nou, pe frontul declaraţiilor politice în capitala celui de-al doilea stat românesc.

După furtuna caracteristică oricărei campanii electorale, s-a aşternut tradiţionala linişte patriarhală la Chişinău.

Cele patru formaţiuni politice parlamentare au intrat în arena supremului forum politic decizional, rezultat în urma alegerilor libere.

Liderii Partidului Democrat nu mai sunt misterioşi. Ci, cu surâsul omniprezent, al victoriei decisive, pe chipurile lor, aureolate de propulsarea şefului acestei formaţiuni politice pe fotoliul ce asigură girarea cârmei statului. Şi ca tacâmul să fie complet, preşedintele de onoare al democraţilor, până mai ieri îngândurat, se confesa acum, fătucelor responsabile cu întrebări stupide, despre zilele petrecute la schi, în România. Incredibil, dar adevărat.

Laborioşi, coechipierii premierului sunt parcă mai atenţi la noua repartiţie a posturilor ministeriale. De altfel, în presa de la Moscova, pe 12 ianuarie se anunţa acceptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a demisiei colective a guvernului ce a condus ţara până acum. Nu oricum. Ci cu însoţirea ştirii de o fotografie dinamică a premierului Vlad Filat, semn că Moscova speră într-o colaborare fructuoasă cu Chişinăul.

Cititorii ruşi sunt informaţi că noul guvern, condus tot de Filat, va avea în componenţă o bună parte din foştii titulari ai portofoliilor ministeriale şi va continua să aplice programul aprobat în septembrie 2009, intitulat „Integrare Europeană: Libertate, Democraţie, Prosperitate”. Deci, Moscova a înţeles translaţia, înceată, dar ireversibilă, a celui de-al doilea stat românesc, din spaţiul vetust al Comunităţii Statelor teoretic Independente, în cel competitiv al Uniunii Europene.

În tabăra sută la sută liberală se trăieşte din amintiri şi speranţe. Un remember colectiv fiind nonconformismul şi temeritatea fostului preşedinte interimar al Republicii Moldova. Nu doar cel mai surprinzător şi demn interlocutor al Moscovei, la Chişinău, ci şi unul dintre politicienii privit cu o firească uimire şi simpatie în Occident, al cărui impact public asupra conaţionalilor săi a fost recunoscut prin decernarea unor premii pe cât de simbolice, pe atât de semnificative.

O iluzie amendabilă este aceea a repetării publice obsesive a înţelegerii dintre liderii Alianţei pentru Integrarea Europeană/A.I.E., conform căreia fostul preşedinte interimar ar urma să conducă legislativul de la Chişinău, după alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Intenţie onorabilă, dar, după cum realitatea a înfrânt deseori dorinţa, între Prut şi Nistru, până la materializarea acesteia mai este cale lungă!

De data asta, cu toată pofta de retaliere a A.I.E., recunoscută indirect de Vlad Filat, oleacă de dreptate are şi Vladimir Voronin.

Indiferent câte păcate politice a făptuit până acum şi cu ce efecte negative a condus republica, prin voturile liber exprimate ale unei părţi importante dintre cetăţenii Republicii Moldova, domnul Voronin este şeful partidului de opoziţie, cu o reprezentare deloc neglijabilă în parlament.

Iată de ce iniţial m-a amuzat, apoi m-a pus pe gânduri, jurnalistul care mai că îl soma, pur şi simplu, pe Vladimir Voronin, ca să cedeze voturile necesare, din partida comuniştilor, pentru a fi ales noul preşedinte al ţării şi a fi astfel evitate noi alegeri parlamentare.

Cu tot respectul, pentru distinsul cronicar, aşa ceva nu are nimic în comun cu o democraţie adevărată.

Dacă va fi validată, de viaţă, convingerea lui Voronin, că niciun parlamentar comunist nu va trăda linia partidului său, la alegerea preşedintelui ţării, atunci tot răul produs va fi spre binele Republicii Moldova, care acum parcă ar vrea să rămână în C.S.I., parcă o ia spre UE…

Numai că vremea jumătăţilor de măsură a cam trecut în Europa. Un areal imun la obiceiul „un pas înainte, doi înapoi”, tipic ultimului an de guvernare.

Din acest punct de vedere, Serafim Urechean nu trebuie pus la colţ, atunci când semnalează că actuala formulă a A.I.E. ar putea supravieţui doar un an de zile.

Pentru că una este împărţirea funcţiilor, alta trecerea la reformele aşteptate la Bruxelles. Unele măsuri fiind, în mod obiectiv, de pe acum, impopulare.

Zarurile electoratului au indicat câştigătorii la alegerile parlamentare. Dar un adevărat învingător nu îşi lasă adversarul în ţărână, umilit şi supus oprobiului public. Ci îi întinde o mână, mai ales atunci când interesul naţional o cere.

Dialogul, oricât de dificil şi lung ar fi acesta, fiind tipic democraţiei reale.

Nu dihonia.

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

MANDATUL LUI MARIAN LUPU

Jocul la două capete, care a marcat viaţa politică internă a Republicii Moldova, s-a încheiat.

Consiliul Naţional al Partidului Democrat a decis, cu o majoritate confortabilă de voturi, o coaliţie cu PL şi PLDM.

Aparent, jocul menţionat a fost doar strategia inteligentă, pentru negocieri evident dificile, ale formaţiunii politice coagulate de Marian Lupu, după desprinderea din partidul lui Vladimir Voronin.

Practic, o asemenea modalitate, de a găsi tacit opţiunea cea mai bună, reflectă un mod de a fi al societăţii actuale dintre Prut şi Nistru. Una bombardată atât din Răsărit, cât şi din Occident, cu ştiri, opinii, presiuni, vizite, declaraţii vizând fie menţinerea în zona conservatoare, autocratică, cu o democraţie mimată, a Comunităţii Statelor (teoretic) Independente, fie schimbarea de macaz, prin decizia de integrare în Uniunea Europeană.

Dacă ne focalizăm atenţia asupra politicianului Marian Lupu, din respect pentru adevăr, trebuie să admitem că strategia lui a fost rodul experienţelor personale, nefericite, prin care a trecut în ultimul an.

Începând cu momentul nealegerii sale, în 2009, ca preşedinte al republicii. Continuând cu neconsultarea sa privind o serie de decizii unilaterale ale liderilor A.I.E., care ocupau deja primele două poziţii în ierarhia administraţiei de stat.

La referendumul din toamnă, Marian Lupu a experimentat prima oară jocul dublu. Oficial a pledat pentru un vot favorabil. Practic nu a apăsat pe pedala de acceleraţie a maşinii de propagandă a P.D., dintr-un motiv realist.

Lunile de guvernare, ale Alianţei pentru Integrarea Europeană au creat un avantaj imagologic neaşteptat, pentru comunişti, datorită neînţelegerilor vizibile dintre liderii partidelor pro-Europa.

Eventualele alegeri prezidenţiale nu ar fi limpezit apele, existând chiar riscul victoriei candidatului comunist.

Nici cursa electorală pentru alegerea noului parlament nu a produs mutaţii majore. Diminuarea numărului alegătorilor care au optat pentru formaţiunea lui Vladimir Voronin nu a fost rezultatul campaniilor separate ale PL, PLDM, PD şi AMN. Ci a înţelegerii, de către votanţi, a noii realităţi în care evoluează al doilea stat românesc.

După decizia Summitului NATO, din Portugalia, de a asigura securitatea Republicii Moldova, în mod practic, spaţiul comunităţii euroatlantice s-a extins până la Nistru.

Pornind de la această situaţie nouă, pe care Moscova nu a contestat-o şi o respectă, evident tacit, noul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău ar fi de dorit să întreprindă prima vizită, peste hotare, în 2011, la Bruxelles, la Cartierul General al NATO.

Iar dacă este într-adevăr adeptul echilibrului în politică, la reîntoarcerea spre casă să facă o escală la Bucureşti, ca expresie a consensului liderilor noii variante a A.I.E., de continuare a apropierii fireşti, dintre cele două state româneşti, Republica Moldova având în România un aliat de nădejde în procesul de integrare în Uniunea Europeană.

O întâlnire ulterioară, la Moscova, cu preşedintele Dmitri Medvedev s-ar face de pe alte poziţii, comparabile, teoretic, cu acelea ale statelor baltice.

La niciuna dintre aceste trei vizite, necesare consolidării evoluţiei democratice a landului dintre Prut şi Nistru, ceilalţi lideri ai alianţei refăcute, Mihai Ghimpu şi Vlad Filat nu s-ar opune cu un veto.

Sigur că nu doar întâlnirile în sine consolidează noua putere de la Chişinău. Ci şi mesajele transmise cu aceste ocazii.

La Bruxelles, în necesarul dialog cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, mesajul aşteptat de conducerea Alianţei nu este cel de menţinere a neutralităţii Republicii Moldova.

Ci de obţinere a unei „foi de parcurs”, pentru o integrare viitoare în alianţa care deja garantează securitatea europenilor dintre Prut şi Nistru.

După cum, la Bucureşti, întâlnirea cu preşedintele României, este una care ar putea fi finalizată şi prin reiterarea publică a adevărului istoric – cei doi dezirabili interlocutori vorbesc aceeaşi limbă europeană, româna.

Şi la Moscova, Dmitri Medvedev aşteaptă mesajul unui stat care respectă Federaţia Rusă, reciprocitatea nefiind o concesie a Moscovei, ci un act de conduită europeană. Atent monitorizată la Bruxelles şi la Washington D.C.

Asemenea demersuri de politică externă sunt necesare derulării, fără convulsii create artificial, a vieţii politice interne. Dar şi confirmării, pe plan internaţional, în metropole europene importante pentru politicienii de la Chişinău, a unor opţiuni asumate public de A.I.E., care nu trebuie doar declarate, ci şi materializate.

A se mai observa o mică diferenţă.

În timp ce un anumit nivel de decizie de la Moscova miza pe o derutare evidentă a presei de la Chişinău, care, într-o anumită măsură, a rămas captivă timorării faţă de puterea de la Răsărit, peste Ocean, Casa Albă a adoptat politica „low profile”, prin care ambasadorul american în Republica Moldova nu s-a expus mediatizării, dar a avut negocieri extrem de eficiente. Cu o finalitate pozitivă pentru viitorul cetăţenilor moldoveni.

Ghimpu a fost preşedinte un an, iar Filat două zile.

Marian Lupu va avea (sau nu) un mandat întreg, în funcţie de modul în care va înţelege să respecte complexitatea alianţei politice reeditate şi priorităţile naţionale ale celui de-al doilea stat românesc.

Echilibru în politică înseamnă şi recunoaşterea noilor realităţi în care evoluează acum Republica Moldova – de la Est spre Vest.

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

GUBERNIA LUI PLAHOTNIUC

Fondatorul website-ului „WikiLeaks”, Julian Assange, ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel, conform unei surse din Kremlin, invocată de agenţia RIA Novosti.

Liderul partidului democrat să nu uite că, din luna ianuarie 2011, la Washington D.C., politica externă a Statelor Unite va fi determinată de republicani. Politicieni care nu umblă cu mănuşi în relaţia Americii cu Răsăritul Europei.

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD