Posts tagged: KELEMEN HUNOR

Două bile albe şi una neagră

2 plus 1 -

1. Prima bilă albă o merită Mihai Ghimpu, cel ce a reamintit megieşilor de la Chişinău că “O dovadă că liberalii sunt motorul integrării europene a Republicii Moldova este faptul că PL este autorul denumirii Alianţei pentru Integrare Europeană.”

2. A doua bilă albă o merită tot reprezentanţi ai liberalilor, de data asta de la Bucureşti, atât pentru trimiterea UDMR în peluzele opoziţiei – ridicol fiind scâncetul lui Kelemen Hunor, că una i s- a promis şi, pentru prima dată, altul a fost finalul… – cât şi pentru aninarea, pur simbolică, a generalului de carton Gabriel Oprea, ca vicepremier, astfel fiindu-i interzisă revenirea la ministerul armatei, unde s-a făcut de râsul generalilor şi ofiţerilor, cei cu capul pe umeri…

3. Iar bila neagră o merită actuala administraţie prezidenţială, care a trecut pe lista… veneticilor, cei încadraţi precum trădătorii neştiuţi, de la curtea sultanului Suleyman Magnificul, pe nimeni alta decât… agramata Luminiţa Kohalmi, cel mai prost vorbitor de limbă română dintre cetăţenii republicii conduse încă de Traian Băsescu, autoarea deposedării Armatei României de una dintre clădirile montane destinate refacerii cadrelor militare active!

Bravo, Monsieur le Président!

Unde eşti tu Ţepeş Doamne?…

Sugestii pentru Kelemen Hunor

Reîntors dintr-un judeţ încins de arşiţa verii, unde ţăranii se uită în fiecare seară la buletinul meteo difuzat pe micul ecran, sperând la o ploaie mântuitoare, pentru pământul atât de hrănitor al acestei ţări, am citit povestea liderului UDMR, naivul Kelemen Hunor, pentru concetăţenii de naţionalitate română.

Cineva trebuie să-i spună acestui purtător de carte de identitate, cu numele României, câteva lucruri limpezi.

Doar el singur îşi imaginează că sperie 20.000.000 de europeni trăitori în statul naţional unitar român.

După cum se vede, nu i-am trecut la socoteală pe minoritarii maghiari şi secui.

1.) Din rândul comunităţii vorbitoare de limbă maghiară, un pescuitor în ape tulburi a vorbit iniţial de ieşirea în stradă a concetăţenilor ce se declară unguri, la început paşnic, apoi vor mai vedea ei.
La rândul său, liderul UDMR Kelemen Hunor nu exclude posibilitatea ca locuitorii din Harghita şi Covasna să iasă în stradă şi să protesteze paşnic faţă de reorganizarea administrativ-teritorială, apreciind că protestul este un mijloc democratic prin care oamenii pot să îşi spună părerea despre un lucru sau altul.
Nici vorbă de vreun posibil recurs la arme. Interesant, nu-i aşa?

2.) Să iasă! Să demonstreze cât vor!
Precum sindicaliştii rezervişti, sau cei din rândul poliţiei.
Care nu au obţinut nimic, dar au respectat legea ţării româneşti.

3.) Vrea domnul Hunor manifestaţii violente, ca în Grecia?
S-ar putea să aibă o deziluzie.
Şi să nu vadă picior de purtător de uniformă în arealul ales pentru protestele declarate a fi paşnice.

4.) Crede că Ungaria va mişca vreun deget pentru a da lecţii cui visează, în secret, actualul premier maghiar?
Poate în secunda întâi, deoarece în următoarea, aşa cum am mai scris, va fi chemată la raport, la Bruxelles, prin reprezentanţii săi – civili. Şi militari.

5.) O tulburare artificială a apelor în Transilvania ar avea şi un efect benefic – grăbirea amplasării escadrilelor de avioane de vânătoare americane F-16, la Câmpia Turzii.
Bună ca bază pentru antrenamente şi misiuni pe termen nelimitat.

6.) Ce simte Kelemen Hunor, cunoaştem.
Dar ce simt 20.000.000 de români mai contează, sau nu?

7.) Cu ce informaţii tendenţioase alimentează echipa sa presa de la Bucureşti ştim.
Dar ce anume nu-i spun lui conaţionalii unguri a dorit să afle?

8.) Liderul UDMR nu are talent la glume, dovadă afirmaţia inodoră, incoloră şi lipsită de sânge în instalaţii:
“Intenţia noastră este ca un astfel de subiect privind reorganizarea să fie repede stins şi dacă nu există consens în coaliţie să lăsăm totul şi să revenim mai târziu, peste un an, peste o jumătate de an”.
Va mai fi atunci ministru?

9.) Dacă ar fi să dau crezare unei ipoteze generată dintr-o zonă de intelligence, guvernul Boc se va menţine şi după scoaterea reprezentanţilor UDMR din fotoliile ministeriale.
Doar sunt destui parlamentari şantajabili, cu dosare pregătite pentru DNA, inclusiv de la formaţiunea agitatoare a lui Kelemen Hunor.

Ar mai fi ceva. Paharul multor români s-a umplut.
Şi după ce unii dintre ei au defilat cu familia, prietenii, cunoscuţii sau chiar singuri, pe podul lui Sorin Oprescu, din Bucureşti, bate un vânt de libertate ca în decembrie 1989.

Cu diferenţa că acum armata nu mai poate fi prostită şi nici trupele M.A.I. induse în eroare.
Măcar de ultima frază să ţină cont naivul european – pe repede înapoi…- Kelemen Hunor.

GENERALUL, MIRCEA DIACONU ŞI MIRCEA DINESCU

220px-Lansare-colectie-teatru-dilema-veche-notarra-23-09-2010

AM PRIMIT, PRIN E-MAIL, ACEST MESAJ DE LA UN GENERAL ÎNCĂ ACTIV:

La Crin, Frunda şi ardelenii din Linia de miră:
Felicitări şi, cu permisiunea dv., aş adăuga:

Poziţia domnului Frunda poate constitui un exemplu pentru mai tânărul său coleg de partid, Kelemen Hunor. Acesta, probabil, furat de dorinţa de a se afirma, cu orice preţ, în faţa celor care încă nu cred în el, ca fiind cel mai reprezentativ lider al comunităţii sale etnice din România, are proasta inspiraţie să se declare îngrijorat de revigorarea antimaghiarismului în Parlamentul României.

Să interpretăm poziţia sa ca o intenţie de a ne convinge că reluarea confruntărilor interetnice şi tentativele de a arunca la coşul istoriei înţelegerile şi practicile de bună vecinătate, obţinute cu trudă până acum, au avut ca protagonişti nişte anonimi de prin localurile de noapte ale Budapestei, care nu merită atenţia parlamentarilor români ?

Înţeleg că politicienii trebuie să aibă şi tupeu, dar domnia sa depăşeste cu mult limitele acestuia. Poate că domnul Frunda ar trebui să-i fie model, deoarece el, cândva, în condiţii mai vitrege, a convins, cu sinceritatea bunelor sale intenţii, candidând la preşedinţia României.

Iar domnul Marko Bela, o altă personalitate politică respectabilă, ar trebui să mai rămână prin preajma domnului Hunor, pentru a-i potoli zelul. Altfel, se dărâmă tot ce s-a construit cu răbdare şi înţelepciune pentru implementarea încrederii între cele două state suverane şi independente, aparţinând aceleiaşi comunităţi europene. Că doar nu o fi şi o altă comunitate, la cârma căreia, pe durată determinată, acum se află Ungaria !? Oare derapajele politicienilor unguri nu pot fi sancţionate ?! Ne înghesuim să-l izolăm, pe bună dreptate, pe Lukaşenko, din grădina altuia şi închidem premeditat ochii la ce se întâmplă în grădina proprie.

În context, toată stima pentru actorul şi omul politic Mircea Diaconu, pentru prestaţiile sale remarcabile în Parlament şi la TV. În opinia mea, este singura personalitate de notorietate publică incontestabilă, care n-a pregetat să sancţioneze, prompt şi fără menajamente, aberaţiile lui Mircea Dinescu, într-o recentă emisiune TV, pe tema declaraţiilor inamicale faţă de România ale unor politicieni unguri.

Să-i spui lui Dinescu că vorbeşte prostii, să i le repeţi, pentru a fi sigur că-i intră în cap şi să-l laşi fără replică, nu e la îndemâna oricui !

~