O zi istorică pentru Pentagon şi pentru naţiunea americană. Aşa a numit Leon E. Panetta ziua de 20 septembrie 2011. Cea în care devenise deja o amintire vechea conduită, impusă de administraţia Clinton, “don’t ask, don’t tell/DADT/nu întreba, nu spune”, ca urmare a abrogării sale, de către preşedintele Barack Obama.

O schimbare considerată de secretarul Departamentului Apărării/DoD/Pentagonului ca fiind una calitativă, menită a asigura egalitatea de şanse şi demnitatea tuturor celor care doresc să se înroleze în Forţele Armate Americane.

Aceste afirmaţii au fost făcute la conferinţa de presă organizată în sala tradiţională de la DoD, dar într-un cadru nou, Panetta preferând înlăturarea tribunei impunătoare, pentru alocuţiunile rostite în picioare, şi optând pentru o masă modestă, la care, în stânga sa, se afla, drept coechipier real, nu mimat, liderul militar cu funcţia cea mai mare în armata de peste Ocean – amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore.

Un alt detaliu interesant este punerea într-un cerc apropiat a scaunelor pentru jurnalişti, semnalul unui alt tip de comunicare, mult mai apropiată, cu cei care sunt mandataţi să reflecteze, în presă, ce este nou în mediul militar.

“Aceştia sunt oamenii care-şi pun în joc viaţa lor pentru patrie şi asta este ceea ce contează cel mai mult” a afirmat Leon E. Panetta privind în ochi pe jurnaliştii din faţa sa. Nu în tavan. Nu peste ei. Precum unii omologi de-ai săi, europeni.

Secretarul apărării nu a uitat să mulţumească tuturor acelora care, la nivelul Pentagonului şi la acela al categoriilor de forţe armate, s-au implicat în implementarea noii conduite, menită a nu afecta instruirea şi eficienţa armatei, coeziunea subunităţilor şi recrutarea celor dornici să se înroleze în cea mai puternică structură militară a lumii.

Ultima afirmaţie ţine şi de preocuparea de a fi găsite cele mai bune soluţii pentru reducerea bugetară cerută Pentagonului – cea de 450 miliarde de dolari, în următorii 10 ani. Studiile pe diferite variante continuă, dar Panetta a declarat:”sunt hotărât să iau această decizie pe baza celor mai bune consilieri. Şi am făcut clară poziţia mea, ca fiind ghidat de următoarele principii: numărul unu, noi trebuie să menţinem cea mai bună armată din lume, o forţă capabilă să descurajeze conflicte, să proiecteze puterea sa şi să câştige războaie. Am trecut printr-o decadă a războaielor şi rezultatul a fost dublarea bugetului apărării, în acea perioadă. Acum trebuie să îmi asum responsabilitatea fiscală, pentru a ne face partea noastră, în înfruntarea deficitului naţional. Şi cred că asta putem să facem modelând cea mai bună apărare pentru ţară, din perspectiva următorilor 10 ani.”

Scopul vizat? Menţinerea capacităţii militare necesare pentru a riposta la provocările şi ameninţările apărute în lume.

Al doilea principiu este acela de a menţine forţa care este întotdeauna gata de luptă, agilă, dislocabilă, şi capabilă de acţiune.
Al treilea enunţ relevant: apropierea echilibrată de toate zonele bugetului apărării, care ar putea oferi surse de reducere a sumelor alocate. Prin focalizarea pe eficienţa fiecărei structuri şi eliminarea conducerii birocratice şi a duplicatelor în mecanismul decizional militar. Cu încurajarea competiţiei, a procedurilor de contractare a unor servicii, a managementului modern, a reducerii şi reformei personalului.

În cele din urmă este răspunderea faţă de bărbaţii şi femeile în uniformă militară, care formează o forţă bazată pe voluntariat – principiul central al unei armate puternice şi al viitorului Americii.

În esenţă, acest proces al reducerii bugetare mai sus menţionate va necesita decizii dure. Cu mari riscuri asumate. Dar Leon E. Panetta este convins că, în final, interesele de securitate naţională ale Statelor Unite nu vor fi afectate. Deoarece misiunea sa, ca secretar al apărării „este să menţină cel mai bun sistem defensiv din lume.” Cu o prioritate aparte „păstrarea siguranţei zilei de mâine pentru oamenii noştri în uniformă.”

Şi pentru că amintita conferinţă de presă era ultima la care participa amiralul Mullen, partenerul său, la timona Pentagonului, mister Panetta a rostit câteva cuvinte aparte:”Este într-adevăr o onoare pentru mine să servesc ţara împreună cu amiralul Mullen. El a asigurat o conducere puternică în structurarea apărării acestei ţării şi a armatei sale. Şi cred că avem o naţiune mai puternică datorită perioadei cât a condus forţele armate. Am lucrat cu el acum, pe această funcţie, dar şi în trecut, când eram directorul C.I.A. şi în mod special apreciez sprijinul pe care ni l-a dat în operaţiunea dusă contra lui Osama bin Laden. O misiune care nu ar fi putut fi îndeplinită fără contribuţia sa. Este o voce pasionată pentru susţinerea camarazilor săi. Strategia pe care Statele Unite au urmat-o în Irak, în Afganistan, a fost şi rezultatul viziunii sale, a hotărârii lui, a devotamentului său. Vreau, în mod special, să-i mulţumesc în numele femeilor şi bărbaţilor în uniformă, care au apreciat modul cum i-a condus.”

Esenţa replicii lui Mullen, una savurată de Panetta, pentru o referire en passant, la microfoanele existente acum în Pentagon, ca urmare a faptului că este condus de un ex-lider al Central Intelligence Agency, este una memorabilă: ”oamenii noştri ştiu că vă pasă de ei şi de familiile lor.”

În conferinţa de presă a fost abordat şi viitorul rol al NATO. În opinia lui Panetta o discuţie fiind necesară cu omologii săi, mai ales după modul cum s-au derulat operaţiunile aliate în Libia.

Mullen l-a completat, afirmând că, la ultima sa întâlnire cu şefii apărării din Alianţa Nord-Atlantică, derulată săptămâna trecută, câţiva dintre ei au mulţumit SUA pentru sprijinul oferit în Operaţiunea „Protectorul Unificat”.

După cum se ştie, Casa Albă a decis ca Statele Unite să se limiteze la o misiune de sprijin logistic. O hotărâre evident dificilă, în opinia amiralului Mullen. Dar, pentru el, NATO a fost, este şi va fi o alianţă decisivă şi în viitor. Una disuasivă pentru ameninţările (im)previzibile.

Coincidenţa face ca tot pe 20 septembrie, Oficiul Naţional pentru Recunoaştere/O.N.R., al SUA, să anunţe – via Associated Press – că împlineşte 50 de ani de existenţă. Aceasta fiind structura coordonatoare a sateliţilor americani de spionaj, care a furnizat şi oferă date în flux continuu despre inamicii virtuali ai Americii, începând cu organizaţia teroristă Al-Qaida şi terminând cu facilităţile nucleare ale Coreeii de Nord.

Conform declaraţiei şefului O.N.R., directorul Bruce Carlson, agenţia sa a lansat şase sateliţi în ultimele şapte luni – „cele mai bune pe care le-am avut în ultimii 25 de ani.”

O.N.R. a fost înfiinţată pe timpul Războiului Rece, la 6 septembrie 1961, pentru a spiona U.R.S.S., Republica Populară Chineză şi statele socialiste din Europa şi Asia. La ora actuală, sateliţii oficiului monitorizează Afganistanul, Pakistanul, Rusia şi China – în primă urgenţă. A doua fiind în raport de ultimele evoluţii politico-militare de pe mapamond.

Fiind întrebat, de jurnalişti, cum va proceda la tăierea bugetului său anual, Bruce Carlson a afirmat:”Ne vom proteja oamenii noştri, oamenii de bază ai misiunii noastre.”

Programul actual prioritar pentru O.N.R. este Red Dot/Punctul Roşu, axat pe descoperirea bombelor improvizate menite a ucide soldaţi americani şi aliaţi pe drumurile folosite în Afganistan. El şi-a dovedit eficienţa în 80% dintre cazurile semnalate, dar au fost şi dispozitive explozive artizanale nedepistate.

Misiunea principală a O.N.R. rămâne observarea ameninţărilor pe termen lung, aşa cum este programul nuclear al regimului comunist nord-coreean. Despre inginerii de la Phenian, Carlson nu a ezitat să afirme:”Sunt foarte inteligenţi. Ei muncesc foarte mult, pentru ca să ne înşele vigilenţa.”

China şi Rusia reprezintă cele mai mari provocări pentru superioritatea SUA în spaţiul cosmic. Beijingul şi Moscova au lansat atât de mulţi sateliţi pe orbită joasă, în jurul Pământului, încât există pericolul unui conflict. Pentru directorul O.N.R., Bruce Carlson, “filosofia militară a Chinei este ca acum 4.000 ani. Chinezii cred în înşelăciune. Principala mea preocupare este intenţia lor.”

Iată motivul pentru care Carlson visează la un nou sistem de satelit. Unul capabil să asigure vizualizarea în toate direcţiile, spre globul planetar şi în spaţiul cosmic, astfel încât să se asigure reacţia la noile ameninţări venite din spaţiu „în cazul în care intervin modificări, în conduita unor jucători de pe teren.”

O zi istorică pentru America. Una în care, datorită vocilor autorizate de la Pentagon şi O.N.R., puterile regionale au înţeles că Statele Unite vor să îşi conserve forţa militară şi capacitatea de reacţie, faţă de orice intenţie de subminare a intereselor sale de securitate.