Fotografia de mai sus a fost difuzată de Agenţia Centrală de Presă, nord-coreeană, fiind realizată pe 29 martie, la Phenian, în Piaţa Kim Ir Sen, unde s-a desfăşurat un mare miting anti-sud-coreean şi anti-american.
Naziştii salutau la fel, precum nord-coreenii, numai că ultimii ţin pumnul strâns…
ASCUNSĂ DE OCHII OPINIEI PUBLICE a fost fotografia “preşedintelui etern”, Kim Ir Sen, făcută pe timpul vizitei sale la Budapesta, în anul 1984, care arată calcifierea începută la ceafa sa, pe gât, detaliu – al aspectului său fizic – evitat constant, de către presa nord-coreeană, în ultimii 10 ani ai vieţii lui:
REALITĂŢI MĂSLUITE? Iată, mai jos, prima parte a filmului despre propaganda nord-coreeană contra realităţilor lumii occidentale:
Am inserat mai jos ultima fotografie oficială a lui Kim Jong-il,
realizată pe 16 decembrie a.c. şi postată la 18.27,
pe blogul oficial al şefului statului nord-coreean.
Comunicatul prudent al Casei Albe – vizând ştirea despre decesul lui Kim Jong-il -, axarea frazelor laconice pe menţinerea unui contact permanent cu oficialii niponi şi sud-coreeni, decizia guvernelor de la Tokyo şi Seul, de a avea azi o consultare specială, pe evaluarea situaţiei din statul comunist nord-coreean, intrarea în stare de alarmă a Forţelor Armate ale Republicii Coreea, cât şi absenţa oricăror mişcări de trupe pe teritoriul Republicii Populare Democrate Coreene, indică recunoaşterea, indirectă, a faptului că nu haosul domneşte la Phenian, ci conducerea militară.
Întârzierea, cu 48 de ore, a anunţului oficial privind trecerea, la cele veşnice, a “dragului conducător” Kim Jong-il indică un perfect control al efectelor de masă generate de o ştire cu un impact psihologic major, în rândurile nord-coreenilor. Dar şi aplicarea unui plan, dinainte stabilit, pe care numai ministrul nord-coreean al apărării, respectiv vice-mareşalul Kim Yong-Chun era mandatat să îl pună în practică, după o metodă verificată şi respectată şi la preluarea puterii de către Kim Jong-il, după moartea tatălui său, Kim Ir Sen.
Fixarea funeraliilor naţionale pe 28 decembrie constituie un alt semnal de forţă, consecvenţă şi respectare întocmai a unui desfăşurător de acţiuni, la nivelul cel mai înalt, de la care nu se va face rabat măcar cu o iotă.
Armata populară coreeană/Inmin Gun are peste 1.100.000 de militari, un buget anual de 6 miliarde de dolari şi deţine 10 arme nucleare.
În acest context, generalii nord-coreeni conduc de facto ţara şi vor avea, cel puţin iniţial, un control total asupra succesorului desemnat de Kim Jong-il, respectiv Kim Jong-un, fiul său.
Pe 3 iunie a.c., Peninsula Coreea a dat un nou semnal de posibilă erupţie, nu vulcanică, ci geopolitică, prin noua declaraţie, deloc paşnică, a liderilor comunişti de la Phenian.
Conform unei proceduri practicate ani de zile, un comunicat, redactat în termeni categorici, a fost remis presei guvernamentale.
Pe această cale, Republica Populară Democrată Coreeană a ameninţat Republica Coreea, cu „acţiuni de retaliere militară”.
După cum se cunoaşte, dezunirea poporului coreean a fost pecetluită, decenii la rând, de războiul început pe 25 iunie 1950 şi finalizat pe 27 iulie 1953, prin semnarea unui armistiţiu.
De data aceasta, motivul ameninţării Nordului este o afirmaţie a unor oficiali din Sud, conform căreia militari sud-coreeni au folosit drept ţinte fotografii ale unor membri marcanţi ai familiei preşedintelui comunist Kim Jong Il, pentru şedinţe de tragere, de antrenament, în poligon, cu armamentul individual.
Pentru prima oară, este introdus în retorica belicoasă a Phenian-ului un purtător de cuvânt al Statului Major General, al armatei nord-coreene.
Asta pentru a avea mai multă greutate afirmaţia că singura cale de a soluţiona diferenţele dintre Nord şi Sud este “prin forţa armelor.”
Fraza care urmează, în comunicatul oficial, probabil că a fost dictată de Kim Jong Il, după ce a servit unul sau mai multe pahare de coniac fin: ”De acum înainte, vom lansa acţiuni majore, de represalii militare, pentru a şterge (de pe suprafaţa terestră) grupul de trădători (din Sud), care se manifestă aidoma unui accident vascular.”
Culmea ridicolului este faptul că tocmai Kim Jong Il a suferit, în trecut, un asemenea accident!
Agenţia Associated Press reaminteşte decizia preşedintelui sud-coreean Lee Myung-bak, prin care acesta a stopat ajutorul umanitar necondiţionat, pentru nord-coreeni, condiţionându-l de un minim progres în eforturile de dezarmare nucleară a regimului comunist din Nord.
Lee Myung-back
Atunci, reacţia Phenianului a fost promptă, Lee fiind etichetat pur şi simplu „un gunoi uman” şi un trădător al ideii de reunificare naţională.
Declaraţia din 3 iunie a.c. survine după ce Seulul a recunoscut faptul că puşcaşii marini sud-coreeni şi alţi trăgători de elită au folosit pentru şedinţele de tragere, cu armamentul din dotare – după incidentele din noiembrie 2010 – fotografii ale preşedintelui comunist Kim Jong Il, ale fiului său, Kim Jong Un – probabilul succesor la conducerea Republicii Populare Democrate Coreene – şi ale tatălui lui Kim Jong Il, celebrul Kim Ir Sen.
Kim Ir Sen cu Kim Jong Il
Kim Jong Un
De altfel, pe 31 mai a.c., Seulul a specificat că va indica unităţilor sale militare să utilizeze, pe viitor, numai ţinte… standard.
Ironia sorţii face ca întreaga Peninsulă Coreea să fie acum o ţintă a intereselor divergente ale unei superputeri – Statele Unite – şi ale altor trei puteri, extrem de atente la evoluţiile raporturilor dintre Nord şi Sud, respectiv China, Rusia şi Japonia.