Ayatolahul Khamenei contracarează “războiul soft”!

Ultima trăznaie pusă la cale de înalţii prelaţi din Iran este promisiunea de a deconecta ţara de la… Internet!

Despre acest mod nou de instituire a cenzurii, în statul condus de ayatolahi, au scris Christopher Rhoads, Farnaz Fassihi şi Andres Gonzalez, în prestigioasa publicaţie “The Wall Street Journal”. Ideea este pe cât de simplă, pe atât de eficace. Va fi introdus un Internet naţional. Din acel moment, Iranul va fi deconectat de la spaţiul cibernetic mondial.

Avantajele unui asemenea proiect? Ar fi: 1. încetarea demersurilor actuale de cenzurare a Internetului; 2. introducerea unor tarife mai mici pentru utilizatorii Internetului naţional şi…3. canalizarea tinerei generaţii spre website-uri ce nu contravin regulilor morale ale Islamului.

Taman în luna februarie 2011, când începeau manifestaţiile de protest în lumea arabă, pentru democraţie, libertate şi progres, Reza Bagheri Asl, nimeni altul decât directorul institutului de cercetare a ministerului de telecomunicaţii, a primit mandat să declare agenţiei de ştiri oficiale a Iranului, că, în curând, 60% dintre utilizatorii individuali şi cei de stat, ai Internetului, vor fi racordaţi la noua reţea – cea naţională. Urmează ca, în următorii doi ani, toate computerele iraniene să fie conectate doar la Internetul naţional!

Astfel va fi stopată invazia online, a ideilor occidentale dezavuate de liderul spiritual suprem, aiatolahul Ali Khamenei, care s-au strecurat până acum, în minţile tinerilor iranieni, ca urmare a propagării noului conflict, numit de înaltul prelat drept „războiul soft”!

Pe 27 mai a.c., presa de la Teheran a difuzat ştirea conform căreia Iranul urmează să lanseze propriul sistem de operare pe calculator, în lunile următoare, pentru a înlocui pe cele utilizate acum, de producţie americană. Reza Taghipour, ministrul iranian al comunicaţiilor, a lansat vestea ce confirmă intenţia instituirii unei reţele electronice locale, în acord cu exigenţele legii islamice.

Şi ca tacâmul să fie complet, în lumea ciudată a ayatolahilor, Ali Aghamohammadi, şeful relaţiilor economice iraniene, a precizat că noua reţea de Internet, cea naţională, va fi iniţial funcţională, în paralel cu aceea mondială, la sediile ministerelor, băncilor şi companiilor de interes naţional.

Ulterior, reţeaua naţională ar putea înlocui pe cea internaţională, aşa cum se procedează deja într-o serie de state musulmane.

Totuşi, dincolo de declaraţiile menţionate, lucrurile sunt mai complicate. De pildă, unul dintre cei care au un blog relevant şi îl utilizează ca atare este chiar preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad.

Conform datelor oficiale, din 100 de iranieni, 11 sunt conectaţi la Internet, acesta fiind cel mai înalt indicator printre ţările din regiunea limitrofă Iranului.

Tocmai datorită acestei particularităţi, în 2009 au putut fi transmise în lumea largă – îndeosebi prin Twitter şi Facebook – manifestaţiile de protest ce au urmat după alegerile prezidenţiale ale cărui rezultate oficiale au fost contestate de opoziţie.

Paradoxul acestei situaţii? La începutul ultimului deceniu, din veacul trecut, Iranul devenea prima naţiune musulmană conectată online, din Orientul Mijlociu şi a doua din regiunea sa limitrofă, după Israel.

Explicaţia? Tineri, educaţi şi locuind în majoritatea lor în oraşe, iranienii erau atraşi de noua tehnologie.

La finalul deceniului amintit situaţia se schimba, ca urmare a întăririi la putere a radicalilor islamici.
O serie de ziare au fost desfiinţate. Iar jurnaliştii s-au refugiat pe bloguri, cititorii lor urmându-i cu fidelitate.

În anul 2003, pe lista website-urilor periculoase se aflau 15.000 de bloguri! Iar cei mai temerari autori începuseră să fie arestaţi!

După protestele de mare amploare, din anul 2009, guvernul iranian a luat măsuri represive şi în domeniul Internetului.
“Contracararea războiului soft este principala noastră prioritate acum – declara liderul suprem, ayatolahul Khamenei, în noiembrie 2009 – deoarece inamicul încearcă să utilizeze instrumente ultramoderne de comunicare, pentru a difuza zvonuri şi minciuni”.

În acest război s-a implicat şi Garda Revoluţionară/G.R. – din rândurile căreia provine şi actualul preşedinte al ţării -, care a preluat sub control toate reţelele de comunicaţii şi a creat o armată cibernetică, cu intenţia de a instrui peste 250.000 de hackeri.

Această cvasi-armată s-a distins recent, prin atacurile efectuate asupra unor website-uri celebre, precum cel al postului de radio “Vocea Americii.”

Întrebarea retorică, rostită deloc întâmplător, peste Ocean, este dacă nu cumva această obsesie pentru “războiul soft”, a ayatolahului Khamenei, nu va avea o finalitate comparabilă cu aceea a lui bin Laden. Ale cărui computere erau pline de date ce nu aveau nimic comun cu normele religiei islamice…

Furtună la Teheran: Khamenei versus Ahmadinejad

Pentru cei ce propagau absenţa oricărui pericol, de ordin militar, din partea Iranului, atât în prezent, cât şi în viitor, ceea se petrece acum, la Teheran, este incredibil, dar adevărat.

Lupta surdă, dusă până acum în culise, între liderul spiritual al Iranului, aiatolahul Ali Khamenei şi preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, a intrat în faza confruntării publice. Cu accente ridicole.

Ultima sintagmă se justifică având în vedere acuzaţia adusă, de înalţii prelaţi, unui număr de 25 de fideli ai preşedintelui Ahmadinejad. Toţi fiind arestaţi acum pentru simpla bănuială că ar fi…magicieni!

Printre ei se află şi Esfandiar Rafim Mashaei, care coordona echipa prezidenţială, omul de încredere al lui Ahmadinejad.

Cum preşedintele iranian nu putea fi învinuit că ar fi agent american, israelian sau saudit, iar puterea sa se bazează pe sprijinul Gărzii Revoluţionare, cunoscută pentru represiunea brutală a manifestaţiilor opoziţiei din această ţară, trebuia căutat alt pretext care să ducă la… demiterea lui Ahmadinejad!

Pretextul pueril – cel vizând presupusa deţinere, de către cei arestaţi, a unor „aptitudini speciale în metafizică şi conexiuni cu lumi necunoscute” – indică o grabă a tranşării luptei pentru controlul suprem al puterii în stat.

Numai că, planul clericilor de a-l discredita astfel pe preşedintele ţării ar putea avea efecte inverse, susţine Hadi Ghaemi, director executiv al Campaniei Internaţionale, pentru Drepturile Omului, în Iran.

Cum dogma prelaţilor iranieni pierde teren, la un popor cu o medie de vârstă între 35-40 de ani, proliferează credinţele tradiţionale, axate pe reîntoarcerea lui Mesia, sfârşitul lumii şi magiile spiritelor invizibile.

Culmea ironiei – sau a calculului politic – este faptul că însuşi preşedintele Ahmadinejad a invocat efectele unor puteri supranaturale, memorabilă, până azi, fiind declaraţia sa, din 2005, când, la revenirea în ţară, după ce a ţinut o alocuţiune în Adunarea Generală a O.N.U., a afirmat că pe timpul discursului său, şefii de stat străini, prezenţi în sală, au rămas încremeniţi, fiind incapabili să clipească timp de o jumătate de oră!

Conform postului de televiziune ABCNEWS, conducerea religioasă de la Teheran îl urmărea de mult timp pe Esfandiar Rafim Mashaei, considerat inspiratorul gândirii politice şi religioase a lui Ahmadinejad. El nu era doar şeful personalului prezidenţial, ci şi cel mai apropiat consilier al preşedintelui iranian. Arestarea sa a fost practic decisă atunci când s-a aflat că Ahmadinejad are intenţia să îl desemneze ca succesor al său, la preşedinţia Iranului.

De ce a dispus aiatolahul Ali Khamenei o asemenea măsură?

Pentru că înalţii prelaţi, din jurul său, se tem de Esfandiar Rafim Mashaei.

Motivul? Hadi Ghaemi susţine că Mashaei este un naţionalist, ce a lansat un slogan cu succes la conaţionalii săi:„punem pe primul loc Iranul.” Deci nu islamul! El ar dori o marginalizare a rolului clerului în stat. Aceste opţiuni ale sale sunt susţinute de clasa iraniană mijlocie, sătulă de omniprezenţa şi omnipotenţa purtătorilor de sutane negre.

Arestarea celor 25 de oameni loiali preşedintelui Ahmadinejad indică acutizarea confruntării dintre acesta – ales prin vot, de către iranieni – şi aiatolahul Khamenei, care a fost numit lider religios.

O asemenea luptă pentru putere nu ar fi avut ecou în America, dacă nu ar exista preocuparea, justificată, privind răspunsul clar la întrebarea:
la cine se află acum valiza cu butonul menit a declanşa lansarea primei arme nucleare iraniene, despre care serviciul german de contraspionaj afirma că este operaţională din ianuarie 2011?

Iar în Orientul Mijlociu, ca din întâmplare, în luna februarie începeau revoltele… în unele state arabe.