America menţine ora exactă la Chişinău

Al doilea stat românesc pare focalizat pe alegerile locale, în care se vor confrunta reprezentanţii opoziţiei, cu cei ai alianţei pro-europene, ce girează acum preşedinţia landului, conducerea executivului şi aceea a parlamentului.

Adevărul este însă că, dincolo de discursurile electorale, liderii celor patru formaţiuni politice parlamentare sunt extrem de atenţi la deciziile luate în capitalele Uniunii Europene, ale S.U.A., Rusiei şi României.

Cele ce influenţează integrarea clamată în comunitatea europeană şi aceea care va veni de la sine – în zona euroatlantică.

Din Bruxelles, Washington D.C., Moscova şi Bucureşti au venit semnale distincte, care arată că s-a accelerat viteza schimbărilor vizibile la nivel global, pe bătrânul continent, dar şi în regiunea noastră.

Faptul că şeful delegaţiei U.E., Dirk Schubel, a surâs când anunţa încheierea lunii de miere, dintre Republica Moldova şi comunitatea pe care el o reprezintă, este un indiciu sever că oficialii de la Bruxelles pot avea şi alţi interlocutori la Chişinău.

Nicidecum că U.E. ar renunţa la integrarea landului dintre Prut şi Nistru în structura statelor democratice europene, cu aspiraţii total diferite de cele ale ţărilor membre ale C.S.I., unde este obligatorie recunoaşterea tutelei Moscovei, în schimbul tolerării regimurilor absolutiste, din ex-republicile sovietice rămase membre ale acestei comunităţi.

Surpriza – pentru nostalgicii statului sovietic – este faptul că Barack Obama a luat doar act de nemulţumirile Rusiei, reiterate de Medvedev, la Deauville, cu prilejul reuniunii G-8, fără a face nicio concesie, sau a identifica vreun mecanism diplomatic de menţinere a discuţiei pe această temă.

Asta demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că America revine în forţă pe pământ european, nu îşi trădează aliaţii şi ceea ce a promis va face, pentru securitatea viitorului lor.

Chiar dacă Vladimir Putin se va reîntoarce pe scaunul prezidenţial, la Kremlin, cum sugera presa moscovită, în ultimele zile, de data asta va trebui să fie extrem de diplomat cu Statele Unite.

Altfel, într-o nedorită, dar posibilă situaţie de criză, S.U.A. pot instala scutul antirachetă, la graniţa de răsărit a NATO, în decurs de câteva ore.

Interceptoarele americane din România fiind în măsură să protejeze şi Republica Moldova, faţă de eventualele rachete lansate din Asia, indiferent din ce ţară. Acestea urmând a fi distruse, în aer, la o distanţă considerabilă de Nistru.

Faptul că preşedintele României a decis să nu fie prezent la reuniunea de la Varşovia, a omologilor din Europa Centrală şi de Est, ca urmare a invitării – de către Polonia – a entităţii Kosovo, nerecunoscută de Bucureşti, constituie un semnal dur, necesar şi fără echivoc, în legătură cu reacţiile viitoare la orice tentativă de impunere a unui areal teritorial ilegitim, ca stat de sine stătător, în detrimentul adevărurilor istorice.

România nu mai este ameninţabilă manu militari – nota bene – de niciunul dintre vecinii săi geopolitici.
După cum niciun stat limitrof nu are o forţă militară expediţionară, de peste 10.000 de militari, căliţi, prin rotaţie, în trei teatre de operaţiuni militare, aproape 2.000 dintre ei fiind acum în Afganistan.

Capacitatea disuasivă a României stabilizează sudul flancului răsăritean al Alianţei Nord-Atlantice, contribuind astfel la sprijinirea deciziei Statelor Unite de a ignora pur şi simplu ameninţarea Moscovei cu un nou Război Rece.

By the way!/Apropo! Chiar şi în eventualitatea recurgerii la ediţia sa a doua, la finalul noii confruntări, tot fosta superputere de la răsărit va avea de pierdut – pe plan geopolitic.

Un lux pe care Kremlinul, indiferent de voinţa locatarului principal de azi, sau a celui de mâine, nu şi-l poate permite.

De ce? Din două motive.

Peste patru ani, dacă pronosticurile se vor confirma, China va deveni puterea economică numărul 1 a lumii.

Dar, în deceniile următoare, Statele Unite rămân superputerea militară la nivel global.

Niciun lider al Rusiei viitoare, oricât de dur şi orgolios va fi, nu îşi va permite să fie confruntat, tacit, de doi adversari imposibil de învins.

Dintr-o asemenea perspectivă, trenul Republicii Moldova nu mai este în gara din care putea opta spre Occident, sau spre Răsărit.

Direcţia este cea indicată de vicepreşedintele american Joe Biden, în popasul său decisiv la Chişinău.

Disensiunile dintre cei trei mecanici ştiuţi ai locomotivei basarabene, zvonurile infantile – privind posibile demonstraţii de stradă stipendiate de Kiev şi Moscova, care ar putea răsturna actuala guvernare -, chemările provocatoare – privind unirea imediată cu întâiul stat românesc – nu sunt altceva decât convulsiile, mai mult sau mai puţin artificiale, tipice unei republici uluite că i se cere, din Vest, un singur lucru.

Seriozitate.

Cu precizarea că acum, dar şi în viitor, America (va) menţine ora exactă la Chişinău.

NU DE TROIŢE AVEM ACUM NEVOIE…

Jurnalistul Ionel Dancu, de la cotidianul ADEVĂRUL, a publicat, în ediţia din 11 aprilie a.c., articolul “Există o mare ură faţă de români în Ucraina”, la finalul căruia a postat opinia pe care mi-a solicitat-o, cu privire la paşii necesari deblocării proiectului naţional al reunificării legitime cu teritoriile româneşti rupte de Patria Mamă, prin dictatul arbitrar, samavolnic, impus prin superioritatea militară numerică şi tehnică a unei puteri străine – dispărută azi de pe harta Europei de Est:

“Nu de troiţe avem acum nevoie, ci de adevăraţi bărbaţi de stat. Slujbe religioase au mai fost şi pe 6 mai 1990, la „Podul de Flori”, peste Prut. Eram acolo, ca jurnalist militar, la jumătatea podului de cale ferată de la Ungheni.

Iar Barack Obama, la apropiata întâlnire cu Dmitri Medvedev, de la Moscova, va reitera ideea că graniţa NATO trece, de facto, pe Nistru.”

ORIGINAL