Posts tagged: Kofi Annan

U.E.: Presiuni asupra preşedintelui Federaţiei Ruse

Preşedintele rus, Vladimir Putin, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, merg pe jos, spre cina informală a acestora, pe timpul summitului UE-Rusia.
Foto: EPA

UE 1

Oficialii UE intenţionează să facă presiuni asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru ca acesta să adopte o atitudine mai puternică faţă de Siria, pe timpul summitului din St Petersburg. Emisarii UE vor ca Rusia să pună presiune pe aliatul său sirian, pentru ca acesta să retragă blindatele din oraşe şi să respecte în totalitate planul de pace stabilit cu Kofi Annan.

După cum se ştie, Rusia şi China sunt, de asemenea, refractare la îndemnurile SUA şi UE de a condamna regimul sirian şi de a cere îndepărtarea preşedintelui Bashar al-Assad.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi şefa politicii externe a UE, ​​Catherine Ashton, sunt printre cei care au participat la summitul de luni, 4 iunie. Duminică, Vladimir Putin a invitat liderii UE la o cină, la marginea oraşului.

Diplomaţii europeni consideră întâlnirea ca o şansă de a reînnoi relaţiile cu Putin, după revenirea sa la Kremlin. Liderii europeni mai doresc să discute despre schimburile comerciale şi programul nuclear controversat al Iranului. Rusia va aborda, în cadrul aceloraşi discuţii, problema călătoriilor fără viză, pentru cetăţenii săi, în Europa.

24.000 de sirieni refugiaţi în Turcia (video)

Trimisul ONU şi al Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a declarat marţi că în următoarele 48 de ore trebuie să fie ” semne vizibile de schimbare imediată şi indiscutabilă în postura militară a forţelor guvernamentale”, în această ţară.

O iluzie frumoasă, întărită şi de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care bate câmpii, aidoma diplomaţiei pe care o conduce, vorbind de încetarea focului de către ambele părţi şi uitând că loialiştii preşedintelui Assad au ucis peste 7.000 de civili, în timp ce 2.000 de sirieni, în uniforme militare au murit în luptele duse în localităţile iniţial ocupate de insurgenţi.

Meritul imaginilor de mai jos este că argumentează întrebarea: dacă prezenţa a 24.000 de refugiaţi sirieni, în Turcia, nu a deteminat o schimbare de atitudine a guvernului de la Ankara, ce număr ar putea genera opusul reţinerii acuale a oficialilor turci?

~