Spre furia KGB/FSB…
…şi în pofida postacilor cu ochii oblici, euroasiatici, în clasamentul platformei de opinii, de peste Prut, VOXPUBLIKA.MD, locurile 1 şi 8 sunt ocupate de un simplu unionist.
…şi în pofida postacilor cu ochii oblici, euroasiatici, în clasamentul platformei de opinii, de peste Prut, VOXPUBLIKA.MD, locurile 1 şi 8 sunt ocupate de un simplu unionist.
Statele Unite ale Americii au pus sub acuzare mai muţi angajați ai unei companii ruse din Texas, acuzaţi de procurarea unor sensibile componente microelectronice, pentru utilizarea lor de către armata rusă și agențiile de informații ale Rusiei.
După cum scrie Joseph Fitsanakis, jurnalist specializat în domeniul contrainformaţiilor, procurorii din New York au declarat, ieri, că Biroul Federal de Investigații a efectuat raiduri în unele locaţii din jurul oraşului Houston, în Texas, care a inclus sediul Arc Electronics, Inc.
Această firmă de export este acuzată de a fi expediat produse microelectronice în valoare de peste 50 milioane dolari, începând cu anul 2008. Livrările au fost primite la Moscova, de către o companie misterioasă de achiziții publice, numită Apex Systems SRL.
Anchetatori de contrainformații, din SUA, susțin că ambele firme sunt parte a unui plan elaborat, instituit de serviciul militar rus de informaţii, care vizează furtul produselor electronice – cu dublă utilizare, civilă şi militară – create de firmele americane.
Potrivit actului de inculpare, Arc Electronics a spus furnizorilor săi, din SUA, că tehnologiile microelectronice achiziţionate vor fi destinate utilizării lor pentru diferite tipuri de… felinare. Bună gluma, nu-i aşa?
Dar, în realitate, afirmă FBI, compania a livrat produsele hi-tech Ministerului Apărării al Federației Ruse, pentru utilizare în sisteme de supraveghere în aer, precum și în sistemele de ghidare a armelor, de la distanță, precum şi la alte aplicații militare.
Procurorii federali au declarat că, de mai bine de patru ani, Arc Electronics aplica un sistem prelungit, “mascat și sistematic”, de eludare a controlului guvernului SUA la export, ceea ce a dăunat grav securității naționale a SUA.
În urma raidurilor matinale, FBI-ul a lansat rechizitorii împotriva a 11 angajaţi ai companiei Arc Electronics, cei mai mulţi dintre ei fiind acuzaţi că “acţionează ca agenţi neînregistraţi ai Federaţiei Ruse, în Statele Unite”.
Cu alte cuvinte, spioni în toată regula.
Printre cei inculpați se numără ofiţerul şef executiv al celor două firme mai sus menţionate, Alexandru Fişenko, un cetățean american naturalizat, originar din Kazahstan, care a fost, de asemenea pus sub acuzare, pentru spălare de bani.
Opt din cei 11 inculpați au fost arestați în Texas, urmând a fi transportaţi, cu avionul la New York, în următoarele zile, unde sunt programaţi pentru a fi judecați în baza acuzațiilor multiple.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei 11 spioni vor putea primi, drept pedeapsă, până la 25 de ani de închisoare.
Arlington, Virginia – O audienţă inedită – cu copii din familiile unor militari, de la un autor de blog, în vârstă de 9 ani, la un voluntar de 17 ani, în serviciul comunităţii – a asistat la Gala Premiilor Anuale, ale Operaţiunii Frontul de Acasă, din 2012, dedicată… Copilului de Militar. Aţi citit bine.
Însuşi generalul Martin E. Dempsey, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon a ţinut să aibă o intervenţie, la menţionata ceremonie de premiere, dedicată copiilor militarilor americani, indiferent de categoria de forţe armate sau de arma din care fac parte şi baza de dislocare, pe teritoriul naţional sau peste hotare.
Departamentul Apărării consideră luna aprilie drept LUNA COPILULUI DE MILITAR.
În România aşa ceva ar părea o blasfemie.
Imaginea reală despre armata de azi fiind cea tutelată de…
… un ministru ascuns în spatele propriilor complexe oratorice…
… de un şef al Statului Major General conştient că nu este decât un pasager înstelat, bun să facă frumos, tăcut, misterios, la acţiuni de salon…
… de un pseudo-marinar uitat pe post de portavoce răguşită şi isterică, pentru descurajarea pensionarilor militari năuciţi de lovitura tăierii venitului lunar.
Sunt mii de militari români – rotaţi prin teatrele de război, inclusiv în Afganistan, de unde sovieticii s-au întors cu coada între picioare, în timp ce ai noştri împart şi azi acolo ciocolată, fructe şi sticle cu apă potabilă – care nu contează în ecuaţia respectului public.
Existenţa lor nu este pe agenda campaniei electorale, în care se mitraliază orice alt subiect, în (de)favoarea unor candidaţi mai puţin deştepţi, decât se prezintă singuri, mai puţin generoşi, decât lasă să se înţeleagă şi…
… mai legaţi de vechile metehne, pro-estice, decât de opţiunile pragmatice ale unui viitor dezirabil în comunitatea europeană şi sub umbrela NATO.
Chiar aşa!
Aţi auzit vreun candidat – la posturile din vârful ierarhiei statale – abordând serios reperele relaţiilor viitoare ale României cu Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică?
Eu unul nu.
Şi nu mă miră. Mai ales că ieşind dintr-un studiou de radio, cineva – unul dintre amfitrioni – îmi spunea, deloc în glumă, privindu-mă în ochi, nu tocmai vesel şi în şoaptă:
– Tot cu SUA, nu?
Aţi reţinut numele vreunui oficial al diplomaţiei române punându-l la punct pe tembelul de Kuzmin, ambasadorul rus, până azi, la Chişinău, care a ironizat penibil armata română la ultima şi jalnica sa conferinţă de presă din Chişinău?
I-a tras-o peste bot – ca să citez un jurnalist vivace – cineva, din Ministerul lui Cristian Diaconescu, ca să îi reamintească berbecului putinist că în august 1944 NU trupele sovietice au eliberat capitala României, iar ulterior NU unităţile Armatei Roşii au dus cele mai grele bătălii pentru cucerirea Budapestei?
În România, Operaţiunea Frontul de Acasă nu există.
Casa are geamurile şi uşile sparte.
Intră cine vrea, scuipă, ia ce-i pofteşte inima şi pleacă.
Inclusiv cu blagoslovirea deziluziei intelligence-ului autohton, premierul prezidenţiabil, Mihai Răzvan Ungureanu.
Aşa cum, înainte de 1989, grănicerii României stăteau cu fundurile spre frontieră, ca să prindă pe cei exasperaţi de socialism, dornici să fugă în LUMEA LIBERĂ, aşa acum serviciile secrete stau cu ochii pe camerele de filmat din alcovurile mari şi mici, timp în care KGB-ul de ieri, FSB-ul de azi intoxică presa cu pericole made in USA, pentru a-i ţine pe românii fraieri în iluzia unui capitalism în care singurul argument este CNUTUL.
Cnutul verbal, sau cel exercitat prin dosar.
Trăim în regimul cnutocraţiei.
Doar biciul se va schimba, după alegeri…
Din luna februarie, pe ecranele din Rusia poate fi vizionat filmul 8 august, ingenios făcut, din moment ce o mamă aflată departe de copilul său – Rusia fiind, chipurile, departe de Osetia de sud, păi cum altfel? – revine acasă, ca să… îl salveze.
Manipulare ca la carte – vizând rescrierea cinematografică, în viziune rusă, a conflictului militar din 8 august 2008, când Georgia a încercat să preia manu militari administrarea provinciei Osetia de Sud, enclavă separatistă autodeclarată republică, dar oficial recunoscută, la ONU, încă parte a teritoriului georgian, la fel ca şi Abhazia – de te şi întrebi dacă Djanik Faiziiev, regizorul acestei noi producţii cinematografice, nu a primit vreun premiu de excelenţă, de la KGB/FSB.
…de Vladimir Putin, cu ideea lui năstruşnică numită REPRIVATIZARE:
_________________________________
…şi de…
Read more »