Patriarhia din Moscova, Lenin şi popa… Smirnov

Agenţia de ştiri Interfax a difuzat o neaşteptată luare de poziţie a Patriarhiei din Moscova.

Astfel, protopopul Dmitri Smirnov, şeful Departamentului Sinodului Patriarhiei din Moscova, pentru Relaţiile cu Forţele Armate şi Instituţiile de Ordine Publică, doreşte ca toate statuile şi simbolurile lui Vladimir Ilici Lenin să fie trimise la lada de gunoi a istoriei.

În opinia acestui Smirnov – nu a celui din Transnistria, care va avea palpitaţii la inimă, când va citi declaraţia protopopului moscovit – numai acele sculpturi sau picturi de o certă „valoare artistică” ar putea fi salvate în spaţiile în aer liber ale unor muzee, unde vor fi alterate de trecerea timpului.

El vrea ca şi toate numele unor bolşevici, date unor străzi şi oraşe să fie înlocuite.

Protopopul Smirnov crede că ar fi suficiente câteva zile pentru ca echipele de voluntari să cureţe Rusia de statuile şi imaginile „monstrului” Lenin.

Pentru a transmite acest mesaj, preotul a postat un video pe…blogul său, prin care a chemat pe toţi conaţionalii săi să şteargă numele lui Vladimir Ilici Ulianov din arealurile în care locuiesc.

Smirnov – cel de la Moscova – a fost extrem de clar:”Avem deja o tradiţie, de a scăpa de gunoiul care s-a acumulat iarna, aşa că este este rezonabil să se extindă această activitate, prin includerea monumentelor şi semnelor care poartă numele acestui monstru”, respectiv Lenin.

Necruţător cu vestigiile regimului sovietic, protopopul a afirmat că Rusia “nu a avut niciodată un monstru ca el”. Din acest motiv trebuie să se cureţe de numele său şi de cele ale colaboratorilor săi, aşa cum a eliminat şi Germania numele lui Hitler şi cele ale acoliţilor săi.

Totuşi, protopopul nu a spus nimic despre Stalin!

Interfax reaminteşte că preşedintele Dmitri Medvedev a evocat recent ideea unei campanii de destalinizare a Rusiei.

Aceasta ar include deschiderea arhivelor cu documentele clasificate despre măsurile represive luate de dictatorul Iosif Visarionovici Stalin şi ar permite comemorarea victimelor terorii acelei nefaste perioade din istoria Uniunii Sovietice.

Ce va face Igor Smirnov, tartorele Transnistriei, când în Maica Rusia popii vor da jos statuile lui Lenin?

Probabil îşi va rade barba, cu care se mândrea – ca palidă asemănare cu aceea purtată de Vladimir Ilici…

© COPYRIGHT Linia de miră

Cum va fi la 9 mai… 2012?

Nu este nicio greşeală în titlu! Ci semnalarea datei unei mutaţii dezirabile, la care anumiţi oameni de stat, de pe mapamond, se gândesc acum.

La 9 mai 1945, trupele sovietice se aflau faţă în faţă cu trupele americane, în Germania, sărbătorind împreună Victoria împotriva regimului nazist.

La 9 mai 2011, trupe ruse se mai găsesc doar dincolo de Nistru, semn al revenirii treptate, a statelor est-europene, la condiţia de ţări cu un viitor dedicat convieţuirii paşnice, într-o Europă liberă de totalitarism. Şi unită de aspiraţiile democratice spre o lume ostilă confruntărilor militare.

După 66 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin semnarea, la ora 22.43, pe 8 mai 1945, a actului de capitulare a Germaniei naziste, perceperea Zilei Victoriei împotriva fascismului este încă diferită în Vestul şi Răsăritul Europei.

Cum o marchează Moscova?

Acolo abundă semnalele date opiniei publice, din Federaţia Rusă, despre modul în care Europa celebrează Victoria. Se insistă pe faptul că de-a lungul vechiului continent au fost programate ceremonii de onorare a veteranilor din Al Doilea Război Mondial, inclusiv în Franţa şi Marea Britanie – aliaţii de acum şase decenii şi jumătate.

Şi se menţionează, pe un ton rece, despre faptul că, pentru Germania, 9 mai rămâne „o zi a memoriei şi durerii.”

Cu un festivism tipic altor vremuri, teoretic apuse, se insistă pe acţiuni concepute cu un impact major în opinia publică. Astfel, pe 8 mai a.c., la Moscova, mii de tineri activişti (ai cui?) au înmânat şoferilor întâlniţi autocolante în cadrul acţiunii “Ei au apărat patria lor”, pe care sunt trecute “nume ale eroilor din Marele Război Patriotic, reprezentând toate naţionalităţile din fosta Uniune Sovietică. Atunci au luptat, alături de ruşi, pe front, nativi din Iakuţia, Kalmukia, Cecenia şi multe alte republici sovietice.”

Tristă încremenire în proiect a celor care – şi în anul de graţie 2011 – mai cultivă iluzia unei uniuni a fericirii popoarelor înglobate, cu forţa armelor, de către dictatorul Stalin, în lagărul sovietic.

Mai atent la sensibilităţile statelor est-europene – care nu uită că după ciuma neagră, a ocupaţiei hitleriste, a urmat ciuma roşie, a celei sovietice -, preşedintele rus a optat pentru un program pragmatic: întâlnire cu reprezentanţi ai veteranilor de război şi cu tinerii ce le onorează lupta dusă cu trupele naziste, depunerea unei coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din parcul Alexandrovski, din apropierea Pieţei Roşii.

Acolo unde, pe 9 mai a.c., îi vor prezenta onorul 20.000 de militari, dintre care 200 sunt printre cei mai buni ofiţeri din Forţele Spaţiale ale Rusiei.

Ce face Occidentul?

Menţine ritualurile practicate în anii precedenţi.

Astfel, în Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy depune o coroană de flori la Memorialul dedicat generalului de Gaulle şi se va adresa veteranilor la unul dintre locurile de luptă, din ultimul război mondial.

În Marea Britanie, reprezentanţi ai familiei regale, oficiali guvernamentali şi veterani de război vor depune coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Iar în Statele Unite, Canada şi Australia acţiunile comemorative vor onora memoria soldaţilor căzuţi la datorie în Al Doilea Război Mondial.

O sensibilitate aparte există totuşi la Kremlin!

Dovadă atenţia presei ruse pentru modalităţile în care se va marca 9 mai în Ucraina şi Republica Moldova.

Ştiţi surpriza de la Kiev?

Acolo nu va fi nicio paradă militară. Doar steaguri roşii, simbolizând Victoria, vor fi arborate alături de drapelul naţional. Iar seara vor fi trase salve de tun pentru a comemora eroii deveniţi simple nume pe crucile înşirate în Europa Răsăriteană şi Centrală.

În Republica Moldova, conform menţiunii lui Iefim Donos, vicepreşedintele Consiliului Veteranilor, printre manifestările organizate cu acest prilej se numără şi Festivalul Cântecelor Patriotice, ediţia a XIV-a.

Chiar dacă elementul comun, al tuturor acestor comemorări, este amintirea dureroasă a celor ce şi-au dat viaţa pentru libertate, în cel mai sângeros război din istoria omenirii, nu poate fi trecută cu vederea nostalgia autorităţilor actuale ale Federaţiei Ruse, după măreţia, simbolurile şi victoriile Uniunii Sovietice.

Ce se întâmplă peste Ocean?

Pentru prima oară de la instalarea sa la Casa Albă, Barack Obama se prezintă Americii ca un preşedinte puternic, capabil să ia decizii severe în probleme vizând securitatea naţională, precum cea care a generat operaţiunea de succes a unui comando SEAL împotriva „ţintei militare legale” devenită o simplă amintire – Osama bin Laden.

La numai 48 de ore de la acest succes, cu ecou mondial, un oficial de la Washington D.C. poposea la Bucureşti, pentru a marca public decizia comună, a Statelor Unite şi României, de a amplasa elemente ale scutului antirachetă în Oltenia, la Deveselu.

Abia acum au înţeles şi generalii ruşi că afirmaţia secretarului general al NATO, de la Summitul din Portugalia, din anul trecut, privind protecţia militară a Republicii Moldova, de către aliaţi, are multiple argumente forte, explicite şi implicite.

Şi preşedintele Traian Băsescu are dreptate. România dispune acum de cel mai înalt nivel de securitate naţională, având mijloace de a descuraja terţe ameninţări, până mai ieri imparabile.

Declaraţiile, pe această temă, ale unor oficiali ruşi şi comentariile tendenţioase ale unor ziare moscovite nu sunt decât exprimările naturale ale unor orgolii fără viitor. De ce?

Între Barack Obama şi Dmitri Medvedev există o relaţie de încredere reciprocă. Una ce se transferă mai încet la nivelele inferioare, în structurile decizionale de la Moscova.

Când neîncrederea în partenerul american – cultivată insidios, 66 de ani – va fi înlocuită cu cooperarea militară constantă şi concretă, precum integrarea radarelor ruse, din sudul federaţiei, în dispozitivul scutului antirachetă menit a apăra Europa de imprevizibile decizii ale regimului de la Teheran, atunci şi tentaţia de a revitaliza, în forme subtile, Umbra Republicilor Sovietice Stalinizate va fi practic abandonată.

Cum relaţionează, azi, Naţiunile Unite ce au repurtat victoria la 9 mai 1945?

Cu două viteze! Una a iniţiativelor de întărire a încrederii reciproce. Alta a sincopelor în comunicarea curentă. Atunci, şi acum, Statele Unite au înclinat balanţa cooperării spre modalităţile pragmatice de eliminare a suspiciunii la nivel înalt.

Din fericire, pentru soarta naţiunii noastre, cele două state româneşti se află acum – România de jure, Republica Moldova de facto -, în comunitatea europeană, ambele beneficiind de protecţia oficială a NATO.

Iar Dmitri Medvedev devine primul preşedinte rus care parcurge calea achiesării publice a acestei noi realităţi geopolitice.

Iată de ce, la 9 mai… 2012, în Federaţia Rusă s-ar putea sărbători, din perspectiva noului mandat dorit de Medvedev, la Kremlin, atât Ziua Victoriei, cât şi aceea a Europei Unite.

Să nu uităm Barbarossa…

La 66 de ani distanţă, de la capitularea Germaniei naziste, în faţa Coaliţiei Naţiunilor Unite, este cazul să ne reamintim cum a fost posibil ca Wehrmachtul lui Hitler să pună în aplicare Planul Barbarossa, la care Armata Roşie, a lui Stalin, nu a putut opune decât eroismul, disperarea şi dârzenia luptătorilor copleşiţi de superioritatea numerică şi tehnică a maşinei de război naziste, comandată de generali cu o experienţă incomparabilă cu aceea a înstelaţilor sovietici.

Meritul acestor imagini, realizate de cineaşti ruşi, este acela de a fi prezentat obiectiv raportul de forţe dintre trupele germane şi cele sovietice, precum şi diferenţele calitative majore dintre tehnica de luptă cu care erau înzestraţi soldaţii lui Hitler şi cea cu care încercau să le încetinească ofensiva iniţială purtătorii steluţelor roşii.

Comentariul în limba rusă, cu titrare în limba engleză, este o probă de profesionalism al realizatorilor acestui serial, unul care reconstituie exact erorile liderilor de atunci de la Moscova, fără a recurge la o propagandă ieftină, ci la cifre comparabile, care îndeamnă la reflecţii şi concluzii pragmatice.

Înainte de a fi repurtat victoria, alături de Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, la 9 mai 1945, statul multinaţional comunist condus de Iosif Visarionovici Stalin a plătit enorm, cu zeci de milioane de vieţi nevinovate, iluzia dictatorului de la Kremlin, conform căreia prin odiosul Pact Ribbentrop-Molotov nu doar îşi va satisface poftele teritoriale, prin anexări samavolnice, precum aceea a Basarabiei, ci şi va tempera spiritul războinic a omologului de la Berlin.

Chiar dacă a savurat parada Victoriei, în Moscova, la 9 Mai 1945, Stalin nu putea şterge din memoria concetăţenilor sovietici umilirea şi dramele trăite în prima parte a războiului dus cu trupele hitleriste, datorate aroganţei şi nedorinţei lui de a acepta o realitate confirmată de tot mai desele rapoarte ale serviciului propriu de contraspionaj.

Eroii pot fi comemoraţi an de an, devenind, în timp, dintr-un şir nesfârşit de nume concrete, un număr impresionant în cartea de istorie. Dar dictatorii nu trebuie uitaţi pentru crimele comise.
Stalin fiind, din această perspectivă, la fel de odios ca şi Hitler.

EPISODUL 1:

EPISODUL 2:

EPISODUL 3:

EPISODUL 4:

EPISODUL 5: