LIBIA NU-I PRINCIPALUL SHOW!

OPERAŢIUNEA “ODYSSEY DAWN”

Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.

Ce indică satelitul

Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.

Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.

Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.

Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.

La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.

Tensiuni în Orientul Mijlociu

Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.

Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.

Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.

Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.

În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.

În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.

“O societate tribală”

Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?

Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.

Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”

Unde este adevărata criză

Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”:
”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”

Ce va urma

Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.

Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.

Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.

Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.

Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A., „ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”

Astenie de primăvară?

REVITALIZAREA ALIANŢEI

În această lună continuă, la Pentagon, preparativele pentru Summitul Alianţei Nord-Atlantice din Portugalia, planificat a se desfăşura în luna noiembrie a.c.

Din perspectiva oficialilor americani, reuniunea aliaţilor de la Lisabona va lua în discuţie calea de parcurs a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic în lumea secolului 21, precum şi modul în care se desfăşoară misiunea trupelor NATO în Afganistan. Michelle Flournoy, subsecretar de stat pentru politica de apărare a declarat jurnaliştilor americani că se are în vedere atât revitalizarea Alianţei în acest veac, cât şi succesul necesar al trupelor proprii în teatrul de operaţii afgan.

Conform precizării doamnei Flournoy, se doreşte ca în noul concept al NATO să fie o perspectivă clară a misiunilor aliate. Ultima actualizare a conceptului strategic a avut loc în 1999. Acum, S.U.A. doreşte anumite schimbări în infrastructura şi organizarea acestei alianţe.

Subsecretarul de stat a menţionat o serie de propuneri de reformare vizând structura de comandă, agenţiile, instituţiile şi comitetele NATO. Nu a fost omisă nici necesara reformă financiară.

Michelle Flournoy crede că, în condiţiile în care destui aliaţi europeni solicită micşorări ale contribuţiilor lor, sub presiunea situaţiei economice mondiale, o reformă se impune şi pe acest plan, cu consecinţe la nivel organizaţional şi operaţional. Există o presiune clară pentru a face lucrurile mai eficiente.

Pe de altă parte, NATO are acum o experienţă notabilă în ceea ce priveşte logistica necesară derulării unor operaţiuni cu forţe expediţionare proprii. Funcţionează o structură de comandă capabilă să organizeze dislocarea, pe cale aeriană şi dispunerea în teren a unităţilor desemnate să execute misiuni specifice.

Actualele imperative economice şi operaţionale au determinat pe liderii statelor aliate să ia în serios reformarea structurii de comandă, concomitent cu o bugetare mai severă, dar care să asigure eficienţa operaţiunilor militare aliate.

Intenţia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen este de a propune scăderea numărului de comitete ale Alianţei, de la 400, la mai puţin de 200.

Doamna Flournoy a semnalat şi dorinţa americanilor ca de la 14 agenţii NATO să se ajungă doar la trei.

Casa Albă vrea şi revitalizarea Consiliului NATO-Rusia, pornind de la realitatea că există numeroase domenii de parteneriat util, precum efortul aliaţilor în Afganistan, lupta împotriva terorismului, sistemul european de apărare antirachetă şi acţiunile duse contra piraţilor.

Referitor la discutarea, de către liderii statelor aliate, la Lisabona, a misiunii asumate în Afganistan, S.U.A. speră că vor fi identificate reperele progresului dorit astfel încât să fie menţinută coeziunea trupelor Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate/ISAF.

Acum, acţionează în teatrul de operaţiuni afgan circa 150.000 de militari, dintre care 45.000 sunt aliaţi, ceilalţi fiind americani.

Noutatea acestui moment este acela că, în timp ce unele state au sporit numărul de militari trimişi în Afganistan, altele au crescut numărul activităţilor desfăşurate de contingentele lor naţionale.

De pildă, militarii germani din Comandamentul Regional din Nord sunt parteneri cu camarazii din trupele guvernamentale afgane la instrucţie, acţiuni de luptă şi la alte activităţi – a explicat doamna Flournoy.

Dar dificultăţi persistă datorită unei fluctuaţii la nivelul resursei umane pentru posturile de instructori militari. Există o presiune şi pentru suplimentarea numărului experţilor în instruirea poliţiei afgane. Care, din punctul de vedere al antrenamentului, este mult în urma trupelor din armata afgană.

Lupta împotriva insurgenţilor rămâne principala misiune a forţelor ISAF. Chiar dacă trupele olandeze au părăsit teatrul de luptă, iar cele canadiene sunt în curs de repatriere, alte ţări au mărit efectivele contingentelor naţionale.

Rămâne însă o provocare generală necesitatea ca statele care sunt încă implicate în teatrul de operaţii afgan să demonstreze opiniei publice din fiecare ţară că un progres a avut loc în Afganistan, până la summitul de la Lisabona, iar altul şi mai mare va fi până vara viitoare.

Liderii statelor membre ale NATO vor discuta şi situaţia din Kosovo, unde Alianţa mai are 9.000 de militari într-o misiune care se derulează bine. Statele Unite pun accentul pe intensificarea antrenamentului forţelor locale de securitate pentru a fi, eventual, în măsură să preia şi să asigure securitatea statului kosovar. Dar orice decizie de reducere a forţelor aliate va fi luată la nivelul şefilor de state şi de guverne din NATO.

O altă prioritate a reuniunii de la Lisabona este sistemul de apărare antirachetă. Doamna Flournoy a indicat că Statele Unite speră că aliaţii se vor raporta la noul sistem ca la o misiune de apărare. NATO va trebui să contribuie la sistemul de comandă şi control cu capabilităţi variate oferite de diferite state membre.

Subsecretarul de stat a reiterat poziţia americană conform căreia noul sistem de apărare antirachetă protejează aliaţii europeni de ameninţările venind din Iran, nefiind îndreptat împotriva Rusiei. Care este aşteptată să se alăture participanţilor la acest scut, prin intermediul radarelor sale, considerate foarte eficiente.

Iată cum, Alianţa Nord-Atlantică îşi fortifică organismul militar, pentru a promova şi în anii următori interesele specifice, prin decizii şi misiuni pe măsura provocărilor unui secol încercat de crize economice, sociale, politice şi militare.

______________________________________________________________________________