Duritatea “micuţului” Dmitri Medvedev

Devine tot mai clară diferenţa de alură politică între conducătorul de facto al Federaţiei Ruse, premierul Vladimir Putin şi ocupantul oficial al fotoliului de la Kremlin, încă preşedintele Dmitri Medvedev.

Dacă Putin ar fi fost acum şeful statului rus nu ar fi aşteptat summitul Rusia-NATO, derulat la Soci, pentru a emite o declaraţie, deloc amicală, la adresa omologului român.

Aşa, am asistat la comedia penibilă în care personajul principal devine brusc ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin.

Un diplomat cunoscut ca un „cal breaz”, datorită declaraţiilor sale ameninţătoare – pe relaţia Moscovei cu Bruxelles-ul. Afirmaţiile sale, deseori belicoase, se dovedesc a fi ulterior simple „baloane de săpun”, pentru partea naivă a opiniei publice internaţionale.

Aşa cum a fost cazul şi acum, când până şi redacţii cu pretenţii în presa românească au inserat formularea „Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe omologul său român, Traian Băsescu, la summitul Rusia-NATO de la Soci.”

Cine l-a criticat pe preşedintele României?

„Маленький!/Micuţul!”

Cu acest cuvânt l-a alintat, râzând, un bărbat ce a fost martor la momentul în care ditamai şeful statului rus a coborât din maşină – uitând că el era şoferul -, iar autovehiculul, pe care l-a condus până atunci, nefiind frânat cum trebuie, a continuat să meargă – spre disperarea gărzilor de corp – către mulţimea venită să îl întâmpine pe preşedintele federaţiei.

Noroc că serviciile secrete ruse au adevăraţi zdrahoni postaţi în apropierea micuţului de la Kremlin, unul dintre ei reuşind, in extremis, să introducă o mână printre picioarele încurcate ale lui Medvedev şi să apese pedala frânei. Cu succes.

Medvedev fiind cel care are un antecedent celebru, doar el a sfidat şi guvernul nipon, mergând să facă fotografii în insulele Kurile, acum parte a Federaţiei Ruse, anterior teritoriu japonez.

“Declaraţia atât de dură” a lui Dmitri Medvedev, departe de a speria sau îngrijora pe cineva din NATO, cu atât mai puţin pe români, este proba publică că a picat cu succes la testul de rezistenţă a nervilor prezidenţiali.

Conform unor evaluări vizând spaţiul ex-sovietic, această canonadă a declaraţiilor pompieristice – made in Russia – nu numai că este firească pentru perioada premergătoare campaniei electorale, din Rusia, ci şi celei care se va derula, tot în 2012, şi în Statele Unite.

De ce a picat Medvedev testul menţionat?

Pentru că s-a lăsat furat de peisajul fals al evocării ultimei conflagraţii mondiale, uitând – cu premeditare – de odiosul Pact dintre dictatorii Stalin şi Hitler, prin care Basarabia, pământ românesc, a fost ocupată prin violenţă de soldaţii Armatei Roşii, înainte de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Niciun summit, niciun for internaţional, nicio declaraţie ascunsă presei, dar evocată de un ambasador amator de bombe publicistice – el şi stăpânii săi – nu pot şterge din Istoria României raptul teritorial al gliei strămoşeşti cuprinse între Prut şi Nistru.

Isteria Moscovei – prin pripeala infantilă a lui Dmitri Medvedev, amplificată voit, în plan emoţional, de celălalt Dmitri, respectiv Rogozin – are drept pretext afirmaţiile lui Traian Băsescu, însoţit de perdeaua de fum – marca FSB/KGB – că vezi Doamne, Rusia se teme pentru viitorul Republicii Moldova. Nicidecum.

Calculatele propoziţii ale şefului statului român şi reacţia omologului rus vizează o chestiune concretă, din viitorul nu prea îndepărtat – instalarea interceptoarelor americane la Deveselu.

Conform unui expert în arealul rus, preşedintele României s-a făcut ecoul dorinţei partenerului strategic, de peste Ocean, de a vedea, de pe acum, reacţia opiniei publice româneşti, faţă de amplasarea scutului american, care, pe termen scurt – până în luna martie 2012, când au loc alegerile prezidenţiale în Rusia – poate atrage represalii economice ruseşti.

Dincolo de reacţiile unor teleaşti, mai mult sau mai puţin dilematici şi comentariile, nu tocmai inspirate, ale liderilor opoziţiei – căzuţi 100% în capcana acestei operaţiuni psihologice de mare anvergură -, opinia publică din România, cu toată obida acumulată faţă de actualul regim, şi-a păstrat luciditatea, înţelegând miza acestui test geopolitic.

Iar adevăraţii analişti politico-militari au receptat semnalul dat recent de un brainstorming focalizat pe un subiect cel puţin vizionar: Kosovo şi Transnistria. Nemediatizat din motive pe care le presupuneţi.

Comedia declaraţiilor de impresionat copiii din grădiniţele Moscovei va continua până la Summitul NATO din Chicago, în 2012.

Atunci, noul preşedinte de la Kremlin – indiferent cine va fi acesta – va reveni în faţa conaţionalilor cu două reuşite oferite practic tot de administraţia americană. Părăsirea, de către Transnistria, a concubinajului contra naturii cu Republica Moldova şi o formulă de integrare informaţională în fluxul de date specific utilizării rapide, eficace, fără erori, a scutului american, menit a apăra statele NATO de orice atac cu rachete, indiferent de zona din care au fost lansate.

De fapt, în viitor, flancul răsăritean al Alianţei Nord-Atlantice va avea cinci puncte cheie pentru Pentagon:
1. divizia aeriană americană din Polonia,
2. interceptoarele SUA de la Deveselu,
3. avioanele de vânătoare cu bază de decolare în Bulgaria,
4. aeroportul Mihail Kogălniceanu, pentru afluirea trupelor destinate zonei ce poate deveni „neprietenoasă,” dincolo de Marea Neagră, şi
5. componenta navală a Statelor Unite pentru scutul antirachetă.

Duritatea de acum a “micuţului” Dmitri Medvedev va fi atunci o clipă insignifiantă pentru cel care, la Kremlin, va aştepta, răbdător, rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA. Ca să fie primul care îl va felicita pe câştigătorul acestora. Dacă nu cumva, între timp, noul preşedinte al Chinei, al cărui mandat începe tot în 2012, nu va fi mai rapid!
China fiind interesată, în mod special, de tandemul cu Statele Unite, nu şi de un trio cu Rusia.