Posts tagged: MAREA BALTICĂ

APĂRAREA FRONTIEREI DE EST A ALIANŢEI

Pentru cine priveşte doar emisiunile de televiziune ce proslăvesc un trecut definitiv apus, rândurile de mai jos vor fi enervante. Mai ales că acestea nu fac decât să sensibilizeze pe cei ce au ochi să vadă şi minte să înţeleagă, că superputerea lumii – place sau nu, asta-i realitatea -, evident Statele Unite, controlează, prin baze aeriene, trupe dislocate în zonă, precum în România, la Constanţa, şi sisteme antirachete, toată frontiera de Est a NATO.

Nici vorbă de vreo reţinere a Americii în apărarea noilor state membre ale Alianţei Nord-Atlantice. La care se adaugă – conform declaraţiei secretarului general al NATO, la Lisabona, cu ocazia Summitului Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic -, asigurarea securităţii Republicii Moldova şi a Georgiei. State care nu se vor mai afla sub protecţia militară rusă. Şi în care nu vor mai pătrunde niciodată – a se reţine şi la Kremlin – trupe trimise la o supărare pasageră a unor oficiali ai Federaţiei Ruse.

O privire pe harta statelor baltice ar fi, în sensul menţionat, pe deplin edificatoare. Spaţiul aerian al Estoniei, Letoniei şi Lituaniei – foste republici sovietice, ca şi Moldova – este apărat de escadrilele de vânătoare trimise, prin rotaţie, de statele aliate, inclusiv Statele Unite ale Americii.

Astfel, avioane de luptă precum F-15C pot opera şi pe Aeroportul Internaţional Siauliai din Lituania. Mai mult, statul vecin, Estonia a terminat, acum câteva săptămâni, modernizarea Bazei Forţelor Aeriene de la Amari.

Aceasta poate găzdui 16 avioane de vânătoare, 20 aeronave de transport şi un trafic de 2000 de militari pe zi – din forţa expediţionară a NATO.

Anterior, baza estoniană, ca şi aeroportul lituanian au fost aerodromuri sovietice.
Ulterior, NATO a finanţat 35% din costurile modernizării bazei estoniene.
Read more »

~